ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2243/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 521 din 11 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, plângerea petentei V.R.S. împotriva rezoluției procurorului dată în dosarul penal nr. 807/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București soluție menținută prin rezoluția din 12 iulie 2011 a Procurorului General adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. A obligat petenta la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că petenta V.R.S. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să infirme rezoluțiile procurorului date în dosarele penale nr. 807/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și respectiv nr. 1863/11-2/2011 din 12 iulie 2011 a Procurorului General adjunct, M.C.

și să dispună începerea urmăririi penale împotriva făptuitorilor M.l.L., judecător în cadrul Tribunalului București, Casa de Avocați B. și A. (cu sediul în București, strada J.L.C. în prezent D.G.) și Clubul Român de Presă (cu sediul în București), pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals prev. de art. 215, 246, 288, 289 și 291 C. pen. S-a reținut că, în motivarea plângerii, petenta a arătat, că prin soluția pronunțată în dosarul civil nr. 281/3/2008 de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost obligată, nejustificat și în mod abuziv, la plata sumei de aproximativ 1.000 euro, mult prea mare față de veniturile sale de pensionar și în același timp, în mod nelegal, în condițiile în care, cauza în care se judeca fusese casată cu trimitere.

Prin Ordonanța nr. PP din 26 mai 2011 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus: - neînceperea urmăririi penale față de M.l.L., magistrat judecător în cadrul Tribunalului București, P.R.C., M.C. - ambii avocați în cadrul Baroului București - Casa de Avocați B. și A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals, prevăzute și pedepsite de art. 215, 246, 288, 289 și 291 C. pen. - disjungerea cauzei privind pe Clubul Român de Presă în vederea identificării autorului/autorilor ce se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 215, 246, 288, 289 și 291 C. pen.

și cercetarea acestuia/acestora. - declinarea dosarului nou format privind Clubul Român de Presă în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 București, spre competentă soluționare. Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reținut următoarele: Prin Ordonanța nr. JJ din 27 aprilie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București dosarul privind pe numiții M.I.L. - magistrat judecător, Casa de Avocați B. și A. și Clubul Român de Presă, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals, prevăzute și pedepsite de art. 215 C. pen., art. 246 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen.

și respectiv 291 C. pen., întrucât potrivit art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., efectuarea urmăririi penale, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de către un judecător revine, după calitatea persoanei, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, iar după competența teritorială, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. De asemenea, prin aceeași ordonanță anterior amintită s-a mai dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul N.M.A.G., judecător la Curtea de Apel București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215 C. pen., art. 246 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., în baza disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen. Dosarul sus-amintit a fost înregistrat la grefa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București sub nr. 807/P/2010, la data de 10 mai 2010. Din lecturarea deciziei civile nr. 207A din 15 februarie 2008, a Tribunalul București, secția a III-a civilă, a rezultat că numita V.R.S.

a chemat în judecată Clubul Român de Presă și a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre judecătorească prin care pârâtul să fie obligat să răspundă susnumitei la punctul de vedere pe care aceasta l-a înregistrat la sediul Clubului Român de Presă, la data de 24 februarie 2000 și solicită răspunsul la întrebările formulate. Cererea numitei V.R.S. a fost înregistrată, inițial, la data de 23 februarie 2001, acțiunea acesteia fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990. Ulterior, la data de 14 iunie 2001, numita V.R.S. „și-a completat" acțiunea solicitând obligarea Clubului Român de Presă să publice punctul de vedere al susnumitei într-una din publicațiile menționate de aceasta, invocând, în drept, dispozițiile art. 1075 C. civ.

Susnumita și-a motivat acțiunea și a arătat că prin punctul de vedere privind comunicatul Clubului Român de Presă, mai exact declarația privind condamnările în serie pronunțate împotriva ziariștilor, a susținut că justiția română rămâne singura cale de apărare a unor interese legitime atunci când ziariștii încalcă deontologia profesională. Prin sentința civilă nr. 1424 din 28 februarie 2003, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București a fost admisă excepția ridicată privind inadmisibilitatea acțiunii astfel că acțiunea susnumitei a fost respinsă ca atare. Împotriva sentinței civile mai sus precizate numita V. a declarat apel însă prin decizia civilă nr. 207A din 15 februarie 2008, a Tribunalul București, secția a III-a civilă, i-a respins apelul.

Această din urmă decizie a fost pronunțată de magistrații judecători N.M.A.G. și M.l.L., față de care numita V.R.S. a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. și ped. de art. 215 C. pen. și respectiv 246 C. pen., iar la data de 19 noiembrie 2009, aceasta a solicitat extinderea cercetărilor față de magistrații menționați și pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals prev. de art. 288, 289 și 291 C. pen. Din conținutul deciziei reiese că Tribunalul a constatat că motivele de apel vizând nelegalitatea hotărârii atacate sunt nefondate.

