ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 772/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 268 in 16 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată plângerea petentului Ș.T. și a menținut ordonanța

din 25 februarie 2009 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 2588/P/2005.

A obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Prin ordonanța din 25 februarie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 2588/P/2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public T.C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., uz de fals prevăzut de art. 291 C. pen. și de complicitate la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzut de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a dispus disjungerea cauzei față de A.N. în vederea identificării acestuia și continuarea cercetărilor pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., art. 288 C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 293 C. pen., art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 C. pen. și art. 31 alin. (2) raportat la art. 246 C. pen. și declinarea competenței de soluționare a dosarului disjuns în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 București.

Pentru a se dispune astfel s-a reținut că prin plângerea formulată la data de 8 august 2005 și înregistrată, inițial, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 București sub nr. 7669/P/2005, numitul Ș.T., cu domiciliul stabil în S.U.A., a solicitat să se efectueze cercetări cu privire la condițiile în care a fost înstrăinat, fără știrea și consimțământul său, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 711 din 10 mai 2005 la Biroul Notarilor Publici Asociați N. din București, imobilul (teren în suprafață de 233,18 mp și construcțiile edificate pe acesta) situat în București, sector 3, și dobândit, prin cumpărare, în timpul căsătoriei cu Ș.E.

Ulterior, la data de 24 noiembrie 2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 București a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, apreciind că existau indicii privind săvârșirea, de către notarul public T.C.C., a infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.

Prin ordonanța nr. 2588/P/2005 din data de 04 iulie 2006, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 51 C. pen., neînceperea urmăririi penale față de notarul public T.C.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. și uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., reținând, în urma actelor premergătoare efectuate în cauză, că, în momentul autentificării actului de vânzare-cumpărare din 10 mai 2005, sus-numita s-a aflat în eroare cu privire la identitatea persoanei care a semnat contractul respectiv, în calitate de vânzătoare.

De asemenea, prin aceeași ordonanță s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 38 C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen. raportat la art. 42 C. proc. pen. cu aplicarea art. 25 C. proc. pen. și art. 30 alin. (1) lit. a), d) C. proc. pen., disjungerea cauzei față de A.N., în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215 C. pen., art. 288 C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 292 C. pen., precum și declinarea competenței de soluționare a lucrării disjunse în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București.

Împotriva ordonanței sus-menționate numitul Ș.T. a formulat plângere, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 1405/II-2/2006 din data de 22 august 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

După pronunțarea acestei soluții, petentul a formulat o nouă plângere, întemeiată pe prevederile art. 278

1

C. proc. pen.

Analizând actele dosarului în raport de criticile formulate de către petent, Judecătoria Sector 3 București, secția penală a apreciat că cercetările efectuate în cauză erau incomplete - astfel încât, prin sentința penală nr. 71 din 01 februarie 2007, (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2128/R din 10 octombrie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală), a dispus admiterea plângerii, desființarea ordonanței nr. 2588/P/2005 din 04 iulie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale.

După completarea actelor premergătoare în sensul celor indicate de către instanța de control judiciar (respectiv, prin reaudierea detaliată a notarului public T.C.C., și a numiților G.M. și M.V.M., atașarea la dosar a documentelor în baza cărora Biroul Notarilor Publici Asociați N. din București a obținut certificatul fiscal din 04 mai 2005 și extrasele de carte funciară nr. 11394 din 19 aprilie 2005, nr. 12006 din 25 aprilie 2005 și nr. 12857 din 05 mai 2005), în cauză s-au constatat următoarele:

Într-o zi din cursul lunii aprilie 2005 s-a prezentat la sediul Biroului Notarilor Publici Asociați N. din București numita C.V., agent imobiliar, care a solicitat obținerea unui extras de carte funciară, în vederea înstrăinării imobilului situat în București, sector 3.

În baza actelor ce i-au fost puse la dispoziție de către numita C.V., din 29 ianuarie 2004, pe numele

Ș.E., copia încheierii de intabulare din 18 decembrie 2003, copia

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 09 iunie 2004 la Biroul Notarilor Publici Asociați N. din București, copia încheierii de rectificare a aceluiași contract, din data de 24 iunie 2004, numita C.M. (angajată în cadrul biroului sus-menționat, în calitate de delegat notarial, de aproximativ 9 ani) a solicitat și obținut, de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară sector 3 București, extrasul de carte funciară din 19 aprilie 2005.

