ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4036/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4036/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată că:

Prin sentința nr. 684/ C din 7 aprilie

2010, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului

Vâlcea a admis, în parte, cererea reclamantei, a obligat pârâtele să-și dea

acordul scris în formă autentică pentru executarea lucrărilor de amenajare a

imobilului proprietatea reclamantei situat în Băile Olănești, str. Băilor, a

dispus ca, în caz de refuz, hotărârea să țină loc de acord scris pentru

efectuarea lucrărilor menționate, a respins capătul de cerere privind daunele

cominatorii și a obligat pârâtele la plata sumei de 1.798 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată, reținând, în esență, că pârâtele, în mod abuziv, și-au

exercitat dreptul derivat din dreptul de proprietate de a nu-și exprima acordul

în ceea ce privește executarea lucrărilor de către reclamantă, îngrădind,

astfel, dreptul de proprietate al acesteia garantat de Constituție și

reglementat de art. 480 C. civ., iar, în ceea ce privește cererea reclamantei

de obligare a pârâtelor la plata daunelor cominatorii, atâta timp cât sentința

ține loc de acord scris pentru efectuarea lucrărilor solicitate nu se impune

plata de daune cominatorii.

Prin decizia nr. 66/ A-com. din 8

septembrie 2010, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a

Curții de Apel Pitești a admis apelul declarat de pârâte, împotriva sentinței

primei instanțe, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins, în tot, acțiunea

reclamantei, reținând, în esență, că părțile aflate în litigiu sunt proprietare

exclusive asupra unor unități din aceeași construcție situată în Băile

Olănești, str. Băilor și se află în coproprietate forțată asupra terenului și

acoperișului, în certificatul de urbanism fiind prevăzută necesitatea obținerii

acordului celorlalți coproprietari, avându-se în vedere natura lucrării:

demolare acoperiș, supraetajare și reamenajare interioare.

Așadar, se impunea acordul celorlalte

persoane ce exercită un drept de proprietate comună forțată asupra

acoperișului, modul de folosință putând să fie transformat numai cu acordul

tuturor părților implicate.

Prin decizia nr. 427 din 1 februarie

2011, Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis recursul

formulat de reclamantă, împotriva deciziei Secției comerciale, de contencios

administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitești nr. 66/A-com. din 8 septembrie

2010, pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași curți de apel pentru

rejudecarea apelului, reținând, în esență, că instanța de apel a pronunțat o

hotărâre cu încălcarea dreptului reclamantei la apărare, pe de o parte, pentru

că a trecut la soluționarea cauzei fără să ia în discuție și să se pronunțe pe

cererea de amânare pentru lipsă de apărare, depusă de reclamantă, iar, pe de

altă parte, pentru că, deși a reținut cauza în pronunțare pe excepția de

necompetență materială, invocată din oficiu, și nu au existat dezbateri pe

fondul cauzei, a soluționat cauza pe fond.

Prin decizia nr. 28/ A-C din 4 mai

2011, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel

Pitești a admis apelul declarat de apelantele-pârâte SC I. SRL și SC T. SRL,

împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o, în sensul că a

respins, în tot, acțiunea reclamantei și a obligat intimata-reclamantă să

plătească apelantelor-pârâte suma de 8,3 lei, cheltuieli de judecată, reținând,

în esență, că, SC R. SRL, ulterior dezmembrării imobilului aflat în

proprietatea sa, situat în Băile Olănești, a vândut fiecărei societăți, parte

în cauză, câte un corp din imobilul dezmembrat, părțile comune ale imobilului

fiind subsolul tehnic, terenul și acoperișul; în scopul demolării acoperișului,

reamenajării spațiilor pe care le deținea și supraetajării imobilului de către

reclamantă, Primăria orașului Băile Olănești a emis certificatul de urbanism

nr. 56 din 11 septembrie 2009 cu privire la reamenajarea interioară a

unităților 97, 104, în baza proiectului tehnic de reamenajare, precizând că

pentru demolare este necesar acordul notarial al coproprietarilor, reclamanta

invocând săvârșirea unui abuz din partea pârâtelor prin faptul că refuză să își

dea acordul în fața unui notar pentru demolarea acoperișului.

În speță, demolarea acoperișului fiind

exclusiv în interesul reclamantei și în condițiile în care reclamanta aduce

modificări importante construcției prin supraetajare, pârâtele evaluează

schimbările prin prisma interesului lor propriu și pot să le refuze tară a fi

acuzate că săvârșesc un abuz.

