ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 78/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 77 din 28

februarie 2003, Tribunalul Dâmbovița a condamnat pe inculpatul T.C., la o

pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea

tentativei la infracțiunea de viol, prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat

la art. 197 alin. (3) teza I, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen.

(părți vătămate C.I. și M.A.).

În baza art. 197 alin. (3) teza I C.

pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare și 5

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C.

pen., iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.,

la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen. (parte vătămată O.A.).

Conform art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea și anume 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

Conform art. 350 C. proc. pen. și

art. 88 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus

arestarea preventivă de la 23 octombrie 2002.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen.

S-a luat act că părțile vătămate

O.A., M.A. și C.I. nu s-au constituit părți civile.

S-a dispus obligarea inculpatului la

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

s-a reținut, în fapt, că, în ziua de 19 mai 1997, în jurul amiezii, părțile

vătămate C.I. și M.A., atunci în vârstă de 7 și 8 ani, se aflau într-un grup de

copii în parcul grădiniței nr. 2 din orașul Moreni când li s-a adresat

inculpatul, cerându-le să-l însoțească pentru a le da cireșe deoarece a

discutat cu părinții lor, aceștia fiind de acord.

Deși, inițial, au refuzat, ulterior

cele două minore au acceptat însoțindu-l până în zona cunoscută sub numele

Dealul Baloneștilor, loc unde inculpatul sub amenințări, a încercat să

întrețină cu fiecare din minore raporturi intime, raporturi pe care, însă, nu a

reușit să le finalizeze, ceea ce l-a determinat să abandoneze victimele, care

s-au întors în oraș, fiind întâmpinate de martorii care porniseră în căutarea

lor.

Același inculpat, în

ziua de 5 ianuarie 1999, a acostat pe victima O.A., pe care, sub amenințări, a

condus-o pe o potecă lăturalnică și într-o margine de râpă a întreținut cu

aceasta raport sexual normal.

Înainte de a o părăsi, inculpatul

folosindu-se tot de amenințări, i-a luat cerceii și ceasul de la mână, după

care a plecat.

Împotriva ultimei hotărâri

inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și, după rejudecare,

achitarea sa întrucât nu a săvârșit infracțiunile pentru care a fost condamnat.

În motivarea recursului său

inculpatul a arătat că, în cauză, nu sunt probe suficiente care să ducă la

concluzia că este autorul faptelor, atâta timp cât identificarea sa s-ar fi

realizat după o perioadă atât de îndelungată de timp. De asemenea, susține că

nu este posibil că după atâta vreme cele 3 minore, având la data săvârșirii

faptelor o vârstă fragedă de 7 și respectiv 8 ani să recunoască cu exactitate

persoana sa.

Că, de fapt, cercetarea împotriva

lui a început abia după 10 august 2002, când, a fost arestat pentru o faptă

similară (pe care, de asemenea, nu o recunoaște) și pentru care a fost

condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare prin sentința penală nr. 344/2002

de către Tribunalul Dâmbovița, pedeapsă în a cărei executare se află.

Că identificarea sa, după ce fusese

arestat în altă cauză, este cu atât mai puțin credibilă cu cât la data la care

faptele fuseseră comise, cele trei victime nu au putut descrie cu exactitate

modul cum arată persoana care le-a acostat.

Recursul declarat este fondat,

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, din raportul de expertiză

medico-legală nr. 8/ V din 5 ianuarie 1999 a rezultat că, pe lamele și tamponul

cu secreția vaginală recoltată de la victima O.A. s-a găsit spermă, cantitate

insuficientă însă pentru determinarea grupei sanguine.

De asemenea, din raportul de constatare

tehnico-științifică întocmit de Institutul de Criminalistică de pe lângă

Inspectoratul General al Poliției a rezultat că a fost examinat restul de

țigaretă găsit la fața locului, ce se presupune că ar fi fost fumată de

inculpat. Experții au concluzionat însă că grupa sanguină și caracterul

secretor sau nesecretor nu au putut fi stabilite cu certitudine datorită lipsei

reactivilor specifici.

În acest context, pentru a putea

determina cu mai multă exactitate identitatea făptuitorului, Înalta Curte consideră

că este necesară întocmirea unei noi expertize medico-legale care să

reanalizeze probele materiale sus-menționate și cu ajutorul textului A.D.N.

Această probă considerăm că este absolut necesară pentru ca rezultatul obținut

coroborat cu restul probelor din dosar să permită cu certitudine stabilirea

făptuitorului.

În raport de cele expuse, Curtea va

admite recursul declarat de inculpat, casa hotărârile atacate și trimite cauza

la instanța de fond pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul T.C. împotriva deciziei penale nr. 172 din 7 aprilie 2003 a Curții

de Apel Ploiești.

Casează decizia atacată și sentința penală nr. 77

din 28 februarie 2003 a Tribunalului Dâmbovița și trimite cauza la instanța de

fond, Tribunalul Dâmbovița, spre rejudecare.

Menține starea de arest a

inculpatului T.C.

Onorariul pentru apărarea din oficiu

a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

ianuarie 2004.