ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1121/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1121/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 587 din 24 aprilie 2009 emisă

de autoritatea pârâtă s-a dispus demiterea reclamantei din funcția de director executiv

al A.P.I.A., Centru Județean B. motivat de aducerea la îndeplinire a prevederilor

O.G. nr. 37/2009 precum și de necesitatea reorganizării serviciilor deconcentrate

din teritoriu ale autorității pârâte.

Împotriva acestei măsuri

reclamantul a formulat acțiune solicitând desființarea măsurii dispuse, reintegrarea

sa în funcția avută anterior și obligarea autorității pârâte la plata drepturilor

salariale de care a fost lipsită.

Reclamanta a susținut

că măsura dispusă nu este reală, necorespunzând în realitate necesității de reorganizare

a unor servicii, în condițiile în care competențele funcției publice au rămas aceleași.

Totodată, a susținut că

temeiul de drept al măsurii dispuse respectiv O.G. nr. 37/2009 este unul neconstituțional,

actul normativ pe care s-a întemeiat măsura încălcându-i atât drepturi recunoscute

prin Constituția României, principii statuate prin Legea nr. 188/1999 sau C.

muncii dar și prevederi cuprinse în acte internaționale precum Declarația Universală

a Drepturilor Omului.

Prin întâmpinare, pârâta

a solicitat respingerea acțiunii și menținerea măsurii dispuse. În opinia acesteia,

demiterea reclamantei din funcția ocupată este justificată prin aceea că postul

deținut de reclamant a fost desființat, iar reorganizarea serviciilor deconcentrate

a fost dispusă prin lege.

Totodată, pârâta a invocat

excepția puterii de lucru judecat, deoarece prin sentința civilă nr. 118 din 12

mai 2009, pronunțată în Dosarul nr. 759/44/2009, reclamanta a obținut definitiv

și irevocabil suspendarea deciziei nr. 587/2009 până la pronunțarea instanței de

fond.

Pârâta a mai invocat și

excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere prevederile art. 14 alin.

(6) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care nu pot fi formulate mai multe cereri

de suspendare succesive pentru aceleași motive.

Prin sentința nr. 55 din

6 februarie 2010 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta M.D.M., în contradictoriu cu pârâta

A.P.I.A., a constatat nulitatea deciziei 587 din 24 aprilie 2009 emisă de Ministerul

Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale – A.P.I.A. și a dispus reintegrarea

reclamantei în funcția publică de conducere de director executiv la Centrul Județean

B. din cadrul A.P.I.A., a respins cererea de acordare a daunelor morale ca nefondată,

a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect și a respins ca nefondate

excepțiile autorității lucrului judecat și inadmisibilității invocate de autoritatea

pârâtă.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că măsura dispusă împotriva reclamantei este

una lipsită de temei legal, atâta vreme cât O.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională

prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională

a României.

Prin O.G. nr. 37/2009

așa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic

al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituționalitatea,

așa cum a stabilit Curtea Constituțională.

Prin reglementările sale,

O.G. nr. 37/2009 „afectează” statutul juridic al unor funcționari publici de conducere

din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe

ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit

prin Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare,

adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (3) lit. j) din

Legea Fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează

prin lege organică.

Așa fiind, instanța de

fond a admis acțiunea, a dispus anularea măsurii dispuse prin actul administrativ

atacat și reintegrarea reclamantei în funcția și atribuțiunile specifice postului

deținut.

Totodată, autoritatea

pârâtă a fost obligată și la plata despăgubirilor constând în drepturile salariale

cuvenite pe perioada demiterii ilegale din funcție.

În ceea ce privește capătul

de cerere privitor la daunele morale solicitate, instanța de fond a constatat că

în afară de propriile sale afirmații, reclamanta nu a făcut dovada că măsura dispusă

de autoritatea pârâtă i-ar fi cauzat vreun prejudiciu moral, așa cum a pretins.

Pentru acest considerent cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor

morale a fost respinsă.

Curtea de Apel Galați

a respins ca nefondate, atât excepția puterii lucrului judecat, constatând că nu

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., respectiv art. 163

C. proc. civ., precum și excepția inadmisibilității cererii de suspendare, reclamanta

nefundamentâdu-și solicitarea pe art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva hotărârii instanței

de fond atât reclamanta cât și pârâta au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Ulterior, la termenul

de judecată din data de 24 februarie 2011, recurenta-reclamantă M.D.M. a solicitat

instanței să ia act de renunțarea la judecata recursului.

Astfel fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 246 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea

la judecata recursului declarat de reclamanta M.D.M.

