ÎCCJ, Decizia nr. 43/2005

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 333/P/1998 din 7 decembrie 1998, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a trimis în judecată, între alții, pe inculpatul S.D. Ștefan, pentru săvârșirea, în concurs și în formă continuată, a unei infracțiuni de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) - (3) C. pen., a patru infracțiuni de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) - (3) C. pen., toate cu aplicarea art. 75 lit. a) din același cod, precum și pentru participație improprie la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 31, raportat la art. 289 C. pen. și pentru asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen.

Tribunalul Dolj, prin sentința penală nr. 353 din 3 iulie 2000, a condamnat, între alții, pe inculpatul menționat la: - 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (parte civilă SC S. SA Poarta Albă); - câte 12 ani închisoare pentru complicitate la două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) și alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (părți civile SC AG.

SA Rast și SC P. SA Dolj); - 13 ani închisoare pentru complicitate la participație improprie la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26, raportat la art. 31 alin. (2), raportat la art. 215 alin. (1), (3) și alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din două fapte prevăzute de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1) și (3) din același Cod și dintr-o infracțiune prevăzută de art. 26, raportat la art. 311 alin. (2), raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și - 3 ani și 6 luni închisoare pentru participație improprie la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2), raportat la art. 289 C. pen. A contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat inculpatul menționat, pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că împreună cu alte persoane, inculpatul S.D. a indus și menținut în eroare reprezentanții unor societăți comerciale, cu ocazia încheierii și derulării unor contracte având ca obiect vânzarea-cumpărarea de cereale.

Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin decizia penală nr. 344 din 7 iunie 2001, a admis, între altele, apelul declarat de inculpatul S.D., împotriva hotărârii primei instanțe și a redus cuantumul pedepselor la: - 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; - 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; - 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

și la - 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 31 alin. (2) și art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. A contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, sporită cu un an închisoare, urmând ca în final, inculpatul S.D. să execute 7 ani închisoare. În baza art. 31 alin. (2), raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat inculpatul menționat, la 2 ani închisoare, pedeapsă pe care a constatat-o grațiată în temeiul art. 1 din Legea nr. 137/1997.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a avut în vedere, în principal, modificarea art. 146 C. pen., prin art. 1 pct. 5 din O.G. nr. 207/2000. Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 3504 din 4 iulie 2002, între altele, a respins ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D., împotriva deciziei pronunțate în apel, reținând că starea de fapt a fost corectă stabilită, iar pedepsele au fost judicios proporționalizate. Împotriva celor trei hotărâri pronunțate în cauză, Procurorul general a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen. S-a susținut că, ignorând exigențele impuse de dispozițiile art. 17 C. pen., instanțele de judecată s-au pronunțat asupra vinovăției inculpatului S.D.

fără a elucida o serie de aspecte esențiale configurării infracțiunilor în materialitatea lor. Astfel, din actele cauzei nu rezultă că inculpatul menționat a participat ori a ajutat pe ceilalți coinculpați, la inducerea sau menținerea în eroare a cocontractanților pe parcursul încheierii ori derulării contractelor. Drept urmare, dispunând condamnarea inculpatului S.D., instanțele au comis o gravă eroare de fapt. În concluzie, Procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate, în limitele arătate și, în rejudecare, achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Recursul în anulare este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În raport cu dispozițiile art. 62 și 63 C. proc.

pen., cu referire la art. 1, 200 și 289 din același cod, hotărârea prin care se soluționează cauza penală dedusă judecății, trebuie să apară ca o concluzie logică a vinovăției, susținută de materialul probator administrat în cauză. În acest context, eroarea gravă de fapt, cu titlu de caz de casare, impune îndeplinirea cumulativă a două cerințe, și anume: să se fi comis o eroare în stabilirea faptelor și această eroare să fie gravă. Eroarea în stabilirea faptelor trebuie să fie evidentă, în sensul că situația de fapt, în raport cu probele administrate, este alta, decât cea reținută de instanță. Or, această primă cerință nu se constată a fi îndeplinită în cauză.

