ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3033/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 21 din 14

ianuarie 2003, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul C.G., pentru tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., la o pedeapsă de 5 ani

închisoare, în condițiile art. 64 și art. 71 C. pen.

S-a constatat recuperat prejudiciul

cauzat părții vătămate C.C.C.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond, pe baza probelor administrate a reținut următoarea situație

de fapt:

În seara zilei de 8 iulie 2002, după

ce inculpatul C.G. a consumat băuturi alcoolice la un bar din localitatea

Sodomeni-Boșteni împreună cu concubina sa, T.R., ambii s-au îndreptat spre

domiciliu.

Pe drum s-au întâlnit și au discutat

cu partea vătămată C.C.C., care era împreună cu prietenul său H.L., după care

s-au despărțit, fiecare continuându-și deplasarea. Imediat însă inculpatul i-a

ajuns, reproșându-le că i-a sustras 100.000 lei.

Partea vătămată a încercat să evite

un conflict, cerându-i martorului să plece, apoi i-a spus inculpatului că nu

i-a sustras banii, însă, acesta aflat în stare de ebrietate a devenit violent,

i-a adresat injurii, după care l-a apucat de piept pe C.C.C. și i-a smuls de la

gât lănțișorul de argint, pe care l-a pus în buzunar.

Lănțișorul în valoare de 150.000 lei

a fost găsit asupra inculpatului, dar acesta a susținut că aparține fiului său,

împrejurare nedovedită în cauză.

Împotriva sentinței a declarat apel

inculpatul C.G., care a invocat nevinovăția, reiterând susținerea că, partea

vătămată și martorul H.L. i-ar fi sustras bani din buzunar.

Prin decizia penală nr. 89 din 11

martie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Iași s-a respins, ca nefondat, apelul

introdus de inculpat.

S-a motivat în considerente că

vinovăția inculpatului a fost dovedită cu probele administrate, iar apărarea

formulată de inculpat nu a fost confirmată.

Împotriva hotărârilor de mai sus, a

declarat recurs doar inculpatul care a susținut, în esență, următoarele:

- oral, greșita condamnare pentru

tâlhărie, atâta timp cât, nu se face vinovat de săvârșirea unei infracțiuni,

lănțișorul găsit asupra sa aparținând fiului său;

- prin motivele scrise, recurentul

inculpat a recunoscut vinovăția în comiterea tâlhăriei, dar a criticat pedeapsa

aplicată care este mare în raport de cuantumul prejudiciului produs și de

greutățile familiale.

Motivele de recurs invocate vor fi

examinate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 12 și 14 C. proc. pen., constatându-se, însă, că sunt nefondate pentru

cele ce urmează.

Instanțele au reținut o corectă

stare de fapt, pe baza probelor administrate, și au dat o încadrare juridică

corespunzătoare acestei fapte, stabilind o pedeapsă cu respectarea

dispozițiilor art. 72 C. pen.

Recurentul inculpat a avut o

atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, în final, recunoscând

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prin motivele scrise de recurs.

Dar, osebit de conduita procesuală a

acestuia, elementele constitutive ale infracțiunii, inclusiv, vinovăția

recurentului inculpat au fost, fără echivoc stabilite, pe baza declarației

martorilor audiați în cauză și care au perceput, în mod nemijlocit fapta,

coroborate cu declarația părții vătămate C.C.C. (În acest sens, a se vedea

declarația martorilor A.M., P.M., B.D.).

De menționat, că nici apărarea

încercată de inculpat nu a fost confirmată de probele dosarului, astfel încât,

în mod corect instanțele au pronunțat împotriva sa o hotărâre de condamnare

pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie.

Aplicând inculpatului o pedeapsă de

5 ani pentru tâlhărie comisă, instanțele au stabilit o pedeapsă la limita

minimă legală; pentru coborârea pedepsei sub această limită, nu se constată

motive care în sensul legii să poată constitui circumstanțe judiciare

atenuante, în condițiile în care, recurentul are în antecedente numeroase

condamnări pentru fapte de aceiași natură, iar conduita procesuală a fost

nesinceră.

Pe cale de consecință, pentru

considerațiunile expuse, motivele sunt nefondate și potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul se va respinge, ca atare.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsa

aplicată arestarea preventivă la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat și la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.G. împotriva deciziei penale nr. 89 din 11 martie 2003

a Curții de Apel Iași.

Compută din pedeapsă aplicată

inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive de la 9 iulie 2002, la

25 iunie 2003.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000

lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 iunie 2003.