ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 974/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 974/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții R.V.,

M.I., M.G. și B.D.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice ca în temeiul art. 1 alin. (1), raportat la

art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, să fie obligat

pârâtul să le asigure un nivel de trai decent prin revenirea la salariile brute

de care beneficiau înainte de diminuarea drepturilor salariale cu 25%, care s-a

făcut prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea

restabilirii echilibrului bugetar, să fie obligat să le restituie sumele de

bani reținute cu titlu de diminuare salarială cu 25% conform Legii nr.

118/2010, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație până la data

plății efective și la daune morale în cuantum de 4.000 RON (1.000 RON pentru

fiecare reclamant).

În motivarea acțiunii

s-a arătat că sunt salariați ai U.A.T. Orașul Pucioasa (Primărie), primii trei

reclamanți funcționari publici, iar ultimul încadrat cu contract individual de

muncă.

Însă, în urma

intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în

vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al salariilor li s-a

diminuat cu 25% (art. 1 în actul normativ amintit), astfel că începând cu luna

iulie 2010 și până în prezent salariul net a scăzut corespunzător.

Prin Încheierea de

ședință din data de 7 februarie 2011 s-a dispus disjungerea judecății cauzei

privind pe reclamantul B.D.M. având în vedere calitatea sa de personal

contractual, încadrat cu contract individual de muncă, calitate ce determină

competența materială a altei instanțe.

De asemenea,

reclamanților li s-a solicitat să precizeze, dacă înțeleg să se judece în

contradictoriu și cu Unitatea Administrativ Teritorială Pucioasa, pe motiv că sunt

funcționari publici ai acestei unități.

Reclamanții au

precizat însă că înțeleg să se judece doar cu Statul Român, nu și cu U.A.T.

Orașul Pucioasa.

Prin Sentința civilă

nr. 125 din 11 aprilie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția contencios

administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice București, a

respins acțiunea formulată de reclamanții R.V., M.I. și M.G., în contradictoriu

cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că deși reclamanții sunt funcționari

publici în cadrul U.A.T. Orașul Pucioasa (Primărie), având în vedere că aceștia

au înțeles să se judece în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, iar actul normativ indicat în acțiune îl reprezintă Legea

nr. 118/2010 emisă de Parlamentul României și nu un act administrativ

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în

sensul art. 2, lit. c) din Legea nr. 554/2004, excepția lipsei calității

procesuale pasive a Statului Român este neîntemeiată.

Instanța de fond a

mai reținut că Legea nr. 118/2010 nu este un act administrativ unilateral, în

sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a putea face obiectul

acesteia, iar restituirea sumelor nu se poate face atâta timp cât actul

normativ, respectiv Legea nr. 118/2010 este în vigoare.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamanții R.V., M.I., M.G. și B.D.M. au declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenții în

motivarea recursului susțin că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea

greșită a legii [art. 2 pct. 1 lit. c), art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 2

lit. c) și art. 8 alin. (1) prima teză din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ

]

.

Se mai susține că

instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, instanța

calificând litigiul ca fiind unul de domeniul conflictelor de muncă în sensul

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de

muncă.

De asemenea, se arată

că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Recurenții susțin că

instanța de fond nu s-a pronunțat pe capetele de cerere privind asigurarea unui

nivel de trai decent prin revenirea la salariile brute înainte de diminuarea

drepturilor salariale cu 25%, care s-a făcut prin Legea nr. 118/2010 și cu

privire la daunele morale.

Recurentul B.D.M.

susține că instanța fondului, în mod greșit, a disjuns cauza în ceea ce îl

privește la Tribunalul Dâmbovița.

În cauza de față,

competența materială este determinată de calitatea pârâtului, Statul român, și

nu de calitatea reclamantului, personal contractual, instanța fondului

interpretând greșit actul dedus judecății, în speță, nefiind vorba despre un

litigiu (conflict) de muncă.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Actul administrativ

prin care s-a luat măsura contestată și a cărui revocare se solicită, este emis

în temeiul și pentru punerea în executare a unor norme legale respectiv

dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri

necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările

ulterioare, care prevăd următoarele:

"(1) Cuantumul

brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv

sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în

lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr.

330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de

reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și

stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se

diminuează cu 25%.

(2) În situația în

care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât

valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se

acordă este de 600 lei."

La art. 16 alin. (1)

din lege se arată că:

"(1) Prevederile

art. 1 - 3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9 - 14 se aplică

până la 31 decembrie 2010."

Angajații

instituțiilor publice au un statut legal și nu contractual, care se realizează

în conformitate cu dispozițiile legii privind stabilirea unui sistem unitar de

salarizare, respectiv Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a

personalului plătit din fonduri publice, iar drepturile lor salariale se

stabilesc pe baza unui sistem unitar de salarizare.

Totodată, drepturile

salariale cuvenite angajaților instituțiilor publice nu pot fi altele decât

cele prevăzute de legislația specifică acestei categorii.

