ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1121/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 587 din 24 aprilie 2009 emisă de autoritatea pârâtă s-a dispus demiterea reclamantei din funcția de director executiv al A.P.I.A., Centru Județean B. motivat de aducerea la îndeplinire a prevederilor O.G. nr. 37/2009 precum și de necesitatea reorganizării serviciilor deconcentrate din teritoriu ale autorității pârâte. Împotriva acestei măsuri reclamantul a formulat acțiune solicitând desființarea măsurii dispuse, reintegrarea sa în funcția avută anterior și obligarea autorității pârâte la plata drepturilor salariale de care a fost lipsită. Reclamanta a susținut că măsura dispusă nu este reală, necorespunzând în realitate necesității de reorganizare a unor servicii, în condițiile în care competențele funcției publice au rămas aceleași.

Totodată, a susținut că temeiul de drept al măsurii dispuse respectiv O.G. nr. 37/2009 este unul neconstituțional, actul normativ pe care s-a întemeiat măsura încălcându-i atât drepturi recunoscute prin Constituția României, principii statuate prin Legea nr. 188/1999 sau C. muncii dar și prevederi cuprinse în acte internaționale precum Declarația Universală a Drepturilor Omului. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii și menținerea măsurii dispuse. În opinia acesteia, demiterea reclamantei din funcția ocupată este justificată prin aceea că postul deținut de reclamant a fost desființat, iar reorganizarea serviciilor deconcentrate a fost dispusă prin lege. Totodată, pârâta a invocat excepția puterii de lucru judecat, deoarece prin sentința civilă nr. 118 din 12 mai 2009, pronunțată în Dosarul nr. 759/44/2009, reclamanta a obținut definitiv și irevocabil suspendarea deciziei nr. 587/2009 până la pronunțarea instanței de fond.

Pârâta a mai invocat și excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere prevederile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive. Prin sentința nr. 55 din 6 februarie 2010 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta M.D.M., în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., a constatat nulitatea deciziei 587 din 24 aprilie 2009 emisă de Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale – A.P.I.A. și a dispus reintegrarea reclamantei în funcția publică de conducere de director executiv la Centrul Județean B. din cadrul A.P.I.A., a respins cererea de acordare a daunelor morale ca nefondată, a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect și a respins ca nefondate excepțiile autorității lucrului judecat și inadmisibilității invocate de autoritatea pârâtă.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că măsura dispusă împotriva reclamantei este una lipsită de temei legal, atâta vreme cât O.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională a României. Prin O.G. nr. 37/2009 așa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituționalitatea, așa cum a stabilit Curtea Constituțională. Prin reglementările sale, O.G.

nr. 37/2009 „afectează” statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (3) lit. j) din Legea Fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică. Așa fiind, instanța de fond a admis acțiunea, a dispus anularea măsurii dispuse prin actul administrativ atacat și reintegrarea reclamantei în funcția și atribuțiunile specifice postului deținut.

Totodată, autoritatea pârâtă a fost obligată și la plata despăgubirilor constând în drepturile salariale cuvenite pe perioada demiterii ilegale din funcție. În ceea ce privește capătul de cerere privitor la daunele morale solicitate, instanța de fond a constatat că în afară de propriile sale afirmații, reclamanta nu a făcut dovada că măsura dispusă de autoritatea pârâtă i-ar fi cauzat vreun prejudiciu moral, așa cum a pretins. Pentru acest considerent cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor morale a fost respinsă. Curtea de Apel Galați a respins ca nefondate, atât excepția puterii lucrului judecat, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., respectiv art. 163 C. proc.

civ., precum și excepția inadmisibilității cererii de suspendare, reclamanta nefundamentâdu-și solicitarea pe art. 15 din Legea nr. 554/2004. Împotriva hotărârii instanței de fond atât reclamanta cât și pârâta au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Ulterior, la termenul de judecată din data de 24 februarie 2011, recurenta-reclamantă M.D.M. a solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecata recursului. Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor art. 246 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata recursului declarat de reclamanta M.D.M. Pârâta A.P.I.A., prin motivele de recurs formulate susține că prin actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat – decizia nr. 587 din 24 aprilie 2009 – emis de Directorul General al A.P.I.A., recurenta - reclamantă a fost eliberată din funcția publică de conducere de director executiv în cadrul Centrului Județean A.P.I.A., B. urmare intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 37/2009. Astfel, temeiurile de drept care au stat la baza emiterii deciziei au fost corect invocate, acestea referindu-se la prevederile art. II. alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3). alin. (5), alin. (6). alin. (7). art. 103 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În conformitate cu prevederile art. III alin. (11) din O.U.G.

nr. 37/2009, ,,Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - C. muncii, cu modificările și completările ulterioare". Actul normativ incident a legitimat aplicarea prevederilor art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5), alin. (6), alin. (7), art. 103 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.

În aplicarea prevederilor art. 97 lit. c) din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora „încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică și are loc în următoarele condiții (...) prin eliberare din funcția publică", în art. 1 alin. (2) din decizia atacată s-a stipulat faptul că recurentei - reclamante" (...), îi încetează raportul de serviciu, prin eliberarea din funcția publică". Referitor la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale în cuantum de 100.000 de euro, recurenta consideră că în mod corect instanța de fond a respins cererea recurentei-reclamante, constatând că această cerere este întemeiată numai pe propriile sale afirmații, nefăcând dovada că măsura dispusă de autoritatea emitentă a actului administrativ i-ar fi cauzat vreun prejudiciu moral.

În altă ordine de idei, nu se poate reține culpa emitentului actelor administrative, și nici reaua - credință, deoarece responsabilitatea instituției poate interveni dacă se face dovada că la emiterea actului administrativ, cu privire la persoana recurentei - reclamante, prejudiciul a fost cauzat prin imprudență sau prin neglijență. Recurentul mai susține că acordarea acestora trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către acela care le solicită și fapta care a fost de natură a produce pretinsa vătămare, întrucât admisibilitatea unei asemenea cereri este condiționată, în toate cazurile, de dovedirea prejudiciului material și a celui moral. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, prin decizia nr. 587 din 24 aprilie 2009 emisă de autoritatea pârâtă s-a dispus demiterea reclamantei din funcția de director executiv al A.P.I.A., Centru Județean B. Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, precum și art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia. Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, Deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, Deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Pe acest aspect, poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și „art. 15 și urm.” din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G.

nr. 105/2009. În considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimata-reclamantă a solicitat anularea deciziei de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004. După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatei-reclamante din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României. Astfel fiind, Înalta Curte constată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond.

Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de M.D.M. împotriva sentinței civile nr. 55 din 6 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Respinge recursul declarat de A.P.I.A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2011.