ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3134/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3134/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 11/

F-CONT din 13 ianuarie 2010, a respins, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de

pârâții Președintele A.N.P.S. și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale și a admis acțiunea formulată de reclamanta E.A., în contradictoriu cu

pârâții A.V. – Președintele A.N.P.S., A.N.P.S. și Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale cu consecința anulării Ordinului nr. 164/2009 emis de

pârâtul A.V. în calitate de Președinte al A.N.P.S.

Luând în examinare excepțiile

invocate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, respectiv

necompetența materială a curții de apel, secția de contencios administrativ,

lipsa calității sale procesuale pasive, lipsa procedurii prealabile și netimbrarea

cererii, precum și excepțiile invocate de A.N.P.S., respectiv, lipsa calității

sale procesuale pasive, lipsa procedurii prealabile și netimbrarea cererii,

instanța de fond a reținut următoarele:

În speță, este pusă în discuție,

exclusiv, legalitatea Ordinului nr. 164/2009 de revocare a reclamantei din

funcția de conducere, ordin care este un act administrativ în înțelesul art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și ca atare litigiul este unul de contencios

administrativ, fiind incidente dispozițiile art. 10 din aceeași lege, în

conformitate cu care competența aparține în primă instanță curților de apel.

Calitatea procesuală pasivă a

pârâților A.V. și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale este dată

de dispozițiile art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 16/2007, în înțelesul dat

sintagmei de autoritate publică de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004

și, respectiv, de calitatea de persoană de la care se pretinde o conduită de

recunoaștere a raportului de serviciu pe care l-a generat prin numirea

reclamantei în funcția de conducere, încheind contractul de management al

acesteia, în emiterea ordinului contestat fiind invocat Ordinul nr. 1636/2009

al Ministerului Muncii.

Potrivit dovezilor, procedura

prealabilă a fost realizată.

Instanța a stabilit că cererea

reclamantei este scutită de taxa judiciară de timbru, litigiul vizând un raport

de muncă, în sens generic și față de dispozițiile art. 117 din Legea nr. 188/1999

și art. 281 și 285 C. muncii.

Pe fondul pricinii s-a reținut că

reclamanta a fost numită director coordonator al A.J.P.S. Argeș, în temeiul

O.U.G. nr. 37/2009 și a fost revocată din funcție în temeiul O.U.G. nr. 105/2009,

motiv pentru care a apreciat că Președintele A.N.P.S. avea calitatea să emită

ordinul în discuție, aspect pentru care acest motiv de nelegalitate, invocat de

reclamantă, nu a fost reținut.

A mai reținut instanța că O.U.G nr. 105/2009

indicat ca temei al emiterii ordinului contestat, în însăși conținutul acestuia

nu prevede revocarea din funcție a directorilor coordonatori sau a altor

persoane de conducere numite anterior adoptării acesteia, iar abrogarea O.U.G. nr.

37/2009 nu lipsește acest act de efecte juridice, efectele lui fiind

recunoscute de însăși O.U.G. nr. 105/2009, în art. IV alin. (1) care, mai mult

de cât atât, prin art. VIII prevede menținerea în funcția de director

coordonator înființată prin O.U.G. nr. 37/2009, a persoanelor care ocupau deja

această funcție.

Pe cale de consecință s-a concluzionat

că directorul coordonator A.J.P.S., numit în funcție conform O.U.G. nr. 37/2009,

își păstrează funcția și toate drepturile iar contractul său de management,

încheiat în temeiul aceleiași ordonanțe de urgență, își produce efectele până

la intervenirea unui alt caz de încetare decât O.U.G. nr. 105/2009, motiv

pentru care ordonanța nu poate fi invocată nici în legătură cu aplicarea art. 9

alin. (1) lit. h) din contractul de management.

Cu privire la faptul că O.U.G. nr. 105/2009

a preluat dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, a cărei lege de aprobare a fost

declarată neconstituțională, s-a apreciat că ultima a fost abrogată de prima,

mai înainte de a fi declarată neconstituționalitatea dispozițiilor ei, iar din

prezentul litigiu instanța nu este investită să verifice legalitatea unui act

administrativ emis în temeiul O.G. nr. 37/2009 astfel încât

neconstituționalitatea acesteia nu poate fi motiv de anulare a Ordinului

contestat.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs pârâții.