Având în vedere faptul că, până la expirarea termenului de valabilitate a

extrasului de carte funciară, persoana care s-a prezentat ca fiind cumpărătorul imobilului respectiv nu a reușit să procure întreaga sumă de bani necesară

pentru achitarea prețului, au fost necesare, reprogramarea perfectării actului de vânzare-cumpărare și obținerea unui nou extras de carte funciară.

În aceste împrejurări au fost solicitate și obținute, de către numita C.M., alte două extrase de carte, funciară succesive, respectiv extrasul din 25 aprilie 2005 și extrasul din 05 mai 2005.

La data de 04 mai 2005, în baza cererii formulate pe numele Ș.

E., Consiliul Local Sector 3 București - Direcția Impozite și Taxe Locale a

emis certificatul fiscal pentru vânzare, nr. 78769.

De menționat este faptul că, la cererea respectivă, au fost anexate o copie a actului de identitate al solicitantului (C.I. din 29 ianuarie 2004, pe numele Ș.E.) și o copie a procurii purtând încheierea de autentificare din 12 martie 2005 cu antetul Consulatului General al României, din Los Angeles – S.U.A., din care rezultă că Detentul a împuternicit-o pe soția sa, „Ș.E. - coproprietar” să îndeplinească toate formalitățile necesare și să vândă, cui va crede de cuviință și la prețul corespunzător, imobilul situat în București, sector 3.

Ulterior, la data de 10 mai 2005, a fost autentificat, la Biroul Notarilor Publici Asociați N. din București, contractul de vânzare-cumpărare, din care rezultă că Ș.E.  identificată cu C.I. din 29 ianuarie 2004, Secția 24 Poliție, „personal și ca mandatar al soțului Ș.T.”, a înstrăinat către numiții G.M. și M.V.M., în schimbul sumei de 46150 euro, imobilului situat în B..

La baza autentificării contractului sus-menționat au stat următoarele înscrisuri:

- cererea formulată pe numele Ș.E. și înregistrată

în 10 mai 2005;

- extrasul de carte funciară din 05 mai 2005, cuprinzând, în partea a II-a (referitoare la înscrieri privitoare la proprietate), mențiunea „proprietar Ș.T. (necăsătorit) - încheierea din 17 iunie 2004”;

- certificatul fiscal din 04 mai 2005, purtând, pe verso, mențiunea olografa „Situația la rol se menține aceeași", semnată, datată „10 mai 2005" și însoțită de impresiunea de ștampilă a Consiliul Local Sector 3 București - Direcția Impozite și Taxe Locale;

- contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 09 iunie 2004, la Biroul Notarilor Publici Asociați N. din București, din care rezultă că „Ș.T., căsătorit”, a dobândit prin cumpărare imobilului în cauză;

- încheierea de rectificare a contractului sus-menționat, emisă la data de 24 iunie 2004, cu referire la vecinătățile imobilului și nr. corect al certificatului fiscal care a stat la baza perfectării tranzacției respective;

- procura de vânzare purtând încheierea de autentificare din 12 martie 2005 și antetul Consulatului General al României la Los Angeles – S.U.A.

De precizat este faptul că notarul public T.C.C. a reținut, spre a fi arhivate ca anexe la actul de vânzare-cumpărare, copii de pe actele de identitate cu care s-au legitimat semnatarii contractului respectiv, inclusiv o copie a C.I. din 29 ianuarie 2004, prezentat de către vânzătoare.

Efectuându-se verificări, s-a constatat că numele și domiciliul titularului, înscrise în actul de identitate sus-menționat, nu coincid cu cele ale persoanei căreia Secția 24 Poliție i-a eliberat, în realitate, documentul respectiv.

Astfel, C.I. din 29 ianuarie 2004, a fost emisă pentru numita

R.F.,

și nu pentru persoana care figurează în actul de identitate prezentat notarului public T.C.C., respectiv Ș.E.

