Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.12.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6466/2004

HOTĂRÂRE
03.12.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6466/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 272 din 18 mai 2004, Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpații: - A.B.A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2 1 ) lit. a) și e), cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 lit. c), art. 99 și următoarele C. pen. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., după împlinirea vârstei de 18 ani. În baza art. 350, raportat la art. 23 din Constituție, menține arestarea preventivă a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., a scăzut din durata pedepsei aplicate, timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului, începând de la 5 februarie 2004, la zi.

- B.C.M. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2 1 ) lit. a) și e), cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 lit. c), art. 99 și următoarele C. pen. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., după împlinirea vârstei de 18 ani. În baza art. 350 C. proc. pen., raportat la art. 23 din Constituție, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., a scăzut din durata pedepsei aplicate, timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului, începând cu data de 5 februarie 2004, la zi. În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 și art. 999 C. civ., s-au admis acțiunile civile formulate de părțile civile C.A.S.

a județului Brașov, S.G. și C.L. și în consecință, a obligat inculpatul A.B.A., în solidar cu părțile responsabile civilmente A.M. și A.S. și inculpatul B.C.M., în solidar cu părțile responsabile civilmente B.I. și B.P., la plata sumei de 32.231.105 lei către partea civilă C.A.S.J. Brașov, la plata sumei de 100.000.000 lei către partea civilă S.G., cu titlu de daune morale și la plata sumei de 1.500.000 lei, către partea civilă C.V.L., cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A.B.A., în solidar cu părțile responsabile civilmente A.M. și A.S. și inculpatul B.C.M. în solidar cu părțile responsabile civilmente B.I. și B.P., la plata sumei de 1.650.000 lei fiecare către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, inculpații A.B.A. și B.C.M., în seara zilei de 28 ianuarie 2004, în jurul orelor 20,00, observând că partea vătămată S.G. posedă un telefon mobil, au urmărit-o și au agresat-o, într-un loc public, deposedând-o de respectivul bun, prin recurgerea la acte de violență. Prin fapta inculpaților, s-au cauzat părții vătămate, leziuni traumatice cranio-cerebrale vindecabile în 40 – 45 zile de îngrijiri medicale. În funcție de localizarea leziunilor, într-o zonă vitală, de mecanismul de producere, de intensitatea loviturilor și obiectul contondent folosit (o bâtă), s-a apreciat că s-a pus în pericol viața părții vătămate, motiv pentru care s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din rechizitoriu, incluzându-se și agravanta de la lit. e) a art. 211 alin. (2 1 ) C. pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, care a criticat-o sub aspectul cuantumului redus al pedepsei și inculpații, care au cerut reducerea pedepselor și schimbarea modalității de executare. Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 300/ AP din 26 august 2004, a respins apelurile parchetului și inculpaților, a dedus perioada arestării preventive, începând cu data de 18 mai 2004, până în prezent și a menținut în continuare arestarea ambilor inculpați. Inculpații au fost obligați la plata către stat a sumelor de câte 1.300.000 lei cheltuieli de judecată, din care sumele de câte 400.000 lei reprezentând onorariu pentru avocatul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, care a solicitat majorarea pedepselor, aplicate inculpaților, prin înlăturarea prevederilor art. 74 lit. c) C. pen. Recursul este nefondat. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În speță, condamnându-i pe inculpații A.B.A. și B.C.M. la câte 2 ani și 6 luni închisoare, instanțele au ținut seama, în suficientă măsură, de criteriile de individualizare menționate în art. 72 C. pen.

Astfel, s-a ținut seama că cei doi inculpați erau la data săvârșirii faptei, minori și au recunoscut faptele săvârșite. Toate aceste elemente, duc la concluzia că inculpații pot fi reeducați prin pedepsele la care au fost condamnați. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge recursul parchetului, se va deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive și se va dispune ca onorariile pentru apărarea din oficiu să se plătească din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 300/ Ap din 26 august 2004 a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpații A.B.A. și B.C.M. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul reținerii și arestării preventive de la 5 februarie 2004 la 3 decembrie 2004. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului B.C.M., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 decembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-12-13
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7025/2005
. 76 lit. b) C. pen., inculpatul C.A. a fost condamnat, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii din 15 iuni
ÎCCJ 2005-08-10
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4626/2005
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 236/ F din 25 februarie 2005 a Tribunalului București, în baza art. 101 lit. c) și art. 104 C. pen., s-a dispus internarea inculpațilo
ÎCCJ 2004-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6651/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 274/ D din 29 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 2125/2004, a fost condamnat inculpatul B.C. la pedeapsa de 2 ani
ÎCCJ 2005-06-01
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3418/2005
Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 138 din 4 februarie 2005, pronunțată în dosar nr. 6446/2004, Tribunalul București, secția I penală, a dispus, în baza art. 211 ali
ÎCCJ 2004-11-26
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6309/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 188 din 19 mai 2004 a Tribunalului Vrancea, prin completarea încadrării juridice și cu dispozițiile art. 211 alin. (1) C. pen., au fost
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă