ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1638/2011

Asupra

contestației în anulare de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului reține

următoarele:

Prin decizia

penală nr. 1584 din 23 aprilie 2010 a Înaltei Curți de

Casație si Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă,

cererea

de sesizarea Curții Constituționale, formulată de

recurentul-inculpat C.M.P.

În temeiul

art. 385/15, punctul 1, lit. b), C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul-inculpat C.M.P. împotriva încheierii de ședință

din data de 3 iunie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, din

Dosarul nr. 63/314/2005.

În temeiul

art. 192, alin. (2), C. proc. pen., a fost obligat recurentul-inculpat la plata

sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cu drept de

recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru dispoziția de respingere,

ca inadmisibilă, a sesizării Curții Constituționale.

Curtea a

respins, ca neîntemeiată, această nouă cerere de sesizare a Curții

Constituționale, formulată de contestator, întrucât excepțiile de

neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 29, alin. (6) din Legea nr. 47/1992,

republicată, și ale art. 385, C. proc. pen. sunt inadmisibile, pentru

neîndeplinirea cerinței legăturii cu fondul, prevăzută de art. 29, alin. (1)

din Legea nr. 47/1992, republicată.

Astfel,

instanța de recurs a fost învestită cu judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat

împotriva măsurii de respingere, ca neîntemeiată, a sesizării Curții

Constituționale, pentru a se pronunța asupra excepțiilor de

neconstituționalitate a tuturor dispozițiilor Legii

nr. 78/2000, inclusiv a dispozițiilor art. 10, lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Ca atare,s-a reținut că invocarea neconstituționalității

art. 29, alin. (6)

din Legea nr. 47/1992, republicată, care prevede

calea de atac a recursului, într-un termen de 48 de ore de la pronunțare,

împotriva unei asemenea hotărâri judecătorești, este nu numai lipsită de logica

simplă, atâta timp cât această dispoziție legală este în favoarea sa, prin

posibilitatea exercitării unei căi de atac, iar recursul a fost declarat în

termenul legal, ci și în afara fondului recursului, prin natura sa strict

procedurală.

Înalta Curte a

reținut totodată, că invocarea excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea 47/1992 este, astfel cum a

concluziona prima instanță, nu numai lipsit de logică, respectiva prevedere

legală fiind în favoarea contestatorului, dar și în afara fondului cauzei. Tot

astfel, și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385 C. proc.

pen., a fost apreciată ca fiind situată în afara fondului recursului, cauzei de

fată.

Împotriva

acestei decizii, contestatorul C.M.P. a formulat contestație în anulare,

înregistrată pe rolul instanței la 22 noiembrie 2010 invocând prevederile art. 386

lit. a) C. proc. pen.

Astfel,

contestatorul a arătat că pentru termenul de judecată din 4

noiembrie 2010, dată la care a fost pronunțată

hotărâre contestată nu au

fost

citate părțile din dosarul nr. 63/314/2005. Astfel, contestatorul a arătat că

instanța a procedat la soluționarea cauzei cu încălcarea dispozițiilor

referitoare

la citarea părților reglementate de dispozițiile art. 291 C. proc. pen.

Contestația în anulare formulată este nefondată.

Din examinarea

lucrărilor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) C.

proc. pen., care să impună admiterea în principiu a contestației formulate.

Verificând

actele dosarului și hotărârile pronunțate, se constată următoarele:

Potrivit art. 387 alin. (1) și (2) cererea de

contestație poate fi făcută

de oricare dintre părți iar în cererea de

contestație trebuie să se arate toate cazurile de contestație pe care le poate

invoca contestatorul și toate motivele aduse în sprijinul acestora.

Examinând, conform art. 391 alin. (1) și (2) C.

proc. pen.,

contestația formulată se constată că aceasta este introdusă

în termen

legal, nefiind începută

executarea, fiind invocate dispozițiile art. 386 lit.

a) C. proc. pen.

Astfel,

conform art. 386 lit. a) C. proc. pen. există motiv de contestație în anulare

când " procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat

cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii".

Din dispoziția

legală menționată rezultă expres că una dintre condițiile esențiale pentru a

exista acest caz de contestație în anulare este ca inculpatul să nu fi fost

citat în mod legal la termenul fixat pentru judecarea recursului.

Or, în speță

această condiție nu este îndeplinită din verificările

efectuate în cauză rezultând că inculpatul a fost citat în mod legal

pentru

termenul din 4 noiembrie 2010, dată la care acesta a și fost prezent

la dezbateri, cauza amânându-se la cererea sa, în vederea angajării unui

apărător la data de 18 noiembrie 2010, acesta primind termen în cunoștință.

La acest

termen din 18 noiembrie contestatorul a formulat o nouă cerere de amânare

pentru imposibilitate de prezentare, cerere respinsă de instanță ca fiind

nefondată, cauza fiind la al doilea termen de judecată, acordându-se cuvântul

în dezbateri.

Drept urmare,

procedura de citare a contestatorului în cauză fiind

legal îndeplinită, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident

cazul

de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc.

pen. invocat de contestator.

Având în

vedere considerentele expuse Curtea va respinge ca nefondată contestația în

anulare formulată de contestatorul C.M.P. împotriva deciziei penale nr. 4121

din 18 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 5096/2/2010.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de

prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul C.M.P. împotriva

deciziei penale nr. 4121

din 18 noiembrie

2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s

ecția penală,

în dosarul nr. 5096/2/2010.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 aprilie

2011.