Astfel, s-a motivat că disp. art. 114 1 alin. (3) C. proc. civ. invocate de numita V. ca fiind aplicabile și pentru fixarea termenului de judecată, sunt foarte clare în ceea ce privește aplicabilitatea lor numai pentru stabilirea primului termen de judecată în cauză, fiind totodată, prevederi legale, instituite pentru a permite pârâtului să nu fie luat prin surprindere de cererea de chemare în judecată, intervalul de timp impus pentru citarea sa legală permițându-i acestuia să își formuleze apărările pe care le consideră necesare. De asemenea, magistrații judecători au constatat, în cursul judecății că numita V.R.S.

a fost citată, prin agent procedural, pentru termenul de judecată din data de 28 februarie 2003, citația susnumitei fiind afișată la 26 februarie 2003. Totodată, instanța a mai reținut că nu pot fi primite nici criticile susnumitei în sensul că sentința atacată ar fi nulă, deoarece nu ar fi fost pronunțată în ședință publică însă, având în vedere mențiunile în sens contrar din cuprinsul hotărârii și forța probantă a acestora, actele depuse de numita V., ca de ex. copia de pe lista de ședință, fiind irelevante sub acest aspect.

Referitor la existența unei situații de incompatibilitate a judecătorului care a pronunțat hotărârea atacată decurgând, în accepțiunea numitei V., din împrejurarea că respectivul magistrat a soluționat o cerere de recuzare și o cerere de reexaminare formulate de susnumit în aceeași cauză, instanța a constatat că această situație nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii, întrucât incompatibilitatea unui judecător este limitată numai la cazurile expres prevăzute de art. 24 C. proc. civ., cazuri ce nu se regăsesc în aspectele prezentate de numita V. În cauză, întrucât numita V.R.S. a solicitat cercetarea și a Casei de Avocați B. și A., prin adresă s-a cerut acestei societăți să precizeze care sunt avocații ce au reprezentat Clubul Român de Presă, în litigiul inițiat de numita V.R.S.

în contradictoriu cu Asociația Clubul Român de Presă și prin adresa nr. AA/2010 s-a precizat că avocați au fost numiții C.M. și C.P. Audiați fiind de către procuror numiții C.M. și C.P., de profesie avocați, au declarat, în mod invariabil, că au reprezentat Clubul Român de Presă în litigiul intentat de susnumită; că nici nu mai poate fi vorba de săvârșirea vreunei fapte de natură penală și cu atât mai puțin, de săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals, prev. de art. 288, 289 C. pen.

și respectiv 291 C. pen.; că plângerea este formulată în strânsă corelație cu cheltuielile de judecată solicitate și acordate de instanță; că respectivele cheltuieli solicitate au fost cenzurate de către instanță; că, cuantumul real al acestora este mult mai mare și reprezintă, în concret, toate activitățile desfășurate de aceștia în Dosarul nr. 281/3/2008, activități aferente etapelor procesuale parcurse; că respectivele cheltuieli au acoperire sub aspect probatoriu, la dosarul în discuție existând înscrisuri justificative, precum și că executarea silită (mai exact învestirea cu formulă executorie, deschiderea dosarului de executare, etc.) a fost parcursă cu respectarea întocmai a prevederilor legale.

Mai mult decât atât, s-a reținut că numita C.M. a precizat că pentru prestația sa și a colegului C.P., Casa de Avocați B. și A. a emis factura fiscală din 15 iunie 2007, în cuantum de 5.888,70 RON, iar instanța de judecată a obligat-o pe numita V.R.S. numai la plata sumei de 2.944,35 RON, dovadă, deci, a cenzurii. A rezultat, fără îndoială, că petenta este nemulțumită de „prestația" judecătorului M.I.L. în instrumentarea dosarului civil nr. 281/3/2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în care ea figura ca apelantă. Față de această situație, procurorul a constatat că soluțiile judecătorului nu pot fi cenzurate decât în căile de atac prevăzute de lege, știut fiind că ele reflectă nemijlocit convingerea rezultată din interpretarea probelor aduse de părți în cadrul unui litigiu în concordanță cu prevederile legale.

Fapta unui judecător de a adopta o soluție, ca urmare a propriei activități de evaluare și apreciere a stării de fapt și de drept ale cauzei respective, este o faptă impusă de normele procesuale și nu poate constitui infracțiune, nici în situația în care s-ar stabili, cu titlu definitiv, prin hotărâre judecătorească, că soluția ar fi greșită. Este, de asemenea, știut și faptul că independența judecătorului în adoptarea unei soluții nu se poate limita prin instituirea unei răspunderi de orice fel pentru o soluție greșită. Prin urmare, fapta judecătorului de a adopta o soluție în acord cu prevederile legale și conform propriei convingeri formate în urma evaluării probatoriului, nu poate constitui infracțiune.

În speță, niciuna dintre infracțiunile pentru care petenta a solicitat începerea urmăririi penale nu se confirmă iar concluzia care se impune este că ele nu există. Cât privește faptele imputate avocaților M.C. și P.R.C. din cadrul Casei de Avocați B. și A., respectiv înșelăciune, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, s-a constatat că aceștia au reprezentat Clubul Român de Presă în baza unui contract de asistență juridică iar pentru prestația lor au primit, conform actelor depuse la dosar, un onorariu, astfel încât infracțiunile imputate nu există iar soluția adoptată este neînceperea urmăririi penale. În legătură cu solicitarea numitei V.R.S. de a fi cercetat Clubul Român de Presă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215, 246, 288, 289 și 291 C. pen., cauza a fost disjunsă și s-a dispus declinarea la unitatea de Parchet competent.

