ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 653/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 129/CA din 17 mai 2010, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul B.E.A. și a dispus anularea Ordinului nr. 459 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin care reclamantul a fost eliberat din funcția de conducere de director executiv al Casei Județene de Pensii Vaslui. Prin aceeași sentință, instanța de fond a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, prematurității și inadmisibilității acțiunii.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa plângerii prealabile, că acestea nu sunt întemeiate, față de împrejurarea că acțiunea cu care este investită instanța nu este una tipică, în anularea unui act administrativ, ci o acțiune introdusă în condițiile speciale prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004; de asemenea, reține instanța de fond, Guvernul României are calitate procesuală pasivă în cauză, în raport cu unul dintre capetele de cerere formulate prin acțiune, prin care se solicită anularea O.U.G. nr. 37/2009, al cărei autor este. Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că Ordinul nr. 459 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale este nelegal, ca o consecință a faptului că a fost emis în baza prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, în raport cu dispozițiile art. 304 pct.7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., au declarat recurs pârâții. În motivarea căii de atac formulate, recurenta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale reiterează apărările invocate în fața instanței de fond, acestea referindu-se, în esență, la legalitatea ordinului contestat, care, susține recurenta, derivă din împrejurarea că acesta a fost emis în executarea prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009, conform cărora funcțiile publice de natura celei deținute de intimatul-reclamant au fost eliminate din categoria funcțiilor publice, reglementate de Legea nr. 188/1999. De asemenea, recurenta reiterează excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile. În motivarea recursului său, Guvernul României arată, în esență, că față de împrejurarea că nu este emitentul actului a cărui anulare a fost dispusă prin hotărârea atacată, în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, în ceea ce privește excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, invocate și în fața primei instanțe, se constată că aceasta în mod corect le-a respins ca neîntemeiată, de vreme ce acțiunea este introdusă în condițiile speciale prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004 iar, potrivit prevederilor art. 7 alin. (5) din același act normativ, „în cazul acțiunilor (...) care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe (...) nu este obligatorie plângerea prealabilă". Referitor la criticile aduse cu privire la soluția pronunțată pe fondul cauzei, se vor reține următoarele: Prin Ordinul nr. 459 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv al Casei Județene de Pensii Vaslui.

Temeiul juridic al actului administrativ susmenționat este, așa cum rezultă în mod explicit din chiar conținutul său, art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale și dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată. Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia. Astfel, controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Cu privire la acest aspect, poate fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G.

nr. 105/2009. In considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într- un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea actului administrativ de eliberare din funcția de conducere, temeiul juridic al cererii sale fiind Legea nr. 554/2004. După cum s-a arătat anterior, măsurile contestate au avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României. Înalta Curte reține, de asemenea, că atât O.U.G.

nr. 37/2009 cât și legea de aprobare a acestei ordonanțe au fost declarate neconstituționale, prin decizia nr. 1257/2009; aceasta, deoarece analiza de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispozițiile ordonanței. Pe cale de consecință, actele și măsurile adoptate în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și, drept urmare, în mod corect au fost anulate de instanța de fond.

În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul Guvernul României, care vizează exclusiv soluția referitoare la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, se constată, de asemenea, că în mod corect aceasta a fost respinsă de instanța de fond, întrucât, deși Guvernul nu este emitentul actului a cărui anulare a fost dispusă prin hotărârea atacată, acesta are, totuși, calitate procesuală pasivă, raportat la cererea de chemare în judecată considerată în ansamblul său, al cărei obiect complex conține și capătul de cerere referitor la anularea O.U.G. nr. 37/2009, al cărei autor este recurentul. Pentru considerentele arătate, recursurile vor fi respinse, ca nefondate, menținându-se sentința atacată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursurile declarate de pârâții Guvernul României și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinței nr. 129/CA din 17 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2011.