ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2830/2011

Asupra contestației

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1206 din 22

martie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins,

ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.E. împotriva deciziei nr. 89/A-C din

27 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a

formulat contestației în anulare C.E.G. la data de 7 aprilie 2011, motivele

cererii fiind depuse la dosarul cauzei la 26 septembrie 2011.

Contestatoarea își întemeiază în

drept cererea pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., criticile subsumate

vizând faptul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului privind

aplicarea în cauză a dispozițiilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea în

construcții.

În dezvoltarea acestei unice

critici contestatoarea reproșează instanței de recurs că a omis să se pronunțe

asupra motivului de recurs prin care, a criticat soluția instanței de apel

pentru aplicarea greșită a legii și interpretarea eronată a actului juridic dedus

judecății, cu neluarea în seamă a dispozițiilor legale speciale care

reglementează raporturile juridice dintre părți, respectiv Legea nr. 10/1995

privind calitatea în construcții, din perspectiva obligațiilor ce incumbă

dirigintelui de șantier.

Contestatoarea prezintă dinamica

raporturilor contractuale din perspectiva art. 2, art. 5, art. 19 și art. 29

din contractul de antrepriză, precizează care sunt obligațiile dirigintelui de

șantier astfel cum acestea figurează în Legea nr. 10/1995, conchizând în sensul

că motivarea deciziei atacate în prezenta cale de retractare este lipsită de

temei legal sub aspectul nesancționării dirigintelui de șantier pentru

depășirea limitelor mandatului său.

Prealabil examinării fondului

contestației în anulare, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității

cererii invocată de intimată întrucât dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc.

civ. nu disting între termenul de introducere a cererii și cel de motivare a

acesteia, sancțiunea tardivității motivării cererii nefiind reglementată legal.

Rațiunea pentru care legiuitorul permite motivarea contestației în anulare

ulterior declarării acesteia este în deplin acord cu principiul liberului acces

la justiție, contestatoarea rezervându-și astfel dreptul de a valorifica această

cale de retractare ulterior momentului la care a luat cunoștință de soluția

pronunțată în recurs.

Înalta Curte, analizând

contestația în anulare din perspectiva temeiului de drept invocat și a

criticilor formulate, constată că cererea este nefondată pentru considerentele

ce se vor arăta.

Considerentele deciziei ce face

obiectul prezentei căi de retractare relevă analiza detaliată pe care instanța

de recurs o realizează în exercitarea controlului de legalitate circumstanțiat

temeiurilor de drept invocate de recurenta contestatoare.

Criticile recurentei privind

greșita interpretare a actului dedus judecății dedusă din nesocotirea de către

instanța de apel a specificului raporturilor juridice dintre părți impus de

Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții au fost amplu analizate,

instanța de recurs raportându-se în exercitarea controlului de legalitate

strict la actul juridic dedus judecății – contractul de antrepriză încheiat

între părți – și la determinarea cadrului procesual impusă prin efectul

opozabilității evocatei convenții.

Răspunzând acestui motiv de

recurs, instanța de recurs a arătat că „reclamanta executant este un terț iar

eventuala executare necorespunzătoare a obligațiilor pe care dirigintele de

șantier și le-a asumat prin contract pot fi opuse de beneficiar dirigintelui de

șantier nu și reclamantei”.

În realitate motivul contestației

în anulare are o puternică tentă devolutivă care presupune readucerea în

discuție a fondului litigiului dedus judecății, aspect nepermis într-o cale de

retractare.

Împrejurarea că în motivarea

deciziei atacate nu apare „

ad literam

” indicat, evocatul motiv de

recurs, în formularea propusă de recurentă, nu echivalează cu o nemotivare a

acestuia odată ce instanța de recurs sintetizând critica, redă raționamentul ce

a stat la baza respingerii acesteia.

În considerarea celor ce preced,

Înalta Curte, în temeiul art. 318 C. proc. civ., va respinge contestația în

anulare iar în raport de art. 274 C. proc. civ., va obliga contestatoarea să

plătească intimatei SC C.M.P. SRL Băile Olănești 3000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatoarea C.E.G. împotriva deciziei nr. 1206 din 22 martie

2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială ca

nefondată.

Obligă contestatoarea

să plătească intimatei 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 septembrie 2011.