ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4391/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.

460/F-CONT din 27 aprilie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta E.A.I.

în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale, ca

neîntemeiată.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de Apel examinând cererea reclamantei, în raport de dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004, a constată că acesta nu este întemeiată,

reținând, în esență, următoarele:

Astfel, s-a constată

că, prin sentința nr. 11/F-CONT din 13 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de

Apel Pitești în Dosarul nr. 1567/46/2009, a fost admisă cererea reclamantei E.A.I.

în contradictoriu cu Președintele Agenției Naționale pentru Prestații Sociale,

cu Agenția respectivă și cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

și s-a dispus anularea ordinului nr. 164 din 12 octombrie 2009 emis de

președintele Agenția Națională pentru Prestații Sociale prin care s-a dispus

revocarea reclamantei din funcția de director coordonator la Agenția Județeană

pentru Prestații Sociale Argeș și încetarea contractului de management al

acesteia.

Apreciind că trebuie

să execute sentința nr. 11/2010, pârâtă, prin președintele său, a emis ordinul

nr. 182 din 9 martie 2011 prin care la art. 1 a dispus repunerea reclamantei în

funcția de director coordonator începând cu data de 9 martie 2011, iar la art.

2 a dispus încetarea de drept a contractului de management al reclamantei și

revocarea acesteia din funcția de director coordonator începând cu data de 10

martie 2011 și trecerea pe o funcție publică de execuție.

Examinând condiția cazului

bine justificat, instanța de fond a constatat că reclamanta a invocat aparente nelegalități

ce caracterizează încetarea raportului de serviciu prin eliberarea funcționarului

din funcția publică. Însă, se reține că prin ordinul contestat, reclamanta nu a

fost eliberată din funcția publică pentru a se impune acordarea dreptului de preaviz

și solicitarea listei funcțiilor publice vacante de la Agenția Națională a Funcționarilor

Publici. Reclamanta a fost revocată din funcția de conducere drept consecință a

încetării contractului de management și trecută pe funcție publică de execuție.

Avizul la care face referire reclamanta în acțiunea sa, cel prevăzut de art. 21

din H.G. nr. 611/2008, nu are legătură cu cauza de față, fiind aviz solicitat pentru

organizarea concursurilor de ocupare a unei funcții publice. Cât privește maniera

de executare a sentinței nr. 11 din 2010, aspectul presupune verificări ample în

legătură cu legalitatea măsurilor luate de pârâtă, inclusiv sub aspectul existenței

obligației de a executa sentința respectivă în forma realizată de pârâtă.

Prin urmare, în urma verificării

sumare a actului administrativ contestat, instanța de fond a apreciat că argumentele

reclamantei nu pun la îndoială, fără discuții, legalitatea actului respectiv.

Examinând condiția pagubei

iminente, instanța de fond a constatat că aceasta nu este îndeplinită. Cerința legii

în acest sens se referă la un prejudiciu material viitor și previzibil ori la perturbarea

gravă a funcționării unei autorități publice. Reclamanta nu a invocat perturbarea

gravă a activității Agenției Județene pentru Prestații Sociale Argeș, ci doar prejudicii

morale și materiale. Cum prejudiciile morale sunt excluse de lege de la valorificare

intr-o cerere de suspendare întemeiată pe art. 14, au fost examinate examinat argumentele

referitoare la prejudiciul material. În legătură cu acest aspect, reclamanta a invocat

lipsirea sa de salariul cuvenit pentru funcția de director coordonator, însă instanța

a constatat că reclamanta nu a primit un astfel de salariu în temeiul ordinului

de reintegrare, pentru că a fost numită începând cu data de 9.03.2011 și revocată

din a doua zi, din data de 10 martie 2011 prin urmare, condiția pagubei iminente

nu este realizată.

cauză

Împotriva sentinței

nr. 260/F-CONT din 27 aprilie 2011, a Curții de Apel Pitești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta E.A.I., criticând-o

pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs susține recurenta că a făcut pe deplin dovada îndeplinirii condițiilor

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 motivat de faptul că a expus

suficiente argumente din care să rezulte atât cazul bine justificat cât iminenta

producere a unei pagube prin actul contestat.

Astfel sub aspectul existenței

unui caz bine justificat, susține recurenta că îndoiala serioasă în privința legalității

actului administrativ contestat izvorăște din modalitatea în care intimata a procedat

la revocarea sa la o zi după repunerea în funcția de director coordonator, în baza

unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Totodată, mai susține

recurenta că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că, concedierea sa nu putea

fi dispusă în perioada când raportul său de serviciu era suspendat, a fost concediată

cu încălcarea art. 99 alin. (3) și (6) din Legea nr. 188/1999 și fără ca măsura

să fie adusă la cunoștință Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în condițiile

art. 21 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008.

În ceea ce privește condiția

iminenței producerii unei pagube susține recurenta că aceasta este dovedită prin

faptul că, urmare a emiterii ordinului prin care a fost eliberată din funcția publică

de conducere, ceea ce a condus la pierderea drepturilor de natură salarială, a fost

afectată în mod direct în ceea ce privește veniturile necesare traiului zilnic.

Totodată, mai susține

recurenta că instanța de fond nu a reținut faptul că legiuitorul nu condiționează

îndeplinirea acestei condiții de caracterul irecuperabil al pagubei, ci doar de

iminența producerii ei.

de recurs

Analizând hotărârea atacată

prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzute de

art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în

continuare.

Înalta Curte constată,

în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea

aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect

și detaliat în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele

expuse de judecătorul fondului ci își va limita analiza la criticile care se circumscriu

unor motive de recurs.

Astfel Înalta Curte analizând

actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată

că nu poate primi criticile formulate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la respectarea

dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004.

În acest sens, Înalta

Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reafirmă că este incontestabil faptul

că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de

protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul

la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție,

presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ

aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă

a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul

bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș)

și t) din aceeași lege.

Îndeplinirea acestor condiții

se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza

împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, simplu fapt

al promovării unei acțiuni în anularea actului administrativ și invocarea unor motive

de nelegalitate prin raportarea la unele dispoziții legale, nefiind de natură a

atrage suspendarea respectivului act administrativ, cum în mod greșit se susține

prin cererea de recurs.

Analizând hotărârea atacată,

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele administrate

în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de

care se bucură actul administrativ contestat și fac verosimilă iminența producerii

unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. Astfel, măsura

destituirii dintr-o funcție publică, dispusă prin actul a cărui suspendare se solicită,

nu constituie prin ea însăși un caz bine justificat. Totodată, cazul bine justificat

nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului

administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai

în cadrul acțiunii în anulare.

Îndeplinirea condiției

referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze

iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță

simplele afirmații ale recurentei referitoare la pierderile de natură salarială

în condițiile în care acestea nu sunt suficiente și concludente pentru a se considera

că sunt întrunite cerințele legale pentru suspendarea executării, știut fiind că

astfel de susțineri nu sunt de natură a răsturna prin ele însele prezumția de legalitate

a actului administrativ contestat.

Toate considerentele expuse,

converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică

și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de E.A.I. împotriva

sentinței nr. 260/ F-CONT din 27 aprilie 2011, a Curții de Apel Pitești, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie

2011.