ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 339/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 10 ianuarie 2001, reclamanții R.N. și R.M. au chemat

în judecată pe pârâta B.R.D. – G.S.G. S.A. Sucursala Zonală Constanța,

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate în

contradictoriu cu aceasta nulitatea absolută a contractului de ipotecă

nr.835/30 iulie 1996, încheiat de părți, care a fost autentificat sub

nr.1325/30 iulie 1006 și transcris sub nr.8682/31 iulie 1996.

În

motivarea cererii reclamanții au arătat în esență, că prin procură specială

autentificată sub nr.6259/31 mai 1006 l-au împuternicit pe numitul B.A. spre

a-i reprezenta în fața organelor competente în vederea ipotecării imobilului

proprietatea lor situat în Constanța, pentru garantarea unui credit în valoare

de 50.000.000 lei pe care urma să-l contracteze S.C. A.A.C. S.R.L. al cărui

unic asociat este mandatarul.

Se mai

arată, că la data de 30 iulie 1996 prin contractul nr.835/1996, creditul a fost

contractat de societatea menționată, și că la aceeași dată, s-a încheiat

contractul de ipotecă nr.835/30 iulie 1006, prin care s-a constituit o ipotecă

asupra imobilului proprietatea reclamanților în favoarea pârâtei, prin Agenția

M.Kogălniceanu și prin care se pretinde că, ar fi fost instituită o garanție în

limita sumei de 65.002.000 lei.

Cum

contractul de ipotecă, menționat mai sus este lovit de nulitate absolută,

pentru că îi lipsesc două condiții esențiale și anume lipsa consimțământului și

forma autentică, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii cu obiectul expus,

invocând, în sprijinul admiterii cererii în principal dispozițiile art.948 și

1772 C. civ.

Prin

sentința nr.921/COM din 10 aprilie 2001, Tribunalul Constanța a respins

excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și a admis acțiunea

reclamanților, constatând nulitatea absolută a contractului de ipotecă

nr.835/1996, autentificat sub nr.1325/1996 și transcris sub nr.8682/1996 la

Judecătoria Constanța.

Apelul

declarat împotriva susmenționatei sentințe de pârâta B.R.D. – G.S.G. –

Sucursala Zonală Constanța, a fost respins ca nefondat prin decizia nr.920/COM

din 1 noiembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, instanța reținând

în motivarea soluției, la fel cu prima instanță că, susținerea privind lipsa

obiectului cererii pentru justificarea excepției inadmisibilității acțiunii nu

este fondată din moment ce reclamanții au precizat expres, că obiectul acțiunii

îl formează constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă

nr.835/1996, iar pe fond că, chiar dacă în principiu înscrisul autentic se

bucură de prezumția de valabilitate, în speță, o asemenea ipoteză este exclusă

în lipsa constatării notarului în sensul că s-a luat consimțământul părților la

încheierea actului, situație care constituie, potrivit art.65 lit.”a” din Legea

nr.36/1995 a notarilor publici, un motiv de nulitate absolută, a contractului

de ipotecă, întocmit cu încălcarea dispozițiilor  legale precitate.

Împotriva

acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta B.R.D. – G.S.G. – Sucursala

Zonală Constanța invocând ca motive de casare dispozițiile art.304 pct.9 și 10

C. proc. civ.

Se

susține în esență că, hotărârea instanței de apel este criticabilă, deoarece

această instanță, nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului la

acțiune, în constatarea nulității relative, având în vedere că, din moment ce

procuristul a semnat actul, respectiv contractul de ipotecă, în baza unei

procuri autentificată, astfel că în  această situație nu se putea reține că

actul ar fi lovit de nulitate absolută, ci eventual de nulitate relativă.

De asemenea, pârâta printr-o

altă critică, susține că, instanța de apel ar fi respins greșit excepțiile

privind lipsa obiectului cererii, precum și aceea a realizării unui drept, prin

încălcarea dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. ca și excepția suspendării

judecării pricinii, până la soluționarea cauzei penale, respectiv a plângerii

penale formulată de reclamanți împotriva procuristului B.A., potrivit

principiului că penalul ține în loc civilul.

În

sfârșit, printr-o ultimă critică, pârâta susține că instanța de apel nu s-ar fi

pronunțat asupra unui mijloc de apărare, cu caracter de probă, cu referire la

faptul că nu i-a admis proba cu interogatoriul procuristului, prin care tindea

să dovedească că, acesta a semnat actul  în fața notarului și deci că în

această situație, a fost îndeplinită una din condițiile esențiale – a

consimțământului dat.

