ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 339/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 10 ianuarie 2001, reclamanții R.N. și R.M. au chemat în judecată pe pârâta B.R.D. – G.S.G. S.A. Sucursala Zonală Constanța, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate în contradictoriu cu aceasta nulitatea absolută a contractului de ipotecă nr.835/30 iulie 1996, încheiat de părți, care a fost autentificat sub nr.1325/30 iulie 1006 și transcris sub nr.8682/31 iulie 1996. În motivarea cererii reclamanții au arătat în esență, că prin procură specială autentificată sub nr.6259/31 mai 1006 l-au împuternicit pe numitul B.A. spre a-i reprezenta în fața organelor competente în vederea ipotecării imobilului proprietatea lor situat în Constanța, pentru garantarea unui credit în valoare de 50.000.000 lei pe care urma să-l contracteze S.C.

A.A.C. S.R.L. al cărui unic asociat este mandatarul. Se mai arată, că la data de 30 iulie 1996 prin contractul nr.835/1996, creditul a fost contractat de societatea menționată, și că la aceeași dată, s-a încheiat contractul de ipotecă nr.835/30 iulie 1006, prin care s-a constituit o ipotecă asupra imobilului proprietatea reclamanților în favoarea pârâtei, prin Agenția M.Kogălniceanu și prin care se pretinde că, ar fi fost instituită o garanție în limita sumei de 65.002.000 lei. Cum contractul de ipotecă, menționat mai sus este lovit de nulitate absolută, pentru că îi lipsesc două condiții esențiale și anume lipsa consimțământului și forma autentică, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii cu obiectul expus, invocând, în sprijinul admiterii cererii în principal dispozițiile art.948 și 1772 C. civ.

Prin sentința nr.921/COM din 10 aprilie 2001, Tribunalul Constanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și a admis acțiunea reclamanților, constatând nulitatea absolută a contractului de ipotecă nr.835/1996, autentificat sub nr.1325/1996 și transcris sub nr.8682/1996 la Judecătoria Constanța. Apelul declarat împotriva susmenționatei sentințe de pârâta B.R.D. – G.S.G.

– Sucursala Zonală Constanța, a fost respins ca nefondat prin decizia nr.920/COM din 1 noiembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, instanța reținând în motivarea soluției, la fel cu prima instanță că, susținerea privind lipsa obiectului cererii pentru justificarea excepției inadmisibilității acțiunii nu este fondată din moment ce reclamanții au precizat expres, că obiectul acțiunii îl formează constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă nr.835/1996, iar pe fond că, chiar dacă în principiu înscrisul autentic se bucură de prezumția de valabilitate, în speță, o asemenea ipoteză este exclusă în lipsa constatării notarului în sensul că s-a luat consimțământul părților la încheierea actului, situație care constituie, potrivit art.65 lit.”a” din Legea nr.36/1995 a notarilor publici, un motiv de nulitate absolută, a contractului de ipotecă, întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale precitate.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta B.R.D. – G.S.G. – Sucursala Zonală Constanța invocând ca motive de casare dispozițiile art.304 pct.9 și 10 C. proc. civ. Se susține în esență că, hotărârea instanței de apel este criticabilă, deoarece această instanță, nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, în constatarea nulității relative, având în vedere că, din moment ce procuristul a semnat actul, respectiv contractul de ipotecă, în baza unei procuri autentificată, astfel că în această situație nu se putea reține că actul ar fi lovit de nulitate absolută, ci eventual de nulitate relativă. De asemenea, pârâta printr-o altă critică, susține că, instanța de apel ar fi respins greșit excepțiile privind lipsa obiectului cererii, precum și aceea a realizării unui drept, prin încălcarea dispozițiilor art. 111 C. proc.

civ. ca și excepția suspendării judecării pricinii, până la soluționarea cauzei penale, respectiv a plângerii penale formulată de reclamanți împotriva procuristului B.A., potrivit principiului că penalul ține în loc civilul. În sfârșit, printr-o ultimă critică, pârâta susține că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra unui mijloc de apărare, cu caracter de probă, cu referire la faptul că nu i-a admis proba cu interogatoriul procuristului, prin care tindea să dovedească că, acesta a semnat actul în fața notarului și deci că în această situație, a fost îndeplinită una din condițiile esențiale – a consimțământului dat. În consecință pârâta solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor și reținerea cauzei spre rejudecare.

