ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 653/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 653/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 129/CA din 17 mai

2010, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a

admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul B.E.A. și a dispus anularea

Ordinului nr. 459 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele Casei Naționale de

Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin care reclamantul a fost

eliberat din funcția de conducere de director executiv al Casei Județene de

Pensii Vaslui. Prin aceeași sentință, instanța de fond a respins excepțiile lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, prematurității și

inadmisibilității acțiunii.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepțiile prematurității și

inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa plângerii prealabile, că acestea nu

sunt întemeiate, față de împrejurarea că acțiunea cu care este investită instanța

nu este una tipică, în anularea unui act administrativ, ci o acțiune introdusă

în condițiile speciale prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004; de asemenea,

reține instanța de fond, Guvernul României are calitate procesuală pasivă în

cauză, în raport cu unul dintre capetele de cerere formulate prin acțiune, prin

care se solicită anularea O.U.G. nr. 37/2009, al cărei autor este.

Cu privire la fondul cauzei, prima

instanță a reținut, în esență, că Ordinul nr. 459 din 23 aprilie 2009 emis de

Președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale

este nelegal, ca o consecință a faptului că a fost emis în baza prevederilor

art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituționale

prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, definitivă

și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, în raport cu dispozițiile art. 304

pct.7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., au declarat recurs pârâții.

În motivarea căii de atac formulate,

recurenta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale

reiterează apărările invocate în fața instanței de fond, acestea referindu-se,

în esență, la legalitatea ordinului contestat, care, susține recurenta, derivă

din împrejurarea că acesta a fost emis în executarea prevederilor art. III alin.

(1) din O.U.G. nr. 37/2009, conform cărora funcțiile publice de natura celei deținute

de intimatul-reclamant au fost eliminate din categoria funcțiilor publice,

reglementate de Legea nr. 188/1999.

De asemenea, recurenta reiterează

excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa

procedurii prealabile.

În motivarea recursului său, Guvernul

României arată, în esență, că față de

împrejurarea

că nu este emitentul actului a cărui anulare a fost dispusă prin hotărârea

atacată, în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității

sale procesuale

pasive.

Examinând sentința atacată, în raport

cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și

cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursurile

sunt

nefondate, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, în ceea ce privește excepțiile

prematurității și inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii

prealabile, invocate și în fața primei instanțe, se constată că

aceasta în mod corect le-a respins ca

neîntemeiată, de vreme ce acțiunea este introdusă în condițiile speciale

prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004 iar, potrivit prevederilor

art.

7 alin. (5) din același act normativ, „în cazul acțiunilor (...) care privesc

cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe (...)

nu este obligatorie plângerea prealabilă".

Referitor la criticile aduse cu

privire la soluția pronunțată pe fondul cauzei, se vor reține următoarele:

Prin Ordinul nr. 459 din 23 aprilie 2009

emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări

Sociale, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de conducere

de director executiv al Casei Județene de Pensii Vaslui.

Temeiul juridic al actului

administrativ susmenționat este, așa cum rezultă în mod explicit din chiar conținutul

său, art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire

a activității administrației publice locale și dispozițiile

Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată.

Înalta Curte

apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de

drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu

privire la excepția de neconstituționalitate

și efectele acesteia.

Astfel, controlul de constituționalitate

exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de

conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile

Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților

cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1) din

Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele

din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își

încetează efectele juridice la 45 de zile de la

publicarea deciziei Curții Constituționale

dacă, în acest interval,

Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata

acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

Conform alin. (4) din articolul aflat

în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial

al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au

putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile Curții Constituționale

privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată

aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din

sistemul normativ.

Cu alte cuvinte, în situația în care

soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată,

întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar

fi lipsită de finalitate.

Cu privire la acest aspect, poate fi

amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că

instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor

constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile

neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat

la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții

Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm.

din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra

legii

de aprobare a

O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie

conținutul normativ al legii.

Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie

2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a

O.U.G. nr. 37/2009 iar din analiza

considerentelor

deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul

normativ

aprobat prin această lege.

De asemenea, prin decizia nr. 1629 din

3 decembrie 2009, instanța

constituțională

a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

In considerentele

deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în

esență, că modalitatea de reglementare

a funcției publice, respectiv „actul

administrativ"

de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică

problema

statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a

contractului de management.

În plus, instanța constituțională a

precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile

art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice

de conducere, reglementat prin Legea nr.

188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-

un domeniu pentru care nu

avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din

Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate

introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate

avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste

ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și,

după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ

sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de

lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o

persoană vătămată, în cazul în care

s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o

altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale,

Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii

excepției de neconstituționalitate a ordonanței

într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției,

și în cauze similare,

care au ca temei juridic aceleași prevederi

declarate neconstituționale.

În speța de față,

intimatul-reclamant a solicitat anularea actului administrativ de

eliberare din funcția de conducere,

temeiul juridic al cererii sale fiind Legea nr. 554/2004.

După cum s-a arătat anterior, măsurile

contestate au avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a

fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4)

din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței

constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea

actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține

că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în

alte situații decât cele reglementate de Legea

nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod

evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de

securitate socială, protejată prin

Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și actele comunitare, precum și prin alte

tratate internaționale la care România este parte și a căror

îndeplinire este obligată să o

asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din

Constituția României.

Înalta Curte reține, de asemenea, că

atât O.U.G. nr. 37/2009 cât și legea de aprobare a acestei ordonanțe au fost

declarate neconstituționale, prin decizia nr. 1257/2009; aceasta, deoarece

analiza de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și

însăși ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a

aprobat ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispozițiile

ordonanței.

Pe cale de consecință, actele și

măsurile adoptate în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de

neconstituționalitate al ordonanței și, drept urmare, în mod corect au fost

anulate de instanța de fond.

În ceea ce privește recursul formulat

de pârâtul Guvernul României, care vizează exclusiv soluția referitoare la

excepția lipsei calității sale procesuale pasive, se constată, de asemenea, că

în mod corect aceasta a fost respinsă de instanța de fond, întrucât, deși

Guvernul nu este emitentul actului a cărui anulare a fost dispusă prin

hotărârea atacată, acesta are, totuși, calitate procesuală pasivă, raportat la

cererea de chemare în judecată considerată în ansamblul său, al cărei obiect

complex conține și capătul de cerere referitor la anularea O.U.G. nr. 37/2009,

al cărei autor este recurentul.

Pentru considerentele arătate,

recursurile vor fi respinse, ca nefondate, menținându-se sentința atacată, ca

fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de pârâții

Guvernul României și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări

Sociale împotriva sentinței nr. 129/CA din 17 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 4 februarie 2011.