ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3033/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 21 din 14 ianuarie 2003, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul C.G., pentru tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, în condițiile art. 64 și art. 71 C. pen. S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții vătămate C.C.C. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, pe baza probelor administrate a reținut următoarea situație de fapt: În seara zilei de 8 iulie 2002, după ce inculpatul C.G. a consumat băuturi alcoolice la un bar din localitatea Sodomeni-Boșteni împreună cu concubina sa, T.R., ambii s-au îndreptat spre domiciliu.

Pe drum s-au întâlnit și au discutat cu partea vătămată C.C.C., care era împreună cu prietenul său H.L., după care s-au despărțit, fiecare continuându-și deplasarea. Imediat însă inculpatul i-a ajuns, reproșându-le că i-a sustras 100.000 lei. Partea vătămată a încercat să evite un conflict, cerându-i martorului să plece, apoi i-a spus inculpatului că nu i-a sustras banii, însă, acesta aflat în stare de ebrietate a devenit violent, i-a adresat injurii, după care l-a apucat de piept pe C.C.C. și i-a smuls de la gât lănțișorul de argint, pe care l-a pus în buzunar. Lănțișorul în valoare de 150.000 lei a fost găsit asupra inculpatului, dar acesta a susținut că aparține fiului său, împrejurare nedovedită în cauză.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul C.G., care a invocat nevinovăția, reiterând susținerea că, partea vătămată și martorul H.L. i-ar fi sustras bani din buzunar. Prin decizia penală nr. 89 din 11 martie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Iași s-a respins, ca nefondat, apelul introdus de inculpat. S-a motivat în considerente că vinovăția inculpatului a fost dovedită cu probele administrate, iar apărarea formulată de inculpat nu a fost confirmată. Împotriva hotărârilor de mai sus, a declarat recurs doar inculpatul care a susținut, în esență, următoarele: - oral, greșita condamnare pentru tâlhărie, atâta timp cât, nu se face vinovat de săvârșirea unei infracțiuni, lănțișorul găsit asupra sa aparținând fiului său; - prin motivele scrise, recurentul inculpat a recunoscut vinovăția în comiterea tâlhăriei, dar a criticat pedeapsa aplicată care este mare în raport de cuantumul prejudiciului produs și de greutățile familiale.

Motivele de recurs invocate vor fi examinate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 și 14 C. proc. pen., constatându-se, însă, că sunt nefondate pentru cele ce urmează. Instanțele au reținut o corectă stare de fapt, pe baza probelor administrate, și au dat o încadrare juridică corespunzătoare acestei fapte, stabilind o pedeapsă cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen. Recurentul inculpat a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, în final, recunoscând săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prin motivele scrise de recurs. Dar, osebit de conduita procesuală a acestuia, elementele constitutive ale infracțiunii, inclusiv, vinovăția recurentului inculpat au fost, fără echivoc stabilite, pe baza declarației martorilor audiați în cauză și care au perceput, în mod nemijlocit fapta, coroborate cu declarația părții vătămate C.C.C.

(În acest sens, a se vedea declarația martorilor A.M., P.M., B.D.). De menționat, că nici apărarea încercată de inculpat nu a fost confirmată de probele dosarului, astfel încât, în mod corect instanțele au pronunțat împotriva sa o hotărâre de condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie. Aplicând inculpatului o pedeapsă de 5 ani pentru tâlhărie comisă, instanțele au stabilit o pedeapsă la limita minimă legală; pentru coborârea pedepsei sub această limită, nu se constată motive care în sensul legii să poată constitui circumstanțe judiciare atenuante, în condițiile în care, recurentul are în antecedente numeroase condamnări pentru fapte de aceiași natură, iar conduita procesuală a fost nesinceră.

Pe cale de consecință, pentru considerațiunile expuse, motivele sunt nefondate și potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul se va respinge, ca atare. În temeiul art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsa aplicată arestarea preventivă la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva deciziei penale nr. 89 din 11 martie 2003 a Curții de Apel Iași. Compută din pedeapsă aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive de la 9 iulie 2002, la 25 iunie 2003. Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2003.