Competența materială și teritorială în cercetarea infracțiunilor mai sus enumerate revine Parchetului local și cum sediul Clubului Român de Presă se află în sectorul 1 al Municipiului București, cea teritorială revine Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, unde s-a dispus trimiterea dosarului nou format. Împotriva ordonanței procurorului astfel adoptată, petenta V.R.S. s-a plâns procurorului ierarhic superior care a reverificat actele premergătoare efectuate în cauză precum și soluția adoptată constatând, la rândul său, că afirmațiile acesteia nu au niciun suport probator în actele dosarului.

Astfel, petenta și-a exprimat cu caracter de generalitate, puncte de vedere în legătură cu hotărârea judecătorească emisă în dosarul civil nr. 281/3/2008 al Tribunalului București, considerând că i-au fost vătămate interesele sale legitime prin infracțiuni comise de judecător și persoane care au reprezentat conducerea Clubului Român de Presă, respectiv avocații M.C. și P.R.C. Prin rezoluția din 12 iulie 2011, Procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentei V.R. împotriva soluției adoptată în Dosarul nr. 807/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, constatând că magistratul M.I.L.

nu a săvârșit vreo faptă de natură penală în soluționarea cauzei civile (în apel) prin decizia civilă nr. 207A din 15 februarie 2008, cauză împotriva căreia partea nemulțumită, petenta în speță, avea deschise căi de atac, după cum nici avocații care au reprezentat conducerea Clubului Român de Presă, angajați în baza unui contract de asistență juridică, legal încheiat, nu au săvârșit fapte de natură penală în măsură să atragă răspunderea lor. Și în fața acestei instanțe, petenta nemulțumită de soluțiile procurorilor, a reiterat aceleași motive și a solicitat tragerea la răspundere penală a intimaților avocați și judecător.

Curtea de Apel a reținut că, pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții: - prima constă în existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării; - cea de-a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev. de art. 10 C. proc. pen. cu excepția celui prev. la lit. b 1 ) C. proc. pen. Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc, că intimații M.C.

și P.R.C. - avocați în cadrul Casei de Avocatură B. și A. au acționat în cadrul și cu respectarea legii, nesăvârșind vreo faptă de natură penală, reprezentând conducerea Clubului Român de Presă iar judecătorul M.L. care a făcut parte din completul de judecată a pronunțat decizia civilă nr. 207/A din 15 februarie 2008 în Dosarul nr. 281/3/22008 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, Curtea de Apel a constatat că rezoluțiile procurorului nr. AA/2010 și BB/2011 sunt legale și temeinice. Potrivit art. 124 alin. (3) din Constituție cât și art. 2 și 3 din Legea nr. 303/2004, „judecătorii sunt independenți și se supun numai legii" iar soluțiile lor exprimă convingerea intimă pe care și-au făcut-o în interpretarea probelor aduse de părți, în strânsă legătură cu respectarea prevederilor legale.

Adoptarea unei soluții ca urmare a evaluării și aprecierii stării de fapt și de drept într-o cauză dedusă judecății este o faptă impusă de normele procesuale și nu poate constitui infracțiune, partea nemulțumită având la îndemână căile de atac, în speța de față, recursul la care de altfel petenta V.R. a și apelat însă în această fază procesuală a renunțat la dreptul pretins, în conformitate cu disp. art. 247 C. proc. civ. Că soluția definitivă nu a fost în favoarea petentei și urmare a pierderii procesului ea a fost obligată la cheltuieli de judecată, răspunde normelor procesual civile în vigoare și nu constituie infracțiuni în sarcina judecătorului, iar soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale pe considerentul că faptele nu există este corectă.

Pe de altă parte, contractul de asistență juridică al celor doi avocați, C.M. și C.P., reprezentanți ai Clubului Român de Presă în procesul intentat de petenta V.R.S., a fost încheiat cu respectarea condițiilor de legalitate iar pentru serviciile de asistență juridică a fost emisă factura fiscală din 15 iunie 2007 conformă cu originalul extrasului de cont care atestă efectuarea plății de către clienți. Curtea de Apel a apreciat că nu se poate reține că cei doi avocați au săvârșit acte de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals, pentru care să fie atrasă răspunderea lor penală și în mod corect, rezoluțiile procurorului au constatat că faptele imputate nu există. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționara V.R.S.

Recursul este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă. În consecință, constatând că în speță, sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 11 noiembrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și în dispozitivul sentinței atacate.

Printre modificările aduse C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Ca atare, întrucât petiționara a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul cu care a fost învestită, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligând totodată petiționara la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara V.R.S. împotriva sentinței penale nr. 521 din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2012.