ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 651/2012

Asupra recursului penal de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, Dosarul acelei secții nr. 10295/2/2011 (3941/2011) conținând lucrarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 3171/II-2/2011 și nr. 1772/P/2011, privind pe petentul D.C., pentru soluționarea recursului declarat de către acesta împotriva încheierii din 24 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 10295/2/2011, la data de 29 februarie 2012 și a primit termen la 6 martie 2012, când a și avut loc judecata recursului.

Examinând recursul declarat de petentul D.C. împotriva încheierii din 24 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, Înalta Curte, pe baza actelor și materialului probator, aflat la dosar, constată că acesta este nefondat. Astfel, s-a constatat faptul că, la termenul de judecată din 22 februarie 2011, avut de dosar, la Curtea de Apel, petiționarul, prin avocat, a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 1 pct. 8 lit. a) și b) C. proc. pen. și a solicitat sesizarea Curții Constituționale, în condițiile art. 146 lit. d) din Constituție și art. 1 alin. (2), art. 3, 2, 10 și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată. În petitul cererii, se face discuție cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 278 1 pct. 10 lit. a) și b) C. proc.

pen., ce se referă la dispozițiile de lege, reglementate de art. 278 1 pct. 8 C. proc. pen. Petentul a arătat că aceste norme sunt contrare dispozițiilor art. 21 și 129 din Constituție, întrucât se anihilează dispozițiile constituționale cu privire la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești. În opinia petentului, nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului la o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești, întrucât aceasta ar conduce la restricționarea accesului la justiție. În baza art. 11 lit. a) și lit. d) și art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea Constituțională se pronunță prin decizii și hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele ridicate în fața instanțelor judecătorești.

În condițiile în care obiectul excepției nu a fost constatat neconstituțional printr-o decizie anterioară, instanța urmează să sesizeze Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra excepției, sesizare care se face printr-o încheiere ce cuprinde punctul de vedere al părții și opinia instanței asupra acesteia. Instanța ar urma să sesizeze Curtea Constituțională, exprimându-și opinia în sensul că excepția invocată, nu poate fi admisă, în situația în care nu ar opera dispozițiile art. 29 alin. (5) al Legii nr. 47/1992 republicată, atunci când nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din aceeași lege. Petentul invocă neconstituționalitatea prevederilor art. 278 1 pct. 8 lit. a) și b) C. proc.

pen., susținând că acestea încalcă dispozițiile art. 21 (accesul liber la justiție) și art. 129 (dreptul la exercitarea căilor de atac) din Constituție. Faptul că hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) al articolului 278 1 C. proc. pen. este definitivă, nemaifiind supusă unei căi de atac, nu are semnificația încălcării dispozițiilor constituționale și a principiilor menționate. Această procedură reglementează tocmai dreptul persoanei nemulțumite de soluția procurorului de a se adresa unui tribunal independent și imparțial, care să o verifice. În acest mod, atât accesul liber la justiție - art. 21 din Constituție - cât și dreptul la un proces echitabil - art. 6 din CEDO - sunt pe deplin întrunite.

Pe de altă parte, exercitarea căilor de atac se face „în condițiile legii”, cum dispune art. 129 din Constituție. Cum, atât practica instanței constituționale, cât și doctrina au admis, în mod constant, că legiuitorul trebuie să aibă recunoscută posibilitatea de a limita, în anumite situații justificate, cum este și cazul art. 278 1 C. proc. pen., exercitarea acestui drept, care nu poate fi absolut și general, prima instanță a respins, ca inadmisibilă, excepția invocată de petent. Contrar susținerilor recurentului, conform cărora, hotărârea primei instanțe ar fi „total nelegală și netemeinică”, instanța de control judiciar constată că prima instanță nu și-a încălcat atribuțiile și a pronunțat o soluție corectă, ce se impune a fi menținută.

Așa fiind, instanța de control judiciar va trebui să privească recursul de față, ca nefondat, și a-l respinge, ca atare, menținând astfel, hotărârea atacată. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.C. împotriva încheierii din 24 februarie 2 012 a Curții de Apel București s ecția a II-a p enală, pronunțată în Dosarul nr. 10295/2/2011. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 6 martie 2012.