ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4626/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4626/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 236/

F din 25 februarie 2005 a Tribunalului București, în baza art. 101 lit. c) și art.

104 C. pen., s-a dispus internarea inculpaților minori S.R.M. și A.G.I. într-un

centru de reeducare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art.

99 C. pen.

Prin aceeași sentință, în

baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

)

lit. a) C.

pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. și art. 109 C. pen., a fost condamnat

inculpatul A.B.C. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 83 C. pen., s-a

revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 6 luni

închisoare, aplicată inculpatului A.B.C. prin sentința penală nr. 1174 din 17

iulie 2002 a Judecătoriei Buftea și s-a dispus executarea acesteia alături de

pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute în final

pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

– art. 64 C. pen., după împlinirea vârstei de 18 ani.

S-a dedus din pedeapsa

rezultantă aplicată inculpatului A.B.C. reținerea de la 22 aprilie 2002 la 23

aprilie 2002.

S-a constatat că inculpații S.R.M.

și A.B.C. sunt arestați în altă cauză.

S-a constatat parțial

acoperit prin recuperare prejudiciul cauzat părții vătămate J.W.H.

În baza art. 14 și art. 346 C.

proc. pen. și art. 998 C. civ., au fost obligați în solidar cei trei inculpați

iar inculpații A.B.C. și A.G.I. în solidar cu partea responsabilă civilmente A.G.

și inculpatul S.R.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente G.C. la plata

sumei de 4.000.000 lei cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă J.W.H.

În baza art. 191 alin. (2) C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul S.R.M. în solidar cu partea responsabilă

civilmente G.C. și inculpatul A.B.C. și A.G.I. în solidar cu partea

responsabilă civilmente A.G. la câte 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care onorariul avocat din oficiu în sumă de câte 400.000 lei au fost

avansați din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut ca situație de fapt, că la data de 11

octombrie 2003, inculpații minori S.R.M., A.B.C. și A.G.I., împreună cu numitul

E.N.G. (persoană nedepistată pentru care s-a dispus disjungerea cauzei) l-au

urmărit pe partea vătămată J.W.H. (pe care îl cunoșteau din vedere) pe str.

Fabrica de Glucoză București până la liftul blocului unde acesta locuia. În

timp ce numitul E. a rămas la ușa liftului pentru a asigura paza, cei trei

inculpați au intrat în lift după partea vătămată.

În timp ce inculpatul A.B.C.

a imobilizat-o pe partea vătămată, persoană în vârstă de 90 de ani, ținând-o de

mâini, inculpatul S.R. a deposedat-o de geanta de umăr în care se aflau acte,

iar inculpatul A.B.C., de telefonul mobil. După ce au sustras bunurile, cei

trei inculpați au fugit în curtea Fabricii de C., situată în spatele blocului

unde locuiește partea vătămată și întrucât geanta conținea numai acte au

aruncat-o pe acoperișul unui garaj de unde a fost ridicată de organele de poliție,

urmare a indicării locului de către inculpați și restituită părții vătămate.

Telefonul mobil sustras de

la partea vătămată a fost vândut în aceeași zi martorului C.B. care, la rândul

lui l-a vândut martorului M.C.V., iar acesta l-a vândut unei persoane

necunoscute la Piața Obor.

Partea vătămată s-a

constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.000.000 lei contravaloarea

telefonului mobil sustras și nerestituit.

Inculpații au recunoscut

săvârșirea faptei, au condus în teren organele de poliție, indicând locul unde

au aruncat geanta părții vătămate, care a fost găsită și restituită, toate

acestea coroborându-se cu declarațiile părții vătămate, declarațiile

martorului-cumpărător de bună-credință a telefonului mobil sustras de la partea

vătămată, C.B., cu procesele-verbale de recunoaștere din grup a inculpaților de

către partea vătămată și cu procesele-verbale de conducere în teren.

Din anchetele sociale

efectuate la domiciliile celor trei inculpați a rezultat că inculpatul S.R.M. a

terminat 4 clase după care a abandonat cursurile școlare, vagabondează și fură,

nu are antecedente penale; inculpatul A.G.I. a abandonat școala în clasa a VI-a,

nu are antecedente penale și nu a mai fost cercetat penal, iar inculpatul A.B.C.

a mai fost cercetat penal și condamnat, așa cum rezultă din fișa de cazier la o

pedeapsă de un an și 6 luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea unei

infracțiuni de furt calificat. Cei trei inculpați au discernământul păstrat.

