ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4084/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 143 din 5 aprilie 2004, Tribunalul Dâmbovița a condamnat pe inculpatul G.M. la pedeapsa de 16 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, conform art. 350 C. proc.

pen., iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării la zi, începând cu data de 26 decembrie 2003. În rezolvarea laturii civile, inculpatul a fost obligat la 8.000.000 lei cheltuieli de înmormântare către partea civilă C.V., precum și la plata unei prestații periodice lunare în sumă de 700.000 lei în favoarea minorului C.D.I., începând cu data de 7 august 2002, până la majorat, către partea civilă B.M.E., mama acestuia. De asemenea, inculpatul a mai fost obligat la 4.250.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, pe baza probelor administrate, că în ziua de 25 decembrie 2003, inculpatul a mers la locuința prietenului său, victima C.S.

, și împreună cu aceasta și cu martorii B.E.M. și C.V., concubina și respectiv tatăl victimei, au consumat băuturi alcoolice, după care cei doi inculpatul și victima au mers împreună la un local unde au continuat să bea, ajungând în stare de ebrietate. În noaptea de 25 decembrie 2003, în jurul orelor 24,00, victima C.S. a venit la locuința inculpatului, având asupra sa o toporișcă, între cei doi a avut loc o ceartă, împrejurare în care inculpatul i-a aplicat acesteia lovituri cu pumnul în zona feței și în continuare a lovit-o cu toporișca, cauzându-i leziuni traumatice grave, constând în fracturi multiple în zona toracică, a feței, a sternului, cu ruptură hepatică, care au condus la decesul acesteia.

Raportul medico legal de autopsie întocmit de Serviciul Medico-Legal concluzionează că leziunile traumatice s-au produs prin loviri repetate cu corpuri dure și compresiune antero-posterioară la nivelul toracelui și între acestea și decesul victimei există o legătură de cauzalitate directă. În latură civilă, inculpatul a fost de acord cu plata despăgubirilor civile solicitate, precum și cu plata prestației periodice lunare pentru întreținerea minorului C.D.I., fiul victimei. Împotriva hotărârii, inculpatul a declarat apel, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, susținând în esență că în mod greșit s-a reținut vinovăția sa, întrucât a fost în legitimă apărare, solicitând în principal achitarea, iar în subsidiar a arătat că la individualizarea pedepsei nu s-a ținut seama de faptul că a recunoscut și regretat sincer fapta comisă, cerând reducerea acesteia către minimul prevăzut de lege.

Curtea, examinând hotărârea apelată, în raport de actele și lucrările dosarului, de critica invocată și din oficiu sub toate aspectele conform art. 371 alin. (2) și art. 378 C. proc. pen., constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Curtea, constată că nu se poate reține împrejurarea că inculpatul a săvârșit infracțiunea în legitimă apărare, întrucât pentru existența acesteia legiuitorul a prevăzut că atacul din partea victimei trebuie să fie unul material, direct, imediat și injust și să pună în pericol grav persoana celui atacat, ori din actele dosarului nu rezultă că victima ar fi exercitat acte de violență împotriva inculpatului sau că i-a pus acestuia viața în pericol în vreun fel.

Dimpotrivă însuși inculpatul arată că a recunoscut-o pe victimă la geam, a invitat-o în cameră și între ei a avut loc o discuție cu privire la sustragerea cărnii de porc din locuința acesteia și fiind în stare de ebrietate i-a aplicat o lovitură în zona bărbiei, doborând-o la pământ, după care a continuat să o lovească cu muchia toporului și cu picioarele. În ceea ce privește individualizarea pedepselor, Curtea apreciază că s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen., astfel încât o reducere a acesteia nu se justifică. Împotriva deciziei penale nr. 215 din 17 mai 2004 a formulat recurs inculpatul, care a solicitat achitarea, susținând că fapta a fost comisă în stare de legitimă apărare.

În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei. Examinând cauza, în raport de motivele invocate analizate prin prisma dispozițiilor art. 385 9 pct. 17 1 și 14 C. proc. pen., cât și din oficiu, constată că recursul este fondat numai sub aspectul criticii privind individualizarea pedepsei. Critica privind reținerea legitimei apărări, nu este fondată, în cauză nerezultând că inculpatul a acționat pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust sau că acesta din cauza temerii sau tulburării a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-au produs, în sensul cerut de dispozițiile art. 44 C. pen. Acestea însă, împrejurările săvârșirii faptei puteau fi avute în vedere, în procesul de individualizare a pedepsei și care puteau conduce instanțele la o apreciere mai puțin severă a pedepsei.

Instanțele s-au orientat către o pedeapsă spre maximul special, în condițiile în care partea vătămată a fost cea care, după ce a consumat cu inculpatul băuturi alcoolice, s-a întors la domiciliul acestuia, purtând asupra sa o toporișcă, la o oră târzie din noapte, trezindu-l din somn și cerându-i bani și mâncare. Numai acordând eficiența cuvenită tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei reflectate în cuantumul pedepsei aplicate, pedeapsa poate să corespundă scopului astfel cum este circumscris în dispozițiile art. 52 C. pen. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr. 215 din 17 mai 2004 a Curții de Apel Ploiești, urmând a casa atât decizia atacată cât și sentința penală nr. 145 din 5 aprilie 2004 a Tribunalului Dâmbovița, numai cu privire la individualizarea pedepsei, pe care o reduce, menținând celelalte dispoziții ale hotărârilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr. 215 din 17 mai 2004 a Curții de Apel Ploiești. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 143 din 5 aprilie 2004 a Tribunalului Dâmbovița, numai cu privire la individualizarea pedepsei. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., de la 16 ani închisoare la 12 ani închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 26 decembrie 2003 la 10 august 2004. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 august 2004.