ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.03.2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1206/2011

HOTĂRÂRE
22.03.2011
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1206/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 1240 din 30 iunie

2010 Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C.P. SRL Băile Olănești în

contradictor cu pârâta C.E.G. și, în consecință, a dispus rezilierea contractului

de antrepriză nr. 297 din 7 septembrie 2007, pârâta fiind obligată la plata

sumei de 201.951 lei, contravaloare lucrări și dobândă.

Judecătorul fondului, pe baza

probelor administrate a stabilit că recurenta s-a obligat în baza contractului

de antrepriză încheiat cu pârâta în 7 septembrie 2007 să execute o construcție,

valoarea întregului contract fiind de 525.905,20 lei din care 50.000 Euro avans

plătit de pârâtă.

Tribunalul a susținut că pârâta nu

și-a îndeplinit obligația de a plăti contravaloarea lucrărilor executate

stabilite în raportul de expertiză.

Prima instanță a înlăturat apărarea

pârâtei în sensul că reclamanta a fost aceea care nu și-a executat obligațiile

contractuale prin executarea de lucrări suplimentare neaduse la cunoștința sa,

motivat de faptul că mandatul pe care l-a încredințat dirigintelui de șantier

acoperea și semnarea dispozițiilor de șantier conform art. 375 C. com.

Împotriva sentinței au declarat apel

atât reclamanta cât și pârâta.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 89 din 27 octombrie

2010 a admis apelul declarat de reclamanta SC C.P. SRL și, schimbând în parte

sentința, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 65.432 lei penalități în loc

de dobânzi și la plata sumei de 2678 lei servicii prestate, menținând restul

dispozițiilor sentinței.

Apelul declarat de pârâta C.E.G. a

fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că

reclamanta și-a majorat pretențiile în condițiile art. 132 alin. (2) C. proc.

civ., că potrivit art. 26 din contract beneficiarul este obligat să achite

ultima tranșă de bani către executant iar în coroborare cu art. 5 din contract,

penalitățile calculate la un termen ulterior emiterii facturilor fiscale,

ultima dintre acestea fiind din 30 aprilie 2008.

În temeiul art. 3 din contract cu

titlu de contravaloare servicii prestate a fost obligată pârâta și la 2678 lei.

Criticile apelantei pârâte cu

privire la greșita reziliere a contractului de antrepriză în raport de termenul

contractual: 12 august 2008, greșita aplicare a prevederilor art. 26 din

contract conform căreia ultima tranșă se acordă după semnarea procesului verbal

de recepție de către ambele părți și greșita apreciere a probelor de la dosar

au fost înlăturate de instanța de apel.

În considerentele deciziei s-a

reținut că, urmare a declanșării litigiului dintre părți, nu s-a mai semnat

procesul verbal de recepție care, conform art. 6 din contract marca finalizarea

contractului, rezilierea fiind sancțiunea pentru neexecutarea culpabilă a

obligațiilor contractuale.

Sub acest aspect a fost înlăturată

apărarea pârâtei în sensul că nu și-a executat obligațiile de plată întrucât

reclamanta a executat construcția după ce proiectul a fost modificat fără

acordul său, al beneficiarului, motivat de conținutul clauzei conținută de art.

19 din contract.

Conform acestei clauze eventualele

lucrări suplimentare vor fi executate pe baza dispozițiilor de șantier asumate

de proiectant, beneficiar și constructor și cum aceste dispoziții de șantier au

fost semnate pentru reclamantă de reprezentantul acesteia dirigintele de

șantier V.I., cu care a încheiat un contract de colaborare, lucrările

suplimentare s-au executat cu respectarea contractului în considerarea și a

prevederilor art. 375 alin. (3) C. com.

În contra deciziei menționate a

declarat recurs pârâta C.E.G. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8

și 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată că:

- încheierea de respingere a probei

cu expertiză tehnică de specialitate construcții din 22 octombrie 2010 nu

cuprinde motivele de fapt care au format convingerea instanței;

- greșit s-a respins motivul de apel

privind inadmisibilitatea cererii de reziliere după încetarea contractului prin

expirarea duratei pentru care a fost încheiat;

- rezolvarea greșită a criticii

privind obligarea la plata lucrărilor suplimentare executate fără acordul său

și greșita apreciere a atribuțiilor dirigintelui de șantier în baza

contractului de colaborare încheiat la 7 septembrie 2007, nefiind aplicabile

prevederile art. 374 și art. 375 C. com.;

- pe cale de consecință, greșit a

fost obligată și la penalități de 65.432 lei de1% pe zi de întârziere deoarece

lucrările suplimentare nu au făcut obiectul contractului.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

304 C. proc. civ., partea introductivă, instanța de recurs va examina numai

motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de acest text de lege iar nu și

motivele care vizează temeinicia hotărârii atacate, respectiv admiterea și

aprecierea probelor în stabilirea situației de fapt.

pe dispozițiile art. 304.7 C. proc. civ. se constată neîntemeiată critica

privind nemotivarea încheierii din 22 octombrie 2010 prin care s-a respins

recurentei apelante proba cu expertiza tehnică în apel, deoarece această

solicitare a fost pusă în discuția părților iar soluția de respingere a probei

cu expertiza a fost motivată pe dispozițiile art. 167 C. proc. civ. coroborate

cu dispozițiile art. 208 C. proc. civ., care dispun în sensul că dovezile se

pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să ducă la dezlegarea

pricinii. Pentru aceleași motive a fost admisă însă proba cu înscrisuri

solicitată de aceeași parte așa încât critica cu acest obiect nu poate fi

primită constatând și că decizia atacată nu conține considerente străine de

natura pricinii, cum afirmă la modul general, recurenta.

