ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2065/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 10 noiembrie 2008, reclamanta N.V. a chemat în judecată Primăria municipiului Ploiești, solicitând admiterea cererii formulate de autoarea sa, M.S.M., prin notificarea din 7 august 2001, să se constate dreptul acesteia de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri, pentru imobilul preluat abuziv și imposibil de restituit în natură, situat în Ploiești, județul Prahova. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este unica moștenitoare a numitei M.S.M. decedată la 31 iulie 2007 (conform certificatului de legatar din 25 octombrie 2007) care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, solicitând acordarea de despăgubiri pentru o parte din imobilul preluat abuziv de stat, notificare nesoluționată nici până în prezent.

A mai arătat reclamanta că obiectul notificării l-a reprezentat construcția cu destinație comercială, prăvălie și terenul aferent în suprafață de 500 m.p., ocupat în prezent de blocul C.C. și de spații verzi, situat în Ploiești. Imobilul construcție a fost edificat de tatăl notificatoarei, D.G.Ș., în anul 1931 și preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950. S-a susținut de către reclamantă că autoarea sa, M.S.M., este persoana îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, fiind unica moștenitoare a tatălui său, D.G.Ș., decedat la 13 mai 1967 și a unchiului său D.G.G., proprietarii imobilului preluat abuziv de către stat. Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 482 din 24 februarie 2009, prin care a respins cererea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit actelor existente la dosar, în anul 1932, imobilul din Ploiești, figura pe numele moștenitorilor defunctului D.C.G., respectiv D.G.Ș. și D.G.G. Potrivit anexei la Decretul nr. 92/1950, imobilul compus din 4 apartamente situat în Ploiești, a fost trecut în proprietatea statului, fiind preluat de la D.G.G. Din certificatul de calitate de moștenitor din 02 septembrie 1997, de pe urma defunctului D.G.Ș., a rezultat că a rămas ca unică moștenitoare, în calitate de fiică, M.S.M., moștenită la rândul său de reclamanta N.V. căreia, în calitate de legatar universal, îi revine întreaga masă succesorală. S-a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul art. 3 coroborat cu art. 4 din Legea nr. 10/2001, întrucât nu a demonstrat că autoarea sa, M.S.M.

ar fi avut calitatea de moștenitoare a unchiului D.G.G., iar pe de altă parte, din niciun înscris depus la dosar nu reiese că proprietar al imobilului era și numitul D.G.Ș., în condițiile în care ultimul act care îi vizează pe ambii frați datează din anul 1941, dată de la care nu mai există nicio dovadă care să ateste că cei doi frați au continuat să rămână proprietarii imobilului până la momentul exproprierii. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Ploiești prin decizia civilă nr. 145 din 8 octombrie 2009. În consecință, a fost schimbată în tot soluția primei instanțe și, pe fond, admisă cererea. S-a constatat dreptul reclamantei de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobilul (compus din construcție, formată din trei locuințe și un spațiu comercial, teren în suprafață de 552 m.p.) situat în Ploiești.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că imobilul ce a făcut obiectul notificării numitei M.S.M. a fost proprietatea lui D.G.G. și D.G.Ș., unchiul și, respectiv tatăl notificatoarei (ambii moștenitori ai defunctului D.C.G.). În același timp, în cauză s-a făcut dovada calității succesorale a notificatoarei de pe urma defunctului D.G.Ș. (tatăl acesteia), conform certificatului de moștenitor (2 septembrie 1997), precum și de pe urma defunctului D.G.G. (unchiul său) potrivit certificatului de stare civilă. În ce o privește pe reclamantă, aceasta are calitatea de legatar universal al notificatoarei, conform certificatului de legatar din 25 octombrie 2007, justificându-și, astfel, legitimarea procesuală și îndreptățirea la măsuri reparatorii.

Prin încheierea din 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești a respins cererea de îndreptare eroare materială și de lămurire a dispozitivului deciziei formulată de reclamantă, care a susținut existența unor inadvertențe în privința alcătuirii imobilului pentru care s-a constatat îndreptățirea la măsuri reparatorii. Primăria Municipiului Ploiești a declarat recurs împotriva deciziei, susținând caracterul nelegal al soluției din perspectiva modalității de apreciere asupra calității de persoană îndreptățită a reclamantei, mai exact, asupra existenței coproprietății celor doi frați, D.G.Ș. și D.G.G., la momentul naționalizării imobilului. Reclamanta N.V.

a formulat recurs atât împotriva deciziei, cât și a încheierii din 10 decembrie 2009. Prin decizia civilă nr. 3422 din 2 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă, a admis recursul reclamantei, a casat atât decizia civilă nr. 145 din 8 octombrie 2009, cât și încheierea din 10 decembrie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut caracterul nefondat al criticilor pârâtei întrucât, în măsura în care avea elemente în legătură cu existența unei alte modalități a dreptului de proprietate (decât cea a coproprietății) sau cu existența unui alt titular, aceasta trebuia să probeze (în caz contrar, simpla afirmație fiind lipsită de consecințe juridice).

Critica vizând nedemonstrarea calității de moștenitor de pe urma lui D.G.G. s-a constatat a avea caracter formal, câtă vreme, recurenta-pârâtă nu a făcut referire și nu a demonstrat caracterul nelegal al considerentelor deciziei din apel pe acest aspect. A fost apreciată însă întemeiată critica recurentei-reclamante pe aspectul modalității în care instanța a identificat imobilul pentru care se datorează măsurile prin echivalent, impunându-se suplimentarea probatoriului pentru identificarea corespunzătoare a imobilului pentru care se datorează recurentei-reclamante măsuri reparatorii prin echivalent. Luând în considerare îndrumările deciziei de casare, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize, pentru stabilirea cu exactitate a componenței construcției în litigiu, suprafața construită și materialele de construcție folosite.

