ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3184/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 238 din 11 decembrie 2003, Tribunalul Buzău, secția penală, a condamnat pe inculpata S.M. la 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 lit. a) C. pen. A luat act că O.S., tatăl victimei S.V., nu s-a constituit parte civilă. A obligat inculpata să plătească despăgubiri civile minorilor S.G.F., S.C., S.E. și S.E., reprezentați de curator A.M. și dați în plasament familiei numitei O.L., până la majoratul acestora. A confiscat de la inculpată cuțitul corp delict, depus la camera de corpuri delicte.

S-a reținut că inculpata S.M. a conviețuit în concubinaj cu victima S.V. și au locuit împreună într-o garsonieră din municipiul Buzău. Aceasta are un fiu în vârstă de 15 ani dintr-un concubinaj anterior și trei fiice din concubinajul cu S.V. Inculpata și concubinul acesteia aveau dese conflicte, în principal din considerente de ordin material, cât și pentru faptul că S.V. consuma în mod excesiv băuturi alcoolice și nu participa corespunzător la rezolvarea problemelor familiei. În cadrul acestor conflicte, cei doi își adresau reciproc injurii, iar concubinul o lovea pe inculpată. Această stare de fapt era cunoscută de locatari și organele de poliție, care au intervenit de mai multe ori pentru restabilirea ordinii.

În dimineața zilei de 26 iunie 2003, inculpata a plecat la serviciu înaintea sosirii concubinului la domiciliu. În jurul orei 10,00, G., fiica inculpatului, a mers la serviciu la aceasta, spunându-i că tatăl ei a venit acasă în stare de ebrietate și a lovit-o. Întrucât nu prezenta semne de violență, inculpata nu s-a alertat. După ce a ținut-o la ea aproximativ o oră, inculpata și-a trimis fiica acasă. În seara aceleași zile, în jurul orei 20,30, inculpata a revenit la locuință, unde l-a găsit pe concubinul său în bucătărie stând la masă cu una dintre fiice. Celelalte două fiice era în dormitor. Întrucât una dintre fiice plângea, acuzând o durere de cap datorată șederii la soare cu capul descoperit, inculpata i-a reproșat concubinului că nu s-a preocupat de supravegherea copiilor.

Drept urmare, între aceștia a izbucnit o altercație, partea vătămată deplasându-se în dormitor, prinzând-o pe inculpată cu mâinile de gât și amenințând-o că o omoară. În această conjunctură, inculpata s-a retras în bucătărie, de unde a luat un cuțit de dimensiuni mari, după care a revenit în ușa dormitorului și a aruncat cu acesta spre victimă, înțepând-o în piept, în partea stângă. Victima a tras cuțitul din piept, l-a aruncat pe pardoseala camerei, reproșându-i inculpatei că l-a tăiat și solicitându-i să cheme o ambulanță. De teama unei riposte, inculpata a ignorat cererea victimei și a ieșit din locuință. Văzând că nu este ajutată, victima a ieșit din locuință, a coborât scările și a ieșit din bloc, în fața căruia a căzut la pământ.

A fost solicitată o ambulanță. Victima a fost transportată la Spitalul Județean Buzău, unde s-a constatat decesul acesteia. Din raportul de autopsie medico-legală rezultă că decesul s-a datorat tamponamentului cardiac prin hemopericard masiv, consecutiv unei plăgi înțepat-tăiate la nivelul hemitoracelui stâng cu interesarea cordului. Ca mecanism, s-a stabilit că leziunile au fost produse prin lovire cu corp înțepător-tăietor. Prima instanță a apreciat că fapta inculpatei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu reținerea scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Curtea de Apel Ploiești, secția penală, prin decizia nr. 32 din 28 ianuarie 2004, a respins apelul declarat de inculpată împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciare a apreciat că instanța de fond a stabilit corect starea de fapt, corespunzător probatoriului administrat în cauză, încadrarea juridică este cea legală și pedeapsa aplicată a fost just individualizată. Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpata a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) C. proc. pen., iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., sau reducerea pedepsei. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă împrejurarea săvârșirii infracțiunii „sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din parte persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă”.