În

consecință pârâta solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor și

reținerea  cauzei spre rejudecare.

Recursul

pârâtei nu este fondat.

Cu

privire la excepția prescripției dreptului în constatarea nulității relative a

actului încheiat de părți, se constată că aceasta nu a fost invocată în fața

instanțelor, care s-au pronunțat în cauză și ca atare nu se poate reproșa

instanței de apel că nu s-a pronunțat asupra unei excepții care nu a fost

invocată nici la fond și nici prin motivele de apel.

Cu

privire la excepția potrivit căreia obiectul cererii nu ar axista, se constată

că aceasta a fost invocată formal, din moment ce, din examinarea acțiunii

rezultă expres că reclamanții au promovat cererea pentru constatarea nulității

absolute a contractului de ipotecă nr.835/1996 și legat de aceasta, constatarea

inexistenței unui drept real de ipotecă asupra apartamentului proprietatea lor,

în favoarea pârâtei, deci obiectul cererii este prescis determinat și ca atare,

susținerile contrare ale recurentei nu sunt reale.

Cu

privire la susținerea potrivit căreia prin promovarea acțiunii reclamanții ar

tinde la realizarea unui drept iar nu constatarea existenței sau inexistenței

acestuia, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., se

constată că nici aceasta nu este întemeiată, deoarece reclamanții nu au urmărit

așa cum  probează actele de la dosar, constatarea nulității absolute a

contractului de ipotecă, pe motiv că înscrisul ar fi fals și că este nul

absolut pentru neîndeplinirea condițiilor cerute „ad validitatem” privind

consimțământul valabil al părților și forma autentică a actului, condiții în

lipsa cărora, bine instanța de apel,  a reținut că este nul absolut înscrisul.

Legat

de acest aspect, se constată că nici critica privind refuzul instanței de a

suspenda pricina de față până la soluționarea plângerii penale formulată de

reclamanți împotriva procuristului, nu poate fi primită, în contextul în care

constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă, a fost solicitată

pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.65 din Legea nr.36/1995 a

notarilor publici (a căror nerespectare atrage nulitatea absolută a înscrisului

respectiv constatarea că s-a luat consimțământul părților precum și constatarea

că înscrisul a fost semnat în fața notarului de toți cei ținuți să semneze) și

nu pentru că acesta ar fi fals, pentru a atrage incidența în cauză a

dispozițiilor art.244 (1) alin.2 C. proc. civ. și aplicarea principiului că

penalul ține în loc civilul.

În

sfârșit nu poate fi reținută nici critica prin care se susține că, instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra unui fapt cu caracter de probă mai precis așa cum

se arată în continuare, instanța nu a admis proba cu interogatoriul

procuristului (prin care pârâta tindea să dovedească că în realitate a existat

un consimțământ valabil exprimat de reclamanți prin semnarea inscrisului de

mandatarul acestora – procurist) deoarece nici o dovadă existentă la dosar nu

confirmă că, pârâta ar fi formulat o astfel de cerere, fie la fond fie în apel,

cum de asemenea nu există nici textul interogatoriului.

În ce

privește fondul pricinii, se reține, că bine instanța de apel a apreciat că, în

lipsa constatării notarului, în sensul că s-a luat consimțământul părților,

contractul de ipotecă nr.835/1996, este nul absolut în conformitate cu

dispozițiile legale precitate (art.65 din Legea nr.36/1995) iar împrejurarea că

pârâta a depus la dosar un exemplar al înscrisului semnat de procuristul

reclamanților, nu este de natură a acoperi nulitatea absolută, în contextul în

care prevederile legale menționate, au caracter imperativ, și deci impun sub

sancțiunea nulității, semnarea în fața notarului public a tuturor exemplarelor

originale ale înscrisului autentificat.

Or, cum

în speță, exemplarul contractului depus de reclamanți nu este semnat nici de

aceștia și nici de procurist, iar cel depus de pârâtă poartă numai semnătura

reprezentantului pârâtei, rezultă că în mod corect, instanța de a apel a

reținut că, chiar dacă în principiu, înscrisul autentic se bucură de prezumția

de valabilitate, în speță nu este incident acest principiu, din moment ce

înscrisul este lovit de nulitate absolută  pentru neîndeplinirea a două

condiții esențiale, imperios necesare pentru nașterea validă a unui asemenea

act juridic civil, și anume consimțământul și forma autentică.

Așa

fiind, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul

declarat de  pârâta B.R.D. G.S.G. Sucursala Constanța împotriva deciziei nr.920

din  1 noiembrie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 29 ianuarie 2004.