ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 427/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 427/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Prin sentința nr. 684/C din 7
aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea s-a admis în parte acțiunea
formulată de reclamanta SC V. SRL Băile Olănești împotriva pârâtelor SC I. SR
Băile Olănești și SC T. SRL Băile Olănești și în consecință, pârâtele au fost
obligate să-și dea acordul scris în formă autentică pentru executarea
lucrărilor de amenajare la imobilul proprietatea reclamantei situat în Băile
Olănești, jud. Vâlcea, iar în caz de refuz s-a dispus ca hotărârea să țină loc
de acord scris pentru efectuarea lucrărilor menționate. A fost respinsă cererea
privind obligarea pârâtelor la plata daunelor cominatorii, pârâtele fiind
obligate la plata sumei de 1.798 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție,
prima instanță a reținut că părțile dețin în coproprietate terenul și
acoperișul imobilului, iar pârâtele refuză în mod abuziv să-și dea acordul la
efectuarea lucrărilor de demolare acoperiș, supraetajare și reamenajare
interioară, întrucât aceste lucrări nu afectează dreptul de coproprietate, iar
clădirea are asigurată în continuare rezistența, stabilitatea și siguranța în
exploatare.
Apelul declarat de pârâte împotriva
acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 66/A-COM din 8 septembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, sentința fiind schimbată în tot, cu consecința respingerii acțiunii.
În considerentele deciziei s-a
reținut că, asupra aceleiași construcții, reclamanta și pârâtele sunt în
coproprietate forțată asupra terenului și acoperișului, că nu a fost vorba
despre efectuarea unor lucrări de refacere a acoperișului inițial, ci, despre
modificări substanțiale ale acestuia, care schimbă forma și structura, cu
influențe asupra întregii clădiri, astfel că nu erau incidente dispozițiile
art. 1073 C. civ., refuzul pârâtelor având la bază natura dreptului de
coproprietate forțată, nefiind vorba despre o exercitare abuzivă a drepturilor,
în sensul art. 970 alin. (1) C. civ.
De asemenea s-a reținut că nu este
vorba despre existența autorității de lucru judecat cu dosarul finalizat prin
decizia nr. 758 din 28 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, prin care s-a respins
acțiunea având ca obiect obligarea Primarului Băile Olănești la emiterea
autorizației de construire.
Împotriva deciziei din apel
reclamanta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 1 și 9 C. proc. civ.,
solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru soluționarea cererii de
amânare pentru lipsă de apărare din 7 septembrie 2010 și a excepției invocată
din oficiu de către instanță, cu obligarea intimatelor-pârâte la plata
cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs,
reclamanta susține că decizia s-a pronunțat nelegal, în condițiile în care la
dosar exista o cerere de amânare pentru lipsă de apărare asupra căreia instanța
nu s-a pronunțat.
De asemenea, a invocat din oficiu
excepția privind competența materială de soluționare a cauzei, asupra căreia nu
s-a mai pronunțat.
Pe fond, recurenta susține că s-a
reținut în mod greșit, în dezacord cu probele existente la dosar,
coproprietatea forțată a părților asupra acoperișului, când în fapt, acesta îi
aparține doar reclamantei.
Intimatele au depus la dosar concluzii
scrise (filele 21-27), la 25 ianuarie 2011, prin care au solicitat respingerea
recursului, arătând în apărare că cererea este neîntemeiată față de natura
dreptului de coproprietate forțată și inexistența unui izvor al obligației
având în vedere temeiul de drept invocat, art. 1073 și urm. C. civ.
Astfel, se arată că nu există un izvor
al obligației, nici delictual și nici contractual, astfel că intimata nu are o
obligație de dus la îndeplinire pe calea executării silite, iar pe de altă
parte, obligația solicitată a fi executată silit este una
intuitu personae
.
Analizând recursul prin prisma
motivelor invocate se va reține că este fondat, pentru următoarele
considerente:
Apelul declarat de pârâte a fost
soluționat de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios
administrativ și fiscal, la primul termen de judecată, respectiv la data de 8
septembrie 2010.
Anterior, la data de 7 septembrie
2010 reclamanta-intimată a formulat o cerere de amânare a cauzei pentru lipsă
de apărare, neînregistrată, dar anexată la fila 19 din dosar asupra căreia
instanța de apel nu s-a pronunțat în nici un fel.
Despre această cerere nu se face
vorbire în preambulul hotărârii, dar aceasta nici nu poartă vreo mențiune din
care să rezulte eventual, primirea acesteia după pronunțare.
Scriptul există la dosar, este cusut
și numerotat anterior hotărârii, iar omisiunea de a se pronunța asupra cererii
se încadrează în dispozițiile art. 105 C. proc. civ., intimatei fiindu-i
încălcat dreptul la apărare garantat de art. 22 din Constituția României,
precum și dreptul la un proces echitabil, în raport de art. 6 din CEDO.
Din această perspectivă, este
întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care
include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu
excepția celor prevăzute la punctele 1-4, precum si nesocotirea unor principii
fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs,
cum este în speță dreptul la apărare.
De asemenea, dreptul la apărare al
părților a fost încălcat și prin aceea că, deși a rămas în pronunțare pe
excepție, Curtea a soluționat litigiul pe fond.
Astfel, potrivit consemnărilor din
practicaua deciziei, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților prezente
(reprezentantului convențional al apelantelor) natura juridică a litigiului și
competența materială de soluționare a acestuia.
Concluziile orale asupra chestiunii
puse în discuție s-au referit la competența instanței de contencios
administrativ, solicitându-se anularea sentinței și trimiterea cauzei spre
competentă soluționare instanței de contencios administrativ, curtea consemnând
că rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
Cu toate acestea, fără să asculte
concluzii și pe fondul litigiului, curtea a lăsat nesoluționată excepția de
necompetență materială ridicată din oficiu și, admițând apelul pârâtelor, a
schimbat sentința primei instanțe, dezlegând pe fond cauza, prin respingerea
acțiunii reclamantei.
În baza acestor considerente, reține
că recursul este întemeiat potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi
admis în baza art. 312 alin. (5), cu consecința casării deciziei nr. 66/A-COM
din 8 septembrie 2010 a Curții de Apel Pitești și trimiterii cauzei spre
rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca cererea privind plata cheltuielilor de
judecată să fie soluționată odată cu rezolvarea irevocabilă a litigiului care
le-a generat, conform art. 274 și urm. C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamanta SC V. SRL BĂILE OLĂNEȘTI împotriva deciziei nr. 66/A-COM din 8
septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare
aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 1 februarie 2011.