Pe de altă parte, s-a constatat că nu există identitate între niciuna dintre

cele două persoane menționate mai sus și soția legitimă a petentului, care poartă

numele Ș.E. (și nu E., cum s-a prezentat vânzătoarea) și are următoarele date de identificare: fiica lui P. și a N.

De altfel, examinându-se, comparativ, fotografiile cu imaginea reală a soției petentului, aplicate pe pașaport, eliberat de autoritățile americane, respectiv pe pașaport, eliberat de autoritățile române, imaginea foto preluată de organele Secției 24 Poliție în vederea eliberării C.I. și fotografia aplicată pe actul de identitate ce i-a fost prezentat notarului public T.C.C., s-a constatat că nu există asemănări între semnalmentele exterioare ale numitei Ș.E. și cele ale numitei R.F., respectiv ale persoanei necunoscute din ultima fotografie menționată mai sus.

Mai mult, din adresa din 27 ianuarie 2006 a M.A.E. al României - Direcția Generală de Afaceri Consulare și adresa din 25 ianuarie 2006 a Consulatului General al României la Los Angeles – S.U.A. rezultă că încheierea de autentificare din 12 martie 2005, reprezintă „un fals grosolan".

Față de cele expuse anterior, s-a concluzionat că, în fața notarului public T.C.C., s-a prezentat, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 10 mai 2005, o persoană necunoscută care a afirmat în mod mincinos că era soția coproprietarului Ș.T. și care, pentru a face dovada pretinselor identități și calități de mandatar al acestuia, s-a legitimat cu un act de identitate fals și a pus la dispoziția notarului o procură de vânzare plăsmuită.

Fiind audiat, petentul a declarat că, întrucât intenționa să dezafecteze construcțiile existente pe terenul proprietate personală, situat în E. București, sector 3 și să edifice o nouă locuință, pe același teren și

dat fiind că, având domiciliul în S.U.A., nu avea posibilitatea

de a se ocupa, personal, de îndeplinirea formalităților necesare, l-a împuternicit în acest scop pe numitul S.D., prin procura autentificată din 30 iunie 2004 la Biroul Notarilor Publici Asociați N. din București, iar actele de proprietate ale imobilului respectiv le-a lăsat, spre păstrare, numitei T.L.

Potrivit declarațiilor numiților S.D. și T.L., ori de câte ori era necesară prezentarea actelor respective în fața autorităților, acestea erau preluate de către S.D., iar, ulterior, după îndeplinirea formalităților corespunzătoare, erau restituite numitei T.L.

Sus-numiții au precizat, însă, că nu cunosc condițiile și împrejurările în care a fost perfectat contractul de vânzare-cumpărare din 10 mai 2005.

Numitul G.M. a declarat că, într-o zi din luna aprilie 2005, ducându-se prin zona în care locuia, a observat că, pe terenul în cauză, era înfiptă o pancartă, pe care scria „De vânzare".

Fiind interesat de achiziționarea imobilului respectiv, sus-numitul l-a apelat

imediat pe titularul telefonului al cărui număr era indicat pe pancartă, solicitând o întrevedere cu proprietarul terenului. Astfel, numitul G.M. s-a întâlnit cu o persoană de sex feminin, înaltă, brunetă, care s-a prezentat ca fiind soția proprietarului și a precizat că fusese împuternicită de către acesta din urmă să înstrăineze imobilului respectiv.

Persoana în cauză i-a înmânat numitului G.M., în fotocopii, actul de proprietate al imobilului, actul său de identitate și procura de vânzare.

După ce a verificat situația proprietății prin intermediul unei persoane abilitate în acest sens, numitul G.M. a convenit, împreună cu pretinsa soție a petentului, prețul vânzării.

Întrucât nu deținea întreaga sumă de bani, numitul G.M. a

solicitat sprijin financiar numitului M.V.M., care a acceptat să îi acorde diferența de sumă, cu condiția să fie înscris în actul de vânzare-cumpărare ca și cumpărător al unei cote părți din imobilului în cauză.

Cu prilejul audierii, numitul M.V.M. a confirmat aspectele relatate de către numitul G.M., precizând că, astfel cum a fost redactat și autentificat, actul de vânzare-cumpărare reflectă întocmai acordul lor de voință.

