ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4391/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4391/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentința nr.
460/F-CONT din 27 aprilie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta E.A.I.
în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale, ca
neîntemeiată.
Pentru a se pronunța
astfel, Curtea de Apel examinând cererea reclamantei, în raport de dispozițiile
art. 14 din Legea nr. 554/2004, a constată că acesta nu este întemeiată,
reținând, în esență, următoarele:
Astfel, s-a constată
că, prin sentința nr. 11/F-CONT din 13 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de
Apel Pitești în Dosarul nr. 1567/46/2009, a fost admisă cererea reclamantei E.A.I.
în contradictoriu cu Președintele Agenției Naționale pentru Prestații Sociale,
cu Agenția respectivă și cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale
și s-a dispus anularea ordinului nr. 164 din 12 octombrie 2009 emis de
președintele Agenția Națională pentru Prestații Sociale prin care s-a dispus
revocarea reclamantei din funcția de director coordonator la Agenția Județeană
pentru Prestații Sociale Argeș și încetarea contractului de management al
acesteia.
Apreciind că trebuie
să execute sentința nr. 11/2010, pârâtă, prin președintele său, a emis ordinul
nr. 182 din 9 martie 2011 prin care la art. 1 a dispus repunerea reclamantei în
funcția de director coordonator începând cu data de 9 martie 2011, iar la art.
2 a dispus încetarea de drept a contractului de management al reclamantei și
revocarea acesteia din funcția de director coordonator începând cu data de 10
martie 2011 și trecerea pe o funcție publică de execuție.
Examinând condiția cazului
bine justificat, instanța de fond a constatat că reclamanta a invocat aparente nelegalități
ce caracterizează încetarea raportului de serviciu prin eliberarea funcționarului
din funcția publică. Însă, se reține că prin ordinul contestat, reclamanta nu a
fost eliberată din funcția publică pentru a se impune acordarea dreptului de preaviz
și solicitarea listei funcțiilor publice vacante de la Agenția Națională a Funcționarilor
Publici. Reclamanta a fost revocată din funcția de conducere drept consecință a
încetării contractului de management și trecută pe funcție publică de execuție.
Avizul la care face referire reclamanta în acțiunea sa, cel prevăzut de art. 21
din H.G. nr. 611/2008, nu are legătură cu cauza de față, fiind aviz solicitat pentru
organizarea concursurilor de ocupare a unei funcții publice. Cât privește maniera
de executare a sentinței nr. 11 din 2010, aspectul presupune verificări ample în
legătură cu legalitatea măsurilor luate de pârâtă, inclusiv sub aspectul existenței
obligației de a executa sentința respectivă în forma realizată de pârâtă.
Prin urmare, în urma verificării
sumare a actului administrativ contestat, instanța de fond a apreciat că argumentele
reclamantei nu pun la îndoială, fără discuții, legalitatea actului respectiv.
Examinând condiția pagubei
iminente, instanța de fond a constatat că aceasta nu este îndeplinită. Cerința legii
în acest sens se referă la un prejudiciu material viitor și previzibil ori la perturbarea
gravă a funcționării unei autorități publice. Reclamanta nu a invocat perturbarea
gravă a activității Agenției Județene pentru Prestații Sociale Argeș, ci doar prejudicii
morale și materiale. Cum prejudiciile morale sunt excluse de lege de la valorificare
intr-o cerere de suspendare întemeiată pe art. 14, au fost examinate examinat argumentele
referitoare la prejudiciul material. În legătură cu acest aspect, reclamanta a invocat
lipsirea sa de salariul cuvenit pentru funcția de director coordonator, însă instanța
a constatat că reclamanta nu a primit un astfel de salariu în temeiul ordinului
de reintegrare, pentru că a fost numită începând cu data de 9.03.2011 și revocată
din a doua zi, din data de 10 martie 2011 prin urmare, condiția pagubei iminente
nu este realizată.
Recursul declarat în
cauză
Împotriva sentinței
nr. 260/F-CONT din 27 aprilie 2011, a Curții de Apel Pitești, secția comercială
și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta E.A.I., criticând-o
pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304
1
C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor
de recurs susține recurenta că a făcut pe deplin dovada îndeplinirii condițiilor
prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 motivat de faptul că a expus
suficiente argumente din care să rezulte atât cazul bine justificat cât iminenta
producere a unei pagube prin actul contestat.
Astfel sub aspectul existenței
unui caz bine justificat, susține recurenta că îndoiala serioasă în privința legalității
actului administrativ contestat izvorăște din modalitatea în care intimata a procedat
la revocarea sa la o zi după repunerea în funcția de director coordonator, în baza
unei hotărâri judecătorești irevocabile.
Totodată, mai susține
recurenta că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că, concedierea sa nu putea
fi dispusă în perioada când raportul său de serviciu era suspendat, a fost concediată
cu încălcarea art. 99 alin. (3) și (6) din Legea nr. 188/1999 și fără ca măsura
să fie adusă la cunoștință Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în condițiile
art. 21 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008.
În ceea ce privește condiția
iminenței producerii unei pagube susține recurenta că aceasta este dovedită prin
faptul că, urmare a emiterii ordinului prin care a fost eliberată din funcția publică
de conducere, ceea ce a condus la pierderea drepturilor de natură salarială, a fost
afectată în mod direct în ceea ce privește veniturile necesare traiului zilnic.
Totodată, mai susține
recurenta că instanța de fond nu a reținut faptul că legiuitorul nu condiționează
îndeplinirea acestei condiții de caracterul irecuperabil al pagubei, ci doar de
iminența producerii ei.
Hotărârea instanței
de recurs
Analizând hotărârea atacată
prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzute de
art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304
1
C. proc.
civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în
continuare.
Înalta Curte constată,
în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea
aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect
și detaliat în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele
expuse de judecătorul fondului ci își va limita analiza la criticile care se circumscriu
unor motive de recurs.
Astfel Înalta Curte analizând
actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată
că nu poate primi criticile formulate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivului
de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la respectarea
dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004.
În acest sens, Înalta
Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reafirmă că este incontestabil faptul
că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de
protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul
la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție,
presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ
aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă
a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul
bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș)
și t) din aceeași lege.
Îndeplinirea acestor condiții
se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza
împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, simplu fapt
al promovării unei acțiuni în anularea actului administrativ și invocarea unor motive
de nelegalitate prin raportarea la unele dispoziții legale, nefiind de natură a
atrage suspendarea respectivului act administrativ, cum în mod greșit se susține
prin cererea de recurs.
Analizând hotărârea atacată,
prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele administrate
în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de
care se bucură actul administrativ contestat și fac verosimilă iminența producerii
unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. Astfel, măsura
destituirii dintr-o funcție publică, dispusă prin actul a cărui suspendare se solicită,
nu constituie prin ea însăși un caz bine justificat. Totodată, cazul bine justificat
nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului
administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai
în cadrul acțiunii în anulare.
Îndeplinirea condiției
referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze
iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță
simplele afirmații ale recurentei referitoare la pierderile de natură salarială
în condițiile în care acestea nu sunt suficiente și concludente pentru a se considera
că sunt întrunite cerințele legale pentru suspendarea executării, știut fiind că
astfel de susțineri nu sunt de natură a răsturna prin ele însele prezumția de legalitate
a actului administrativ contestat.
Toate considerentele expuse,
converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică
și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312
alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de E.A.I. împotriva
sentinței nr. 260/ F-CONT din 27 aprilie 2011, a Curții de Apel Pitești, secția
comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie
2011.