ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3429/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 17 din 13

februarie 2004 a Tribunalului Neamț, s-a dispus schimbarea încadrării juridice

a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului D.V.S. din art. 192 alin. (2)

C. pen., art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. și art. 201 C. pen., cu

aplicarea art. 33 lit. a), art. 75 lit. c) și art. 37 lit. b) C. pen., în art.

20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) și

c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 37 lit. b) C. pen. și art. 197

alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 37 lit. b) C.

pen.

Inculpatul D.V.S. a fost condamnat

la următoarele pedepse:

- 12 ani închisoare și interzicerea

exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

perioadă de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art.

197 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 37 lit. b)

C. pen.;

- 7 ani închisoare, pentru

săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) și c)

C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa

cea mai grea de 12 ani închisoare și interzicerea executării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 5 ani după executarea

pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a

dedus din durata pedepsei aplicate timpul arestării preventive de la 12

noiembrie 2003, ora 20,30 până la data pronunțării sentinței – 13 februarie

2004.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu 40 zile, de

la 13 februarie 2004 până la 24 martie 2004.

S-a luat act că partea vătămată B.M.

nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 189 și art. 191 C.

proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească cheltuieli judiciare statului

în sumă de 3.000.000 lei, onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000

lei fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Prin aceeași sentință a fost

condamnat și inculpatul minor T.B.C. la pedeapsa rezultantă de 5 ani

închisoare, pentru aceleași fapte penale.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În seara zilei de 18 noiembrie 2003,

după ce au consumat împreună băuturi alcoolice, la inițiativa inculpatului

minor, D.V.S. și T.B.C. au hotărât să pătrundă în casa părții vătămate B.M.

Inculpatul minor T.B.C. cunoștea

faptul că partea vătămată, în vârstă de 68 ani, locuia singură și încasase,

chiar în acea zi, ajutorul social de la primărie.

Prin violențe și amenințări,

inculpații i-au solicitat victimei banii, dar aceasta le-a spus că nu deține

nici o sumă în casă.

Inculpații au constrâns victima la

întreținerea de raporturi sexuale normale și orale.

Din raportul de constatare

medico-legală nr. 1505 din 12 noiembrie 2003, întocmit de Serviciul de medicină

legală Piatra-Neamț rezultă că victima B.M. a suferit leziuni traumatice

produse prin lovire cu mijloace contondente care au necesitat 1-2 zile de

îngrijiri medicale.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului D.V.S. au fost stabilite pe baza materialului probator administrat

în cauză: proces-verbal de consemnare a plângerii, declarațiile părții

vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice,

raport de constatare medico-legală, declarațiile martorilor B.I., B.A., T.C.,

T.C., declarațiile inculpaților care au recunoscut săvârșirea infracțiunilor

reținute în sarcina lor.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia

penală nr. 120 din 20 aprilie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Neamț, a desființat în parte sentința instanței de fond și, în

baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din art.

192 alin. (2) și art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., în art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (2

1

)

lit. a) C. pen. și din art. 201 alin. (1) C. pen., în art. 201 alin. (4) C.

pen., pentru ambii inculpați.

În baza art. 197 alin. (2) lit. a)

C. pen., cu art. 75 lit. c) și art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul D.V.S. a

fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 5 ani.

În baza art. 20, raportat la art.

211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu art. 75 lit.

c) și art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani

închisoare.

În baza art. 201 alin. (4) C. pen.,

cu art. 75 lit. c) și art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul a fost condamnat la

pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) și art. 35 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10

ani închisoare, sporită cu 2 ani, în total 12 ani închisoare și interzicerea

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de

5 ani.

S-a dedus prevenția la zi și s-a

menținut starea de arest a inculpatului.

Celelalte dispoziții ale sentinței

au fost menținute.

Apelul inculpatului D.V.S. a fost

respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) și art.

189 C. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat în sumă de 600.000 lei, din care 400.000 lei reprezentând onorariul

apărătorului din oficiu se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Instanța de control judiciar a

considerat că inculpații, săvârșind acte de perversiune sexuală cu o persoană

în imposibilitate de a se apăra și prin constrângere, au comis infracțiunea

prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., aceste fapte nefiind absorbite în

latura materială a infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a)

C. pen.

Pentru existența infracțiunii de

perversiuni sexuale prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., nu se cere a fi

îndeplinită condiția ca fapta să fi fost săvârșită în public sau să fi produs

scandal public, așa cum, în mod greșit, a considerat prima instanță.

Cât privește faptul că inculpatul

D.V.S. a revenit în mod nejustificat la declarațiile date în faza urmăririi

penale, acesta nu împietează asupra tragerii sale la răspundere penală,

vinovăția sa fiind pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal inculpatul D.V.S., solicitând admiterea acestuia,

casarea hotărârilor atacate și reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul

reducerii cuantumului acesteia.

În ultimul cuvânt, recurentul

inculpat a susținut că este nevinovat și a solicitat rejudecarea cauzei de

instanța de fond.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc.

pen.

Examinând recursul, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat.

Din analiza materialului probator

administrat în cauză rezultă că instanțele de judecată au reținut în mod corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului D.V.S.

Săvârșirea de către acesta a

infracțiunilor de viol, perversiuni sexuale și tentativei la infracțiunea de

tâlhărie este pe deplin dovedită prin declarațiile părții vătămate B.M. și ale

martorilor B.A., B.I. și T.C. cărora victima le-a relatat faptele comise de cei

doi inculpați.

Susținerile victimei sunt confirmate

și de actul medico-legal existent la dosarul cauzei prin care se constată

existența de echimoze pe membrele inferioare ale acesteia, produse prin lovire

cu mijloace contondente, dar și de declarațiile coinculpatului minor T.B.C.

care, cu sinceritate, a detaliat în ce a constat activitatea infracțională a sa

și a recurentului D.V.S.

Acesta a recunoscut faptele reținute

în sarcina sa, declarațiile sale coroborându-se cu celelalte probe administrate

în cauză. Revenirea sa ulterioară și susținerea neimplicării sale în faptele

comise este nedovedită și nesinceră, astfel că Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că recurentul inculpat se face vinovat de săvârșirea

infracțiunilor pentru care a fost condamnat, neimpunându-se achitarea acestuia.

Nici critica privind modul de

individualizare a pedepsei aplicate inculpatului D.V.S. nu este fondată.

Pedeapsa dispusă corespunde

criteriilor de individualizare stabilite de art. 72 C. pen., dând eficiența

necesară împrejurărilor și datelor referitoare atât la pericolul social sporit

și gravitatea faptelor comise, cât și la persoana inculpatului. recidivist,

nesincer și autor, alături de un minor, a unor fapte reprobabile împotriva unei

femei în vârstă de 68 de ani și lipsită de orice apărare.

Curtea constată că scopul punitiv și

preventiv al pedepsei nu poate fi atins prin reducerea cuantumului pedepsei

aplicate inculpatului D.V.S., astfel că respinge critica formulată în temeiul

dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Pentru aceste motive și constatând

din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă

recursul ca nefondat.

Timpul reținerii și arestului

preventiv se va deduce din pedeapsa aplicată de la 12 noiembrie 2003 la 22

iunie 2004.

Recurentul inculpat va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu

fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. și

art. 88 C. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.V.S. împotriva deciziei penale nr. 120 din 20 aprilie

2004 a Curții de Apel Bacău.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

reținerii și al arestării preventive de la 12 noiembrie 2003, la 22 iunie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 iunie 2004.