ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2828/2013

Deliberând asupra recursului de față, constată că, prin sentința penală nr. 335 din 04 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II -a penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul Ț.C.A., împotriva rezoluției nr. 2228/P/2011 dispusă la data de 14 martie 2012 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. A fost menținută rezoluția nr. 2228/P/2011 dispusă la data de 14 martie 2012, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și rezoluția nr. 1125/11-2/2012, dispusă la data de 20 aprilie 2012 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligat petiționarul la plata sumei de 100 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rezoluția nr. 2228/P/2011 din data de 14 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (l) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimații l.I., B.M. și C.P., avocați în cadrul Baroului București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, prevăzute de art. 215 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzut de art. 246 C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzut de art. 247 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzut de art. 248 C. pen., neglijență în serviciu, prevăzut de art. 249 C. pen.

și fals intelectual, prevăzut de art. 289 C. pen. În motivarea rezoluției s-a arătat că, la data de 23 noiembrie 2011, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București plângerea formulată de numitul Ț.C.A. împotriva decanului Baroului București, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 215 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzut de art. 246 C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzut de art. 247 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzut de art. 248 C. pen., neglijență în serviciu, prevăzut de art. 249 C. pen. și fals intelectual, prevăzut de art. 289 C. pen., întrucât avocații din cadrul acestei structuri, care l-au asistat începând din anul 1996 și până în prezent în diverse procese civile, nu și-au respectat angajamentul, favorizând, prin prestația lor părțile adverse.

În cuprinsul plângerii numitul Ț.C.A. a făcut referire, în acest sens, la avocații A.C., D.M., Z.V., C.R., L.Z., F.G., S.M., C.V., T.R. Fiind audiat, numitul Ț.C.A. a precizat că nu înțelege să formuleze plângere penală față de avocații susmenționați, ci împotriva următoarelor persoane: avocat l.I., decan al Baroului București, avocat B.M. și avocat C.P., în calitate de consilier în cadrul B.B. din cadrul U.N.B.R., fiind nemulțumit de modalitatea în care avocații pe care i-au desemnat pentru a-i acorda asistență juridică, precum și ceilalți avocați care fac parte din aceste structuri, și-au îndeplinit obligațiile profesionale, în urma prestației necorespunzătoare a acestora pierzând posesia unui imobil ce făcea obiectul litigiilor civile.

De asemenea, numitul Ț.C.A. a sesizat nemulțumirea legată de faptul că B.B., respectiv U.N.B.R. nu a dispus măsurile ce se impuneau împotriva avocaților față de care a formulat plângeri. Din verificările efectuate în cauză a reieșit faptul că, în perioada 1996-2011, numitul Ț.C.A. a fost parte în mai multe cauze civile, având ca obiect imobilul din București, str. Grigore Alexandrescu, fiind asistat de avocații menționați în plângerea penală. Așa cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, împotriva unora dintre acești avocați, numitul Ț.C.A. a formulat plângere la Baroul București, comunicându-i-se faptul că sesizările sunt neîntemeiate. Plângerea formulată de Ț.C.A. față de avocații A.C., D.M., Z.V., C.R., L.Z., F.G., S.M., C.V., T.R., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 249 C. pen.

și art. 289 C. pen., a făcut obiectul cauzei înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sub nr. 911/P/2010, soluționată la data 26 mai 2011. Față de aspectele sesizate, s-a constatat că în sarcina avocaților I.I., B.M. și C.P. nu se poate reține săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., calitatea de reprezentant al unei structuri organizatorice profesionale, prin ea însăși, nefiind în măsură a atrage răspunderea pentru modalitatea concretă de exercitare a profesiei de către ceilalți avocați membrii. Ca urmare, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

și art. 289 C. pen., întrucât faptele nu există. De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia și sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen. și art. 249 C. pen., constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni sub aspectul laturii obiective, lipsind calitatea de subiect activ și anume aceea de funcționar public. Prin rezoluția nr. l 125/II/2/2011 din data de 20 aprilie 2012, dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționarul Ț.C.A. împotriva rezoluției nr. 2228/P/2011 din 14 martie 2012. Din analiza actelor dosarului, prima instanță a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în conformitate cu prevederile art. 10 lit. d) C. proc.

pen., față de intimații I.I., B.M. și C.P., avocați în cadrul Baroului București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzut de art. 247 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzut de art. 248 C. pen., neglijență în serviciu, prevăzut de art. 249 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor sub aspectul laturii obiective și în conformitate cu prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, prevăzut de art. 215 C. pen. și fals intelectual, prevăzut de art. 289 C. pen., întrucât faptele nu există, este legală și temeinică.

