ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1206/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1206/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința nr. 1240 din 30 iunie
2010 Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ, a
admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C.P. SRL Băile Olănești în
contradictor cu pârâta C.E.G. și, în consecință, a dispus rezilierea contractului
de antrepriză nr. 297 din 7 septembrie 2007, pârâta fiind obligată la plata
sumei de 201.951 lei, contravaloare lucrări și dobândă.
Judecătorul fondului, pe baza
probelor administrate a stabilit că recurenta s-a obligat în baza contractului
de antrepriză încheiat cu pârâta în 7 septembrie 2007 să execute o construcție,
valoarea întregului contract fiind de 525.905,20 lei din care 50.000 Euro avans
plătit de pârâtă.
Tribunalul a susținut că pârâta nu
și-a îndeplinit obligația de a plăti contravaloarea lucrărilor executate
stabilite în raportul de expertiză.
Prima instanță a înlăturat apărarea
pârâtei în sensul că reclamanta a fost aceea care nu și-a executat obligațiile
contractuale prin executarea de lucrări suplimentare neaduse la cunoștința sa,
motivat de faptul că mandatul pe care l-a încredințat dirigintelui de șantier
acoperea și semnarea dispozițiilor de șantier conform art. 375 C. com.
Împotriva sentinței au declarat apel
atât reclamanta cât și pârâta.
Curtea de Apel Pitești, secția
comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 89 din 27 octombrie
2010 a admis apelul declarat de reclamanta SC C.P. SRL și, schimbând în parte
sentința, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 65.432 lei penalități în loc
de dobânzi și la plata sumei de 2678 lei servicii prestate, menținând restul
dispozițiilor sentinței.
Apelul declarat de pârâta C.E.G. a
fost respins ca nefondat.
Instanța de apel a reținut că
reclamanta și-a majorat pretențiile în condițiile art. 132 alin. (2) C. proc.
civ., că potrivit art. 26 din contract beneficiarul este obligat să achite
ultima tranșă de bani către executant iar în coroborare cu art. 5 din contract,
penalitățile calculate la un termen ulterior emiterii facturilor fiscale,
ultima dintre acestea fiind din 30 aprilie 2008.
În temeiul art. 3 din contract cu
titlu de contravaloare servicii prestate a fost obligată pârâta și la 2678 lei.
Criticile apelantei pârâte cu
privire la greșita reziliere a contractului de antrepriză în raport de termenul
contractual: 12 august 2008, greșita aplicare a prevederilor art. 26 din
contract conform căreia ultima tranșă se acordă după semnarea procesului verbal
de recepție de către ambele părți și greșita apreciere a probelor de la dosar
au fost înlăturate de instanța de apel.
În considerentele deciziei s-a
reținut că, urmare a declanșării litigiului dintre părți, nu s-a mai semnat
procesul verbal de recepție care, conform art. 6 din contract marca finalizarea
contractului, rezilierea fiind sancțiunea pentru neexecutarea culpabilă a
obligațiilor contractuale.
Sub acest aspect a fost înlăturată
apărarea pârâtei în sensul că nu și-a executat obligațiile de plată întrucât
reclamanta a executat construcția după ce proiectul a fost modificat fără
acordul său, al beneficiarului, motivat de conținutul clauzei conținută de art.
19 din contract.
Conform acestei clauze eventualele
lucrări suplimentare vor fi executate pe baza dispozițiilor de șantier asumate
de proiectant, beneficiar și constructor și cum aceste dispoziții de șantier au
fost semnate pentru reclamantă de reprezentantul acesteia dirigintele de
șantier V.I., cu care a încheiat un contract de colaborare, lucrările
suplimentare s-au executat cu respectarea contractului în considerarea și a
prevederilor art. 375 alin. (3) C. com.
În contra deciziei menționate a
declarat recurs pârâta C.E.G. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8
și 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată că:
- încheierea de respingere a probei
cu expertiză tehnică de specialitate construcții din 22 octombrie 2010 nu
cuprinde motivele de fapt care au format convingerea instanței;
- greșit s-a respins motivul de apel
privind inadmisibilitatea cererii de reziliere după încetarea contractului prin
expirarea duratei pentru care a fost încheiat;
- rezolvarea greșită a criticii
privind obligarea la plata lucrărilor suplimentare executate fără acordul său
și greșita apreciere a atribuțiilor dirigintelui de șantier în baza
contractului de colaborare încheiat la 7 septembrie 2007, nefiind aplicabile
prevederile art. 374 și art. 375 C. com.;
- pe cale de consecință, greșit a
fost obligată și la penalități de 65.432 lei de1% pe zi de întârziere deoarece
lucrările suplimentare nu au făcut obiectul contractului.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispozițiile art.
304 C. proc. civ., partea introductivă, instanța de recurs va examina numai
motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de acest text de lege iar nu și
motivele care vizează temeinicia hotărârii atacate, respectiv admiterea și
aprecierea probelor în stabilirea situației de fapt.
