ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 409/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 26 din 21 octombrie 2004, în fond după casare, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul M.A., împotriva rezoluției nr. 26/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că Parchetul a evaluat judicios actele și procedurile declanșate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu și a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu și a apreciat justificat că faptele reclamate de petent nu au suferit real și nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor, prevăzute de art. 249, art. 291 și art. 263 C. pen., că procurorii reclamați și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, au respectat dispozițiile procedurale, iar instanțele, investite cu judecarea cauzei, au confirmat actul de inculpare și vinovăția făptuitorilor trimiși în judecată. Împotriva acestei sentințe, în termen, a declarat recurs petentul M.A., cerând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea reluării cercetărilor, identificării făptuitorilor și tragerea lor la răspundere penală.

Recursul este nefondat. După ce a fost cercetat penal, alături de alți doi inculpați și trimiși în judecată prin rechizitoriul întocmit la 10 martie 1997 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 214 C. pen., art. 194 pct. 3 și 5, art. 206 și art. 208 din Legea nr. 31/1990, petiționarul M.A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 1235/2001 a Judecătoriei Sibiu, menținută prin decizia penală nr. 221 din 4 iunie 2002, pronunțată de Tribunalul Sibiu, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă și la 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, iar pentru celelalte infracțiuni a fost achitat.

Considerând că procurorii, care l-au cercetat penal, ori au pus concluzii de condamnare a sa și au susținut învinuirile din actul de inculpare, ar fi dat dovadă de neglijență în serviciu, ar fi uzat de acte false sau ar fi omis să sesizeze organele judiciare, cu privire la săvârșirea de către alte persoane a unor infracțiuni, petentul M.A. a formulat, la data de 8 februarie 2003, o plângere penală „in rem” adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

În esență, petentul a considerat că procurorii au comis infracțiunile de: - neglijență în serviciu, constând în acea că au tolerat, promovat și susținut încălcarea normelor procedurale în cursul judecății, deși faptele pentru care l-au cercetat și l-au trimis în judecată nu întruneau elementele constitutive ale unor infracțiuni; - uz de fals, constând în folosirea și susținerea rechizitoriului, act pe care l-a considerat fals și întrucât a denaturat realitatea; - omisiunea sesizării organelor judiciare cu privire la încălcarea normelor procedurale de către judecătorii, care au participat la cercetarea judecătorească.

Petentul a atașat plângerii sale un număr de 8 anexe, invocând lipsa probelor privind vinovăția sa, introducerea ilegală, în cauză a părților responsabile civilmente, descoperirea unor documente ce fuseseră declarate ca fiind furate, eroarea gravă de fapt, comisă cu bună știință de procurorul care a întocmit rechizitoriul pe baza căruia a fost trimis în judecată. Astfel, s-a constatat că petentul a reiterat toate apărările și susținerile făcute în procesul penal, criticând modul de administrare și interpretare a probelor în cursul procesului penal finalizat (după parcurgerea mai multor faze procedurale, ca urmare a desființării primelor hotărâri și trimiterii cauzei spre judecare) prin sentința penală nr. 1235/2001 și decizia penală nr. 221/2002, pronunțate de Judecătoria și Tribunalul Sibiu.

Ori, verificarea acestor apărări și susțineri ale petiționarului, pe calea plângerii, întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., formulată împotriva procurorilor care au instrumentat cauza penală, nu este posibilă. S-ar încălca, astfel, principiul autorității lucrului judecat, încercându-se, pe cale ocolită, să se infirme constatările, probele și hotărârile judecătorești, prin care s-a stabilit vinovăția petiționarului pentru săvârșirea unor infracțiuni. Atâta timp cât hotărârile penale pronunțate în cauză nu au fost reformate pe calea exercitării, împotriva lor, a căilor de atac prevăzute de lege, petentul, în mod greșit a considerat că în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., are posibilitatea să se plângă împotriva actelor procurorilor, acuzându-i că prin interpretarea greșită a probelor aceștia ar fi comis erori de fapt, denaturând realitatea.

Toate susținerile referitoare la lipsa plângerii prealabile, la inexistența legăturii de cauzalitate dintre faptele reținute în sarcina sa și prejudiciile reclamate de partea civilă, la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor ori la introducerea în cauză, fără temei legal, a părților responsabile civilmente, puteau fi verificate numai de instanțele investite cu soluționarea cauzei penale. Este posibil, ca unele sau chiar toate aceste susțineri, să fie reale, iar instanțele, având în vedere complexitatea cauzei penale, să fi omis a le analiza, dar, pe calea plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., acestea nu pot fi analizate.

Corect, prin sentința penală nr. 26/2004, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că petentul s-a aflat în eroare asupra procedurii de urmat, considerând, judicios, că rezoluția nr. 26/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, împotriva procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria și Tribunalul Sibiu, este legală. Chiar dacă petiționarul nu a nominalizat persoanele împotriva cărora a formulat plângerea, Parchetul nu avea obligația să le identifice, atâta timp cât a apreciat, pe baza actelor premergătoare și din examinarea plângerii, că nu s-au săvârșit fapte penale de către procurorii care „au participat sau trebuiau să participe în toate fazele cauzei penale”, astfel cum s-a menționat în plângere.

Examinând hotărârea atacată și, în raport de cazurile de casare ce se iau în considerare din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că este legală, urmând a fi menținută, respingându-se recursul în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.A., împotriva sentinței penale nr. 26 din 21 octombrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2005.