ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 651/2012

Asupra recursului

penal de față ;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, Dosarul acelei

secții nr. 10295/2/2011 (3941/2011) conținând lucrarea Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București nr. 3171/II-2/2011 și nr. 1772/P/2011, privind pe

petentul D.C., pentru soluționarea recursului declarat de către acesta

împotriva încheierii din 24 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală.

Dosarul a fost

înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 10295/2/2011, la

data de 29 februarie 2012 și a primit termen la 6 martie 2012, când a și avut

loc judecata recursului.

Examinând recursul

declarat de petentul D.C. împotriva încheierii din 24 februarie 2012 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală, Înalta Curte, pe baza actelor și

materialului probator, aflat la dosar, constată că acesta este nefondat.

Astfel, s-a constatat faptul că, la termenul de judecată din 22 februarie 2011,

avut de dosar, la Curtea de Apel, petiționarul, prin avocat, a ridicat excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278

1

pct. 8 lit. a) și

b) C. proc. pen. și a solicitat sesizarea Curții Constituționale, în condițiile

art. 146 lit. d) din Constituție și art. 1 alin. (2), art. 3, 2, 10 și art. 29

din Legea nr. 47/1992, republicată.

În petitul cererii,

se face discuție cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 278

1

pct. 10 lit. a) și b) C. proc. pen., ce se referă la dispozițiile de lege,

reglementate de art. 278

1

pct. 8 C. proc. pen.

Petentul a arătat că

aceste norme sunt contrare dispozițiilor art. 21 și 129 din Constituție, întrucât

se anihilează dispozițiile constituționale cu privire la exercitarea căilor de

atac împotriva hotărârilor judecătorești.

În opinia petentului,

nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului la o cale de atac împotriva

hotărârii judecătorești, întrucât aceasta ar conduce la restricționarea

accesului la justiție.

În baza art. 11 lit.

a) și lit. d) și art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea

Constituțională se pronunță prin decizii și hotărăște asupra excepțiilor de

neconstituționalitate privind legile și ordonanțele ridicate în fața

instanțelor judecătorești.

În condițiile în care

obiectul excepției nu a fost constatat neconstituțional printr-o decizie

anterioară, instanța urmează să sesizeze Curtea Constituțională pentru a se

pronunța asupra excepției, sesizare care se face printr-o încheiere ce cuprinde

punctul de vedere al părții și opinia instanței asupra acesteia.

Instanța ar urma să

sesizeze Curtea Constituțională, exprimându-și opinia în sensul că excepția

invocată, nu poate fi admisă, în situația în care nu ar opera dispozițiile art.

29 alin. (5) al Legii nr. 47/1992 republicată, atunci când nu sunt întrunite

cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din aceeași lege.

Petentul invocă

neconstituționalitatea prevederilor art. 278

1

pct. 8 lit. a) și b) C.

proc. pen., susținând că acestea încalcă dispozițiile art. 21 (accesul liber la

justiție) și art. 129 (dreptul la exercitarea căilor de atac) din Constituție.

Faptul că hotărârea

judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) al articolului 278

1

C.

proc. pen. este definitivă, nemaifiind supusă unei căi de atac, nu are

semnificația încălcării dispozițiilor constituționale și a principiilor

menționate.

Această procedură

reglementează tocmai dreptul persoanei nemulțumite de soluția procurorului de a

se adresa unui tribunal independent și imparțial, care să o verifice. În acest

mod, atât accesul liber la justiție - art. 21 din Constituție - cât și dreptul

la un proces echitabil - art. 6 din CEDO - sunt pe deplin întrunite.

Pe de altă parte,

exercitarea căilor de atac se face „în condițiile legii”, cum dispune art. 129

din Constituție.

Cum, atât practica

instanței constituționale, cât și doctrina au admis, în mod constant, că

legiuitorul trebuie să aibă recunoscută posibilitatea de a limita, în anumite

situații justificate, cum este și cazul art. 278

1

C. proc. pen.,

exercitarea acestui drept, care nu poate fi absolut și general, prima instanță

a respins, ca inadmisibilă, excepția invocată de petent.

Contrar susținerilor

recurentului, conform cărora, hotărârea primei instanțe ar fi „total nelegală

și netemeinică”, instanța de control judiciar constată că prima instanță nu

și-a încălcat atribuțiile și a pronunțat o soluție corectă, ce se impune a fi

menținută.

Așa fiind, instanța

de control judiciar va trebui să privească recursul de față, ca nefondat, și

a-l respinge, ca atare, menținând astfel, hotărârea atacată.

Văzând și

reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petentul

D.C.

împotriva încheierii

din 24 februarie 2

012 a Curții de Apel București

s

ecția a II-a

p

enală, pronunțată în

Dosarul nr.

10295/2/2011.

Obligă recurentul petent la plata sumei de

100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 6 martie 2012.