ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2243/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2243/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 521 din 11 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, a respins, ca nefondată, plângerea petentei V.R.S. împotriva

rezoluției procurorului dată în dosarul penal nr. 807/P/2010 al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București soluție menținută prin rezoluția din 12 iulie

2011 a Procurorului General adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București.

A obligat petenta la plata sumei de 100

RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța

a reținut, în esență, că petenta V.R.S. a solicitat instanței ca prin hotărârea

ce o va pronunța să infirme rezoluțiile procurorului date în dosarele penale

nr. 807/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și respectiv

nr. 1863/11-2/2011 din 12 iulie 2011 a Procurorului General adjunct, M.C. și să

dispună începerea urmăririi penale împotriva făptuitorilor M.l.L., judecător în

cadrul Tribunalului București, Casa de Avocați B. și A. (cu sediul în București,

strada J.L.C. în prezent D.G.) și Clubul Român de Presă (cu sediul în București),

pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals

prev. de art. 215, 246, 288, 289 și 291 C. pen.

S-a reținut că, în motivarea plângerii,

petenta a arătat, că prin soluția pronunțată în dosarul civil nr. 281/3/2008 de

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost obligată, nejustificat și în

mod abuziv, la plata sumei de aproximativ 1.000 euro, mult prea mare față de veniturile

sale de pensionar și în același timp, în mod nelegal, în condițiile în care, cauza

în care se judeca fusese casată cu trimitere.

Prin Ordonanța nr. PP din 26 mai 2011 Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus:

- neînceperea urmăririi penale față de

M.l.L., magistrat judecător în cadrul Tribunalului București, P.R.C., M.C. - ambii

avocați în cadrul Baroului București - Casa de Avocați B. și A., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu

contra

intereselor persoanelor, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual

și uz de fals, prevăzute și pedepsite de art. 215, 246, 288, 289 și 291 C. pen.

- disjungerea cauzei privind pe Clubul

Român de Presă în vederea identificării autorului/autorilor ce se fac vinovați de

săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 215, 246, 288, 289 și 291 C.

pen. și cercetarea acestuia/acestora.

- declinarea dosarului nou format privind

Clubul Român de Presă în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 București,

spre competentă soluționare.

Pentru a dispune astfel, procurorul de

caz a reținut următoarele:

Prin Ordonanța nr. JJ din 27 aprilie 2010,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală

și criminalistică, a trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București dosarul

privind pe numiții M.I.L. - magistrat judecător, Casa de Avocați B. și A. și Clubul

Român de Presă, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune,

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals material în înscrisuri oficiale,

fals intelectual și uz de fals, prevăzute și pedepsite de art. 215 C. pen.,

art. 246 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. și respectiv 291 C. pen., întrucât

potrivit art. 28

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., efectuarea urmăririi

penale, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de către un judecător revine, după

calitatea persoanei, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, iar după competența

teritorială, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

De asemenea, prin aceeași ordonanță anterior

amintită s-a mai dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul N.M.A.G.,

judecător la Curtea de Apel București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.

de art. 215 C. pen., art. 246 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. și

art. 291 C. pen., în baza disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Dosarul sus-amintit a fost înregistrat

la grefa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București sub nr. 807/P/2010, la

data de 10 mai 2010.

Din lecturarea deciziei civile nr. 207A

din 15 februarie 2008, a Tribunalul București, secția a III-a civilă, a rezultat

că numita V.R.S. a chemat în judecată Clubul Român de Presă și a solicitat instanței

să pronunțe o hotărâre judecătorească prin care pârâtul să fie obligat să răspundă

susnumitei

la punctul de vedere pe care aceasta l-a înregistrat la sediul Clubului Român de

Presă, la data de 24 februarie 2000 și solicită răspunsul la întrebările formulate.

Cererea numitei V.R.S. a fost înregistrată,

inițial, la data de 23 februarie 2001, acțiunea acesteia fiind întemeiată pe dispozițiile

art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Ulterior, la data de 14 iunie 2001, numita

V.R.S. „și-a completat" acțiunea solicitând obligarea Clubului Român de Presă

să publice punctul de vedere al susnumitei într-una din publicațiile menționate

de aceasta, invocând, în drept, dispozițiile art. 1075 C. civ.