Instanța de fond a apreciat

pentru inculpații minori S.R.M. și A.G.I. că pentru fapta săvârșită, reeducarea

acestora poate avea loc prin luarea măsurii educative a internării într-un

centru de reeducare, conform art. 101 lit. c) și art. 104 C. pen., în cadrul

căruia inculpații vor continua școala pe care au abandonat-o.

În ceea ce privește

inculpatul minor A.B.C., întrucât a mai fost condamnat anterior pentru

săvârșirea unei infracțiuni de același gen (furt calificat) la o pedeapsă cu

închisoarea cu suspendarea condiționată a executării, tribunalul a apreciat că

avertismentul dat anterior nu a fost suficient reeducării sale și în consecință

l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea cu executarea acesteia în regim de

detenție.

Întrucât infracțiunea dedusă

judecății a fost săvârșită înlăuntrul termenului de încercare, în baza art. 83 C.

pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un

an și 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 1174 din 17

iulie 2002 a Judecătoriei Buftea și a dispus executarea acesteia alături de

pedeapsa ce va fi aplicată în prezenta cauză.

În considerentele sentinței,

prima instanță a mai făcut referiri la latura civilă a cauzei, în sensul că s-a

luat act că prejudiciul cauzat părții vătămate a fost parțial acoperit prin

restituire și întrucât aceasta s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de

4.000.000 lei, cei trei inculpați au fost obligați în solidar și fiecare în

solidar cu părțile responsabile civilmente A.G. și G.C. la plata acestei sume

către partea civilă, cu titlul de despăgubiri civile, precum și la celelalte

prevederi legale corespunzătoare măsurilor dispuse.

Împotriva acestei soluții au

formulat apel inculpații S.R.M. și A.B.C., criticând soluția, ca nefondată sub

aspectul individualizării sancțiunii aplicate.

Prin decizia penală nr. 285/

A din 11 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori de familie, pronunțată în dosarul nr. 1098/M/2005, au

fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații S.R.M. și A.B.C.

împotriva sentinței penale nr. 236 din 25 februarie  2005 pronunțată de

Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 5984/2004.

S-a constatat că inculpații

sunt arestați în altă cauză.

Au fost obligați inculpații

fiecare în solidar cu părțile responsabile civilmente la câte 1.200.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care câte 400.000 lei onorariul avocatului

din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a constatat că sentința este temeinică și legală, arătând că

prima instanță a reținut în mod complet situația de fapt, căreia i-a stabilit o

corectă încadrare juridică, în conformitate cu probele administrate în cauză.

În raport cu gravitatea

infracțiunilor săvârșite, modul concret în care au fost comise faptele, vârsta

părții vătămate (90 de ani), circumstanțele personale ale inculpaților care au

recunoscut fapta și au colaborat cu organele de poliție, precum și cu împrejurarea

că A.B.C. și S.R.M. sunt cunoscuți cu antecedente penale, instanța de apel a

constatat că prima instanță a individualizat judicios sancțiunile aplicate,

dând relevanță criteriilor stabilite în art. 72 C. pen. și urmărind realizarea

scopului înscris în art. 52 C. pen., încât motivul de apel relativ la

reindividualizare este fondat.

De asemenea, prima instanță

de control judiciar a mai constatat că instanța de fond a soluționat în mod

corect latura civilă a cauzei.

Împotriva acestei decizii au

declarat, în termen legal, recursuri nemotivate inculpații minori S.R.M. și A.B.C.

Apărătorul inculpaților, în

concluziile orale, în dezbateri, în ceea cel privește pe S.R.M. a solicitat

admiterea recursului și aplicarea unei măsuri educative, respectiv aceea prevăzută

de art. 101 lit. b) C. pen., întrucât acesta era minor la data săvârșirii

faptei, iar referitor la recursul inculpatului A.B.C. a pus concluzii de

admitere, casarea hotărârilor și pe fond reducerea pedepsei, considerând-o prea

severă, invocând prevederile art. 385

9

pct. 14.

Examinând recursurile

declarate de inculpații minori S.R.M. și A.B.C. împotriva deciziei instanței de

apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.,

pentru inculpatul minor S.R.M. și art. 385

9

pct. 14 din același cod,

pentru inculpatul A.B.C., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaților ca

fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și

temeinic motivat instanța de apel, însușindu-și, la rândul ei, argumentele

primei instanțe a stabilit vinovăția inculpaților minori în săvârșirea

infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, în raport cu situația

de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în

cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpaților

minori din ziua de 11 octombrie 2003, ora 17,00, de a o deposeda pe partea

vătămată, prin exercitarea de violență, imobilizând-o și punând-o în

imposibilitate de a se apăra, de bunurile arătate, întrunește atât obiectiv cât

și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C.

pen., de tâlhărie comisă de fiecare inculpat.

