ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 327/2003

Decizia nr.327

Dosar nr.3057/2002

S-a luat în examinare

recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr.413 din 15

iulie 2002 a Curții de Apel București – Secția I penală.

S-a prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest,

asistat de avocat B.A., apărător din oficiu.

A lipsit intimata parte vătămată B.D.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul a cerut admiterea recursului,solicitând aplicarea

legii mai favorabile precum și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

de tâlhărie în infracțiunea de furt,întrucât smulgerea unui lănțișor de la

gâtul părții vătămate nu constituie violență.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului susținând

că art.13 Cod penal nu se aplică decât dacă a intervenit o lege mai favorabilă

ceea ce nu este cazul. Cu privire la schimbarea încadrării juridice susține că

în mod corect fapta a fost calificată ca fiind tâlhărie, furtul producându-se

prin violență.

La ultimul cuvânt inculpatul a recunoscut fapta pe care o

regretă și a susținut că nu a folosit violența.

C U R T E A

Asupra recursului de față,

In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentința penală nr.415/9.05.2002 a Tribunalului

București-Secția I penală, în baza art.211 alin.2 lit.a,e Cod penal a condamnat

pe inculpatul G.C. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art.71-64 Cod penal.

A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus prevenția

de la 11.10.2001 la 9 .05.2002.

In baza art.118 lit.d Cod penal a confiscat suma de 500.000 lei.

A constatat prejudiciul cauzat părții vătămate B.D. acoperit

prin restituire.

A luat act că martora Burțoi Daniela nu solicită despăgubiri

civile.

A obligat pe inculpat la 2.200.000 lei cheltuieli judiciare

statului.

Pentru a hotărî astfel,instanța de fond a reținut că la data de

8.08.2001, în timp ce se afla pe str.Mihai Bravu, inculpatul, cu complicitatea

altor făptuitori a smuls de la gâtul părții vătămate B.D. un lănțișor din aur.

Ulterior, inculpatul a vândut lănțișorul martorei B.D., de unde

a fost recuperat.

Impotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul G.C. arătând

că recunoaște fapta, concubina sa a născut un copil și dorește să-și asume

responsabilități de tată, motiv pentru care solicită reducerea pedepsei.

Verificând decizia atacată pe baza lucrărilor și materialului

din dosarul cauzei, Curtea a respins apelul ca nefondat. S-a apreciat că

apelantului i s-a aplicat o pedeapsă orientată la minimul special, iar pentru

reducerea acesteia trebuie reținute circumstanțe atenuante.

Ori, inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, este fără

ocupație și a comis o faptă cu pericol social ridicat. In contextul activității

infracționale, recunoașterea faptei nu constituie o împrejurare prevăzută de

art.74 Cod penal.

Impotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul care a

solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în

infracțiunea de furt, apreciind că smulgerea lănțișorului de la gâtul părții

vătămate nu constituie violență.

Curtea, examinând cauza în raport de critica formulată și din

oficiu,potrivit dispozițiilor art.385

9

pct.17

1

și alin.3

al aceluiași articol, constată că recursul este nefondat.

Fapta inculpatului de a smulge de la gâtul părții vătămate un

lănțișor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de  tâlhărie și nu

a aceleia de furt întrucât infracțiunea de furt se realizează sub aspectul

laturii obiective prin acțiunea de luare a bunului mobil din posesia sau

detenția cuiva , pe când în alcătuirea laturii obiective a infracțiunii de

tâlhărie intră pe lângă activitatea principală, de furt și o a doua activitate

,folosirea violenței.

Susținerea inculpatului că nu a folosit violența nu poate fi

primită, întrucât chiar și nefiind necesar ca violența să aibă caracterul unei

forțe irezistibile, ea trebuie să fie efectivă și să aibă aptitudinea de a înfrânge

rezistența victimei,ceea ce a fost cazul în speță.

In consecință, reținerea faptei de  tâlhărie

în sarcina inculpatului este temeinică și legală și cum alte motive care

examinate din oficiu să conducă  la  casarea  hotărârilor  nu sunt , urmează

în  baza art.385

15

pct.1 lit.b  Cod procedură penală să se respingă ca nefondat recursul declarat

de inculpat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.

împotriva deciziei penale nr.413 din 15 iulie 2002 a Curții de Apel București,Secția

I penală.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de

la 11 octombrie 2001  la 23 ianuarie 2003.

Obligă

recurentul inculpat să plătescă statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli

judiciare, din care 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea sa din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 23 ianuarie 2003.