ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1445/2008

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 27 septembrie 2004 reclamanta SC C.D. SRL Oloșag cheamă în judecată pe pârâta SC G.K. SRL Lugoj solicitând instanței să constate rezilierea contractului de execuție nr. 11 din 5 august 2003 încheiat între părți precum și a actelor adiționale din culpa pârâtei, să oblige pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 163.006 Euro cu titlu de daune interese pentru lucrări neexecutate și să oblige pârâta la remedierea lucrărilor executate cu deficiențe sau să autorizeze pe reclamantă la executarea lor în contul și pe seama pârâtei, cu cheltuieli de judecată. La 9 februarie 2005 reclamanta își precizează acțiunea în sensul că renunță la petitul 3 al acțiunii, referitor la remedierea lucrărilor executate de pârâtă cu deficiențe.

La 22 noiembrie 2004 pârâta formulează cerere reconvențională, precizată ulterior la 31 martie 2005 și la 6 noiembrie 2006, prin care solicită instanței, în principal, să constate rezilierea contractului de execuție nr. 11 din 5 august 2003 și a actelor adiționale nr. 1 din 12 decembrie 2003 și nr. 2 din 7 aprilie 2003 prin acord judiciar, iar, în subsidiar, să dispună rezilierea contractului de execuție și a actelor adiționale menționate din culpa pârâtei reconvenționale, să dispună obligarea reclamantei-pârâtă reconvențională la plata sumei de 267.477 Euro reprezentând diferență dintre suma achitată efectiv de aceasta de 1.020.000 Euro, compusă din 645.000 Euro contravaloare lucrări, plus 375.000 Euro contravaloarea halei metalice, și valoarea reală a lucrărilor executate de ea în cuantum de 1.287.477 Euro, precum și instituirea unui drept de retenție asupra obiectivelor Fermei V. Oloșag, proprietatea pârâtei reconvenționale, edificate pe terenul cu nr. top 741/1b, 747/6/b, 747/7/b, 747/3/1/b și 747/8/1/b înscris în C.F.

972 Oloșag și nr. top 747/6/c și 747/8/1/c înscris în C.F. 973 Oloșag, până la concurența sumei de 267.477 Euro în echivalent lei actualizat la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 86/PI din 16 ianuarie 2007 Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, admite în parte acțiunea precizată a reclamantei sub aspectul rezilierii contractului, respingând restul capetelor de cerere; dispune rezilierea contractului de execuție nr. 11 din 5 august 2003 și a actelor adiționale, încheiate între părți, din vina ambelor părți contractante; admite în parte cererea reconvențională precizată formulată de pârâta-reclamantă reconvențională; dispune obligarea reclamantei-pârâtă reconvențională față de pârâta-reclamantă reconvențională la plata diferenței de preț de 267.477 Euro în echivalent lei și actualizarea acestei sume la data plății efective; dispune instituirea dreptului de retenție în favoarea reclamantei reconvenționale asupra obiectivelor Fermei V. Oloșag, proprietatea pârâtei-reclamantă reconvențională, edificate pe terenul cu nr. top 747/1/b, 747/6/b, 747/7/b, 743/3/1/b și 747/8/1/b înscris în C.F.

972 Oloșag și nr. top 747/b/c și 747/8/1/c înscris în C.F. 973 Oloșag până la concurența sumei de 267.477 Euro în echivalent lei și reactualizată la data plății efective; respinge restul capetelor de cerere reconvențională, cu 12.415 lei cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei față de pârâtă.

Pentru a decide astfel instanța reține că nici una dintre părți nu a respectat prevederile referitoare la obligațiile stabilite de Legea nr. 50/1991 și prevederile Legii nr. 10/2001 privind calitatea în construcții - programul de control al calității pe faze de lucrări fiind respectat doar pentru Hala Depozit Cereale, că ambele părți nu au respectat prevederile contractuale, respectiv ale art. 5, art. 6, art. 26, art. 49 din contract, că la baza încheierii contractului de execuție nu a stat o documentație tehnico-economică completă, neputându-se astfel determina eventualele lucrări suplimentare și nici valoarea lucrărilor neexecutate, experții prezumând că valoarea lucrărilor efectiv executate până la întreruperea relațiilor dintre părți este de 1.287.477 Euro în care se include valoarea halei metalice de 375.000 Euro achitată de beneficiar producătorului SC A.B.

