ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 78/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 77 din 28 februarie 2003, Tribunalul Dâmbovița a condamnat pe inculpatul T.C., la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de viol, prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat la art. 197 alin. (3) teza I, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. (părți vătămate C.I. și M.A.). În baza art. 197 alin. (3) teza I C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

(parte vătămată O.A.). Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. Conform art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestarea preventivă de la 23 octombrie 2002. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. S-a luat act că părțile vătămate O.A., M.A. și C.I. nu s-au constituit părți civile. S-a dispus obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut, în fapt, că, în ziua de 19 mai 1997, în jurul amiezii, părțile vătămate C.I.

și M.A., atunci în vârstă de 7 și 8 ani, se aflau într-un grup de copii în parcul grădiniței nr. 2 din orașul Moreni când li s-a adresat inculpatul, cerându-le să-l însoțească pentru a le da cireșe deoarece a discutat cu părinții lor, aceștia fiind de acord. Deși, inițial, au refuzat, ulterior cele două minore au acceptat însoțindu-l până în zona cunoscută sub numele Dealul Baloneștilor, loc unde inculpatul sub amenințări, a încercat să întrețină cu fiecare din minore raporturi intime, raporturi pe care, însă, nu a reușit să le finalizeze, ceea ce l-a determinat să abandoneze victimele, care s-au întors în oraș, fiind întâmpinate de martorii care porniseră în căutarea lor. Același inculpat, în ziua de 5 ianuarie 1999, a acostat pe victima O.A., pe care, sub amenințări, a condus-o pe o potecă lăturalnică și într-o margine de râpă a întreținut cu aceasta raport sexual normal.

Înainte de a o părăsi, inculpatul folosindu-se tot de amenințări, i-a luat cerceii și ceasul de la mână, după care a plecat. Împotriva ultimei hotărâri inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și, după rejudecare, achitarea sa întrucât nu a săvârșit infracțiunile pentru care a fost condamnat. În motivarea recursului său inculpatul a arătat că, în cauză, nu sunt probe suficiente care să ducă la concluzia că este autorul faptelor, atâta timp cât identificarea sa s-ar fi realizat după o perioadă atât de îndelungată de timp. De asemenea, susține că nu este posibil că după atâta vreme cele 3 minore, având la data săvârșirii faptelor o vârstă fragedă de 7 și respectiv 8 ani să recunoască cu exactitate persoana sa.

Că, de fapt, cercetarea împotriva lui a început abia după 10 august 2002, când, a fost arestat pentru o faptă similară (pe care, de asemenea, nu o recunoaște) și pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare prin sentința penală nr. 344/2002 de către Tribunalul Dâmbovița, pedeapsă în a cărei executare se află. Că identificarea sa, după ce fusese arestat în altă cauză, este cu atât mai puțin credibilă cu cât la data la care faptele fuseseră comise, cele trei victime nu au putut descrie cu exactitate modul cum arată persoana care le-a acostat. Recursul declarat este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, din raportul de expertiză medico-legală nr. 8/ V din 5 ianuarie 1999 a rezultat că, pe lamele și tamponul cu secreția vaginală recoltată de la victima O.A.

s-a găsit spermă, cantitate insuficientă însă pentru determinarea grupei sanguine. De asemenea, din raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de Institutul de Criminalistică de pe lângă Inspectoratul General al Poliției a rezultat că a fost examinat restul de țigaretă găsit la fața locului, ce se presupune că ar fi fost fumată de inculpat. Experții au concluzionat însă că grupa sanguină și caracterul secretor sau nesecretor nu au putut fi stabilite cu certitudine datorită lipsei reactivilor specifici. În acest context, pentru a putea determina cu mai multă exactitate identitatea făptuitorului, Înalta Curte consideră că este necesară întocmirea unei noi expertize medico-legale care să reanalizeze probele materiale sus-menționate și cu ajutorul textului A.D.N.

Această probă considerăm că este absolut necesară pentru ca rezultatul obținut coroborat cu restul probelor din dosar să permită cu certitudine stabilirea făptuitorului. În raport de cele expuse, Curtea va admite recursul declarat de inculpat, casa hotărârile atacate și trimite cauza la instanța de fond pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul T.C. împotriva deciziei penale nr. 172 din 7 aprilie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 77 din 28 februarie 2003 a Tribunalului Dâmbovița și trimite cauza la instanța de fond, Tribunalul Dâmbovița, spre rejudecare. Menține starea de arest a inculpatului T.C. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 ianuarie 2004.