ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3963/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3963/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Iași prin sentința penală nr. 919 din 14 decembrie 2004, a condamnat pe inculpata B.M., la 18 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii executării drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) din același cod. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 alin C. pen. Pe latura civilă, s-a luat act că partea vătămată A.D., nu s-a constituit parte civilă. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: Începând cu anul 2003, inculpata a intrat în relații de concubinaj cu consăteanul său U.F., ambii fiind consumatori de alcool, motiv pentru care adesea, femeia era agresată și scurte perioade de timp, se refugia la părinții ei, după care revenea la locuința concubinului.
O asemenea situație a avut loc și la începutul lunii martie 2004, când, constatând că fiica ei bea zilnic alcool, A.I., mama inculpatei, a certat-o și i-a reproșat comportamentul. În continuare, inculpata neluând în seamă cererile mamei ei, în dimineața zilei de 19 martie 2004, a consumat alcool și când A.I. a întâlnit-o în curtea casei, cele două s-au certat. După încetarea schimbului de replici verbale, A.I. s-a întors spre a se deplasa către grădina situată în spatele casei, iar inculpata, instantaneu, a luat de lângă o grămadă de lemne un topor, a pășit după mama sa și i-a aplicat o lovitură în cap, doborând-o la pământ. Victima a decedat imediat, aspect sesizat imediat de soțul ei, tatăl inculpatei.
Raportul de constatare medico-legală (necropsie) a reținut că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorie acute, consecutivă unui politraumatism cu fracturi craniene comicutive, contuzie cerebrală, hemoragie subarahnoidiană, fracturi costale, iar topografia și morfologia leziunilor pleda pentru producerea lor prin lovire activă cu corp contondent (muchie de topor). Împotriva sentinței inculpata a declarat apel, motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei aplicate. Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 152 din 19 aprilie 2005, a admis apelul, a desființat sentința atacată și a modificat pedeapsa privativă de libertate aplicată în sensul că a redus-o de la 18 ani închisoare, la 15 ani închisoare.
Instanța de apel, în motivarea hotărârii, a reținut că unele împrejurări de fapt sau care s-au circumscris persoanei inculpatei, fără a constitui circumstanțele atenuante, pot fi apreciate ca elemente de individualizare a pedepsei și de realizare a scopului preventiv educativ al acesteia. Împotriva hotărârii instanței de apel, inculpata, în termenul legal, a declarat recurs, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., respectiv s-a aplicat pedeapsa greșit individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen. Recursul declarat nu este fondat. Conform art. 72 C. pen., text de lege care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului, și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Ca atare, instanța de apel, procedând la aplicarea unei pedepse privative de libertate de 15 ani închisoare, deci la minimul prevăzut de textul de lege incriminator, a avut în vedere pericolul social deosebit de grav al faptei, mărit de consecințele acesteia asupra vieții victimei, mânia inculpatei, împrejurările în care fapta s-a săvârșit respectiv inculpata era în stare de ebrietate și acțiunea sa a avut loc pe fondul unor relații tensionate cu părintele său dar și datele ce o caracterizează, dintre care, sinceritatea dovedită pe tot parcursul procesului penal. Dispunerea executării pedepsei în regim de privare de libertate va fi în măsură să asigure, astfel cum prevede art. 52 C. pen., scopul constrângerii și reeducării inculpatei.
Recursul nefiind, deci fondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. În conformitate cu dispozițiile art. 192 C. proc. pen., inculpata recurentă va fi obligată să plătească cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.M. împotriva deciziei penale nr. 152 din 19 aprilie 2005 a Curții de Apel Iași. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 8 aprilie 2004, la 28 iunie 2005. Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 iunie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.