SA potrivit art.3 din contractul părților și suma de 645.000 Euro deja achitată de acesta executantului. Prin decizia civilă nr. 168 din 21 iunie 2007 Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, admite apelul formulat de reclamanta-pârâtă reconvențională împotriva sentinței primei instanțe pe care o schimbă în parte în sensul că obligă pe aceasta la plata sumei de 160.563 Euro, sau echivalentul în lei la data plății, către pârâta-reclamantă reconvențională și menține instituirea dreptului de retenție până la această sumă; respinge apelul pârâtei, menține în rest toate dispozițiile sentinței atacate, compensând cheltuielile de judecată ale părților în apel.

Reține instanța de apel, pentru a decide astfel, că în mod corect prima instanță a constatat culpa comună a părților apreciind că ambele părți nu au respectat obligațiile contractuale sau legale, respectiv că pârâta nu a respectat termenele de finalizare a lucrărilor, atât cel inițial cât și cel extras, nu a respectat indicatorii de calitate pentru unele lucrări, fapt evidențiat de cele 3 expertize dispuse în cauză, nu a terminat lucrările de finisaje și montaj, nu a întocmit pentru toate obiectivele situației de lucrări, lipsind faze de control pentru unele obiective din Programul de control, iar reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 23 din contract, care o obligau, în calitate de beneficiar, să confirme lunar cantitatea de lucrări executate cu sau fără modificări, ale art. 5 vizând necesitatea acordului scris al părților pentru opțiunile de schimbări ori modificări, nu a produs un proiect tehnic de execuție, nu a confirmat prin reprezentant tehnic lucrările executate prin deviz, obligația asumată de executant, conform art. 2 alin. (1) din contract, de a executa și conduce lucrarea până la recepția și predarea acesteia neexonerând-o de obligațiile pe care în continuare contractul ori dispozițiile legii speciale i le stabilesc; mai reține instanța că toți experții au apreciat că în realitate nu au existat lucrări executate în afara contractului,

respectiv lucrări suplimentare, că în lipsa proiectului tehnic de execuție nu se pot identifica și nu se poate dovedi în ce constau lucrările neexecutate, că în contract s-a prevăzut că valoarea finală a lucrărilor se stabilește în raport de stadiul lucrărilor efectiv executate, la încheierea contractului părțile stabilind doar valoarea provizorie a lucrărilor în caz contrar încălcându-se principiul îmbogățirii fără justă cauză.

Cu privire la pretențiile din cererea reconvențională instanța de apel reține valoarea stabilită de expertiza judiciară a expertului V. la 1.195.224 Euro, la care adaugă suma de 33.621 Euro contravaloare facturi de transport a structurii halei, conform contraexpertizei, precum și 18.750 Euro reținută ca penalizare pentru neexecutare, din care scade suma de 61.134 Euro reprezentând valoarea deficiențelor pentru o serie de lucrări, asupra căreia raportul de contraexpertiză a omis să se pronunțe, precum și suma de 375.000 Euro recunoscută de părți și experți ca plătită de reclamantă și reprezentând contravaloarea halei, ca și suma de 650.898 Euro achitată prin facturi de către aceeași parte; mai reține instanța că, deși expertiza și contraexpertiza identifică aceeași listă de lucrări, contraexpertiza adaugă nejustificat și cheltuieli de organizare de șantier și proiectare, care nu pot fi calificate ca lucrări construcții și nu se referă la diminuarea valorii unora dintre lucrări datorată deficiențelor de calitate.

Împotriva deciziei instanței de apel și a sentinței instanței de fond ambele părți declară recurs. În recursul său, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate și a sentinței primei instanțe și constatarea rezilierii contractului de execuție nr. 11 din 5 august 2003 dintre părți și a actelor adiționale din culpa exclusivă a intimatei-pârâte, obligarea acesteia la restituirea sumei de 163.006 Euro cu titlu de daune interese pentru lucrări neexecutate, calculate estimativ, respingerea integrală a pretențiilor formulate de pârâtă în cadrul cererii sale reconvenționale, precizată, cu cheltuieli de judecată.

