ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4234/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 427 din 9 noiembrie 2009, Curtea de

Apel Craiova a admis în parte acțiunea reclamantului R.S., în contradictoriu cu

pârâții Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a

anulat Ordinul nr. 458 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a

reținut în esență că în ceea ce privește primul capăt al acțiunii, respectiv

anularea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a

administrației publice, acesta este inadmisibil, prin prisma faptului că acesta

nu poate fi supus controlului contencios în conformitate cu art. 5 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004.

In ceea ce privește excepția inadmisibilității

acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, invocate de pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prima instanță a constatat că aceasta este

nefondată, întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (5) din

Legea nr. 554/2004 nefiind necesară plângerea prealabilă.

Referitor la capătul de cerere privind anularea

Ordinului nr. 458 din 24 aprilie 2009, instanța de fond a constatat că acesta

este întemeiat, având în vedere că actul administrativ atacat a fost emis în

temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, ordonanță ce a fost declarată

neconstituțională la data de 7 octombrie 2009 .

Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de

Apel Craiova au declarat recurs pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale și Guvernul României.

Recurentul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale a solicitat modificarea hotărârii în parte, în sensul

respingerii acțiunii, în principal, ca fiind lipsită de obiect iar, în

subsidiar, ca neîntemeiată.

In motivarea căii de atac, încadrată în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recurentul

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a formulat următoarele

critici de nelegalitate cu privire la hotărârea atacată:

Acțiunea dedusă judecății este lipsită de obiect,

deoarece intimatul-reclamant urmărește repunerea sa în situația anterioară,

ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja.

Prevederile O.U.G. nr. 37/2009 erau în vigoare la

data emiterii ordinului nr. 458 din 24 aprilie 2009 de către M.A.P.D.R.

Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de

Curtea Constituțională se aplică pentru viitor, ceea ce presupune că legea în

raport cu care se apreciază existența cauzei de nulitate este cea în vigoare la

momentul emiterii actului administrativ nelegal, potrivit regulii „

tempus

regit actum

".

Conform art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009,

funcțiile publice de director executiv adjunct al serviciilor deconcentrate au

fost eliminate din categoria funcțiilor publice, reglementate de Legea nr.

188/1999.

Recurentul Guvernul României a solicitat modificarea

sentinței atacate, în sensul scoaterii sale din cauză, arătând că nu are

calitate procesuală pasivă în speța de față.

Intimatul-reclamant a formulat concluzii scrise în

care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 20 dosar).

Instanța de control judiciar constată că în speță nu

sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc.

civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect

situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a

realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, prin Ordinul nr. 458 din 24 aprilie 2009 emis

de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, intimatul-reclamant,

după un preaviz de 30 de zile, a fost eliberat din funcția publică de conducere

de director executiv al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

Mehedinți.

Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a

constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de

îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 99 alin. (1)

lit. b), alin. (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,

republicată, precum și art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea

și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție,

dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din

regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele

juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă,

în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui

termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de

drept.

Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție,

deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României;

de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai

pentru viitor.

Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța

constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr.

37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul

neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această

lege.

De asemenea, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie

2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G. nr.

105/2009.

In considerentele deciziilor anterior enunțate,

Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a

funcției publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă

construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului

juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de

management.

In plus, instanța constituțională a precizat că, prin

adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din

Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat

prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru

care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr.

554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un

interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce

acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca

obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste

ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și,

după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ

sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege reglementează, în alin. (4),

situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a

declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte

constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de

neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la

data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic

aceleași prevederi declarate neconstituționale.

In speța de față, intimatul-reclamant a solicitat

anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind art. 1 și

art. 9 din Legea nr. 554/2004.

După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut

la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată

neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea

contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței

constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea

actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

In altă ordine de idei, Înalta Curte retine că

eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte

situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act

nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție,

care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte

tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este

obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Nici critica recurentului referitoare la

ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009 este nefondată.

Pe acest aspect, Înalta Curte reține că legea de

aprobare a acestei ordonanțe a fost constatată ca neconstituțională, prin

decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituționalitate a avut în vedere

atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul

nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de urgență, corpul legii fiind

reprezentat de înseși dispozițiile ordonanței.

Înalta Curte arată că actul și măsura adoptată în

baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al

ordonanței și, în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond.

Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20

și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și de Guvernul României împotriva sentinței

civile nr. 427 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie

2010.