ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1206/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1240 din 30 iunie 2010 Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C.P. SRL Băile Olănești în contradictor cu pârâta C.E.G. și, în consecință, a dispus rezilierea contractului de antrepriză nr. 297 din 7 septembrie 2007, pârâta fiind obligată la plata sumei de 201.951 lei, contravaloare lucrări și dobândă. Judecătorul fondului, pe baza probelor administrate a stabilit că recurenta s-a obligat în baza contractului de antrepriză încheiat cu pârâta în 7 septembrie 2007 să execute o construcție, valoarea întregului contract fiind de 525.905,20 lei din care 50.000 Euro avans plătit de pârâtă.

Tribunalul a susținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti contravaloarea lucrărilor executate stabilite în raportul de expertiză. Prima instanță a înlăturat apărarea pârâtei în sensul că reclamanta a fost aceea care nu și-a executat obligațiile contractuale prin executarea de lucrări suplimentare neaduse la cunoștința sa, motivat de faptul că mandatul pe care l-a încredințat dirigintelui de șantier acoperea și semnarea dispozițiilor de șantier conform art. 375 C. com. Împotriva sentinței au declarat apel atât reclamanta cât și pârâta. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 89 din 27 octombrie 2010 a admis apelul declarat de reclamanta SC C.P.

SRL și, schimbând în parte sentința, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 65.432 lei penalități în loc de dobânzi și la plata sumei de 2678 lei servicii prestate, menținând restul dispozițiilor sentinței. Apelul declarat de pârâta C.E.G. a fost respins ca nefondat. Instanța de apel a reținut că reclamanta și-a majorat pretențiile în condițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ., că potrivit art. 26 din contract beneficiarul este obligat să achite ultima tranșă de bani către executant iar în coroborare cu art. 5 din contract, penalitățile calculate la un termen ulterior emiterii facturilor fiscale, ultima dintre acestea fiind din 30 aprilie 2008. În temeiul art. 3 din contract cu titlu de contravaloare servicii prestate a fost obligată pârâta și la 2678 lei.

Criticile apelantei pârâte cu privire la greșita reziliere a contractului de antrepriză în raport de termenul contractual: 12 august 2008, greșita aplicare a prevederilor art. 26 din contract conform căreia ultima tranșă se acordă după semnarea procesului verbal de recepție de către ambele părți și greșita apreciere a probelor de la dosar au fost înlăturate de instanța de apel. În considerentele deciziei s-a reținut că, urmare a declanșării litigiului dintre părți, nu s-a mai semnat procesul verbal de recepție care, conform art. 6 din contract marca finalizarea contractului, rezilierea fiind sancțiunea pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale. Sub acest aspect a fost înlăturată apărarea pârâtei în sensul că nu și-a executat obligațiile de plată întrucât reclamanta a executat construcția după ce proiectul a fost modificat fără acordul său, al beneficiarului, motivat de conținutul clauzei conținută de art. 19 din contract.

Conform acestei clauze eventualele lucrări suplimentare vor fi executate pe baza dispozițiilor de șantier asumate de proiectant, beneficiar și constructor și cum aceste dispoziții de șantier au fost semnate pentru reclamantă de reprezentantul acesteia dirigintele de șantier V.I., cu care a încheiat un contract de colaborare, lucrările suplimentare s-au executat cu respectarea contractului în considerarea și a prevederilor art. 375 alin. (3) C. com. În contra deciziei menționate a declarat recurs pârâta C.E.G. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

în a căror dezvoltare arată că: - încheierea de respingere a probei cu expertiză tehnică de specialitate construcții din 22 octombrie 2010 nu cuprinde motivele de fapt care au format convingerea instanței; - greșit s-a respins motivul de apel privind inadmisibilitatea cererii de reziliere după încetarea contractului prin expirarea duratei pentru care a fost încheiat; - rezolvarea greșită a criticii privind obligarea la plata lucrărilor suplimentare executate fără acordul său și greșita apreciere a atribuțiilor dirigintelui de șantier în baza contractului de colaborare încheiat la 7 septembrie 2007, nefiind aplicabile prevederile art. 374 și art. 375 C. com.; - pe cale de consecință, greșit a fost obligată și la penalități de 65.432 lei de1% pe zi de întârziere deoarece lucrările suplimentare nu au făcut obiectul contractului.

