ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 409/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 26 din

21 octombrie 2004, în fond după casare, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca

nefondată plângerea formulată de petiționarul M.A., împotriva rezoluției nr. 26/P/2003

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că Parchetul a evaluat judicios actele și procedurile

declanșate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu

și a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu și a apreciat justificat că

faptele reclamate de petent nu au suferit real și nu întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor, prevăzute de art. 249, art. 291 și art. 263 C.

pen., că procurorii reclamați și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile de

serviciu, au respectat dispozițiile procedurale, iar instanțele, investite cu

judecarea cauzei, au confirmat actul de inculpare și vinovăția făptuitorilor

trimiși în judecată.

Împotriva acestei sentințe,

în termen, a declarat recurs petentul M.A., cerând casarea ei și trimiterea

cauzei spre rejudecare, în vederea reluării cercetărilor, identificării

făptuitorilor și tragerea lor la răspundere penală.

Recursul este nefondat.

După ce a fost cercetat

penal, alături de alți doi inculpați și trimiși în judecată prin rechizitoriul

întocmit la 10 martie 1997 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 214 C. pen., art. 194 pct. 3 și 5, art.

206 și art. 208 din Legea nr. 31/1990, petiționarul M.A. a fost condamnat prin

sentința penală nr. 1235/2001 a Judecătoriei Sibiu, menținută prin decizia

penală nr. 221 din 4 iunie 2002, pronunțată de Tribunalul Sibiu, la o pedeapsă

de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă și

la 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 194 pct.

5 din Legea nr. 31/1990, iar pentru celelalte infracțiuni a fost achitat.

Considerând că procurorii,

care l-au cercetat penal, ori au pus concluzii de condamnare a sa și au

susținut învinuirile din actul de inculpare, ar fi dat dovadă de neglijență în

serviciu, ar fi uzat de acte false sau ar fi omis să sesizeze organele

judiciare, cu privire la săvârșirea de către alte persoane a unor infracțiuni,

petentul M.A. a formulat, la data de 8 februarie 2003, o plângere penală „in

rem” adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. În esență,

petentul a considerat că procurorii au comis infracțiunile de:

- neglijență în serviciu,

constând în acea că au tolerat, promovat și susținut încălcarea normelor

procedurale în cursul judecății, deși faptele pentru care l-au cercetat și l-au

trimis în judecată nu întruneau elementele constitutive ale unor infracțiuni;

- uz de fals, constând în

folosirea și susținerea rechizitoriului, act pe care l-a considerat fals și

întrucât a denaturat realitatea;

- omisiunea sesizării

organelor judiciare cu privire la încălcarea normelor procedurale de către

judecătorii, care au participat la cercetarea judecătorească.

Petentul a atașat plângerii

sale un număr de 8 anexe, invocând lipsa probelor privind vinovăția sa,

introducerea ilegală, în cauză a părților responsabile civilmente, descoperirea

unor documente ce fuseseră declarate ca fiind furate, eroarea gravă de fapt,

comisă cu bună știință de procurorul care a întocmit rechizitoriul pe baza

căruia a fost trimis în judecată.

Astfel, s-a constatat că

petentul a reiterat toate apărările și susținerile făcute în procesul penal,

criticând modul de administrare și interpretare a probelor în cursul procesului

penal finalizat (după parcurgerea mai multor faze procedurale, ca urmare a

desființării primelor hotărâri și trimiterii cauzei spre judecare) prin

sentința penală nr. 1235/2001 și decizia penală nr. 221/2002, pronunțate de

Judecătoria și Tribunalul Sibiu.

Ori, verificarea acestor

apărări și susțineri ale petiționarului, pe calea plângerii, întemeiată pe

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., formulată împotriva

procurorilor care au instrumentat cauza penală, nu este posibilă.

S-ar încălca, astfel,

principiul autorității lucrului judecat, încercându-se, pe cale ocolită, să se

infirme constatările, probele și hotărârile judecătorești, prin care s-a

stabilit vinovăția petiționarului pentru săvârșirea unor infracțiuni.

Atâta timp cât hotărârile

penale pronunțate în cauză nu au fost reformate pe calea exercitării, împotriva

lor, a căilor de atac prevăzute de lege, petentul, în mod greșit a considerat

că în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., are posibilitatea să se

plângă împotriva actelor procurorilor, acuzându-i că prin interpretarea greșită

a probelor aceștia ar fi comis erori de fapt, denaturând realitatea.

Toate susținerile

referitoare la lipsa plângerii prealabile, la inexistența legăturii de

cauzalitate dintre faptele reținute în sarcina sa și prejudiciile reclamate de

partea civilă, la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor ori la

introducerea în cauză, fără temei legal, a părților responsabile civilmente,

puteau fi verificate numai de instanțele investite cu soluționarea cauzei

penale.

Este posibil, ca unele sau

chiar toate aceste susțineri, să fie reale, iar instanțele, având în vedere

complexitatea cauzei penale, să fi omis a le analiza, dar, pe calea plângerii

întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., acestea nu pot

fi analizate.

Corect, prin sentința penală

nr. 26/2004, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că petentul s-a aflat în

eroare asupra procedurii de urmat, considerând, judicios, că rezoluția nr. 26/P/2003

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale, împotriva procurorilor de la Parchetul de pe lângă

Judecătoria și Tribunalul Sibiu, este legală.

Chiar dacă petiționarul nu a

nominalizat persoanele împotriva cărora a formulat plângerea, Parchetul nu avea

obligația să le identifice, atâta timp cât a apreciat, pe baza actelor

premergătoare și din examinarea plângerii, că nu s-au săvârșit fapte penale de

către procurorii care „au participat sau trebuiau să participe în toate fazele

cauzei penale”, astfel cum s-a menționat în plângere.

Examinând hotărârea atacată

și, în raport de cazurile de casare ce se iau în considerare din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că este

legală, urmând a fi menținută, respingându-se recursul în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul M.A., împotriva sentinței penale nr. 26 din

21 octombrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă pe recurent să

plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 ianuarie 2005.