Pârâta A.P.I.A., prin

motivele de recurs formulate susține că prin actul administrativ a cărui anulare

s-a solicitat – decizia nr. 587 din 24 aprilie 2009 – emis de Directorul General

al A.P.I.A., recurenta - reclamantă a fost eliberată din funcția publică de conducere

de director executiv în cadrul Centrului Județean A.P.I.A., B. urmare intrării în

vigoare a O.U.G. nr. 37/2009.

Astfel, temeiurile de

drept care au stat la baza emiterii deciziei au fost corect invocate, acestea referindu-se

la prevederile art. II. alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, art. 97 lit. c), art.

99 alin. (1) lit. b), alin. (3). alin. (5), alin. (6). alin. (7). art. 103

alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată,

cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu prevederile

art. III alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009, ,,Începând cu data intrării în vigoare

a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat

în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li

se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor

de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind

Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

respectiv în Legea nr. 53/2003 - C. muncii, cu modificările și completările ulterioare".

Actul normativ incident

a legitimat aplicarea prevederilor art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b),

alin. (3), alin. (5), alin. (6), alin. (7), art. 103 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.

În aplicarea prevederilor

art. 97 lit. c) din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora „încetarea raporturilor de

serviciu ale funcționarilor publici se face prin act administrativ al persoanei

care are competența legală de numire în funcția publică și are loc în următoarele

condiții (...) prin eliberare din funcția publică", în art. 1 alin. (2) din

decizia atacată s-a stipulat faptul că recurentei - reclamante" (...), îi încetează

raportul de serviciu, prin eliberarea din funcția publică".

Referitor la capătul de

cerere privind acordarea daunelor morale în cuantum de 100.000 de euro, recurenta

consideră că în mod corect instanța de fond a respins cererea recurentei-reclamante,

constatând că această cerere este întemeiată numai pe propriile sale afirmații,

nefăcând dovada că măsura dispusă de autoritatea emitentă a actului administrativ

i-ar fi cauzat vreun prejudiciu moral.

În altă ordine de idei,

nu se poate reține culpa emitentului actelor administrative, și nici reaua - credință,

deoarece responsabilitatea instituției poate interveni dacă se face dovada că la

emiterea actului administrativ, cu privire la persoana recurentei - reclamante,

prejudiciul a fost cauzat prin imprudență sau prin neglijență.

Recurentul mai susține

că acordarea acestora trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită

între vătămarea pretinsă de către acela care le solicită și fapta care a fost de

natură a produce pretinsa vătămare, întrucât admisibilitatea unei asemenea cereri

este condiționată, în toate cazurile, de dovedirea prejudiciului material și a celui

moral.

Analizând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză,

și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, prin decizia

nr. 587 din 24 aprilie 2009 emisă de autoritatea pârâtă s-a dispus demiterea reclamantei

din funcția de director executiv al A.P.I.A., Centru Județean B.

Temeiul juridic al acestei

măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 99

alin. (1) lit. b), alin. (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată, precum și art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea

și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Înalta Curte apreciază

că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă

judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția

de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul

de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este

un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale

cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor

și libertăților cetățenești.

Potrivit

art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare,

precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale

dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile

constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform

alin. (4) din articolul aflat în discuție, Deciziile Curții Constituționale se publică

în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii

și au putere numai pentru viitor.

Ca atare,

Deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale

din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte,

în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și

imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor

ar fi lipsită de finalitate.

Pe acest aspect,

poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat

că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale

relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul

nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții

Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și „art. 15 și urm.”

din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra

legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și totodată, asupra ordonanței respective,

care constituie conținutul normativ al legii.

Prin decizia

nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională

Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei

rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat

prin această lege.

De asemenea,

prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat

neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

În considerentele

deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea

de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă

construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic

al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

În plus, instanța

constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate

prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere,

reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu

pentru care nu avea competență materială.

Potrivit

art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate

avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste

ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și după

caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la

realizarea unei operațiuni administrative.

Același text

de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea

unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza

acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul

că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o

altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției și în cauze similare,

care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale.

În speța de

față, intimata-reclamantă a solicitat anularea deciziei de eliberare din funcție,

temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004.

După cum s-a

relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009.

Ca atare,

în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei

decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca

obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

În altă ordine

de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatei-reclamante din funcția publică

pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999,

reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor

de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate

internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să

o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Astfel fiind,

Înalta Curte constată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt

afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și în consecință, corect

au fost anulate de instanța de fond.

Pentru considerentele

anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ. coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge

recursul ca nefondat

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la

judecata recursului declarat de M.D.M. împotriva sentinței civile nr. 55 din 6 februarie

2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat

de A.P.I.A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2011.