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. nu au fost structurate

distinct.

2.1. Cu privire la motivul prevăzut

de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se constată că recurenta-pârâtă referă la

incidența unora din prevederile contractuale și anume: art. 19 alin. (2) și art.

29 din contractul de antrepriză pe care părțile l-au încheiat la 7 septembrie

2007 și care constituie actul dedus judecății fără a susține însă că instanța

de apel ar fi interpretat greșit acest contract schimbându-i natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia,situație în care nu este

întrunită condiția cerută de acest text de lege.

2.2. În susținerea motivului

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se critică greșita

aplicare a prevederilor art. 1020 C. civ. și ale art. 374 - 375 C. com.

Critica vizând inadmisibilitatea

cererii de reziliere a contractului peste termenul convenit pentru încetarea

contractului nu poate fi primită, instanța de apel aplicând corect dispozițiile

art. 1020 C. civ..

Într-adevăr, prin art. 6 din

contract părțile au stipulat că prezentul contract se încheie pe o perioadă de

11 luni cu începere de la data semnării lui de către părțile contractante dar

au prevăzut în continuare că el poate fi prelungit automat pentru aceeași

perioadă dacă nici una din părți nu solicită încetarea lui, pe de o parte, iar

pe de altă parte, conform art. 26 din contract, contractul este în vigoare până

la data plății de către beneficiar a ultimei tranșe de bani executantului, după

semnarea procesului verbal de recepție, or litigiul de față a fost declanșat

tocmai de nerespectarea acestei obligații de către pârâtă când contractul era

în curs de executare.

2.3. Cu privire la greșita aplicare

a prevederilor art. 374 - 375 C. com. în sensul că „mandatul pentru o anume

afacere cuprinde împuternicire și pentru toate actele necesare executării lui,

chiar când nu ar fi anume arătate”, prin raportare la incidența clauzei

conținută de art. 19 alin. (2) din contractul de antrepriză și a contractului

de colaborare pe care recurenta l-a încheiat cu dirigintele de șantier V.I., se

constată că relevant din punct de vedere al contractului de antrepriză încheiat

de părți și care constituie actul dedus judecății este conținutul art. 19 alin.

(2) conform căruia: „eventualele lucrări suplimentare vor fi executate în baza

dispozițiilor de șantier, măsurători, oferta de execuție, asumate de către

proiectant, beneficiar și constructor”.

Or se constată că, pentru lucrările

suplimentare, în speță au fost întocmite dispoziții de șantier iar acestea au fost

„asumate” pentru beneficiar de către dirigintele de șantier.

Respectiva clauză contractuală pe

care instanța de apel și-a întemeiat decizia iar recurenta critica în recurs nu

cere ca dispozițiile de șantier să fie semnate personal de beneficiar ci

asumate de acesta iar una din modalitățile asumării este și semnarea

dispozițiilor de șantier de către dirigintele de șantier autorizat conform

prevederilor legale în materie și prin contractul de colaborare încheiat cu

beneficiarul.

Trebuie precizat, că, față de

contractul pe care beneficiarul l-a încheiat cu dirigintele de șantier,

reclamanta executant este un terț iar eventuala executare necorespunzătoare a

obligațiilor pe care dirigintele de șantier și le-a asumat prin acest contract

pot fi opuse de către beneficiar numai dirigintelui de șantier, nu și

reclamantei, conform art. 973 C. civ.

Prin urmare, calificarea și

întinderea mandatului la care face referire art. 375 C. com. vizează

raporturile dintre mandant și mandatar, aspect fără relevanță asupra soluției,

soluția fiind aceeași chiar într-o calificare de natură civilă, care este și

cea corectă, a însărcinărilor primite de dirigintele de șantier prin contractul

de colaborare.

Așa fiind, față de acele ce preced,

Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat și menținând ca legală

decizia atacată.

Respinge recursul declarat de pârâta

C.E.G. împotriva deciziei nr. 89/A-C din 27 octombrie 2010 pronunțată de Curtea

de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 martie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-12-08
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4036/2011
Asupra recursului de față; Din actele și lucrările dosarului, constată că: Prin sentința nr. 684/ C din 7 aprilie 2010, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Vâlcea a admis, în parte, cererea reclamantei, a
ÎCCJ 2011-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 427/2011
Prin sentința nr. 684/C din 7 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC V. SRL Băile Olănești împotriva pârâtelor SC I. SR Băile Olănești și SC T. SRL Băile Olănești și în consecință
ÎCCJ 2011-05-24
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2003/2011
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința nr. 362 din 17 februarie 2010, Tribunalul Vâlcea a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC O. SRL Râmnicu Vâlcea, a obligat pârâta
ÎCCJ 2011-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3760/2011
. Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen, reclamanta A.V.A.S. București, la data de 5 aprilie 2011, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată. Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contenc
ÎCCJ 2013-01-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 256/2013
Judecătoria Rm. Vâlcea, Complet specializat în soluționarea cauzelor comerciale și administrativ fiscale, prin Sentința civilă nr. 4975 din 3 iunie 2009 a respins acțiunea formulată de reclamanta D.V. în contradictoriu cu pârâta SC C.P. SRL
Sursă