ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4234/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 427 din 9 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis în parte acțiunea reclamantului R.S., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a anulat Ordinul nr. 458 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut în esență că în ceea ce privește primul capăt al acțiunii, respectiv anularea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice, acesta este inadmisibil, prin prisma faptului că acesta nu poate fi supus controlului contencios în conformitate cu art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

In ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, invocate de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prima instanță a constatat că aceasta este nefondată, întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nefiind necesară plângerea prealabilă. Referitor la capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 458 din 24 aprilie 2009, instanța de fond a constatat că acesta este întemeiat, având în vedere că actul administrativ atacat a fost emis în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, ordonanță ce a fost declarată neconstituțională la data de 7 octombrie 2009 . Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel Craiova au declarat recurs pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României.

Recurentul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a solicitat modificarea hotărârii în parte, în sensul respingerii acțiunii, în principal, ca fiind lipsită de obiect iar, în subsidiar, ca neîntemeiată. In motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurentul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea atacată: Acțiunea dedusă judecății este lipsită de obiect, deoarece intimatul-reclamant urmărește repunerea sa în situația anterioară, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja. Prevederile O.U.G. nr. 37/2009 erau în vigoare la data emiterii ordinului nr. 458 din 24 aprilie 2009 de către M.A.P.D.R.

Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională se aplică pentru viitor, ceea ce presupune că legea în raport cu care se apreciază existența cauzei de nulitate este cea în vigoare la momentul emiterii actului administrativ nelegal, potrivit regulii „ tempus regit actum ". Conform art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, funcțiile publice de director executiv adjunct al serviciilor deconcentrate au fost eliminate din categoria funcțiilor publice, reglementate de Legea nr. 188/1999. Recurentul Guvernul României a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul scoaterii sale din cauză, arătând că nu are calitate procesuală pasivă în speța de față. Intimatul-reclamant a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 20 dosar).

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, prin Ordinul nr. 458 din 24 aprilie 2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, intimatul-reclamant, după un preaviz de 30 de zile, a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Mehedinți. Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, precum și art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

In considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. In plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. In speța de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004. După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. In altă ordine de idei, Înalta Curte retine că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României. Nici critica recurentului referitoare la ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009 este nefondată.

Pe acest aspect, Înalta Curte reține că legea de aprobare a acestei ordonanțe a fost constatată ca neconstituțională, prin decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat de înseși dispozițiile ordonanței. Înalta Curte arată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond. Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 427 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2010.