Numiții G.M. și M.V.M. au apreciat că, în vederea perfectării tranzacției, au fost prezentate actele de proprietate și cele de identitate ale părților, în original.

Fiindu-le prezentată copia C.I., păstrată în arhiva

Biroului Notarilor Publici Asociați N. din București, numitul G.

M. a arătat că persoana din fotografie are semnalmente asemănătoare cu cea care a semnat contractul, în calitate de vânzătoare, precizând doar că, la momentul respectiv, aceasta din urmă avea o altă coafură.

Numitul M.V.M. a arătat, la rândul său, că nu poate susține, fără dubiu, că persoana din fotografia respectivă este cea care a semnat contractul, dat fiind că pe aceasta din urmă a întâlnit-o doar o singură dată, în ziua perfectării actului de vânzare-cumpărare, când purta părul strâns la spate.

Cu prilejul reaudierii, notarul public T.C.C. a declarat că, înainte de autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, a examinat, cu atenție, actul de vânzare-cumpărare din 09 iunie 2004, procura de vânzare din 12 martie 2005 și cartea de identitate a vânzătoarei - toate aceste documente

fiindu-i prezentate în original - însă nu a observat existența niciunui element de

natură a-i atrage suspiciuni  în  ceea ce privește autenticitatea lor.

Sus-numita a precizat că nu a solicitat vânzătoarei alte înscrisuri în

dovedirea stării sale civile, întrucât a apreciat că erau suficiente cele ce i-au fost

prezentate, respectiv: contractul de vânzare-cumpărare din 09 iunie 2004, în care s-a menționat că numitul Ș.T. era căsătorit la data dobândirii imobilului, procura de vânzare din 12 martie 2005, în care s-a menționat că petentul a împuternicit-o pe soția sa, Ș.E., să îndeplinească formalitățile necesare în vederea înstrăinării imobilului și cartea de identitate cu aparență de autenticitate, care i-a fost prezentată de către vânzătoare.

Notarul public T.C.C. a mai arătat că, examinând extrasul de carte funciară din 05 mai 2005, a sesizat mențiunea „necăsătorit", din dreptul numelui proprietarului (aflată în neconcordanță cu datele care rezultau din celelalte înscrisuri), însă a considerat-o o simplă eroare materială, întrucât, cu prilejul verificărilor, a constatat că extrasul respectiv atesta înscrierea dreptului de proprietate al petentului în baza actului de vânzare-cumpărare din 09 iunie 2004, unde s-a precizat că petentul era căsătorit.

Având în vedere aspectele prezentate mai sus, nu i se poate imputa

notarului public T.C.C. faptul că nu a solicitat și alte

documente în dovedirea pretinsei calități a vânzătoarei, de soție a numitului Ș.T.

Simpla mențiune nereală, din cuprinsul extrasului de carte funciară, nu

putea constitui, prin ea însăși, temei pentru refuzul notarului public T.

C.C. de a încheia actul, întrucât, pe de o parte, înscrisul sus-

menționat nu constituie un act doveditor privind starea civilă a petentului și, pe de altă parte, mențiunii respective i se opun înscrisuri cu aparență de autenticitate.

Referitor la mențiunea din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare din 10 mai 2005, potrivit căreia imobilul în cauză s-a aflat „liber

și continuu în proprietatea și posesia [exclusivă a] vânzătoarei”, din examinarea

textului respectiv în integralitatea sa rezultă, în mod neîndoielnic, că reprezintă

o greșeală de redactare, care nu afectează valabilitatea actului juridic.

De altfel, potrivit prevederilor art. 53 din Legea nr. 36/1995 a notarilor

publici și a activității notariale, eroarea respectivă poate fi îndreptată oricând de

către notarul public T.C.C., prin încheiere, la cererea

părților sau din oficiu.

Față de aspectele expuse mai sus, s-a apreciat că, în momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare din 10 mai 2005, notarul public T.C.C. s-a aflat în eroare atât cu privire la, identitatea persoanei necunoscute care a semnat, în calitate de vânzătoare, actul respectiv, cât și asupra autenticității procurii de vânzare din 12 martie 2005.

