ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4391/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința nr. 460/F-CONT din 27 aprilie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta E.A.I. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Prestații Sociale, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel examinând cererea reclamantei, în raport de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, a constată că acesta nu este întemeiată, reținând, în esență, următoarele: Astfel, s-a constată că, prin sentința nr. 11/F-CONT din 13 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 1567/46/2009, a fost admisă cererea reclamantei E.A.I.

în contradictoriu cu Președintele Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, cu Agenția respectivă și cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și s-a dispus anularea ordinului nr. 164 din 12 octombrie 2009 emis de președintele Agenția Națională pentru Prestații Sociale prin care s-a dispus revocarea reclamantei din funcția de director coordonator la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Argeș și încetarea contractului de management al acesteia. Apreciind că trebuie să execute sentința nr. 11/2010, pârâtă, prin președintele său, a emis ordinul nr. 182 din 9 martie 2011 prin care la art. 1 a dispus repunerea reclamantei în funcția de director coordonator începând cu data de 9 martie 2011, iar la art. 2 a dispus încetarea de drept a contractului de management al reclamantei și revocarea acesteia din funcția de director coordonator începând cu data de 10 martie 2011 și trecerea pe o funcție publică de execuție.

Examinând condiția cazului bine justificat, instanța de fond a constatat că reclamanta a invocat aparente nelegalități ce caracterizează încetarea raportului de serviciu prin eliberarea funcționarului din funcția publică. Însă, se reține că prin ordinul contestat, reclamanta nu a fost eliberată din funcția publică pentru a se impune acordarea dreptului de preaviz și solicitarea listei funcțiilor publice vacante de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Reclamanta a fost revocată din funcția de conducere drept consecință a încetării contractului de management și trecută pe funcție publică de execuție. Avizul la care face referire reclamanta în acțiunea sa, cel prevăzut de art. 21 din H.G.

nr. 611/2008, nu are legătură cu cauza de față, fiind aviz solicitat pentru organizarea concursurilor de ocupare a unei funcții publice. Cât privește maniera de executare a sentinței nr. 11 din 2010, aspectul presupune verificări ample în legătură cu legalitatea măsurilor luate de pârâtă, inclusiv sub aspectul existenței obligației de a executa sentința respectivă în forma realizată de pârâtă. Prin urmare, în urma verificării sumare a actului administrativ contestat, instanța de fond a apreciat că argumentele reclamantei nu pun la îndoială, fără discuții, legalitatea actului respectiv. Examinând condiția pagubei iminente, instanța de fond a constatat că aceasta nu este îndeplinită. Cerința legii în acest sens se referă la un prejudiciu material viitor și previzibil ori la perturbarea gravă a funcționării unei autorități publice.

Reclamanta nu a invocat perturbarea gravă a activității Agenției Județene pentru Prestații Sociale Argeș, ci doar prejudicii morale și materiale. Cum prejudiciile morale sunt excluse de lege de la valorificare intr-o cerere de suspendare întemeiată pe art. 14, au fost examinate examinat argumentele referitoare la prejudiciul material. În legătură cu acest aspect, reclamanta a invocat lipsirea sa de salariul cuvenit pentru funcția de director coordonator, însă instanța a constatat că reclamanta nu a primit un astfel de salariu în temeiul ordinului de reintegrare, pentru că a fost numită începând cu data de 9.03.2011 și revocată din a doua zi, din data de 10 martie 2011 prin urmare, condiția pagubei iminente nu este realizată.

2. Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței nr. 260/F-CONT din 27 aprilie 2011, a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta E.A.I., criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs susține recurenta că a făcut pe deplin dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 motivat de faptul că a expus suficiente argumente din care să rezulte atât cazul bine justificat cât iminenta producere a unei pagube prin actul contestat. Astfel sub aspectul existenței unui caz bine justificat, susține recurenta că îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ contestat izvorăște din modalitatea în care intimata a procedat la revocarea sa la o zi după repunerea în funcția de director coordonator, în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Totodată, mai susține recurenta că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că, concedierea sa nu putea fi dispusă în perioada când raportul său de serviciu era suspendat, a fost concediată cu încălcarea art. 99 alin. (3) și (6) din Legea nr. 188/1999 și fără ca măsura să fie adusă la cunoștință Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în condițiile art. 21 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008. În ceea ce privește condiția iminenței producerii unei pagube susține recurenta că aceasta este dovedită prin faptul că, urmare a emiterii ordinului prin care a fost eliberată din funcția publică de conducere, ceea ce a condus la pierderea drepturilor de natură salarială, a fost afectată în mod direct în ceea ce privește veniturile necesare traiului zilnic.

Totodată, mai susține recurenta că instanța de fond nu a reținut faptul că legiuitorul nu condiționează îndeplinirea acestei condiții de caracterul irecuperabil al pagubei, ci doar de iminența producerii ei. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare. Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect și detaliat în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului ci își va limita analiza la criticile care se circumscriu unor motive de recurs.

Astfel Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la respectarea dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004.

În acest sens, Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reafirmă că este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Îndeplinirea acestor condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, simplu fapt al promovării unei acțiuni în anularea actului administrativ și invocarea unor motive de nelegalitate prin raportarea la unele dispoziții legale, nefiind de natură a atrage suspendarea respectivului act administrativ, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat și fac verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

Astfel, măsura destituirii dintr-o funcție publică, dispusă prin actul a cărui suspendare se solicită, nu constituie prin ea însăși un caz bine justificat. Totodată, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare. Îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații ale recurentei referitoare la pierderile de natură salarială în condițiile în care acestea nu sunt suficiente și concludente pentru a se considera că sunt întrunite cerințele legale pentru suspendarea executării, știut fiind că astfel de susțineri nu sunt de natură a răsturna prin ele însele prezumția de legalitate a actului administrativ contestat.

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de E.A.I. împotriva sentinței nr. 260/ F-CONT din 27 aprilie 2011, a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2011.