În recursul său Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale a reiterat excepțiile invocate în fața instanței

de fond iar recurenta A.N.P.S. a solicitat, prin recursul formulat și ca o

consecință a admiterii acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul

respingerii, ca neîntemeiate a acțiunii susținând că, în condițiile în care

dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009 prevăd în mod expres că funcțiile publice care

conferă calitatea de conducător al serviciilor publice de concentrate sunt și

rămân desființate sau, după caz, se desființează, motivarea instanței în sensul

asimilării contractului de management cu cel individual de muncă, nu conduce la

concluzia înlăturării caracterului de funcție publică, iar reținerea instanței

de fond privind necesitatea menționării explicite a cauzelor și motivelor

emiterii actului este greșită atâta vreme cât acesta a fost emis cu respectarea

O.U.G. nr. 105/2009; a fost criticată sentința instanței de fond și pentru

nereținerea împrejurării că această autoritate se află în proces de

reorganizare.

Criticile formulate de A.N.P.S. au

fost reluate și de recurentul A.V., în calitate de președinte al acestei

autorități, în recursul său.

Recursurile sunt nefondate și urmează

a fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, Curtea constată că, în mod

corect, prima instanță a respins excepțiile invocate în cauză de către

recurenții pârâți, în condițiile în care acțiunea are ca obiect anularea unui

act administrativ și prin urmare este guvernată de dispozițiile art. 10 din

Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește regulile de competență aplicate, iar cei

doi recurenți Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Președintele

A.N.P.S. sunt chemați în judecată în calitatea lor de autorități publice; de

asemenea se constată că litigiul vizează un raport de muncă în sens generic,

fiind scutit de plata taxei de timbru, iar dovada îndeplinirii procedurii

prealabile a fost făcut în dosar, aspecte de asemenea corect reținute de

instanța de fond.

În ceea ce privește fondul cauzei,

Curtea apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate, în legătură cu

problemele de drept deduse judecății, se impune prezentarea unor scurte

considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate, în condițiile în

care temeiul juridic al măsurii administrative luate este, așa cum rezultă

explicit din chiar ordinul contestat, O.U.G. nr. 37/2009.

Astfel, controlul de

constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este

un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor

guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează

garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum

și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale

dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui

termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de

drept.

Conform alin. (4) din

articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M.

Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile

Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate

neconstituționale din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte, în

situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și

imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și

ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate.

Cu privire la acest

aspect, poate fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în

care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă

a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile

neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea

acestora.

Plenul Curții

Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm.

din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra

legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței

respective, care constituie conținutul normativ al legii.

Prin decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională

Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 iar din analiza considerentelor deciziei

rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ

aprobat prin această lege.

De asemenea, prin

decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat

neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

În considerentele

deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că

modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ”

de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică

problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a

contractului de management.

În plus, instanța

constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost

încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției

publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a

intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1)

și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care

poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin

aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora,

precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act

administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege

reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin

admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor

dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că,

în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o

altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze

similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate

neconstituționale.

În speța de față,

intimata-reclamantă a solicitat anularea actelor administrative de eliberare

din funcția de conducere, temeiul juridic al cererii sale fiind Legea nr. 554/2004

și după cum s-a arătat anterior, măsurile contestate au avut la bază aplicarea

prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională, prin

decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

Ca atare, în temeiul art.

9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a

instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect

anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Pe de altă parte, Înalta

Curte reține că eliberarea intimatei-reclamante din funcția publică pe care o

deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999,

reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea

raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială,

protejată prin C.E.D.O. și actele comunitare, precum și prin alte tratate

internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată

să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Înalta Curte reține, de

asemenea, că atât O.U.G. nr. 37/2009 cât și legea de aprobare a acestei

ordonanțe au fost declarate ca neconstituționale, prin Decizia nr. 1257/2009;

aceasta, deoarece analiza de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea

de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a

adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de urgență, corpul legii fiind

reprezentat chiar de dispozițiile ordonanței.

Înalta Curte arată că

actele și măsurile adoptate în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul

de neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, în mod corect au fost

anulate de instanța de fond.

Recurentul a invocat, de asemenea

neîntemeiat, incidența în cauză a O.U.G. nr. 105/2009, arătând că aceasta preia

în integritate și cu modificări nesemnificative conținutul dispozițiilor O.U.G.

nr. 37/2009.

Or, reținând că O.U.G. nr. 37/2009

și O.U.G. nr. 105/2009 conțin aceleași reglementări și aceleași soluții

legislative, care au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1257 din

7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie

2009, a constatat că sunt neconstituționale și prevederile celui din urmă act

normativ.

Pentru considerentele arătate,

recursurile vor fi respinse, ca nefondate, menținându-se sentința atacată, ca

fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, A.N.P.S. împotriva sentinței

civile nr. 11/ F – CONT din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 iunie 2010.