Î

mpotriva sentinței mai sus-menționate petiționarul a declarat recurs susținând în esență același motive care au stat la baza plângerii pe care a adresat-o instanței de fond.

Recursul declarat de petiționar este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Petiționarul

Ș.T. a formulat plângere împotriva ordonanței

din 25 februarie 2009 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 2588/P/2005 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public T.C.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de

fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. și de complicitate la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., aceasta fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie sub nr. 4686/2/2009 (1236/2008).

În motivarea plângerii petiționarul a arătat că ordonanța atacată este nelegală deoarece prin sentința penală nr. 71 din 1 februarie 2007 a Judecătoriei Sector 3 București i s-a admis plângerea formulată împotriva rezoluției din Dosarul nr. 2588/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în urma desființării rezoluției, cauza fiind trimisă la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de notarul T.C.C. Sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului declarat de procuror.

Petiționarul a arătat că sentința penală nr. 71 era obligatorie pentru procuror care trebuia să înceapă urmărirea penală împotriva notarului, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia penală nr. 6108 din 23 octombrie 2006.

În plângerea formulată petiționarul a mai arătat că la biroul notarului T.C.C. s-a perfectat vânzarea proprietății sale compusă din suprafața de teren de 233,18 m.p. și construcții demolabile, vânzare care a avut la bază acte false.

Petiționarul apreciază că notarul a încălcat dispozițiile art. 50, 58 din Legea nr. 36/1995 referitoare la obligația acestuia de a identifica părțile participante la actul notarial, și nu a făcut un minimum de verificări pentru a certifica identitatea vânzătoarei și autenticitatea actelor prezentate.

Astfel, în motivarea plângerii petiționarul a mai arătat că nu a solicitat certificatul de căsătorie al vânzătoarei, luând ca dovadă a identității acesteia cartea de identitate deși aceasta fiind cetățean român cu domiciliul în străinătate nu avea carte de identitate ci numai pașaport, că nu a solicitat originalul cărții de identitate și al procurii de vânzare.

Examinându-se actele și lucrările dosarului precum și sentința penală nr. 268 din 16 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, se constată că hotărârea judecătorească este nemotivată.

Potrivit art. 50 din Legea nr. 36/1995, notarul are obligația de a identifica părțile participante la actul notarial.

În situația în care notarul public nu cunoaște părțile, este obligat să se convingă de identitatea acestora stabilită după caz, prin:

a) acte de identitate sau legitimații oficiale prevăzute cu semnătură, ștampilă și fotografia posesorului;

b) atestarea avocatului care asistă partea;

c) doi martori de identitate, cunoscuți personal de notarul public sau legitimați conform lit. a).

În art. 58 din aceeași lege se prevede: „

Pentru autentificarea unui act, notarul public verifică și stabilește, în prealabil, identitatea părților”.

Se constată că instanța de fond fără a analiza probele administrate în cauză, a respins ca nefondată plângerea petentului Ș.T. și a menținut ordonanța din 25 februarie 2009 pronunțată de parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 2588/P/2005 rezumându-se a reține că notarul public nu a cunoscut despre falsificarea documentelor respective (act de identitate, procură de vânzare) de către făptuitoarea rămasă neidentificată și că notarul public nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu acesta fiind doar în eroare asupra identității persoanei care s-a prezentat în fața ei, fără să răspundă criticilor formulate de petiționar referitoare la obligativitatea notarului public de a face un minimum de verificări pentru a certifica identitatea vânzătoarei și autenticitatea actelor prezentate în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare.

De asemenea, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la sentința penală nr. 71 din 1 februarie 2007 a Judecătoriei sectorului 3 București prin care a fost admisă plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 2588/P/2005 cauza fiind trimisă procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de notarul T.C.C.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de petiționarul Ș.T. împotriva sentinței penale nr. 268 din 16 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va casa sentința penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Rejudecând cauza instanța de fond va lua în examinare și se va pronunța și asupra celorlalte motive formulate de petiționar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de petiționarul Ș.T. împotriva sentinței penale nr. 268 din 16 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2010.