ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6651/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6651/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 274/ D din

29 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 2125/2004, a fost

condamnat inculpatul B.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la

infracțiunea de viol, prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- la pedeapsa de 7 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2)

lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus în

pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A fost interzis exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile art. 71

alin. (2) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a scăzut

din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată prin reținere și arest

preventiv începând din 18 februarie 2004, la zi.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile

C.Z. următoarele sume:

- 14.000.000 lei, despăgubiri

civile;

- 10.000.000 lei, daune morale.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea cuțitului cu care inculpatul a amenințat victima și care

se află în Camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Bacău.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut în fapt că, în ziua de 14 februarie 2004, aflându-se în

locuința părții vătămate C.Z. din comuna Oncești, județul Bacău, a încercat să

întrețină relații sexuale cu aceasta împotriva voinței ei, acțiunea fiind

întreruptă de prezența ulterioară a soțului victimei. În aceleași împrejurări,

prin violență și amenințare cu un cuțit, inculpatul a sustras obiecte din aur,

aparținând aceleiași părți vătămate, care pentru leziunile cauzate a necesitat

12-13 zile îngrijiri medicale.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, s-a

invocat nelegalitatea hotărârii instanței de fond cu privire la soluționarea

laturii penale a cauzei, în sensul că în mod nelegal s-a înlăturat agravanta

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., încadrarea juridică fiind cea

dată prin rechizitoriu.

Inculpatul prin apelul declarat, cât

și prin apărătorul din oficiu a solicitat achitarea pentru ambele infracțiuni

și punerea în libertate, susținând că este nevinovat, totul fiind o înscenare,

iar în subsidiar să se facă aplicarea dispozițiilor art. 333 C. proc. pen.,

pentru completarea probelor de organele de urmărire penală.

Prin decizia nr. 309 din 12

octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, s-a respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpat și s-a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău numai cu privire la încadrarea juridică

a faptei, care a fost schimbată din art. 211 alin. 2

1

lit. b), cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în art. 211 alin. 2

1

lit. b) și

c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., reținând că agravanta prevăzută de

lit. c) este incidentă indiferent de modul în care inculpatul a pătruns în

locuință, relevant fiind că fapta se comite de infractor în mai mare siguranță

într-o locuință sau dependință a acesteia.

Împotriva acestor hotărâri, în

termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate

și netemeinicie, sub aspectul greșitei condamnări pentru fapte pe care nu le-a

comis iar, în subsidiar, față de individualizarea judiciară a pedepsei aplicate

pe care o consideră exagerată.

În motivarea recursului, inculpatul

a susținut că nu a săvârșit infracțiunea de tentativă de viol, deoarece partea

vătămată este cea care i-a făcut avansuri, însă el nu a cedat, situație în care

faptei îi lipsește un element constitutiv și se impune achitarea. În ceea ce

privește infracțiunea de tâlhărie, inculpatul susține că nu a săvârșit nici

această faptă, că, dacă ar fi intenționat să sustragă bunuri din locuința

părții vătămate, ar fi avut numeroase ocazii, lucrând ca zilier în casa

acesteia. Mai arată că totul a fost o înscenare regizată de partea vătămată. În

subsidiar, solicită reducerea pedepsei în raport de circumstanțele sale

personale, respectiv faptul că este căsătorit și are copii în întreținere,

motiv pentru care și lucra ca zilier la partea vătămată.

Examinând decizia recurată prin

prisma cazurilor de casare, prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C.

proc. pen., Curtea apreciază că recursul este nefondat.

de recurs, se constată că din actele și lucrările dosarului reiese că

inculpatul a săvârșit infracțiunea de tentativă de viol, leziunile traumatice

produse părții vătămate fiind specifice unor violențe exercitate în scopul

întreținerii de acte sexuale. Constatările în acest sens ale actului

medico-legal se coroborează cu declarațiile părții vătămate și ale martorilor

care au văzut-o în momentele imediat următoare săvârșirii faptei; în plus,

partea vătămată a fost de acord să se supună testării la poligraf,

constatându-se că răspunsurile sale la întrebările relevante pentru cauză nu au

evidențiat un comportament simulat, pe când, în ceea ce îl privește pe

inculpat, s-a evidențiat exact contrariul.

Pe de altă parte, se constată că

instanțele au reținut în mod corect că inculpatul a săvârșit și infracțiunea de

tâlhărie, în modalitatea prevăzută de agravantele de la lit. b) și c) ale art.

211 alin. (2

1

), inculpatul având asupra sa un cuțit și săvârșind

fapta într-o dependință a locuinței părții vătămate. Nerecunoașterea

inculpatului referitor la exercitarea violențelor și sustragerea bunurilor a fost

combătută prin declarațiile părții vătămate, coroborată cu declarațiile

martorilor care știau că aceasta purta în mod obișnuit acele bijuterii, dar nu

le mai avea imediat după săvârșirea faptei, precum și cu declarațiile copiilor

inculpatului care au arătat că acesta a practicat o tăietură într-o canapea cu

cuțitul și a împins ceva în tăietura practicată, însă, fiind surprins de fiica

sa, probabil că a schimbat locația, bijuteriile nemaifiind găsite în acel loc

de către copii. În sprijinul formării convingerii asupra vinovăției

inculpatului vine și încercarea acestuia de a-și cere scuze de la partea

vătămată, prin intermediul copiilor săi, față de care a afirmat că a lovit-o,

precum și faptul că a ascuns cuțitul folosit la amenințarea acesteia în căptușeala

ghiozdanului uneia dintre fiicele sale.

Față de aceste considerente, Curtea

apreciază că instanța de fond și cea de apel au evaluat corespunzător

materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62,

art. 63 și art. 69 C. proc. pen., stabilind împrejurările comiterii faptelor,

încadrarea juridică dată acestora, precum și vinovăția inculpatului.

individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului de instanța de fond

și menținută de instanța de apel, nu este întemeiată, deoarece cuantumul

stabilit răspunde scopului cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind avute în

vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din același cod. O

reducere a pedepsei nu se justifică în raport de gravitatea faptelor săvârșite

de inculpat, de atitudinea procesuală nesinceră a acestuia și de starea de

recidivă postexecutorie în care se afla la data săvârșirii faptelor; de altfel,

inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă în cuantumul minim prevăzut de lege

pentru infracțiunea de tâlhărie iar reținerea unor circumstanțe atenuante este

exclusă pentru motivele arătate.

Pentru aceste considerente, având în

vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare

din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.

Conform dispozițiilor art. 385

16

alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar

în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul – inculpat va fi obligat

la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr.

309 din 12 octombrie 2004 a Curții de Apel Bacău.

Deduce din pedeapsă timpul reținerii

și arestării preventive a inculpatului de la 18 februarie 2004 la 9 decembrie

2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

decembrie 2004.