Astfel, prin rechizitoriul nr. 333/P/1998 din 7 decembrie 1998, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a trimis în judecată pe inculpatul S.D., pentru săvârșirea în concurs real, a următoarelor infracțiuni: - o infracțiune de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) - (3) C. pen., constând în aceea că în luna februarie 1997 a indus și menținut în eroare, reprezentanții SC S. SA Poarta Albă, cu ocazia încheierii unei convenții, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, producând acestei societăți comerciale, o pagubă de 30 milioane lei; - trei infracțiuni de complicitate la înșelăciune prevăzute de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1) - (3) C. pen., constând în aceea că a ajutat la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune de către G.G.

și O.P., în dauna SC A. SA Rast (prejudiciu - 326.735.380 lei), SC A. SA Zănoaga (prejudiciu - 52.653.724 lei) și SC P. SA Dolj (prejudiciu - 237.180.000 lei): - o infracțiune în formă continuată de participație improprie la fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2), raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că a determinat, cu intenție, pe numitul D.C., să întocmească patru scrisori de trăsură, în care s-au atestat mențiuni necorespunzătoare adevărului, fără ca acesta din urmă să cunoască acest aspect; - infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1)și (2) C. pen.

Prima instanță a reținut în sarcina inculpatului menționat și a dispus în sensul condamnării acestuia pentru săvârșirea: - unei infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (1) - (3) și art. 75 lit. a) C. pen., parte vătămată SC S. SA Poarta Albă; - două infracțiuni prevăzute de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1) – (3) și alineat ultim și art. 75 lit. a) C. pen., părți vătămate SC A. SA Rast și SC P. SA Dolj; - o infracțiune prevăzută de art. 26, raportat la art. 31 alin. (2), raportat la art. 215 alin. (1) - (3) și alineat ultim și art. 75 lit. c) C. pen. Situația de fapt reținută de prima instanță este susținută de materialul probator administrat în cauză. Astfel, este dovedită cert calitatea inculpatului S.D., de asociat unic al SC E.C.

SRL Craiova, în perioada 1994 - 30 ianuarie 1998, încasarea cec-ului în valoare de 30 milioane lei emis de partea vătămată SC S. SA Poarta Albă, asigurarea delegatului părții vătămate că este expediată cantitatea de porumb boabe contractată. Cu referire la infracțiunile de înșelăciune în dauna părților vătămate SC A. SA Rast și SC P. SA Dolj, de asemenea, situația de fapt este susținută de materialul probator administrat. Situația de fapt expusă, menține identitatea axiologică, chiar și în condițiile declarațiilor acestui inculpat, în parte, dar neesențial retractive, date în cursul cercetării judecătorești. Astfel, susținerea în sensul reducerii participării sale exclusiv la operațiuni tehnice de recepție a cerealelor, nu este confirmată de nici una din probele administrate în cauză, atât la urmărirea penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, dovedită fiind, însă, cert de ansamblul materialului probator administrat, vinovăția inculpatului menționat.

Cu ocazia controlului judiciar efectuat de instanțele de apel și recurs, situația de fapt a fost apreciată ca fiind corect reținută, schimbările intervenite în apel privind exclusiv încadrarea juridică și individualizarea pedepselor. Drept urmare, cu referire și la împrejurarea că nu se constată motive pentru o altă selecție a probelor, în sensul constatării altei situații de fapt, decât cea expusă, hotărârile atacate nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 din același cod, invocat de Procurorul general. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul în anulare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 353 din 3 iulie 2000 a Tribunalului Dolj, deciziei penale nr. 344 din 7 iunie 2001, a Curții de Apel Craiova și deciziei nr. 3504 din 4 iulie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția penală, privind pe inculpatul S.D. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2005.