ÎCCJ, Decizia nr. 22/2012

Asupra

contestației în anulare de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 489 din 28 noiembrie 2011,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Completul de 9 Judecători în Dosarul nr. 6908/1/2011 a fost respins, ca

inadmisibil, recursul declarat de contestatorul C.S. împotriva Deciziei nr. 2596

din 30 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 6873/30/2009, cu

obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța a reținut că

contestatorul a declarat recurs împotriva unei decizii definitive

pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, care nu este admisibil potrivit dreptului

comun, reprezentat în speță de dispozițiile art. 385

14

și art. 417 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii,

la data de 7 decembrie 2011, contestatorul C.S. a formulat contestație în

anulare, susținând că la judecarea hotărârii contestate nu a

fost citat, fiind astfel ipsă de procedură, că nu i s-a acordat

un termen în vederea pregătirii apărării, precum și că

nu au fost atașate anumite dosare solicitate.

Examinând în

principiu contestația în anulare formulată în temeiul art. 386 lit.

a) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

Conform

dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în

principiu a contestației în anulare este condiționată de

îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului

de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de

motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de

dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun

sau se află la dosarul cauzei.

Una dintre aceste

condiții este ca motivul pe care se sprijină contestația în

anulare să fie dintre cele prevăzute expres și limitativ în art.

386 C. proc. pen.

Raportând aspectele

teoretice prezentate speței de față, se constată că

invocarea formală a cazului de contestație în anulare prevăzut

de art. 386 lit. a) (calificat potrivit susținerilor contestatorului)

și formularea de critici privind modul de soluționare a cauzei de

către instanța de recurs nu pot reprezenta temeiuri pentru

constatarea admisibilității contestației în anulare,

neregăsindu-se printre cele 5 motive prevăzute de lege, care se

referă exclusiv la: a) neîndeplinirea în condițiile legii a

procedurii de citare a părții la termenul când s-a judecat recursul; b)

imposibilitatea părții de a se prezenta la termenul de judecare a

recursului și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare; c) situația în care instanța de recurs nu

s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute în art. 10 lit. f)-i), cu privire la care existau probe în dosar

; d) situația în care împotriva unei persoane s-au pronunțat două

hotărâri definitive pentru aceeași faptă și e)

situația în care la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de

către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar

ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 38514alin11 ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Analizând

înscrisurile aflate în dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, Completul de 9 judecători în care a fost

pronunțată decizia a cărei anulare se solicită se

constată că la termenul la care s-a judecat decizia contestată

(28 noiembrie 2011) procedura de citare a recurentului a fost legal

îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 181 C. proc. pen., iar

acesta a fost chiar prezent la instanța de judecată (potrivit

practicalei deciziei contestate).

Așadar, cazul de

contestație prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. nu este

incident în speța de față.

În cauză,

criticile formulate de contestator nu se încadrează în nici unul din

cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este

îndeplinită una din cerințele de a căror îndeplinire

cumulativă este condiționată admiterea în principiu a

contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

În

consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul C.S. împotriva

Deciziei nr. 489 din 28 noiembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători în Dosarul nr.

6908/1/2011.

Totodată, în

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei

de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul

C.S. împotriva Deciziei nr. 489 din 28 noiembrie 2011, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9

Judecători în Dosarul nr. 6908/1/2011.

Obligă

contestatorul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2012.