ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 305/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Z.C.A. a solicitat efectuarea

de cercetări față de T.L., notar public, și față de numiții C.I.A., C.A.D.,

T.V. și T.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor și de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute

de art. 246 și art. 288 C. pen.

În motivarea plângerii,

petiționarul a arătat că notarul public sus-menționat a săvârșit infracțiunile

pentru care solicită efectuarea cercetărilor, cu ocazia redactării și

autentificării contractului de vânzare-cumpărare nr. 1080 din 26 aprilie 2002,

având ca obiect imobilul situat în București, în sensul că nu s-a avut în

vedere existența unui litigiu în justiție, că certificatul fiscal s-a emis după

înregistrarea actului, care s-ar fi încheiat în realitate la 22 aprilie 2002 și

că nu s-a obținut în prealabil extrasul de carte funciară, în care există

mențiunea de interdicție de înstrăinare.

Prin rezoluția din 18 martie

2003, emisă în dosarul nr. 362/P/2002, procurorul desemnat din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus neînceperea

urmăririi penale față de T.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de art. 246 C. pen. și art. 289 din același cod.

Prin aceeași rezoluție s-a

dispus, în temeiul art. 38, raportat la art. 42 și art. 45 C. proc. pen., față

de C.I.A., C.A.D., T.V. și T.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute

de art. 288 C. pen., și art. 215 din același cod, cauza astfel disjunsă, urmând

a fi soluționată de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București.

În motivarea rezoluției s-a

arătat că notarul public a încheiat legal actul în cauză, ținând seama de

situația juridică a imobilului la care se referă, că le-a explicat părților

contractante drepturile și obligațiile ce le revin în cazul actului sub

condiție suspensivă, că nu s-au încălcat interesele legitime, ale vreunei

persoane, fiind-i prezentate acte legale de proprietate neconfirmnându-se

existența datelor nereale pretinse.

Nemulțumit de soluția de neîncepere

a urmăririi penale, petiționarul s-a plâns organelor ierarhic superioare

conform dispozițiilor anterioare Legii nr. 281/2003 publicate la 1 iulie 2003.

Plângerea a fost respinsă de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin

rezoluția motivată din 12 mai 2003 (dosar nr. 945/2003) și de procurorul șef de

secție din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin

rezoluția din 9 septembrie 2003 (dosar nr. 40853/2003).

Nemulțumit și de această

rezoluție, petiționarul Z.C.A. a formulat plângere prin care a susținut că nu

au fost efectuate investigațiile solicitate care ar fi confirmat vinovăția

notarului public I.T., cât și a cumpărătorilor și vânzătorilor imobilului,

respectiv C.D.A., C.I.A., T.L. și T.V.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 110 din 25 octombrie 2004, a

respins plângerea ca nefondată.

În motivarea acestei

soluții, instanța de fond a reținut următoarele:

Imobilul în cauză a format

obiectul unor dezbateri succesorale soldate cu atribuirea lui în natură

intimatei C.I.A., care a fost obligată să achite petiționarului o sultă de

174.528.608 lei (decizia civilă de partaj succesoral nr. 3588 din 15 decembrie

1998 a Tribunalului București, secția a III-a civilă).

Petiționarul nu a fost

mulțumit cu această soluție utilizând căi extraordinare de atac, care au fost

respinse.

La 26 aprilie 2002, notarul

T.I. a autentificat contractul de vânzare-cumpărare a imobilului în cauză

încheiat între soții C. și intimații T.A. și T.L. și cum la acea dată nu era

radiată interdicția de vânzare-cumpărare notată în cartea funciară (existentă

anterior soluționării definitive a litigiului succesoral) vânzarea s-a făcut

sub condiție suspensivă în conformitate cu dispozițiunile art. 1017 și

următorii C. civ., specificându-se că „în posesia și proprietatea deplină

cumpărătorii vor intra după radierea de vânzător a înscrierii somației și a

oricăror interdicții notate în cartea funciară, dar nu mai târziu de 1 iulie

2002, dată când se va face și intabularea dreptului de proprietate în cartea

funciară a Judecătoriei sectorului 3 București.

Condiția din act s-a

realizat în termenul stipulat, constatându-se totodată prin verificarea

nemijlocită în cursul judecății că în registrele originale ale notarului,

inclusiv în chitanțierele de încasări, nu există modificările pretinse de

petiționar.

