ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7260/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7260/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 04 februarie 2011 sub nr. 1208/121/2011 pe rolul Tribunalului Galați, secția comercială și de contencios administrativ fiscal, reclamantul V.I.S., în contradictoriu cu Poliția Locală Galați, a solicitat anularea actului administrativ din 20 octombrie 2010 prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu, precum și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egală cu salariile de care ar fi beneficiat de la data de 28 octombrie 2010 până la data pronunțării prezentei sentințe, actualizată cu rata inflației. Pârâta Poliția Locală Galați a depus întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că potrivit prevederilor art. III din O.U.G. nr. 63/2010, a fost obligată să se încadreze într-un număr maxim de 290 posturi, conform notificării din 12 iulie 2010 emisă de Instituția Prefectului Județului Galați, noii organigrame și statului de funcții aprobate prin H.C.L. nr. 306 din 12 august 2010. Instanța a apreciat că reclamantul a respectat dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul că din chiar titlul acestui înscris, respectiv „Raport - contestație la decizia de eliberare din funcția publică” rezultă scopul formulării acestui raport. Pe fondul cauzei, instanța a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada susținerilor sale, astfel încât acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamantul V.I.S., criticând-o ca fiind nelegală întrucât instanța de fond nu a ținut cont de susținerile acestuia din cererea completatoare, respectiv că nu a existat un regulament de organizare și desfășurare a concursului aprobat printr-o hotărâre de consiliu local, cât și faptul că regulamentul de organizare și funcționare a pârâtei nu a fost reactualizat în conformitate cu H.C.L. nr. 306/2010. Intimata Poliția Locală Galați a invocat excepția nemotivării în termen a recursului. Prin decizia nr. 651 din 31 ianuarie 2012, recursul a fost respins ca tardiv declarat. Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 318 și art. 319 C. proc.
civ., motivat de faptul că recursul a fost declarat în termenul legal, consecința respingerii eronate a recursului fiind neanalizarea motivelor de ordine publică invocate tardiv față de termenul prevăzut de art. 303 alin. (1) C. proc. civ. Prin decizia nr. 2856 din 21 mai 2012, Curtea de Apel Galați a admis contestația în anulare formulată de contestatorul V.I.S., împotriva deciziei nr. 2065/2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 149/44/2012 și, în consecință, a anulat decizia civilă nr. 2065/2012 a Curții de Apel Galați, fixând termen pentru rejudecarea recursului la 18 iunie 2012. Înalta Curte sesizată cu soluționarea recursului declarat de Poliția Locală Galați împotriva deciziei nr. 2856 din 21 mai 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, mai înainte de a cerceta motivele invocate, constată că recurenta a formulat o cerere de renunțare la judecarea căii de atac.
Manifestarea de voință în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, care nu este supusă cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil. Văzând dispozițiile prevăzute de art. 246 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă și având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea la cererea de recurs formulată de Poliția Locală Galați împotriva deciziei nr. 2856 din 21 mai 2012 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Ia act de renunțarea la cererea de recurs formulată de Poliția Locală Galați împotriva deciziei nr. 2856 din 21 mai 2012 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2013.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.