ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 427/2011

Prin sentința nr. 684/C din 7 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC V. SRL Băile Olănești împotriva pârâtelor SC I. SR Băile Olănești și SC T. SRL Băile Olănești și în consecință, pârâtele au fost obligate să-și dea acordul scris în formă autentică pentru executarea lucrărilor de amenajare la imobilul proprietatea reclamantei situat în Băile Olănești, jud. Vâlcea, iar în caz de refuz s-a dispus ca hotărârea să țină loc de acord scris pentru efectuarea lucrărilor menționate. A fost respinsă cererea privind obligarea pârâtelor la plata daunelor cominatorii, pârâtele fiind obligate la plata sumei de 1.798 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că părțile dețin în coproprietate terenul și acoperișul imobilului, iar pârâtele refuză în mod abuziv să-și dea acordul la efectuarea lucrărilor de demolare acoperiș, supraetajare și reamenajare interioară, întrucât aceste lucrări nu afectează dreptul de coproprietate, iar clădirea are asigurată în continuare rezistența, stabilitatea și siguranța în exploatare. Apelul declarat de pârâte împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 66/A-COM din 8 septembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, sentința fiind schimbată în tot, cu consecința respingerii acțiunii.

În considerentele deciziei s-a reținut că, asupra aceleiași construcții, reclamanta și pârâtele sunt în coproprietate forțată asupra terenului și acoperișului, că nu a fost vorba despre efectuarea unor lucrări de refacere a acoperișului inițial, ci, despre modificări substanțiale ale acestuia, care schimbă forma și structura, cu influențe asupra întregii clădiri, astfel că nu erau incidente dispozițiile art. 1073 C. civ., refuzul pârâtelor având la bază natura dreptului de coproprietate forțată, nefiind vorba despre o exercitare abuzivă a drepturilor, în sensul art. 970 alin. (1) C. civ. De asemenea s-a reținut că nu este vorba despre existența autorității de lucru judecat cu dosarul finalizat prin decizia nr. 758 din 28 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, prin care s-a respins acțiunea având ca obiect obligarea Primarului Băile Olănești la emiterea autorizației de construire.

Împotriva deciziei din apel reclamanta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 1 și 9 C. proc. civ., solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru soluționarea cererii de amânare pentru lipsă de apărare din 7 septembrie 2010 și a excepției invocată din oficiu de către instanță, cu obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta susține că decizia s-a pronunțat nelegal, în condițiile în care la dosar exista o cerere de amânare pentru lipsă de apărare asupra căreia instanța nu s-a pronunțat. De asemenea, a invocat din oficiu excepția privind competența materială de soluționare a cauzei, asupra căreia nu s-a mai pronunțat.

Pe fond, recurenta susține că s-a reținut în mod greșit, în dezacord cu probele existente la dosar, coproprietatea forțată a părților asupra acoperișului, când în fapt, acesta îi aparține doar reclamantei. Intimatele au depus la dosar concluzii scrise (filele 21-27), la 25 ianuarie 2011, prin care au solicitat respingerea recursului, arătând în apărare că cererea este neîntemeiată față de natura dreptului de coproprietate forțată și inexistența unui izvor al obligației având în vedere temeiul de drept invocat, art. 1073 și urm. C. civ.

Astfel, se arată că nu există un izvor al obligației, nici delictual și nici contractual, astfel că intimata nu are o obligație de dus la îndeplinire pe calea executării silite, iar pe de altă parte, obligația solicitată a fi executată silit este una intuitu personae . Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se va reține că este fondat, pentru următoarele considerente: Apelul declarat de pârâte a fost soluționat de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, la primul termen de judecată, respectiv la data de 8 septembrie 2010. Anterior, la data de 7 septembrie 2010 reclamanta-intimată a formulat o cerere de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, neînregistrată, dar anexată la fila 19 din dosar asupra căreia instanța de apel nu s-a pronunțat în nici un fel.

Despre această cerere nu se face vorbire în preambulul hotărârii, dar aceasta nici nu poartă vreo mențiune din care să rezulte eventual, primirea acesteia după pronunțare. Scriptul există la dosar, este cusut și numerotat anterior hotărârii, iar omisiunea de a se pronunța asupra cererii se încadrează în dispozițiile art. 105 C. proc. civ., intimatei fiindu-i încălcat dreptul la apărare garantat de art. 22 din Constituția României, precum și dreptul la un proces echitabil, în raport de art. 6 din CEDO. Din această perspectivă, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor prevăzute la punctele 1-4, precum si nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs, cum este în speță dreptul la apărare.

De asemenea, dreptul la apărare al părților a fost încălcat și prin aceea că, deși a rămas în pronunțare pe excepție, Curtea a soluționat litigiul pe fond. Astfel, potrivit consemnărilor din practicaua deciziei, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților prezente (reprezentantului convențional al apelantelor) natura juridică a litigiului și competența materială de soluționare a acestuia. Concluziile orale asupra chestiunii puse în discuție s-au referit la competența instanței de contencios administrativ, solicitându-se anularea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare instanței de contencios administrativ, curtea consemnând că rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

Cu toate acestea, fără să asculte concluzii și pe fondul litigiului, curtea a lăsat nesoluționată excepția de necompetență materială ridicată din oficiu și, admițând apelul pârâtelor, a schimbat sentința primei instanțe, dezlegând pe fond cauza, prin respingerea acțiunii reclamantei. În baza acestor considerente, reține că recursul este întemeiat potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi admis în baza art. 312 alin. (5), cu consecința casării deciziei nr. 66/A-COM din 8 septembrie 2010 a Curții de Apel Pitești și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca cererea privind plata cheltuielilor de judecată să fie soluționată odată cu rezolvarea irevocabilă a litigiului care le-a generat, conform art. 274 și urm. C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC V. SRL BĂILE OLĂNEȘTI împotriva deciziei nr. 66/A-COM din 8 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2011.