Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
19 mai 2005

Decizia nr. 4182/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 23 noiembrie 2004 a Judecătoriei Brașov s-a dispus la cererea creditorilor B.I. și B.M. încuviințarea executării silite imobiliare a titlurilor executorii constând în sentința civilă nr. 1478 din 17 februarie 2004 a Judecătoriei Brașov și deciziei nr. 359 din 8 octombrie 2004 a Tribunalului Brașov, secția civilă, împotriva debitorului C.I., pentru recuperarea unor creanțe. Apelul declarat de debitor împotriva acestei încheieri a fost respins ca tardiv prin decizia nr. 129 din 8 februarie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. S-a avut în vedere că apelul declarat la 28 decembrie 2004 și expediat prin poștă este tardiv, în raport de data comunicării încheierii de 10 decembrie 2004. Împotriva acestei hotărâri, debitorul C.I.

a declarat recursul de față, în motivarea căruia a arătat că a achitat prin poștă suma de 11.825.000 lei la data de 6 decembrie 2004, iar sentința din 23 noiembrie 2004 i-a fost comunicată la 10 decembrie 2004. Ca atare nu au nici o datorie față de familia B., solicitând respingerea cererii de încuviințare a executării silite. Recursul, astfel cum a fost formulat nu poate fi admis. În primul rând se constată că recurentul nu aduce critici hotărârii recurate, în raport de soluția adoptată, ci face susțineri pe fondul pricinii, în situația în care instanța de apel a adoptat o altă soluție. Aceasta este în afara criticii, pentru că în adevăr, în raport de data comunicării încheierii, de 10 decembrie 2004 declararea apelului la 28 decembrie 2004, apare cu evidență ca fiind făcută cu depășirea termenului de 15 zile, prevăzut de art. 284 C. proc.

civ. Așa fiind, soluția recurată este legală și temeinică, astfel că recursul de față este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

DECIDE: Respinge recursul declarat de debitorul C.I. împotriva deciziei civile nr. 129/Ap din 8 februarie 2005 a Curții de Apel Brașov, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.