ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3838/2003

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 94 din 12

februarie 2003 a Tribunalului Timiș, inculpatul B.C. a fost condamnat la

pedeapsa de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzut

de art. 174 C. pen. și la pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe timp de 4 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. și

art. 88 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din

pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la data de 19 iunie 2002, la

zi.

S-a luat act că partea vătămată nu

s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare în

sumă de 2.500.000 lei, onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei

fiind suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În seara zilei de 11

iunie 2002, victima J.M. a consumat băuturi alcoolice la domiciliul său,

împreună cu martorii C.C., S.C. și P.G. La ora 22,00, lor li s-a alăturat

inculpatul B.C. care, însoțit de P.G., a plecat să cumpere băuturi alcoolice.

La înapoiere, cei doi au găsit victima singură în locuința sa și i-au ținut

companie până în jurul orei 23,00, când martorul a plecat la domiciliul său,

situat în același imobil.

La solicitarea

inculpatului, în aceeași noapte, în jurul orei 2,50 – 3,00, organele de poliție

au efectuat o verificare la domiciliul victimei cu privire la agresionarea fizică

a acesteia de către persoane nenominalizate.

Lucrătorii de poliție B.A. și M.V.D.

nu au constatat existența vreunor leziuni pe corpul victimei cu excepția unei

zgârieturi deasupra sprâncenei, despre care J.M. a declarat că s-a produs prin

cădere în urmă cu 3–4 zile.

Inculpatul B.C. nu a putut oferi

lucrătorilor de poliție o explicație logică și plauzibilă a demersului său,

organele de ordine publică luând act și că, în absența sa din domiciliu,

victima fusese încuiată în locuință.

După plecarea celor doi polițiști,

inculpatul a lovit victima de 3–4 ori cu pumnul peste față, împrejurare pe care

a recunoscut-o și pe care a motivat-o prin starea de ebrietate în care se afla

și prin furia pe care i-a provocat-o J.M., nesusținându-i versiunea în fața martorilor.

Inculpatul a înnoptat în locuința

victimei, pe care a părăsit-o în dimineața zilei de 12 iunie 2002.

În jurul orei 9,30,

victima J.M. a fost văzută de martorul I.E., lovită, plină de sânge, afirmând

că a fost bătută de un bărbat care a adus o sticlă cu rom.

Inculpatul a relatat martorilor S.C.

și P.G. că, la înapoierea de la cumpărături, a găsit victima bătută, motiv

pentru care a anunțat organele de poliție, dar acestea nu au luat măsuri,

susținând că rezolvarea sesizării nu este de competența lor.

Instanța de fond a reținut că

inculpatul B.C. a prezentat lucrătorilor de poliție o versiune incorectă, în

realitate el fiind cel care a aplicat victimei în vârstă de 71 ani, aflată sub

influența băuturilor alcoolice, mai multe lovituri, cu intensitate, în zona

capului și pieptului.

Inculpatul a acționat cu intenție

indirectă, acceptând posibilitatea producerii rezultatului letal și

abandonându-și victima fără ajutor medical.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost reținute pe baza declarațiilor martorilor C.C., S.C.,

P.G., B.A., M.V.D., I.E. și declarațiilor inculpatului B.C.

Inculpatul a declarat apel,

susținându-și nevinovăția și solicitând verificarea sa și a martorilor C.C. și

S.C. cu testul poligraf.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia penală nr. 148 din 10 aprilie 2003, a respins, ca nefondat, apelul

inculpatului B.C.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul, reiterând motivele arătate și solicitând admiterea acestuia,

casarea hotărârilor atacate și achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11

pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Temeiul juridic al recursului

declarat îl constituie dispozițiile art. 385 pct. 18 C. proc. pen.

Examinând recursul, Curtea constată

că acesta este întemeiat, întrucât prin hotărârile judecătorești pronunțate nu

s-a rezolvat fondul cauzei.

Insuficiența probelor, toate

indirecte, administrate în cauză, obliga instanțele de judecată la un sporit

rol activ în desfășurarea procesului penal în vederea aflării adevărului cu

privire la fapta dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 3 și

art. 4 C. proc. pen.

Susținerile inculpatului B.C. cu

privire la implicarea altor persoane în cauzarea decesului victimei J.M. au

fost insuficient verificate și, pe cale de consecință, înlăturate

neconvingător.

Astfel, Curtea constată că

atitudinea inculpatului de a sesiza organele de poliție și constatările

efectuate cu ocazia descinderii acestora în locuința victimei trebuiau lămurite

în cadrul unei confruntări între inculpat și martorii B.A. și M.V.D.

Aceștia din urmă, fac inițial

afirmația că victima prezenta o echimoză la un ochi, apoi că era vorba de o

zgârietură, o mică echimoză deasupra sprâncenei, iar în fața instanței de

judecată că era „o rană la cap”.

Succesiunea de termeni folosiți ca

și incompetența  lucrătorilor de poliție de a se pronunța cu privire la natura

medico – legală a leziunilor constatate obliga la audierea detaliată a acestora

și în contradictoriu cu inculpatul.

De asemenea, pentru a se stabili

natura relațiilor dintre victimă și martorii S.C., C.C. și P.G., atitudinea

acestora față de victimă anterior decesului și în seara intervenirii acestuia,

Curtea constată că se impune audierea acestora și confruntarea lor cu

inculpatul.

Cu această ocazie, se va avea în

vedere caracterul acestor persoane (descrise ca dubioase de martorul V.M.),

împrejurarea că au înlăturat orice urme din câmpul infracțional și că au

dispărut din localitate după producerea evenimentului.

Curtea constată necesar ca instanța

de judecată, prin relații obținute de la Spitalul județean Timiș, secția

neurochirurgie, să stabilească dacă, în perioada internării sale, victima J.M.

a avut și alți vecini printre pacienți în afara martorei R.A. și să ia măsuri

de identificare și audiere a acestora pentru a stabili existența unor eventuale

relatări despre împrejurările comiterii faptei.

De asemenea, Curtea consideră utilă

admiterea cererii formulate de inculpat de a fi supus testului poligraf,

răspunsul la această verificare constituind un indiciu ce urmează a fi

coroborat cu probele administrate în cauză.

Pentru aceste motive, Curtea urmează

să admită recursul declarat de inculpatul B.C., să caseze decizia penală nr.

148 din 10 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara și sentința penală nr. 94

din 12 februarie 2003 a Tribunalului Timiș și să trimită cauza spre rejudecare

primei instanțe.

Starea de arest a inculpatului va fi

menținută și prelungită până la data de 16 octombrie 2003.

Onorariul apărătorului din oficiu va

fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., art. 160 lit. d) alin. (1) C. proc. pen., art.

192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 148 din 10 aprilie 2003 a Curții

de Apel Timișoara.

Casează decizia atacată și sentința

nr. 94 din 12 februarie 2003 a Tribunalului Timiș și trimite cauza spre

rejudecare la prima instanță.

Menține starea de arest a

inculpatului pe care o prelungește până la data de 16 octombrie 2003.

Onorariul apărătorului din oficiu în

sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 septembrie 2003.