ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2828/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2828/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând
asupra recursului de față, constată că, prin sentința penală nr. 335 din 04
septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a
II
-a
penală, în baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost
respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul Ț.C.A., împotriva
rezoluției nr. 2228/P/2011 dispusă la data de 14 martie 2012 de Parchetul de
pe lângă Curtea de Apel București.
A fost
menținută rezoluția nr. 2228/P/2011 dispusă la data de 14 martie 2012, de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și rezoluția nr. 1125/11-2/2012,
dispusă la data de 20 aprilie 2012 de procurorul general al Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel București.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata sumei de 100 de
lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a
pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rezoluția nr. 2228/P/2011
din data de 14 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,
s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (l) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit.
a) și d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimații l.I., B.M.
și C.P., avocați în cadrul Baroului București, sub aspectul săvârșirii
infracțiunilor de înșelăciune, prevăzute de art. 215 C. pen., abuz în serviciu
contra intereselor persoanelor, prevăzut de art. 246 C. pen., abuz în serviciu
prin îngrădirea unor drepturi, prevăzut de art. 247 C. pen., abuz în serviciu
contra intereselor publice, prevăzut de art. 248 C. pen., neglijență în
serviciu, prevăzut de art. 249 C. pen. și fals intelectual, prevăzut de art. 289
C. pen.
În motivarea
rezoluției s-a arătat că, la data de 23 noiembrie 2011, a fost înregistrată la
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București plângerea formulată de numitul Ț.C.A.
împotriva decanului Baroului București, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.
215 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzut de art. 246
C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzut de art. 247 C.
pen., abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzut de art. 248 C. pen.,
neglijență în serviciu, prevăzut de art. 249 C. pen. și fals intelectual, prevăzut
de art. 289 C. pen., întrucât avocații din cadrul acestei structuri, care l-au
asistat începând din anul 1996 și până în prezent în diverse procese civile, nu
și-au respectat angajamentul, favorizând, prin prestația lor părțile adverse.
În cuprinsul
plângerii numitul Ț.C.A. a făcut referire, în acest sens, la avocații A.C., D.M.,
Z.V., C.R., L.Z., F.G., S.M., C.V., T.R.
Fiind audiat,
numitul Ț.C.A. a precizat că nu înțelege să formuleze plângere penală față de
avocații susmenționați, ci împotriva următoarelor persoane: avocat l.I., decan
al Baroului București, avocat B.M. și avocat C.P., în calitate de consilier în
cadrul B.B. din cadrul U.N.B.R., fiind nemulțumit de modalitatea în care
avocații pe care i-au desemnat pentru a-i acorda asistență juridică, precum și
ceilalți avocați care fac parte din aceste structuri, și-au îndeplinit
obligațiile profesionale, în urma prestației necorespunzătoare a acestora
pierzând posesia unui imobil ce făcea obiectul litigiilor civile.
De asemenea,
numitul Ț.C.A. a sesizat nemulțumirea legată de faptul că B.B., respectiv U.N.B.R.
nu a dispus măsurile ce se impuneau împotriva avocaților față de care a
formulat plângeri.
Din
verificările efectuate în cauză a reieșit faptul că, în perioada 1996-2011,
numitul Ț.C.A. a fost parte în mai multe cauze civile, având ca obiect imobilul
din București, str. Grigore Alexandrescu, fiind asistat de avocații menționați
în plângerea penală.
Așa cum a
rezultat din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, împotriva unora dintre acești
avocați, numitul Ț.C.A. a formulat plângere la Baroul București,
comunicându-i-se faptul că sesizările sunt neîntemeiate.
Plângerea
formulată de Ț.C.A. față de avocații A.C., D.M., Z.V., C.R., L.Z., F.G., S.M.,
C.V., T.R., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 C.
pen., art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 249 C. pen. și
art. 289 C. pen., a făcut obiectul cauzei înregistrate la Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel București sub nr. 911/P/2010, soluționată la data 26 mai 2011.
Față de
aspectele sesizate, s-a constatat că în sarcina avocaților I.I., B.M. și C.P. nu
se poate reține săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C.
pen., calitatea de reprezentant al unei structuri organizatorice profesionale,
prin ea însăși, nefiind în măsură a atrage răspunderea pentru modalitatea
concretă de exercitare a profesiei de către ceilalți avocați membrii. Ca
urmare, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia sub
aspectul infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 289
C. pen., întrucât faptele nu există.
De asemenea,
s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia și sub aspectul
infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C.
pen. și art. 249 C. pen., constatând că nu sunt întrunite elementele
constitutive ale acestor infracțiuni sub aspectul laturii obiective, lipsind
calitatea de subiect activ și anume aceea de funcționar public.
Prin rezoluția nr.
l 125/II/2/2011 din data de 20 aprilie 2012, dispusă de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a fost respinsă, ca
neîntemeiată, plângerea formulată de petiționarul Ț.C.A. împotriva rezoluției nr.
2228/P/2011 din 14 martie 2012.
Din analiza
actelor dosarului, prima instanță a constatat că soluția de neîncepere a
urmăririi penale dispusă în conformitate cu prevederile art. 10 lit. d) C.
proc. pen., față de intimații I.I., B.M. și C.P., avocați în cadrul Baroului
București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen., abuz în serviciu prin
îngrădirea unor drepturi, prevăzut de art. 247 C. pen., abuz în serviciu contra
intereselor publice, prevăzut de art. 248 C. pen., neglijență în serviciu, prevăzut
de art. 249 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale
infracțiunilor sub aspectul laturii obiective și în conformitate cu prevederile
art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de
înșelăciune, prevăzut de art. 215 C. pen. și fals intelectual, prevăzut de art.