Reluând criticile făcute și în apel, recurenta reclamantă reproșează instanței de apel greșita interpretare a contractului de execuție nr. 11 din 5 august 2003, în care la art. 3 s-a prevăzut un preț forfetar global care nu poate fi mărit de instanță chiar dacă valoarea mai mare s-ar stabili pe bază de expertiză, instanțele încălcând astfel și dispozițiile art. 969 C. civ. Recurenta reclamantă reproșează instanței de apel și faptul că greșit nu a reținut culpa exclusivă a pârâtei pentru rezilierea contractului de execuție, pârâta intimată neavând nici un fel de experiență în executarea lucrărilor de construcții, neîntocmind situațiile de lucrări, conform obligațiilor sale contractuale, conducând în mod defectuos organizarea de șantier, fără a avea un diriginte de șantier care să coordoneze lucrările cum s-a constatat și prin raportul de expertiză tehnică.

Recurenta reclamantă cere și suspendarea executării deciziei recurate, cerere anulată ca netimbrată prin încheierea din 8 noiembrie 2007. În recursul său, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta pârâtă solicită admiterea acestuia, modificarea hotărârilor atacate în sensul admiterii în totalitate a cererii sale reconvenționale precizată, dispunându-se rezilierea contractului de execuție în litigiu și a actelor adiționale la acesta, în principal prin acord judiciar, iar în subsidiar din vina reclamantei intimate, obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată constând în onorarii de expert și avocat, cu menținerea în rest a dispozițiilor hotărârilor atacate.

În susținerea recursului său recurenta pârâtă critică instanțele pentru încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 969-970 C. civ., ale art. 1470 C. civ. și ale art. 21 alin. (2) C. proc. civ., instanțele nereținând că raporturile contractuale dintre părți au fost întrerupte ca urmare a conduitei culpabile a reclamantei intimate care a refuzat să avanseze sumele necesare pentru lucrările executate și cele în curs de execuție, culpa aparținând în exclusivitate reclamantei intimate, care nu-și poate invoca astfel în cauză propria culpă fără a atrage incidența art. 108 alin. (4) C. proc. civ., fiind ținută și la achitarea sumelor pretinse de recurentă pentru garantarea plății cărora s-a instituit și dreptul de retenție.

Recurenta-pârâtă critică instanțele și pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 969 alin. (2) C. civ., acestea nedând eficiență principiului disponibilității prin refuzul de a lua act de acordul judiciar, preferat culpei contractuale, pentru constatarea rezilierii contractului în litigiu.

Recurenta reproșează instanței de apel și diminuarea fără bază legală a valorii lucrărilor executate și neachitate de la nivelul sumei de 267.477 Euro, stabilită prin contraexpertiză, la nivelul sumei de 160.563 Euro, în condițiile în care s-a reținut acordul părților cu privire la modalitatea de evaluare a lucrărilor prin contraexpertiză la suma de 1.287.477 Euro; în fine, recurenta reproșează instanței de apel modul eronat de apreciere a rapoartelor de expertiză și contraexpertiză și a anexelor la acestea, ajungând astfel la concluzia, eronată și ea, că modalitatea de evaluare a lucrărilor prin contraexpertiză, acceptată de părți, nu este corectă, ignorând și că, potrivit contractului, cheltuielile de organizare de șantier și proiectare suportate de executant cad în sarcina beneficiarului, fiind de altfel solicitate prin cererea reconvențională, stabilind greșit și nivelul diminuărilor din prima expertiză la 61.134 Euro, în loc de 40.497 Euro, diferența reprezentând, în realitate, lucrări neterminate, a căror valoare nu a fost achitată, instanța de apel luând în considerare, fără o bază legală, concluzii ale primei expertize, contestată de părți.

Prin întâmpinarea depusă la dosar fiecare intimată solicită respingerea recursului promovat de fiecare recurentă ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Recursurile nu sunt fondate. Față de dispozițiile art. 304 alin. 81) C. proc. civ. nu vor fi examinate criticile formulate de recurente referitoare la modul în care instanța de apel a apreciat probele administrate în cauză, respectiv rapoartele expertizelor efectuate, acestea neputând fi calificate ca motive de nelegalitate. Cu privire la recursul declarat de reclamantă se reține că este nefondată critica vizând greșita interpretare a actului dedus judecății, sub aspectul referitor la stabilirea în contract a prețului ca un preț forfetar, global.