Or, nenumăratele scandaluri provocate de victimă, în timpul cărora o lovea pe inculpată, precum și comportarea violentă din seara zilei de 26 iunie, prinderea acesteia de gât și amenințarea cu moartea au fost de natură a provoca starea de puternică tulburare vizată de legiuitor în art. 73 lit. b) C. pen. Ca atare, în mod legal prima instanță a reținut circumstanța atenuantă judiciară menționată. Prin recurs, inculpata a invocat săvârșirea faptei în stare de legitimă apărare și a solicitat achitarea pentru cazul prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. Or, din starea de fapt corect reținută de prima instanță rezultă că aceasta exclude lipsa de vinovăție a inculpatei. Astfel, aceasta a ieșit din dormitor, a intrat în bucătărie, a luat un cuțit și l-a aruncat asupra victimei rămasă în continuare în dormitor.

Așadar, atacul victimei asupra inculpatei încetase, astfel că aceasta nu poate susține că lovitura aplicată concubinului său reprezintă o reacție de autoapărare în condițiile imposibilității de a-și dirija liber voința. În contextul arătat, în mod judicios instanțele au reținut incidența art. 73 lit. b) C. pen. și neincidența cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei, prevăzută de art. 44 C. pen., așa încât recursul se constată a fi neîntemeiat sub aspectul acestei critici, hotărârea atacată nefiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 15 C. proc. pen. Pe de altă parte, fapta inculpatei a fost încadrată juridic în infracțiunea de omor, întrucât aceasta a folosit în agresiune un obiect apt de a produce rezultatul letal, a lovit victima într-o zonă vitală a corpului, iar intensitatea loviturii soldată cu producerea unei plăgi penetrantă toracic, cu lezare de organe interne, a fost mare.

Lovitura, prin aruncarea cuțitului, a fost executată de la distanță mică, așa încât inculpata a avut reprezentarea posibilității uciderii victimei, rezultat care s-a produs. Ca atare, încadrarea juridică este cea legală. Inculpata a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. Or, datele externe ale faptei comise impun concluzia certă a reprezentării suprimării vieții victimei, lipsind elementele din care s-ar putea deduce că inculpata a săvârșit fapta cu intenția de a produce vătămări corporale, iar moartea a survenit ca un rezultat praeterintenționat. Așa fiind, în cauză nu sunt temeiuri pentru schimbarea încadrării juridice a faptei, așa încât recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestei critici, hotărârea atacată nefiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen. În fine, examinând cauza și sub aspectul ultimei critici, cu referire la greșita individualizare a pedepsei și solicitarea inculpatei de a se da mai mare eficiență dispozițiilor art. 76 lit. a) C. pen., se constată că și sub acest aspect recursul este nefondat, hotărârile pronunțate în cauză nefiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Astfel, prima instanță a avut în vedere la stabilirea pedepsei, cumulat, toate criteriile de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. și a aplicat inculpatei o pedeapsă care, în limitele legii, constituie o replică socială adecvată gravității infracțiunii. Pedeapsa aplicată este de natură a realiza funcțiile acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen.

Or, pericolul social concret al faptei comise de inculpată nu s-ar regăsi decât parțial într-o pedeapsă coborâtă sub cel stabilit de prima instanță și menținut de instanța de control judiciar. Pe de altă parte, în lipsa unor temeiuri care să justifice modificarea pedepsei, în sensul micșorării cuantumului acesteia sub cel de 7 ani aplicat în cauză, admiterea recursului, sub acest aspect, ar duce la pronunțarea unei hotărâri casabile, ca urmare a aplicării unei pedepse greșit individualizate. Examinând cauza și în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată nici motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul declarat de inculpată, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurenta-inculpată va fi obligată, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpata S.M. împotriva deciziei penale nr. 32 din 28 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat. Compută din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la data de 27 iunie 2003 la zi. Obligă pe recurenta inculpată să plătească statului 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2004.