Susnumita și-a motivat acțiunea și a arătat

că prin punctul de vedere privind comunicatul Clubului Român de Presă, mai exact

declarația privind condamnările în serie pronunțate împotriva ziariștilor, a susținut

că justiția română rămâne singura cale de apărare a unor interese legitime atunci

când ziariștii încalcă deontologia profesională.

Prin sentința civilă nr. 1424 din 28 februarie

2003, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București a fost admisă excepția ridicată

privind inadmisibilitatea acțiunii astfel că acțiunea susnumitei a fost respinsă

ca atare.

Împotriva sentinței civile mai sus precizate

numita V. a declarat apel însă prin decizia civilă nr. 207A din 15 februarie 2008,

a Tribunalul București, secția a III-a civilă, i-a respins apelul.

Această din urmă decizie a fost pronunțată

de magistrații judecători N.M.A.G. și M.l.L., față de care numita V.R.S. a solicitat

efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. și ped. de art. 215 C.

pen. și respectiv 246 C. pen., iar la data de 19 noiembrie 2009, aceasta a solicitat

extinderea cercetărilor față de magistrații menționați și pentru săvârșirea infracțiunilor

de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals prev. de

art. 288, 289 și 291 C. pen.

Din conținutul deciziei reiese că Tribunalul

a constatat că

motivele de apel vizând nelegalitatea hotărârii

atacate sunt nefondate.

Astfel, s-a motivat că disp. art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ. invocate de numita V. ca fiind aplicabile și pentru fixarea

termenului de judecată, sunt foarte clare în ceea ce

privește

aplicabilitatea lor numai pentru stabilirea primului termen de judecată în cauză,

fiind totodată, prevederi legale, instituite pentru a permite pârâtului să nu fie

luat prin surprindere de cererea de chemare în judecată, intervalul de timp impus

pentru citarea sa legală permițându-i acestuia să își formuleze apărările pe care

le consideră necesare.

De asemenea, magistrații judecători au

constatat, în cursul judecății că numita V.R.S. a fost citată, prin agent procedural,

pentru termenul de judecată din data de 28 februarie 2003, citația susnumitei fiind

afișată la 26 februarie 2003.

Totodată, instanța a mai reținut că nu

pot fi primite nici criticile susnumitei în sensul că sentința atacată ar fi nulă,

deoarece nu ar fi fost pronunțată în ședință publică însă, având în vedere mențiunile

în sens contrar din cuprinsul hotărârii și forța probantă a acestora, actele depuse

de numita V., ca de ex. copia de pe lista de ședință, fiind irelevante sub acest

aspect.

Referitor la existența unei situații de

incompatibilitate a judecătorului care a pronunțat hotărârea atacată decurgând,

în accepțiunea numitei V., din împrejurarea că respectivul magistrat a soluționat

o cerere de recuzare și o cerere de reexaminare formulate de susnumit în aceeași

cauză, instanța a constatat că această situație nu constituie un motiv de nelegalitate

a hotărârii, întrucât incompatibilitatea unui judecător este limitată numai la cazurile

expres prevăzute de art. 24 C. proc. civ., cazuri ce nu se regăsesc în aspectele

prezentate de numita V.

În

cauză, întrucât numita V.R.S. a solicitat cercetarea și a

Casei de Avocați B. și A., prin adresă s-a cerut acestei societăți să precizeze

care sunt avocații ce au reprezentat Clubul Român de Presă, în litigiul inițiat

de numita V.R.S. în contradictoriu cu Asociația Clubul Român de Presă și prin adresa

nr. AA/2010 s-a precizat că avocați au fost numiții C.M. și C.P.

Audiați fiind de către procuror numiții

C.M. și C.P., de profesie avocați, au declarat, în mod invariabil, că au reprezentat

Clubul Român de Presă în litigiul intentat de susnumită; că nici nu mai poate fi

vorba de săvârșirea vreunei fapte de natură penală și cu atât mai puțin, de săvârșirea

infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de

fals, prev. de art. 288, 289 C. pen. și

respectiv 291 C. pen.; că

plângerea este formulată în strânsă corelație cu cheltuielile de judecată solicitate

și acordate de instanță; că respectivele cheltuieli solicitate au fost cenzurate

de către instanță; că, cuantumul real al acestora este mult mai mare și reprezintă,

în concret, toate activitățile desfășurate de aceștia în Dosarul nr. 281/3/2008,

activități aferente etapelor procesuale parcurse; că respectivele cheltuieli au

acoperire sub aspect probatoriu, la dosarul în discuție existând înscrisuri justificative,

precum și că executarea silită (mai exact învestirea cu formulă executorie, deschiderea

dosarului de executare, etc.) a fost parcursă cu respectarea întocmai a prevederilor

legale.