Astfel, prin probele

administrate s-a dovedit capacitatea de înțelegere a caracterului socialmente

periculos al faptei comise a fiecărui inculpat, hotărârea infracțională luată

de aceștia concretizându-se în modalitatea de săvârșire a infracțiunii, aceștia

având discernământul păstrat în raport cu aceasta.

Totodată, instanța de apel a

făcut o corectă evaluare atât a criteriilor prevăzute de art. 100 C. pen.,

avute în vederea la alegerea măsurii educative dispusă față de inculpatul minor

S.R.M., cât și a celor stipulate de art. 72 C. pen., referitoare la pedeapsa

aplicată inculpatului minor A.B.C., prin adecvarea lor cauzală, ținând cont de

gradul de pericol social în concret ridicat al faptei comise de fiecare,

agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunii, vârsta înaintată a

părții vătămate, respectiv de 90 de ani, dar și de circumstanțele personale ale

inculpaților minori, ambii, recunoscând fapta comisă, colaborând cu organele de

poliție, părinții inculpatul minor S.R.M. au conviețuit din anul 1987 și s-au

căsătorit în anul 1991, din conviețuirea acestora rezultând și minorul S.R.M.,

care a terminat patru clase, abandonând școala, mama minorului declarând că nu

a reușit să-și impună autoritatea părintească asupra acestuia, care

vagabondează și fură, minorul A.B.C. provine dintr-o familie organizată, ambii

părinți lucrând ocazional, mai are patru frați minori, a absolvit 7 clase, este

bolnav, cunoscut cu antecedente penale, conform fișei de cazier.

Înalta Curte apreciază că în

cauză, în procesul individualizării sancțiunilor aplicate celor doi inculpați,

printr-un riguros examen al condițiilor legale au fost dispuse în mod diferențiat

sancțiuni, respectiv măsura educativă a internării într-un centru de reeducare

a inculpatului minor S.R.M. și pedeapsa închisorii în cuantumul minim prevăzut

de lege pentru fapta comisă, iar ca urmare a aplicării art. 83 C. pen., privind

revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare aplicată

inculpatului minor A.B.C., cuantumul pedepsei rezultante orientându-se către

minim, cu executare în regim de detenție, ceea ce reflectă nu numai gravitatea

faptelor comise dar și profilul de personalitate al inculpaților minori,

acestea urmând să-și atingă scopurile prin accentuarea caracterului educativ,

respectiv în cursul procesul formativ de un alt tip decât cel avut inițial de

inculpați, în raport cu cel represiv, evidențiat atât de sancțiunea aleasă, cât

și de pedeapsa aplicată.

Așadar, criticile formulate

de recurenții inculpați cu privire la alegerea unei alte sancțiuni, respectiv

măsura libertății supravegheate pentru inculpatul minor S.R.M. și reducerea

pedepsei aplicate inculpatului minor A.B.C. nu pot fi avute în vedere, deoarece

în cauză s-a ținut cont de toate criteriile legale în mod plural, sancțiunile

dispuse dând posibilitatea unei reeducări pozitive viitoare a celor doi

inculpați.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte consideră că în cauză instanța de apel a pronunțat o

soluție legală și temeinică sub toate aspectele, nefiind incidente cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.,

pentru inculpatul minor S.R.M. și nici cel stipulat de art. 385

9

pct.

14 din același cod, pentru inculpatul minor A.B.C., fiind făcută o corectă

aplicare a prevederilor legale în alegerea măsurii educative dispuse, dar și o

justă individualizare a pedepsei.

De asemenea, verificând

decizia primei instanțe de control judiciar nu s-a constatat nici existența

vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.R.M. și A.B.C.

împotriva deciziei penale nr. 285/ A din 11 aprilie 2005 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Se va constata că inculpații

sunt arestați în altă cauză.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se vor obliga recurenții inculpați fiecare la plata

cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei (400.000 lei),

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații S.R.M. și A.B.C. împotriva deciziei penale nr.

285/ A din 11 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și familie.

Constată că inculpații sunt

arestați în altă cauză.

Obligă recurenții inculpații

la plata sumei de câte 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de câte 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 august 2005.