Recursul pârâtei nu este fondat. Cu privire la excepția prescripției dreptului în constatarea nulității relative a actului încheiat de părți, se constată că aceasta nu a fost invocată în fața instanțelor, care s-au pronunțat în cauză și ca atare nu se poate reproșa instanței de apel că nu s-a pronunțat asupra unei excepții care nu a fost invocată nici la fond și nici prin motivele de apel. Cu privire la excepția potrivit căreia obiectul cererii nu ar axista, se constată că aceasta a fost invocată formal, din moment ce, din examinarea acțiunii rezultă expres că reclamanții au promovat cererea pentru constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă nr.835/1996 și legat de aceasta, constatarea inexistenței unui drept real de ipotecă asupra apartamentului proprietatea lor, în favoarea pârâtei, deci obiectul cererii este prescis determinat și ca atare, susținerile contrare ale recurentei nu sunt reale.

Cu privire la susținerea potrivit căreia prin promovarea acțiunii reclamanții ar tinde la realizarea unui drept iar nu constatarea existenței sau inexistenței acestuia, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., se constată că nici aceasta nu este întemeiată, deoarece reclamanții nu au urmărit așa cum probează actele de la dosar, constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă, pe motiv că înscrisul ar fi fals și că este nul absolut pentru neîndeplinirea condițiilor cerute „ad validitatem” privind consimțământul valabil al părților și forma autentică a actului, condiții în lipsa cărora, bine instanța de apel, a reținut că este nul absolut înscrisul.

Legat de acest aspect, se constată că nici critica privind refuzul instanței de a suspenda pricina de față până la soluționarea plângerii penale formulată de reclamanți împotriva procuristului, nu poate fi primită, în contextul în care constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă, a fost solicitată pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.65 din Legea nr.36/1995 a notarilor publici (a căror nerespectare atrage nulitatea absolută a înscrisului respectiv constatarea că s-a luat consimțământul părților precum și constatarea că înscrisul a fost semnat în fața notarului de toți cei ținuți să semneze) și nu pentru că acesta ar fi fals, pentru a atrage incidența în cauză a dispozițiilor art.244 (1) alin.2 C. proc.

civ. și aplicarea principiului că penalul ține în loc civilul. În sfârșit nu poate fi reținută nici critica prin care se susține că, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui fapt cu caracter de probă mai precis așa cum se arată în continuare, instanța nu a admis proba cu interogatoriul procuristului (prin care pârâta tindea să dovedească că în realitate a existat un consimțământ valabil exprimat de reclamanți prin semnarea inscrisului de mandatarul acestora – procurist) deoarece nici o dovadă existentă la dosar nu confirmă că, pârâta ar fi formulat o astfel de cerere, fie la fond fie în apel, cum de asemenea nu există nici textul interogatoriului.

În ce privește fondul pricinii, se reține, că bine instanța de apel a apreciat că, în lipsa constatării notarului, în sensul că s-a luat consimțământul părților, contractul de ipotecă nr.835/1996, este nul absolut în conformitate cu dispozițiile legale precitate (art.65 din Legea nr.36/1995) iar împrejurarea că pârâta a depus la dosar un exemplar al înscrisului semnat de procuristul reclamanților, nu este de natură a acoperi nulitatea absolută, în contextul în care prevederile legale menționate, au caracter imperativ, și deci impun sub sancțiunea nulității, semnarea în fața notarului public a tuturor exemplarelor originale ale înscrisului autentificat.

Or, cum în speță, exemplarul contractului depus de reclamanți nu este semnat nici de aceștia și nici de procurist, iar cel depus de pârâtă poartă numai semnătura reprezentantului pârâtei, rezultă că în mod corect, instanța de a apel a reținut că, chiar dacă în principiu, înscrisul autentic se bucură de prezumția de valabilitate, în speță nu este incident acest principiu, din moment ce înscrisul este lovit de nulitate absolută pentru neîndeplinirea a două condiții esențiale, imperios necesare pentru nașterea validă a unui asemenea act juridic civil, și anume consimțământul și forma autentică. Așa fiind, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta B.R.D. G.S.G. Sucursala Constanța împotriva deciziei nr.920 din 1 noiembrie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 29 ianuarie 2004.