ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1938/2012

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 180 din 07 mai

2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul 29

alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a respins, ca inadmisibilă,

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278

1

alin.

(10) C. proc. pen., invocată de petentul C.D.F. și, drept urmare, și cererea

acestuia de sesizare a Curții Constituționale.

În temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza I C. proc. pen., s-a respins, ca tardivă, plângerea

formulată de petentul C.D.F., deținut în Penitenciarul Rahova, împotriva ordonanței

nr. 1847/II-2/2011 din data de 27 iulie 2011 a procurorului general adjunct al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin rezoluția nr.

2043/C/2011 din data de 14 noiembrie 2011 a Procurorului General al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 200 RON,

cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că, prin rezoluția

nr. 1945/P/2010 din data de 17 iunie 2011, un procuror al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) și (4)

rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de

numita Z.I.F. (avocat în cadrul Baroului București), sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de abuz de încredere și înșelăciune, prevăzute de art. 213 C.

pen. și respectiv de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.

Procurorul a reținut,

pe baza actelor premergătoare efectuate ca urmare a plângerii penale formulate

de petentul C.D.F., înregistrată la data de 27 mai 2010, că, prin procura

autentificată în 06 august 2007, acesta a împuternicit-o pe numita Z.I.F. să

vândă mai multe terenuri aflate în proprietatea sa, situate în localitatea

Băneasa.

Prin antecontractul

de vânzare-cumpărare cu garanție reală imobiliară, autentificat în 08 august

2007, petentul, prin mandatara lui, s-a obligat să vândă, la data stabilită,

către SC B.P. SRL, mai multe din aceste terenuri, în schimbul achitării a două

rate de 175.000 euro și respectiv 272.120 euro. Aceste sume au fost primite de

mandatara Z.I.F., care a declarat că le-a dat destinația indicată de petent.

Prin declarația autentificată

în 02 aprilie 2009, petentul a recunoscut că Z.I.F. și-a executat obligațiile de

mandatar, potrivit procurii date acesteia și că sumele de bani primite ca avans

de la promitentul cumpărător au fost folosite și predate potrivit dorințelor sale.

În consecință, procurorul

a apreciat că faptele descrise de petent drept abuz de încredere sau înșelăciune

nu există, în condițiile în care chiar acesta a recunoscut că a primit banii de

la persoana cercetată.

Împotriva acestei rezoluții,

a formulat plângere, înregistrată la data de 08 iulie 2011, petentul C.D.F., care

a reiterat aspectele menționate în plângerea penală inițială și a criticat omisiunea

procurorului de a audia martorii propuși.

Prin ordonanța nr. 1847/II-2/2011

din data de 27 iulie 2011, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, în temeiul art. 278 C. proc. pen., a admis această plângere,

a infirmat soluția dispusă prin rezoluția anterior menționată, exclusiv sub aspectul

temeiului juridic al acesteia și, conform art. 228 alin. (6) raportat la art. 10

lit. b) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita Z.I.F.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 213 C. pen. și respectiv

de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.

În motivarea acestei soluții,

s-a reținut că petentul nu a contestat faptul că a împuternicit-o pe numita Z.I.F.

să-i vândă terenurile, întocmindu-se în acest sens o procură, ci doar împrejurarea

că a primit suma încasată de aceasta, în calitate de mandatar, în baza antecontractului

de vânzare-cumpărare încheiat la data de 08 iulie 2007, deși, în cuprinsul unei

declarații autentificate, a arătat că a primit întreaga sumă.

S-a mai reținut că fapta

invocată de petent nu este prevăzută de legea penală, ci este de natură civilă,

întrucât petentul a contestat exclusiv modul în care numita Z.I.F. și-a îndeplinit

obligațiile asumate prin contractul de mandat.

Raportat la această împrejurare,

s-a apreciat că audierea martorilor indicați de petent, respectiv V.B. (notarul

care a autentificat procura de împuternicire), S.A. (notarul care a autentificat

antecontractul de vânzare-cumpărare), C.I. (tatăl petentului) și V.V., nu este utilă,

întrucât ceea ce s-a reclamat de către acesta este exclusiv modul de aducere la

îndeplinire a obligațiilor decurgând din contractul de mandat.