Legea nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, a

fost supusă controlului Curții Constituționale, care prin Decizia nr. 872 din

25 iunie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului

bugetar (publicată în M. Of. nr. 433 din 28 iunie 2010), la pct. 1 a constat că

"dispozițiile art. 1 - 8 și cele ale art. 10 - 17 din Legea nr. 118/2010

sunt constituționale."

Măsurile dispuse prin

Legea nr. 118/2010 și măsura contestată de reclamant, sunt în acord și cu

dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât această diminuare

temporară a avut loc în temeiul și în condițiile legii, nefiind încălcate

dispozițiile convenției.

În cazul personalului

plătit din fonduri publice ne aflăm în prezența unui contract de drept public

sau de drept administrativ, în cazul căruia libertatea contractuală a părților

este suplinită de legiuitor care stabilește prin lege nivelul salariilor.

Măsura contestată de

recurent, cea privind reducerea salariului cu 25%, este luată în baza și în

aplicarea Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea

restabilirii echilibrului bugetar, care a fost supusă controlului de

constituționalitate.

În acest sens, prin

Deciziile nr. 872 din 25 iunie 2010 și nr. 874 din 25 iunie 2010, Curtea

Constituțională s-a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate,

stabilind ca fiind constituționale dispozițiile Legii nr. 118/2010 privind

unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

În considerentele

deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională se reține faptul că „diminuarea

cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei, ca un corolar al

dreptului la muncă este prevăzută prin legea criticată și se impune pentru

reducerea cheltuielilor bugetare, iar această soluție legislativă a fost

determinată de apărarea securității naționale. Este evident că securitatea

națională nu implică numai securitatea militară, ci are și o componentă socială

și economică. Astfel, nu numai existența unei situații manu militari atrage

aplicabilitatea noțiunii de securitate națională din textul art. 53, ci și alte

aspecte din viața satului – precum cele economice, financiare, sociale, care ar

putea afecta însăși ființa statului prin amploarea gravității fenomenului”.

S-a concluzionat de

Curtea Constituțională că măsura de diminuare a cuantumului salarial cu 25%

constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce

afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din

Constituție.

În consecință, Înalta

Curte apreciază că soluția de respingere a acțiunii este legală în raport de

legislația națională.

Din perspectiva art.

1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului în

lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, se constată că

salariul, în principiu, este o valoare patrimonială care intră în câmpul de

aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1.

Prin urmare, în

cazuri asemănătoare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a urmărit să

stabilească dacă dreptul la respectarea bunurilor este înfrânt de o manieră

care antrenează atingerea adusă însăși substanței dreptului și a analizat

respectarea principiului proporționalității, adică a justului echilibru care

trebuie păstrat între interesul general al colectivității și imperativele

protecției drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea cauza Kjartan

Asmundsson c. Islandei, Hotărârea din 12 octombrie 2004, parag. 39 și 41).

Pe de altă parte,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului face o distincție esențială între dreptul

de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și

dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a

fost prestată (a se vedea cauza Lelas c. Croației, Hotărârea din 20 mai 2010,

parag. nr. 58). Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un

salariu într-un anume cuantum, iar o creanță poate fi considerată o valoare

patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 numai dacă are o bază

suficientă în dreptul intern (cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie

2007, parag. nr. 94), ceea ce nu este valabil în cazul de față, în care prin

dreptul intern s-a dispus diminuarea drepturilor salariale.

În cauza de față

trebuie avut în vedere că legalitatea măsurii nu este pusă în discuție, așa cum

nu este în discuție o pierdere totală a dreptului, ci numai o restrângere

temporară (în limita a 25%, iar după 1 ianuarie 2011, în limita a 10%) a

exercițiului acestuia, aplicată nediscriminatoriu întregului personal bugetar.

Legea nr. 118/2010 a

urmărit rezolvarea dificultăților financiare ale Statului, calea urmată fiind

considerată legitimă de către Curtea Constituțională.

Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a subliniat, în repetate rânduri, că Statelor le este

recunoscută, din perspectiva Convenției, o largă marjă de apreciere asupra politicilor

salariale privitoare la angajații plătiți din bugetul de stat, precum și în

materie de legislație socială (a se vedea cauza Kechko c. Ucrainei, Hotărârea

din 8 noiembrie 2005, parag. 23 și cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei,

Hotărârea din 12 octombrie 2004,: parag. 45).

Nici susținerea

recurentului B.D.M. potrivit căreia instanța în mod greșit a dispus disjungerea

în ceea ce-l privește nu poate fi primită.

Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod temeinic și legal a dispus această măsură având în

vedere calitatea sa de personal contractual, încadrat cu contract individual de

muncă.

Prin urmare, Înalta

Curte apreciază că măsura reducerii temporare a salariului personalului bugetar

cu 25% nu aduce atingere substanței dreptului, intră în marja de apreciere a

Statului, nu este o măsură disproporționată în raport cu scopul urmărit și

păstrează justul echilibru între interesul general al colectivității și

imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului, astfel încât nu se

poate reține o încălcare a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

În consecință pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursurile

declarate de R.V., M.I. și M.G. și de B.D.M., împotriva Sentinței civile nr.

125 din 11 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.