Mai mult decât atât, s-a reținut că numita

C.M. a precizat că pentru prestația sa și a colegului C.P., Casa de Avocați B. și

A. a emis factura fiscală din 15 iunie 2007, în cuantum de 5.888,70 RON, iar instanța

de judecată a obligat-o pe numita V.R.S. numai la plata sumei de 2.944,35 RON, dovadă,

deci, a cenzurii.

A rezultat, fără îndoială, că petenta este

nemulțumită de „prestația" judecătorului M.I.L. în instrumentarea dosarului

civil nr. 281/3/2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în care ea

figura ca apelantă.

Față de această situație, procurorul a

constatat că soluțiile judecătorului nu pot fi cenzurate decât în căile de atac

prevăzute de lege, știut fiind că ele reflectă nemijlocit convingerea rezultată

din interpretarea probelor aduse de părți în cadrul unui litigiu în concordanță

cu prevederile legale.

Fapta unui judecător de a adopta o soluție,

ca urmare a propriei activități de evaluare și apreciere a stării de fapt și de

drept ale cauzei respective, este o faptă impusă de normele procesuale și nu poate

constitui infracțiune, nici în situația în care s-ar stabili, cu titlu definitiv,

prin hotărâre judecătorească, că soluția ar fi greșită.

Este, de asemenea, știut și faptul că independența

judecătorului în adoptarea unei soluții nu se poate limita prin instituirea unei

răspunderi de orice fel pentru o soluție greșită.

Prin urmare, fapta judecătorului de a adopta

o soluție în acord cu prevederile legale și conform propriei convingeri formate

în urma evaluării probatoriului, nu poate constitui infracțiune. În speță, niciuna

dintre infracțiunile pentru care petenta a solicitat începerea urmăririi penale

nu se confirmă iar concluzia care se impune este că ele nu există.

Cât privește faptele imputate avocaților

M.C. și P.R.C. din cadrul Casei de Avocați B. și A., respectiv înșelăciune, abuz

în serviciu, fals intelectual, uz de fals, s-a constatat că aceștia au reprezentat

Clubul Român de Presă în baza unui contract de asistență juridică iar pentru prestația

lor au primit, conform actelor depuse la dosar, un onorariu, astfel încât infracțiunile

imputate nu există iar soluția adoptată este neînceperea urmăririi penale.

În

legătură cu solicitarea numitei V.R.S. de a fi cercetat Clubul

Român de Presă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215, 246, 288,

289 și 291 C. pen., cauza a fost disjunsă și s-a dispus declinarea la unitatea de

Parchet competent.

Competența materială și teritorială în

cercetarea infracțiunilor mai sus enumerate revine Parchetului local și cum sediul

Clubului Român de Presă se află în sectorul 1 al Municipiului București, cea teritorială

revine Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, unde s-a dispus

trimiterea dosarului nou format.

Împotriva ordonanței procurorului astfel

adoptată, petenta V.R.S. s-a plâns procurorului ierarhic superior care a reverificat

actele premergătoare efectuate în cauză precum și soluția adoptată constatând, la

rândul său, că afirmațiile acesteia nu au niciun suport probator în actele dosarului.

Astfel, petenta și-a exprimat cu caracter

de generalitate, puncte de vedere în legătură cu hotărârea judecătorească emisă

în dosarul civil nr. 281/3/2008 al Tribunalului București, considerând că i-au fost

vătămate interesele sale legitime prin infracțiuni comise de judecător și persoane

care au reprezentat conducerea Clubului Român de Presă, respectiv avocații M.C.

și P.R.C.

