ÎCCJ, Decizia nr. 43/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 43/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 19

noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 3124/2/2010, s-a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 278

1

C. proc. pen., și art. 13 C. proc. pen., reținându-se că

excepția este inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, a fost sesizată cu recursurile declarate de

petenții N.C. și C.M. și de intimații H.M.C. și H.F.H. împotriva sentinței

penale nr. 187 din 17 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I a penală.

La termenul din 19

noiembrie 2010, avocat N.C., în nume propriu și în calitate de apărător al recurentului

C.M., a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278

1

și art. 13 C. proc. pen. raportat la art. 1, art. 3, art. 4, art. 5, art. 11,

art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și alin. (2), art. 20, art. 21 alin. (1), (2)

și (3), art. 24, art. 30 alin. (2), art. 31 alin. (1), art. 52 alin.3, art. 73 alin.

(1) și (3), art. 124, art. 126 alin. (2) și (5) teza I și art. 148 alin. (2) și

(4) din Constituție.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că dispozițiile legale a căror

constituționalitate sunt criticate de către petenți – respectiv prevederile art.

278

1

și art. 13 C. proc. pen. - nu îndeplinesc exigențele ce decurg

din dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, constatându-se că

aceste texte nu au o legătură directă cu soluționarea cauzei.

În consecință, prima

instanță, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de

dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă

cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenții petenți cu

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278

1

și art. 13

C. proc. pen. raportat la art. 1, art. 3, art. 4, art. 5, art. 11, art. 15 alin.

(1), art. 16 alin. (1) și alin. (2), art. 20, art. 21 alin. (1), (2) și (3),

art. 24, art. 30 alin. (2), art. 31 alin. (1), art. 52 alin. (3), art. 73 alin.

(1) și (3), art. 124, art. 126 alin. (2) și (5) teza I și art. 148 alin. (2) și

(4) din Constituție.

Împotriva acestei

încheieri au declarat recurs petenții N.C. și C.M., solicitând, potrivit

motivelor de recurs depuse la dosar, filele 2 – 4, admiterea recursului,

casarea încheierii atacate și rejudecând, admiterea cererii formulate de

recurenții petenți și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278

1

și art. 13 C. proc.

pen.

Examinând recursurile

formulate de petenți, în baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei,

precum și prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că

acestea nu sunt întemeiate, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Potrivit art. 29 alin.

(1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea

cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea

cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: a)

starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate

apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce

trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; b) activitatea legii, în

sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în

vigoare; c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca

fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; d)

interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de

neconstituționalitate.

Instanța de judecată în

fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența

examinării acesteia, ci exclusiv a pertinenței excepției, în sensul legăturii

ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul

acestuia și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

În cauză, excepția de

neconstituționalitate invocată, privind dispozițiile art. 51 alin. (3) C. proc.

pen., vizează texte de lege care sunt în vigoare și nu s-au constatat anterior

printr-o decizie a Curții Constituționale că sunt neconstituționale.

Referitor la condiția

de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este de observat că

raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției

legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința

soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului

procesual penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

Astfel, decizia

Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să

producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Aceasta presupune, pe

de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția

procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea

decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conținutului

deciziei judecătorului.

Dreptul de a invoca o

excepție de neconstituționalitate este un drept subiectiv, protejat de lege,

care nu are caracter absolut și trebuie exercitat în condițiile și în limitele

stabilite de lege (cu bună credință), cu respectarea scopului legii și nu

pentru a se încerca denaturarea legii sau a se împiedica aplicarea unei

instituții și norme legale.

În speță, petenții N.C.

și C.M. au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278

1

și art. 13 C. proc. pen., susținând că dispozițiile legale menționate contravin

prevederilor art. 1, art. 3, art. 4, art. 5, art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16

alin. (1) și alin. (2), art. 20, art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 24, art. 30

alin. (2), art. 31 alin. (1), art. 52 alin. (3), art. 73 alin. (1) și (3), art.

124, art. 126 alin. (2) și (5) teza I și art. 148 alin. (2) și (4) din

Constituție.

În mod corect, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că textele de lege

criticate nu au o legătură directă cu soluționarea cauzei.

În speță, art. 13 C.

proc. pen. nu are legătură cu soluționarea cauzei, aceasta având ca obiect

recursurile declarate de intimați și de petenți împotriva unei sentințe prin

care s-a respins, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., ca nefondată,

plângerea împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.

Față de

considerentele arătate mai sus, nerezultând vreun motiv de casare din cele

prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi

luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de petenții N.C. și C.M.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții petenți vor fi obligați la plata

sumei de 200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de petenții N.C. și C.M. împotriva încheierii

din 19 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 3124/2/2010.

Obligă recurenții

petenți la plata sumei de 200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.