289 C. pen., întrucât faptele nu există, este legală și temeinică.
În acest sens,
instanța de fond a reținut că atât din cuprinsul plângerii penale, cât și a
plângerii împotriva soluției formulate de petiționarul Ț.C.A., rezultă că
acesta a beneficiat, în mai multe cauze aflate pe rolul instanțelor, de
asistența unor avocați din cadrul Baroului București.
În declarația
dată în fața organelor de urmărire penală, la data de 24 februarie 2012, acesta
a menționat că plângerea sa penală îi vizează doar pe I.I., B.M. și C.P.,
avocați în cadrul Baroului București.
Instanța de
fond a mai constatat că procurorul a efectuat acte suficiente, constând în
audierea petiționarului, verificarea înscrisurilor depuse de acesta, pentru a
putea stabili în mod obiectiv împrejurările cu privire la care petiționarul a
formulat plângere.
De asemenea,
prima instanță a apreciat că în mod corect s-a reținut că, în cauză, nu au fost
relevate împrejurări privind exercitarea cu rea credință de către numiții I.I.,
B.M. și C.P., avocați în cadrul B.B., a funcției acestora, iar împrejurarea că
petiționarul, deși a beneficiat de asistența juridică a avocaților, nu a
câștigat litigiile, nu este de natură a atrage răspunderea penală a acestora.
La data de 14
februarie 2013 a fost înregistrată sub numărul 1235/2/2013 la Curtea de Apel
București cererea intitulată contestație în anulare formulată de contestatorul Ț.C.A.,
prin care acesta și-a exprimat nemulțumirea cu privire obligarea sa la plata
cheltuielilor judiciare, conform sentinței penale nr. 335 din 04 septembrie 2012
a Curții de Apel București, secția a Il-a penală, în dosar nr. 3880/2/2012.
La termenul de judecată
din data de 14 martie 2013, Curtea de Apel București, față de conținutul
cererii, pe care a calificat-o ca fiind o cerere de recurs, a invocat, din
oficiu, excepția necompetenței materiale.
Prin decizia
penală nr. 115/ F din 14 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a Il-a penală, în dosarul nr. 1235/2/2013, a fost calificată cererea formulată
de petiționarul Ț.C.A. ca fiind recurs formulat împotriva sentinței penale nr. 335
din 04 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a Il-a penală, iar,
în baza art. 29 alin. (2) lit. a) și art. 42 C. proc. pen., a fost declinată
competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și
Justiție.
La data de 02
aprilie 2013, pe rolul acestei instanțe, a fost înregistrat sub nr. 1235/2/2013
recursul declarat de petiționarul Ț.C.A. împotriva sentinței penale nr. 335 din
04 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a
II
-a
penală.
La termenul de
judecată stabilit pentru soluționarea recursului, respectiv 23 septembrie 2013,
Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, conform dispozițiilor art. 302 alin.
(2) raportat la art. 385
1
, art. 385
15
lit. a) teza a Il-a
și la art. 278
1
alin. (10) C. proc. pen., admisibilitatea recursului
declarat de petiționarul Ț.C.A.
Analizând
recursul declarat de petiționar prin prisma dispozițiilor legale invocate, Înalta
Curte constată următoarele:
Legea procesual
penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția
României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992, pentru
realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface
exigențele art. l, 5, 6 și 14 din C.A.D.O.L.F.
În acest cadru,
sistemul român de jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității
căilor de atac, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea
procesual penală constituind o încălcare a principiului legalității căilor de
atac și, din acest motiv, fiind privită ca o soluție inadmisibilă în ordinea de
drept.
Corespunzător
principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile
legii, legea procesual penală a reglementat cadrul căilor de atac, precum și
cazurile de casare, revenind părții interesate obligația de a alege și exercita
în condițiile legii calea procesuală prevăzută de Codul de procedură penală și
în legile speciale.
Raportat la
cauza dedusă judecății, se constată că dispozițiile art. XVIII pct. 39 din
Legea nr. 202/2010 privind accelerarea soluționării proceselor au modificat
prevederile art. 278
1
alin. (10) C. proc. pen., stabilind că
hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alineatului 8 al aceluiași text de
lege este definitivă.
Potrivit art. XXIV
alin. (l) din aceeași lege, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de
intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și
termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Per a
contrario, hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a legii menționate
sunt supuse căilor de atac reglementate de legea nouă.
Prin urmare,
prin această modificare legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura
prevăzută de 278
1
C. proc. pen., au fost excluse din categoria
hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 385
1
C. proc. pen.
În aceste
condiții, se constată că sentința penală nr. 335 din 04 septembrie 2012 a
Curții de Apel București, secția a Il-a penală, pronunțată sub imperiul
modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010 este definitivă și
nu poate face obiectul controlului jurisdicțional, astfel încât recursul
declarat de petiționarul Ț.C.A. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil,
urmând a fi respins ca atare.
Ca urmare,
pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385
15
lit. a) teza a Il-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de petiționarul Ț.C.A. împotriva sentinței penale nr. 335 din 04
septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a
II
-a
penală.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de
200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de petiționarul Ț.C.A. împotriva sentinței
penale nr. 335 din 04 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a
II
-a penală.
Obligă
petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 23 septembrie 2013.