În acest sens, instanța de fond a reținut că atât din cuprinsul plângerii penale, cât și a plângerii împotriva soluției formulate de petiționarul Ț.C.A., rezultă că acesta a beneficiat, în mai multe cauze aflate pe rolul instanțelor, de asistența unor avocați din cadrul Baroului București. În declarația dată în fața organelor de urmărire penală, la data de 24 februarie 2012, acesta a menționat că plângerea sa penală îi vizează doar pe I.I., B.M. și C.P., avocați în cadrul Baroului București. Instanța de fond a mai constatat că procurorul a efectuat acte suficiente, constând în audierea petiționarului, verificarea înscrisurilor depuse de acesta, pentru a putea stabili în mod obiectiv împrejurările cu privire la care petiționarul a formulat plângere.

De asemenea, prima instanță a apreciat că în mod corect s-a reținut că, în cauză, nu au fost relevate împrejurări privind exercitarea cu rea credință de către numiții I.I., B.M. și C.P., avocați în cadrul B.B., a funcției acestora, iar împrejurarea că petiționarul, deși a beneficiat de asistența juridică a avocaților, nu a câștigat litigiile, nu este de natură a atrage răspunderea penală a acestora. La data de 14 februarie 2013 a fost înregistrată sub numărul 1235/2/2013 la Curtea de Apel București cererea intitulată contestație în anulare formulată de contestatorul Ț.C.A., prin care acesta și-a exprimat nemulțumirea cu privire obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare, conform sentinței penale nr. 335 din 04 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a Il-a penală, în dosar nr. 3880/2/2012.

La termenul de judecată din data de 14 martie 2013, Curtea de Apel București, față de conținutul cererii, pe care a calificat-o ca fiind o cerere de recurs, a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale. Prin decizia penală nr. 115/ F din 14 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Il-a penală, în dosarul nr. 1235/2/2013, a fost calificată cererea formulată de petiționarul Ț.C.A. ca fiind recurs formulat împotriva sentinței penale nr. 335 din 04 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a Il-a penală, iar, în baza art. 29 alin. (2) lit. a) și art. 42 C. proc. pen., a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 02 aprilie 2013, pe rolul acestei instanțe, a fost înregistrat sub nr. 1235/2/2013 recursul declarat de petiționarul Ț.C.A. împotriva sentinței penale nr. 335 din 04 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II -a penală. La termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, respectiv 23 septembrie 2013, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, conform dispozițiilor art. 302 alin. (2) raportat la art. 385 1 , art. 385 15 lit. a) teza a Il-a și la art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., admisibilitatea recursului declarat de petiționarul Ț.C.A.

Analizând recursul declarat de petiționar prin prisma dispozițiilor legale invocate, Înalta Curte constată următoarele: Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. l, 5, 6 și 14 din C.A.D.O.L.F. În acest cadru, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității căilor de atac, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituind o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, fiind privită ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, legea procesual penală a reglementat cadrul căilor de atac, precum și cazurile de casare, revenind părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută de Codul de procedură penală și în legile speciale. Raportat la cauza dedusă judecății, se constată că dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind accelerarea soluționării proceselor au modificat prevederile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alineatului 8 al aceluiași text de lege este definitivă. Potrivit art. XXIV alin. (l) din aceeași lege, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Per a contrario, hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a legii menționate sunt supuse căilor de atac reglementate de legea nouă. Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura prevăzută de 278 1 C. proc. pen., au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 385 1 C. proc. pen. În aceste condiții, se constată că sentința penală nr. 335 din 04 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a Il-a penală, pronunțată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010 este definitivă și nu poate face obiectul controlului jurisdicțional, astfel încât recursul declarat de petiționarul Ț.C.A.

împotriva acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare. Ca urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 lit. a) teza a Il-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul Ț.C.A. împotriva sentinței penale nr. 335 din 04 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II -a penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul Ț.C.A. împotriva sentinței penale nr. 335 din 04 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II -a penală. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2013.