În aceste condiții a

stabilit că notarul public a încheiat actul de vânzare-cumpărare și a examinat

cu atenția necesară raporturile juridice dintre părțile contractante, titlurile

de proprietate prezentate, dovada de consemnare a sultei, încheierea

judecătoriei de radiere a privilegiului de sultă din cartea funciară, dându-le

părților lămuririle și explicațiile necesare asupra naturii și consecințelor

actului autentic întocmit, neconfirmându-se existența vreunei activități

infracționale.

Ca atare, arată instanța de

fond, soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost corespunzătoare probelor

administrate și motivată temeinic prin prezentarea exhaustivă a situației de

fapt și a modificării succesive a raporturilor juridice asupra imobilului în

discuție, fiind judicios menținută pe cale ierarhică de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva acestei hotărâri

petiționarul Z.C.A. a declarat recurs, criticând-o sub aspectul legalității și

temeiniciei. Se susține că deși în sesizarea inițială adresată parchetului a

învederat că actul de vânzare-cumpărare în discuție a fost întocmit inițial la

data de 22 aprilie 2002, cumpărător fiind numita P.A., pentru ca ulterior data

să fie modificată în 26 aprilie 2002, cumpărători fiind T.V. și T.L., în cauză

nu s-a efectuat nici o verificare cu privire la data „reală” a întocmirii

actului. În consecință, recurentul solicită completarea cercetărilor pentru

stabilirea datei reale la care s-a întocmit actul de vânzare-cumpărare.

Critica formulată este

neîntemeiată.

Cum în mod temeinic au

reținut și motivat atât procurorul cât și instanța de fond, actele și lucrările

dosarului dovedesc că, în speță, actul de vânzare-cumpărare s-a autentificat la

26 aprilie 2002.

În această privință este de

arătat că notarul public T.I. a autentificat contractul în cauză prin

încheierea nr. 1080 din 26 aprilie 2002, părțile contractante fiind C.I.A. și

C.A.D. în calitate de vânzători și T.V. și T.L., în calitate de cumpărători.

De asemenea, este de arătat

că acest act de vânzare-cumpărare nu prezintă modificări, ștersături sau

adăugiri, nici cu privire la data autentificării lui nici în conținutul

acestuia.

Mai este de arătat că în

evidența notarului public nu figurează, la data de 22 aprilie 2002, nici un act

notarial încheiat pe numele P.A., persoană, care, în opinia recurentului, ar fi

încheiat inițial la același notar public, un contract de vânzare-cumpărare cu

soții C. și care, ar fi renunțat apoi la încheierea acestui act, iar notarul

public ar fi autentificat ulterior contractul încheiat cu familia T. la data de

22 aprilie 2002, înlocuind așa-zisul contract de vânzare-cumpărare, care ar fi

fost încheiat cu presupusa cumpărătoare P.A.

De subliniat că singurul

contract de vânzare-cumărare a imobilului în cauză, autentificat de notarul

public menționat și înregistrat în evidențele acestui birou notarial, este

contractul de vânzare-cumpărare nr. 1080 din 26 aprilie 2002, părțile fiind

cele înscrise în actul autentic sus-menționat.

Pe de altă parte, din

examinarea actelor dosarului mai rezultă că vânzarea imobilului în cauză s-a

realizat cu respectarea de către notar a dispozițiilor legale în materie.

Aceasta cu atât mai mult cu cât actul a fost încheiat sub condiție suspensivă

ceea ce a făcut ca transferul dreptului de proprietate asupra imobilului să

aibă loc numai dacă obligațiile asumate de părți cu ocazia încheierii actului,

vor fi îndeplinite.

Astfel fiind, se impune

concluzia la care s-a ajuns că notarul public T.L. nu a săvârșit nici o faptă

prevăzută de legea penală ca infracțiune.

Pe cale de consecință, se

constată că soluția de neînceperea urmăririi penale în ceea ce o privește pe

T.I., notar public sub aspectul săvârșirii de către aceasta a infracțiunilor

prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 289 din același cod, dată prin ordonanța

din 18 martie 2003 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

menținută de prima instanță este temeinică și legală, neexistând temeiuri

pentru desființarea ei, în sensul în care s-a solicitat prin recurs.

Față de cele arătate și cum

verificând hotărârea atacată în conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor motive care analizate

din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat este

nefondat și a fi respins ca tare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit.

b) și a se dispune potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul Z.C.A. împotriva sentinței penale

nr. 110 din 25 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurentul

petiționar la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 ianuarie 2005.