Recursul nu este fondat. În conformitate cu dispozițiile art. 304 C. proc. civ., partea introductivă, instanța de recurs va examina numai motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de acest text de lege iar nu și motivele care vizează temeinicia hotărârii atacate, respectiv admiterea și aprecierea probelor în stabilirea situației de fapt. 1. Cu privire la motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304.7 C. proc. civ. se constată neîntemeiată critica privind nemotivarea încheierii din 22 octombrie 2010 prin care s-a respins recurentei apelante proba cu expertiza tehnică în apel, deoarece această solicitare a fost pusă în discuția părților iar soluția de respingere a probei cu expertiza a fost motivată pe dispozițiile art. 167 C. proc.

civ. coroborate cu dispozițiile art. 208 C. proc. civ., care dispun în sensul că dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii. Pentru aceleași motive a fost admisă însă proba cu înscrisuri solicitată de aceeași parte așa încât critica cu acest obiect nu poate fi primită constatând și că decizia atacată nu conține considerente străine de natura pricinii, cum afirmă la modul general, recurenta. 2. Motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. nu au fost structurate distinct. 2.1. Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

se constată că recurenta-pârâtă referă la incidența unora din prevederile contractuale și anume: art. 19 alin. (2) și art. 29 din contractul de antrepriză pe care părțile l-au încheiat la 7 septembrie 2007 și care constituie actul dedus judecății fără a susține însă că instanța de apel ar fi interpretat greșit acest contract schimbându-i natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia,situație în care nu este întrunită condiția cerută de acest text de lege. 2.2. În susținerea motivului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se critică greșita aplicare a prevederilor art. 1020 C. civ. și ale art. 374 - 375 C. com. Critica vizând inadmisibilitatea cererii de reziliere a contractului peste termenul convenit pentru încetarea contractului nu poate fi primită, instanța de apel aplicând corect dispozițiile art. 1020 C. civ..

Într-adevăr, prin art. 6 din contract părțile au stipulat că prezentul contract se încheie pe o perioadă de 11 luni cu începere de la data semnării lui de către părțile contractante dar au prevăzut în continuare că el poate fi prelungit automat pentru aceeași perioadă dacă nici una din părți nu solicită încetarea lui, pe de o parte, iar pe de altă parte, conform art. 26 din contract, contractul este în vigoare până la data plății de către beneficiar a ultimei tranșe de bani executantului, după semnarea procesului verbal de recepție, or litigiul de față a fost declanșat tocmai de nerespectarea acestei obligații de către pârâtă când contractul era în curs de executare. 2.3. Cu privire la greșita aplicare a prevederilor art. 374 - 375 C. com.

în sensul că „mandatul pentru o anume afacere cuprinde împuternicire și pentru toate actele necesare executării lui, chiar când nu ar fi anume arătate”, prin raportare la incidența clauzei conținută de art. 19 alin. (2) din contractul de antrepriză și a contractului de colaborare pe care recurenta l-a încheiat cu dirigintele de șantier V.I., se constată că relevant din punct de vedere al contractului de antrepriză încheiat de părți și care constituie actul dedus judecății este conținutul art. 19 alin. (2) conform căruia: „eventualele lucrări suplimentare vor fi executate în baza dispozițiilor de șantier, măsurători, oferta de execuție, asumate de către proiectant, beneficiar și constructor”.

Or se constată că, pentru lucrările suplimentare, în speță au fost întocmite dispoziții de șantier iar acestea au fost „asumate” pentru beneficiar de către dirigintele de șantier. Respectiva clauză contractuală pe care instanța de apel și-a întemeiat decizia iar recurenta critica în recurs nu cere ca dispozițiile de șantier să fie semnate personal de beneficiar ci asumate de acesta iar una din modalitățile asumării este și semnarea dispozițiilor de șantier de către dirigintele de șantier autorizat conform prevederilor legale în materie și prin contractul de colaborare încheiat cu beneficiarul. Trebuie precizat, că, față de contractul pe care beneficiarul l-a încheiat cu dirigintele de șantier, reclamanta executant este un terț iar eventuala executare necorespunzătoare a obligațiilor pe care dirigintele de șantier și le-a asumat prin acest contract pot fi opuse de către beneficiar numai dirigintelui de șantier, nu și reclamantei, conform art. 973 C. civ.

Prin urmare, calificarea și întinderea mandatului la care face referire art. 375 C. com. vizează raporturile dintre mandant și mandatar, aspect fără relevanță asupra soluției, soluția fiind aceeași chiar într-o calificare de natură civilă, care este și cea corectă, a însărcinărilor primite de dirigintele de șantier prin contractul de colaborare. Așa fiind, față de acele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat și menținând ca legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.E.G. împotriva deciziei nr. 89/A-C din 27 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2011.