Cum corect a stabilit instanța criticată, în art. 3 din contractul părților s-a prevăzut doar o valoare provizorie a lucrărilor, valoare ce cuprindea și prețul de 375.000 Euro pentru hala industrială metalică executată de SC A.B. SA Luxemburg, urmând ca valoarea finală să se stabilească ulterior, în raport de stadiul lucrării efectiv executate și acceptate de beneficiar, precum și de reglementările legale apărute pe parcursul desfășurării lucrărilor privind indexarea tarifelor de manoperă și servicii, prevederi la care se adaugă și alte dispoziții ale contractului precum cele ale art. 45, dispoziții contractuale prin raportare la care criticile formulate de recurenta reclamantă urmează a fi respinse, instanța făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 969 C. civ.

Nici critica referitoare la greșita reținere de către instanțe a culpei comune a părților în ceea ce privește rezilierea contractului în litigiu nu este fondată, față chiar de reproșurile pe care și le fac ambele recurente în recursurile de față.

În acest sens se reține că în mod corect au stabilit instanțele, în baza probatoriilor administrate, că ambele părți nu și-au îndeplinit obligații contractuale sau legale ce le reveneau, constatând astfel că reclamanta recurentă nu a respectat obligația de a confirma lunar cantitățile de lucrări executate prin semnare, cu sau fără modificări, obligația de a avea un reprezentant tehnic pentru confirmarea lucrărilor executate, obligația prevăzută de art. 2 alin. (2) din contract în sarcina pârâtei neexonerând pe reclamantă față de dispozițiile art. 7, ale art. 23, ale art. 26, ale art. 33, ale art. 49, obligația de a produce un proiect tehnic de execuție, obligația de a emite dispoziții de șantier, încălcând și dispozițiile art. 21 lit. d) din Legea nr. 10/1995, încălcări constatate de expertizele dispuse în cauză, situație raportat la care se constată că în mod corect s-a stabilit culpa comună a părților în neexecutarea corespunzătoare a contractului dintre ele.

Cu privire la recursul recurentei pârâte se constată că instanțele au făcut o corectă aplicare a legii reținând culpa comună a părților în neîndeplinirea obligațiilor contractuale, criticile avansate de pârâtă urmând a fi respinse ca nefondate, instanțele stabilind, în acest sens, că pârâta recurentă nu a putut prezenta situații de lucrări confirmate de beneficiar, cu excepția lucrării pentru casa muncitorilor, nu a respectat Programul de control al calității pe faze de lucrări decât pentru hala depozit cereale, nu a respectat termenele de finalizare a lucrărilor, chiar și după extinderea acestora prin actele adiționale la contract, nu a respectat indicatorii de calitate pentru unele lucrări, nu a terminat lucrările de finisaje și montaje, cum ea însăși recunoaște prin recursul declarat.

Nu sunt admisibile nici criticile vizând luarea în considerare de către instanța de apel nu numai a calculelor incluse în raportul de contraexpertiză, ci și unele sume stabilite de raportul de expertiză, recurenta pârâtă însăși recunoscând - în completarea motivelor de recurs, că deosebirile între cele două lucrări de specialitate se reflectă doar în modul lor de prezentare, în raportul de expertiză constatările, concluziile și calculul sumelor fiind redate cronologic, pe fiecare obiectiv în parte, pe când în lucrarea de contraexpertiză constatările și concluziile sunt expuse distinct de calculul sumelor reflectat în anexele la lucrare. Cum în recurs nu s-au depus acte noi de natură să conducă la stabilirea, printr-un calcul diferit, a unui alt cuantum decât cel determinat de instanța de apel pentru suma datorată de reclamantă pârâtei, criticile formulate de recurenta pârâtă în acest sens urmează a fi respinse.

Astfel fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile declarate de reclamantă și pârâtă împotriva deciziei instanței de apel și a sentinței instanței de fond urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC C.D. SRL și pârâta SC G.K. SRL Lugoj împotriva deciziei civile nr. 168 din 21 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2008.