Prin sentința penală

nr. 394/F din data de 13 octombrie 2011 (definitivă), pronunțată de Curtea de Apel

București, secția I penală, în Dosarul nr. 7194/2/2011, s-a dispus, în temeiul

art. 278

1

alin. (1) și art. 278 alin. (2) C. proc. pen., trimiterea plângerii

formulate de petentul C.D.F. împotriva ordonanței anterior menționate, spre competentă

soluționare, Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Prin rezoluția nr. 2043/C/2011

din data de 14 noiembrie 2011, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 278 alin. (2) C. proc. pen., a respins,

ca neîntemeiată, această plângere, apreciind că soluția dispusă prin ordonanța atacată

este legală și temeinică, întrucât fapta reclamată de petent nu este prevăzută de

legea penală.

Această ultimă rezoluție

a fost comunicată petentului C.D.F. (deținut în Penitenciarul Rahova) la data de

30 noiembrie 2011, conform procesului-verbal de predare (atașat, în copie, la prezentul

dosar).

Petentul, fiind întrebat

în mod expres de Curte, a confirmat, la termenul de astăzi, că semnătura de pe acel

proces-verbal, în care se menționează că a luat cunoștință de rezoluția respectivă

la data anterior menționată (30 noiembrie 2011), îi aparține, astfel cum s-a consemnat

în practicaua acestei sentințe.

Drept urmare, Curtea constată

că plângerea (nemotivată) cu care petentul a sesizat această instanță, potrivit

art. 278

1

C. proc. pen., este tardivă, întrucât plângerea respectivă,

expediată prin poștă la data de 01 martie 2012 (conform plicului atașat la prezentul

dosar), a fost formulată după expirarea termenului legal de 20 de zile, prevăzut

în alin. (1) al art. anterior menționat, care, calculat de la data de 30 noiembrie

2011 (când petentului i-a fost comunicată soluția dispusă prin rezoluția nr. 2043/C/2011

a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție),

s-a împlinit la data de 21 decembrie 2011.

În consecință, Curtea,

în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza I C. proc. pen., a respins,

ca tardivă, plângerea formulată de petent, pe care, potrivit art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Referitor la excepția

de neconstituționalitate, invocată de petent cu privire la dispozițiile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., Curtea a constatat că este inadmisibilă, în raport cu

prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, întrucât dispozițiile

respective (potrivit cărora hotărârea pe care această instanță o va pronunța este

definitivă) nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze, în actuala fază procesuală,

în condițiile în care caracterul tardiv al plângerii deduse judecății este stabilit

prin luarea în considerare a altor dispoziții legale, respectiv cele ale art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Astfel fiind, întrucât

excepția invocată este contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

republicată, Curtea, în temeiul 29 alin. (5) din aceeași lege, a respins cererea

petentului de sesizare a Curții Constituționale cu această excepție.

II. Împotriva dispoziției

de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. din sentința penală nr. 180 din 07

mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a declarat recurs

petentul C.D.F., criticând-o ca netemeinică prin aceea că, în mod greșit s-a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale, întrucât textele de lege menționate

nu sunt constituționale. În consecință, recurentul-petent a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de sesizare a Curții

Constituționale.

Examinând actele și lucrările

dosarului, recursul de față declarat de petentul C.D.F., în raport de motivul de

critică invocat, cât și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevăd dispozițiile

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că sus-menționatul

recurs se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în baza dispozițiilor

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta, întrucât în mod

legal și temeinic, prima instanță cu referire la excepția de neconstituționalitate,

invocată de recurentul petiționar C.D.F., ce viza dispozițiile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., a statuat că aceasta este inadmisibilă, în raport cu prevederile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, întrucât dispozițiile respective

(potrivit cărora hotărârea pe care această instanță o va pronunța este definitivă)

nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze, în actuala fază procesuală, în condițiile

în care caracterul tardiv al plângerii deduse judecății este stabilit prin luarea

în considerare a altor dispoziții legale, respectiv cele ale art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Așa fiind, pe calea unui

silogism logico-juridic și formal, constatând în mod legal și temeinic că excepția

de neconstituționalitate sus-menționată invocată este contrară dispozițiilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea Curții

Constituționale, se conchide că prima instanță a respins în temeiul art. 29

alin. (5) din aceeași lege, cererea recurentului petiționar de sesizarea Curții

Constituționale cu această excepție.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de petentul C.D.F. împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă

a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278

1

alin.

(10) C. proc. pen. din sentința penală nr. 180 din 07 mai 2012 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul-petent

la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 iunie 2012.