La rejudecare, Curtea de Apel Ploiești a pronunțat decizia civilă nr. 107 din 11 aprilie 2011 prin care a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința, a admis cererea formulată și a constatat dreptul reclamantei de a beneficia de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Ploiești, Piața Victoriei, compus din construcție formată din trei locuințe și un spațiu comercial, prăvălie, alcătuit din pivniță, parter și etaj (mansardă), construcție din zidărie de cărămidă, planșeu din beton armat și învelitoare din tablă, suprafața construită 26,50 mp, precum și teren în suprafață de 552 mp. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că problema cu a cărei tranșare a fost învestită, după casarea cu trimitere, o reprezintă identificare corectă a construcției, fiind statuat irevocabil asupra calității de persoană îndreptățită a reclamantei.

Procedându-se la analiza materialului probator administrat suplimentar, s-a constatat că imobilul în litigiu este compus din construcție formată din trei locuințe și un spațiu comercial, prăvălie, alcătuit din pivniță, parter și etaj (mansardă), construcție din zidărie de cărămidă, planșeu din beton armat și învelitoare din tablă, suprafață construită 26,50 mp, precum și teren în suprafață de 552 mp. Dându-se eficiență dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 și Normelor metodologice de aplicare unitară a legii, s-a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii pentru imobilul astfel identificat. Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă care, invocând art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., a formulat următoarele critici: - Instanța de apel, în rejudecare, a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că a acordat despăgubiri și pentru cele trei locuințe care nu au făcut obiectul notificării, care există și în prezent, în Ploiești, două la adresa C.T. Grigorescu și una în str. Kutuzov, formând obiectul altor notificări. Or, prin acțiunea introductivă, s-au cerut despăgubiri pentru o parte din imobilul situat în Ploiești, alcătuit din pivniță, parter și etaj mansardat. Recurenta a făcut referire la modalitatea preluării imobilului de către stat, în anul 1950, prin naționalizare, la titularii dreptului de proprietate asupra imobilului, la felul în care acesta s-a transmis pe cale succesorală, de la autorul D.G.G., precum și la caracterul abuziv al preluării, în condițiile în care proprietar deposedat a fost menționat numai D.G.G., nu și fratele acestuia, D.G.Ș.

S-a arătat că, parte din imobilul expropriat se află la adrese diferite, în Piața Victoriei (unde se regăsește terenul în suprafață de 552 mp), în str. C.T. Grigorescu (unde se află situat terenul de 543 mp, pe care se găsesc două locuințe) și în str. Kutuzov (unde se află terenul de 452 mp, pe care se află o locuință, în care funcționează Muzeul I.L.C.). Analizând aspectele deduse judecății, Înalta Curte constată că acestea nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile invocate, ale art. 304 pct. 6 C. proc. civ. și nici, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în alte motive de recurs din cele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., pentru a face posibil controlul de legalitate.

Astfel, ignorând conținutul soluției date de instanța de apel la momentul rejudecării, recurenta pretinde judecarea plus petita, întrucât instanța s-ar fi pronunțat asupra măsurilor reparatorii solicitate prin alte notificări, în privința unor imobile situate la alte adrese. Critica este străină hotărârii pronunțate în apel, care în limitele fixate prin decizia de casare, a avut de identificat imobilul situat la adresa din Ploiești. O asemenea identificare, fără referire la imobile situate la alte adrese, se regăsește în dispozitivul deciziei și în considerentele lămuritoare ale acestuia (referirea la cele trei locuințe vizând de fapt, părțile componente ale respectivului imobil, desfășurat conform expertizei, pe trei nivele, pivniță, parter, etaj).

- De asemenea, fără legătură cu soluția din apel, recurenta face referire la dovedirea calității de persoană îndreptățită și la caracterul abuziv al preluării imobilului. Or, asemenea aspecte nu au mai făcut obiect al dezbaterii și verificării jurisdicționale în apel, instanța de apel reținând corect că acestea au fost tranșate irevocabil și că la rejudecare trebuie să procedeze doar la individualizarea imobilului. - În mod asemănător, fără să se conformeze exigențelor judecății în recurs, reclamanta prezintă o serie de elemente de fapt, legate de modalitatea dobândirii proprietății asupra imobilului, de faptul construirii prăvăliei, de evoluția adreselor poștale. Sunt prezentate totodată, mijloacele de probă care, potrivit reclamantei, demonstrează dreptul de proprietate al autorilor autoarei sale asupra imobilului.

Se constată așadar, că aspectele deduse judecății de către reclamantă sunt fie străine de soluția adoptată în cauză (atunci când se pretinde pronunțarea asupra altor imobile decât cel care a făcut obiectul învestirii), fie tind la o readucere în discuție a unor împrejurări tranșate jurisdicțional irevocabil, fie la evaluarea elementelor de fapt și a mijloacelor de probă administrate în cauză. Toate aceste elemente determină imposibilitatea identificării unor critici de nelegalitate în limitele și în condițiile expres reglementate prin dispozițiile art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ. (indicarea prevederilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. de către recurentă realizându-se, așa cum s-a arătat, în mod formal, în condițiile în care argumentele dezvoltate sunt străine de soluția din apel).

În consecință, văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care sancționează cu nulitatea nedepunerea motivelor de nelegalitate, se va constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta N.V. împotriva deciziei civile nr. 107 din 11 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2012.