Prin rezoluția din 12 iulie 2011, Procurorul

general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca

neîntemeiată, plângerea petentei V.R. împotriva soluției adoptată în Dosarul

nr. 807/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, constatând că

magistratul M.I.L. nu a săvârșit vreo faptă de natură penală în soluționarea cauzei

civile (în apel) prin decizia civilă nr. 207A din 15 februarie 2008, cauză împotriva

căreia partea nemulțumită, petenta în speță, avea deschise căi de atac, după cum

nici avocații care au

reprezentat conducerea Clubului Român de

Presă, angajați în baza unui contract de asistență juridică, legal încheiat, nu

au săvârșit fapte de natură penală în măsură să atragă răspunderea lor.

Și în fața acestei instanțe, petenta nemulțumită

de soluțiile procurorilor, a reiterat aceleași motive și a solicitat tragerea la

răspundere penală a intimaților avocați și judecător.

Curtea de Apel a reținut că, pentru a se

putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții:

- prima constă în existența acelui minim

de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în

mod cert o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile,

fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior

sesizării;

- cea de-a doua condiție necesară începerii

urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor

de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev. de art. 10 C. proc.

pen. cu excepția celui prev. la lit. b

1

) C. proc. pen.

Întrucât

actele premergătoare începerii urmăririi

penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc, că intimații M.C. și P.R.C.

- avocați în cadrul Casei de Avocatură B. și A. au acționat în cadrul și cu respectarea

legii, nesăvârșind vreo faptă de natură penală, reprezentând conducerea Clubului

Român de Presă iar judecătorul M.L. care a făcut parte din completul de judecată

a pronunțat decizia civilă nr. 207/A din 15 februarie 2008 în Dosarul nr. 281/3/22008

al Tribunalului București, secția a III-a civilă, Curtea de Apel a constatat că

rezoluțiile procurorului nr. AA/2010 și BB/2011 sunt legale și temeinice.

Potrivit art. 124 alin. (3) din Constituție

cât și art. 2 și 3 din Legea nr. 303/2004, „judecătorii sunt independenți și se

supun numai legii" iar soluțiile lor exprimă convingerea intimă pe care și-au

făcut-o în interpretarea probelor aduse de părți, în strânsă legătură cu respectarea

prevederilor legale.

Adoptarea unei soluții ca urmare a evaluării

și aprecierii stării de fapt și de drept într-o cauză dedusă judecății este o faptă

impusă de normele procesuale și nu poate constitui infracțiune, partea nemulțumită

având la îndemână căile de atac, în speța de față, recursul la care de altfel petenta

V.R. a și apelat însă în această fază procesuală a renunțat la dreptul pretins,

în conformitate cu disp. art. 247 C. proc. civ.

Că soluția definitivă nu a fost în favoarea

petentei și urmare a pierderii procesului ea a fost obligată la cheltuieli de judecată,

răspunde normelor procesual civile în vigoare și nu constituie infracțiuni în sarcina

judecătorului, iar soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale pe considerentul

că faptele nu există este corectă.

Pe de altă parte, contractul de asistență

juridică al celor doi avocați, C.M. și C.P., reprezentanți ai Clubului Român de

Presă în procesul intentat de petenta V.R.S., a fost încheiat cu respectarea condițiilor

de legalitate iar pentru serviciile de asistență juridică a fost emisă factura fiscală

din 15 iunie 2007 conformă cu originalul extrasului de cont care atestă efectuarea

plății de către clienți.

Curtea de Apel a apreciat că nu se poate

reține că cei doi avocați au săvârșit acte de fals material în înscrisuri oficiale,

fals intelectual și uz de fals, pentru care să fie atrasă răspunderea lor penală

și în mod corect, rezoluțiile procurorului au constatat că faptele imputate nu există.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

petiționara V.R.S.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39

din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor,

sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecința menținerii

rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată,

este definitivă.

În

consecință, constatând că în speță, sentința instanței de

fond a fost pronunțată la data de 11 noiembrie 2011, așadar ulterior intrării în

vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă,

mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și în dispozitivul sentinței atacate.

Printre modificările aduse C. proc. pen.,

de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor se regăsește și suprimarea

unor căi de atac, respectiv și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în

primă instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului

de netrimitere în judecată.

Ca atare, întrucât petiționara a formulat

o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă

ca inadmisibil recursul cu care a fost învestită, conform

art.

385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligând totodată petiționara la

plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de petiționara V.R.S. împotriva sentinței penale nr. 521 din 11 noiembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă

recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 25 iunie 2012.