Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.11.2010
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5910/2010

HOTĂRÂRE
09.11.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5910/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Reclamanții B.I., G.T., G.M., G.N. și G.G. au chemat în judecată pe pârâții D.I.I. și P.T., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie declarat simulat, în modalitatea fictivității, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4159 din 6 noiembrie 2007, de către Biroul notarilor publici N. și Asociații, din București, privitor la terenul arabil în suprafață de 3 ha, extravilan, situat în județul Dâmbovița, tarlaua 66, parcela 405/3. După un prim ciclu procesual, prin sentința nr. 1747 din 14 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a fost anulată acțiunea, ca netimbrată și a fost respinsă cererea pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au declarat că nu sunt de acord să achite sumele de 11.706,3 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar. Apelul declarat de reclamanți a fost admis, prin decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost desființată sentința tribunalului și a fost trimisă cauza aceleiași instanțe, pentru a fi soluționată pe fond. Instanța de apel a reținut că acțiunea în declararea caracterului simulat al unui act juridic nu este o acțiune patrimonială. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs pârâții, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. și susținând, în esență, că acțiunea are caracter patrimonial și că a fost greșit analizată decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recursul este nefondat. Prin decizia nr. 32 din 9 iunie 2008, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a statuat cu privire la competența materială referitor la litigiile având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, iar nu și la cele având ca obiect constatarea caracterului simulat al unui contract.

Pe de altă parte, prin această decizie nu s-a stabilit modalitatea timbrării acțiunilor. Prin acțiune, reclamanții au solicitat doar constatarea caracterului simulat al unui contract de vânzare-cumpărare, iar nu aducerea în patrimoniul acestora a terenului, situație în care se constată că în mod corect a stabilit instanța de apel că această acțiune nu are caracter patrimonial, deci nu este evaluabilă în bani. In consecință, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții D.I.I., P.T. împotriva deciziei nr. 2 din 15 ianuarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2010.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-09-29
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3027/2010
toriu cu pârâtele SC G.C. SRL și SC S. SA. Apelul declarat de reclamanta T.I. împotriva sentinței nr. 78 din 12 februarie 2009 a fost admis prin decizia 99/2009, hotărârea a fost desființată, cauza fiind trimisă pentru rejudecare pe fond la
ÎCCJ 2010-09-06
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4257/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 23 septembrie 2008 reclamantul M.M. a chemat în judecată pe pârâta SC S.T. SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absol
ÎCCJ 2007-12-05
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1660/2010
fondat apelul. În considerentele deciziei s-a reținut că actul autentic de care se prevalează pârâții, în care s-a consemnat că prețul terenului de 208.500 Euro a fost achitat în întregime la data încheierii actului, nu reprezintă o probă c
ÎCCJ 1997-12-03
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1028/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 75 din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în majoritate, a admis recursul declarat de pârâții P.G., P.D. și A.E., î
ÎCCJ 2010-09-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3686/2010
noiembrie 1992 emise de Comisia Județeană de fond funciar Dâmbovița. În prezenta cauză reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 73/1991 emis de M.A.P.D.R. și a titlului de proprietate nr. 2601 din 4 noiembrie
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă