ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4084/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 143 din 5

aprilie 2004, Tribunalul Dâmbovița a condamnat pe inculpatul G.M. la pedeapsa

de 16 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de

art. 174, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

I s-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului, conform art. 350 C. proc. pen., iar în

baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și

arestării la zi, începând cu data de 26 decembrie 2003.

În rezolvarea laturii civile,

inculpatul a fost obligat la 8.000.000 lei cheltuieli de înmormântare către

partea civilă C.V., precum și la plata unei prestații periodice lunare în sumă

de 700.000 lei în favoarea minorului C.D.I., începând cu data de 7 august 2002,

până la majorat, către partea civilă B.M.E., mama acestuia.

De asemenea, inculpatul a mai fost

obligat la 4.250.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, pe baza probelor administrate, că în ziua de 25 decembrie

2003, inculpatul a mers la locuința prietenului său, victima C.S. , și împreună

cu aceasta și cu martorii B.E.M. și C.V., concubina și respectiv tatăl victimei,

au consumat băuturi alcoolice, după care cei doi inculpatul și victima au mers

împreună la un local unde au continuat să bea, ajungând în stare de ebrietate.

În noaptea de 25 decembrie 2003, în

jurul orelor 24,00, victima C.S. a venit la locuința inculpatului, având asupra

sa o toporișcă, între cei doi a avut loc o ceartă, împrejurare în care

inculpatul i-a aplicat acesteia lovituri cu pumnul în zona feței și în

continuare a lovit-o cu toporișca, cauzându-i leziuni traumatice grave,

constând în fracturi multiple în zona toracică, a feței, a sternului, cu

ruptură hepatică, care au condus la decesul acesteia. Raportul medico legal de

autopsie întocmit de Serviciul Medico-Legal concluzionează că leziunile

traumatice s-au produs prin loviri repetate cu corpuri dure și compresiune

antero-posterioară la nivelul toracelui și între acestea și decesul victimei

există o legătură de cauzalitate directă.

În latură civilă, inculpatul a fost

de acord cu plata despăgubirilor civile solicitate, precum și cu plata prestației

periodice lunare pentru întreținerea minorului C.D.I., fiul victimei.

Împotriva hotărârii, inculpatul a

declarat apel, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, susținând în

esență că în mod greșit s-a reținut vinovăția sa, întrucât a fost în legitimă

apărare, solicitând în principal achitarea, iar în subsidiar a arătat că la

individualizarea pedepsei nu s-a ținut seama de faptul că a recunoscut și

regretat sincer fapta comisă, cerând reducerea acesteia către minimul prevăzut

de lege.

Curtea, examinând hotărârea apelată,

în raport de actele și lucrările dosarului, de critica invocată și din oficiu

sub toate aspectele conform art. 371 alin. (2) și art. 378 C. proc. pen.,

constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Curtea, constată că nu se poate

reține împrejurarea că inculpatul a săvârșit infracțiunea în legitimă apărare,

întrucât pentru existența acesteia legiuitorul a prevăzut că atacul din partea

victimei trebuie să fie unul material, direct, imediat și injust și să pună în

pericol grav persoana celui atacat, ori din actele dosarului nu rezultă că

victima ar fi exercitat acte de violență împotriva inculpatului sau că i-a pus

acestuia viața în pericol în vreun fel.

Dimpotrivă însuși inculpatul arată

că a recunoscut-o pe victimă la geam, a invitat-o în cameră și între ei a avut

loc o discuție cu privire la sustragerea cărnii de porc din locuința acesteia

și fiind în stare de ebrietate i-a aplicat o lovitură în zona bărbiei,

doborând-o la pământ, după care a continuat să o lovească cu muchia toporului

și cu picioarele.

În ceea ce privește individualizarea

pedepselor, Curtea apreciază că s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 72

C. pen., astfel încât o reducere a acesteia nu se justifică.

Împotriva deciziei penale nr. 215

din 17 mai 2004 a formulat recurs inculpatul, care a solicitat achitarea,

susținând că fapta a fost comisă în stare de legitimă apărare.

În subsidiar a solicitat reducerea

pedepsei.

Examinând cauza, în raport de

motivele invocate analizate prin prisma dispozițiilor art. 385

9

pct.

17

1

și 14 C. proc. pen., cât și din oficiu, constată că recursul

este fondat numai sub aspectul criticii privind individualizarea pedepsei.

Critica privind reținerea legitimei

apărări, nu este fondată, în cauză nerezultând că inculpatul a acționat pentru

a înlătura un atac material, direct, imediat și injust sau că acesta din cauza

temerii sau tulburării a depășit limitele unei apărări proporționale cu

gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-au produs, în sensul cerut

de dispozițiile art. 44 C. pen.

Acestea însă, împrejurările

săvârșirii faptei puteau fi avute în vedere, în procesul de individualizare a

pedepsei și care puteau conduce instanțele la o apreciere mai puțin severă a

pedepsei.

Instanțele s-au orientat către o

pedeapsă spre maximul special, în condițiile în care partea vătămată a fost cea

care, după ce a consumat cu inculpatul băuturi alcoolice, s-a întors la

domiciliul acestuia, purtând asupra sa o toporișcă, la o oră târzie din noapte,

trezindu-l din somn și cerându-i bani și mâncare.

Numai acordând eficiența cuvenită

tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei reflectate în cuantumul pedepsei

aplicate, pedeapsa poate să corespundă scopului astfel cum este circumscris în

dispozițiile art. 52 C. pen.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpatul G.M.

împotriva deciziei penale nr. 215 din 17 mai 2004 a Curții de Apel Ploiești,

urmând a casa atât decizia atacată cât și sentința penală nr. 145 din 5 aprilie

2004 a Tribunalului Dâmbovița, numai cu privire la individualizarea pedepsei,

pe care o reduce, menținând celelalte dispoziții ale hotărârilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr. 215 din 17 mai 2004 a Curții de

Apel Ploiești.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 143 din 5 aprilie 2004 a Tribunalului Dâmbovița, numai cu privire la

individualizarea pedepsei.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., de la 16 ani închisoare la 12 ani

închisoare.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 26 decembrie 2003

la 10 august 2004.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Onorariul de avocat, în sumă de

400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 august 2004.