Abuzul ar putea fi invocat în situația

în care ar încălca dreptul de proprietate exclusiv al reclamantei ori în

situația în care pârâtele s-ar opune nejustificat luării unor măsuri de

conservare imobilului, utile tuturor proprietarilor pentru exercitarea normală

a dreptului lor asupra părților comune și chiar asupra părților individuale.

Prin urmare, reclamanta trebuia să

respecte regimul bunurilor aflate în coproprietate comună și interesul

coproprietarilor de a păstra neschimbate părțile comune.

Împotriva deciziei Secției comerciale,

de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitești nr. 28/ A-C din

4 mai 2011 a formulat recurs reclamanta SC V. SRL, invocând motivul de

nelegalitate prevăzut de punctul 9 al art. 304 C. proc. civ., arătând, în

esență, că:

- instanța de apel a încălcat

dispozițiile art. 315 C. proc. civ., nesocotind alin. (l), (2), (3) și (3

l

)

ale menționatului articol, sub mai multe aspecte, fără ca recurenta-reclamantă

să procedeze la o dezvoltare corespunzătoare a acestora spre a permite

instanței de recurs a examina decizia atacată din perspectiva acestor critici;

- instanța de apel nu a pus în

discuția părților excepția de necompetență, invocată din oficiu, în primul

ciclu procesual;

- instanța de apel nu a făcut

trimitere la probe când a stabilit că părțile sunt coproprietare pe teren,

subsol tehnic și acoperiș;

- pe fond, recurenta-reclamantă mai

arată că a dovedit că este proprietara exclusivă a acoperișului și nu poate să

fie obligată să accepte să plouă în imobil.

Recursul este nefondat.

Este de observat că, prin decizia de

casare nr. 427 din 1 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a

reținut a fi încălcat dreptul reclamantei la apărare, întrucât pricina s-a

soluționat cu ignorarea cererii de amânare pentru lipsă de apărare, formulată

de reclamantă și, de asemenea, a reținut că, deși a rămas în pronunțare pe

excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, fără a exista

dezbateri și pe fondul cauzei, cauza a fost soluționată pe fond.

În adevăr, în rejudecare, urmare a

casării cu trimitere, judecata se desfășoară în limite precis determinate, în

sensul dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., limite ce nu pot fi depășite ori

ignorate prin soluționarea unui alt obiect al acțiunii care nu exista formulat

la data judecății primului recurs.

Or, în prezenta pricină, se constată

respectarea întocmai de către instanța de apel, în rejudecare, a menționatelor

reglementări legale, având în vedere precizarea, întru început, a instanței de

apel cu privire la natura comercială a litigiului, a caracterului neevaluabil

în bani a obiectului acestuia, pe cale de consecință, reținând, în mod corect,

că acesta a fost soluționat, în primă instanță, de Secția comercială a

Tribunalului Vâlcea, în aplicarea prevederilor art. 2 pct. l lit. a) C. proc. civ.,

după care, procedând, cu justețe, la examinarea sentinței prin prisma motivelor

de apel față de apărările formulate și în raport cu dispozițiile art. 292 și

ale art. 294 C. proc. civ.

Așadar, față de evocatele împrejurări,

criticile ce vizează încălcarea de către instanța de apel, în rejudecare, a

dispozițiilor art. 315 alin. (1), (2), (3) și (3

l

) C. proc. civ.,

cât și cele cu privire la eventuala ignorare a excepției de necompetență

materială nu pot fi primite, fiind lipsite de suport legal.

Criticile ce vizează trimiterea la

probe și ignorarea apărărilor nu mai pot constitui motive de nelegalitate, în

sensul dispozițiilor art. 304 alin. (l) pct. 1 - 9 C. proc. civ., având în

vedere că acestea țin de netemeinicia hotărârii atacate, trimiterea la probele

administrate și la apărările formulate nemaiputând permite examinarea deciziei

recurate prin prisma acestora, întrucât au fost expres abrogate prin O.U.G. nr.

13 8/2000.

În consecință, pentru considerentele

arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., urmează să

respingă, ca nefondat, recursul formulat în cauză.

Văzând și cererea de acordare a

cheltuielilor de judecată formulată de intimata SC T. SRL, Înalta Curte, în aplicarea

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., urmează să o admită și să oblige

recurenta să plătească intimatei SC T. SRL suma de 500 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

formulat de reclamanta SC V. SRL, împotriva deciziei Secției comerciale,

contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitești nr. 28/ A-C din 4

mai 2011.

Obligă recurenta să plătească

intimatei SC T. SRL suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată,

reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

8 decembrie 2011.