Cu privire la motivul întemeiat
pe dispozițiile art. 304.7 C. proc. civ. se constată neîntemeiată critica
privind nemotivarea încheierii din 22 octombrie 2010 prin care s-a respins
recurentei apelante proba cu expertiza tehnică în apel, deoarece această
solicitare a fost pusă în discuția părților iar soluția de respingere a probei
cu expertiza a fost motivată pe dispozițiile art. 167 C. proc. civ. coroborate
cu dispozițiile art. 208 C. proc. civ., care dispun în sensul că dovezile se
pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să ducă la dezlegarea
pricinii. Pentru aceleași motive a fost admisă însă proba cu înscrisuri
solicitată de aceeași parte așa încât critica cu acest obiect nu poate fi
primită constatând și că decizia atacată nu conține considerente străine de
natura pricinii, cum afirmă la modul general, recurenta.
Motivele de recurs întemeiate pe
dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. nu au fost structurate
distinct.
2.1. Cu privire la motivul prevăzut
de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se constată că recurenta-pârâtă referă la
incidența unora din prevederile contractuale și anume: art. 19 alin. (2) și art.
29 din contractul de antrepriză pe care părțile l-au încheiat la 7 septembrie
2007 și care constituie actul dedus judecății fără a susține însă că instanța
de apel ar fi interpretat greșit acest contract schimbându-i natura ori
înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia,situație în care nu este
întrunită condiția cerută de acest text de lege.
2.2. În susținerea motivului
întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se critică greșita
aplicare a prevederilor art. 1020 C. civ. și ale art. 374 - 375 C. com.
Critica vizând inadmisibilitatea
cererii de reziliere a contractului peste termenul convenit pentru încetarea
contractului nu poate fi primită, instanța de apel aplicând corect dispozițiile
art. 1020 C. civ..
Într-adevăr, prin art. 6 din
contract părțile au stipulat că prezentul contract se încheie pe o perioadă de
11 luni cu începere de la data semnării lui de către părțile contractante dar
au prevăzut în continuare că el poate fi prelungit automat pentru aceeași
perioadă dacă nici una din părți nu solicită încetarea lui, pe de o parte, iar
pe de altă parte, conform art. 26 din contract, contractul este în vigoare până
la data plății de către beneficiar a ultimei tranșe de bani executantului, după
semnarea procesului verbal de recepție, or litigiul de față a fost declanșat
tocmai de nerespectarea acestei obligații de către pârâtă când contractul era
în curs de executare.
2.3. Cu privire la greșita aplicare
a prevederilor art. 374 - 375 C. com. în sensul că „mandatul pentru o anume
afacere cuprinde împuternicire și pentru toate actele necesare executării lui,
chiar când nu ar fi anume arătate”, prin raportare la incidența clauzei
conținută de art. 19 alin. (2) din contractul de antrepriză și a contractului
de colaborare pe care recurenta l-a încheiat cu dirigintele de șantier V.I., se
constată că relevant din punct de vedere al contractului de antrepriză încheiat
de părți și care constituie actul dedus judecății este conținutul art. 19 alin.
(2) conform căruia: „eventualele lucrări suplimentare vor fi executate în baza
dispozițiilor de șantier, măsurători, oferta de execuție, asumate de către
proiectant, beneficiar și constructor”.
Or se constată că, pentru lucrările
suplimentare, în speță au fost întocmite dispoziții de șantier iar acestea au fost
„asumate” pentru beneficiar de către dirigintele de șantier.
Respectiva clauză contractuală pe
care instanța de apel și-a întemeiat decizia iar recurenta critica în recurs nu
cere ca dispozițiile de șantier să fie semnate personal de beneficiar ci
asumate de acesta iar una din modalitățile asumării este și semnarea
dispozițiilor de șantier de către dirigintele de șantier autorizat conform
prevederilor legale în materie și prin contractul de colaborare încheiat cu
beneficiarul.
Trebuie precizat, că, față de
contractul pe care beneficiarul l-a încheiat cu dirigintele de șantier,
reclamanta executant este un terț iar eventuala executare necorespunzătoare a
obligațiilor pe care dirigintele de șantier și le-a asumat prin acest contract
pot fi opuse de către beneficiar numai dirigintelui de șantier, nu și
reclamantei, conform art. 973 C. civ.
Prin urmare, calificarea și
întinderea mandatului la care face referire art. 375 C. com. vizează
raporturile dintre mandant și mandatar, aspect fără relevanță asupra soluției,
soluția fiind aceeași chiar într-o calificare de natură civilă, care este și
cea corectă, a însărcinărilor primite de dirigintele de șantier prin contractul
de colaborare.
Așa fiind, față de acele ce preced,
Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat și menținând ca legală
decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta
C.E.G. împotriva deciziei nr. 89/A-C din 27 octombrie 2010 pronunțată de Curtea
de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 22 martie 2011.