ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3088/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4486 din 17

noiembrie 2003, Tribunalul Brașov, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC

S. SRL Sibiu, împotriva pârâților SC E.I. SRL Brașov, B.C. și B.R. și a revocat

contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți având ca obiect imobilul situat

în orașul Victoria, Piața Agroalimentară, jud. Brașov, înscris în C.F., teren

în suprafață de 43 mp cu construcții. A dispus rectificarea C.F. în sensul

radierii dreptului de proprietate al pârâților și restabilirea situației

anterioare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a avut în vedere că prin mai multe hotărâri judecătorești pârâta SC E.I.

SRL a fost obligată către reclamantă la plata sumei totale de 60.256.507 lei

creditoarea a pornit executarea silită mobiliară la 17 octombrie 2001 și a înființat

și sechestru asupra imobilului, dar la 19 decembrie 2001 pârâta a înstrăinat

imobilul în litigiu SC R.K. SRL.

Prin sentința civilă nr. 1853/2002 a

Tribunalului Brașov s-a dispus revocarea acestui contract de vânzare-cumpărare

reținându-se caracterul fraudulos și cum în răstimpul dintre pronunțarea

sentinței și a deciziei în recurs, la 30 septembrie 2002, debitoarea a cumpărat

imobilul de la SC R.K. SRL și în aceeași zi l-a înstrăinat pârâților B.C. și B.R.,

s-a apreciat că vânzarea-cumpărarea încheiată între pârâți întrunește toate

elementele prevăzute de art. 975 C. civ.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel pârâții B.C. și B.R. care, prin decizia civilă nr. 117/ Ap din 30

aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de

contencios administrativ a fost admis, hotărârea a fost anulată și evocându-se

fondul, acțiunea a fost respinsă.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a avut în vedere că hotărârea instanței de fond s-a pronunțat

cu încălcarea normelor privitoare la legala citare a părților, iar pe fond, a

reținut că în cauză nu s-au întrunit toate elementele cerute de art. 975 C.

civ., respectiv cel privitor la prejudicierea intereselor creditorului, din

acte rezultând că pârâtul B.C. a creditat SC E.I. SRL cu suma de 68.600.000 lei

din care i s-a restituit suma de 17.000.000 lei, iar prin procesul verbal de

compensare încheiat la 30 septembrie 2002, între aceștia s-a hotărât

compensarea sumei de 25.000.000 lei, din totalul datoriei de 51.600.000 lei,

prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului proprietatea

societății comerciale, ceea ce dovedește că prin operațiunea juridică

contestată, în realitate, societatea comercială și-a redus pasivul.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10

C. proc. civ. și a arătat că, instanța de apel a considerat greșit că procedura

de citare nu a fost legală, pârâții fiind citați atât în condițiile art. 90 C.

proc. civ., la domiciliul din contractul de vânzare-cumpărare și din contractul

de împrumut încheiat de părți cât și prin publicitate, conform art. 95 C. proc.

civ.

Totodată, s-au aplicat greșit

dispozițiile art. 975 C. civ., instanța de apel nepronunțându-se asupra tuturor

apărărilor și actelor hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii respectiv, faptul

că pârâții intimați cunoșteau existența creanței datorată de debitoare și

despre executarea silită prin calitatea pârâtului B.C. de administrator, care a

reprezentat societatea în primul proces și a primit în custodie bunurile

urmărite, existând astfel un interes comun pentru fraudarea intereselor

creditoarei prin încheierea pro causa a contractului de împrumut, care nu a

fost invocată în primul proces, a dispozițiilor de încasare fără regim special,

a procesului verbal de compensare și declararea în contractul de

vânzare-cumpărare, că imobilul este liber de procese.

Recursul este fondat pentru cele ce

se vor arăta în continuare.

În privința citării prin

publicitate, din economia art. 95 C. proc. civ. și principiile generale

aplicabile în materie, rezultă că aceasta se poate constitui într-o excepție de

la regula înscrisă în art. 90 C. proc. civ. și deci, nu este suficient ca

reclamantul să declare că nu cunoaște domiciliul pârâtului, ci trebuie să învedereze

împrejurări concrete și să-și confirme eventual susținerile prin probe cu

privire la această situație.

Instanța de apel a reținut că

pârâții au fost nelegal citați prin publicitate fără ca reclamanta să fi făcut

demersuri în vederea aflării domiciliului real însă citarea s-a făcut la

domiciliul indicat chiar de aceștia în contracte, dovezile fiind afișate, cât și

prin publicitate, astfel că pârâții au fost legal citați.

s

oluția instanței de apel este

netemeinică și nelegală însă pe fond.

Așa cum s-a arătat, în precedent,

instanța de apel a ajuns la soluția că actul în litigiu nu trebuie revocat pe

baza unei analize simpliste a actelor deduse de părți și din care rezultă o

diminuare a pasivului societății pârâte, de unde concluzia că, reclamanta și-a sporit

șansele de a recupera propria creanță fără a se pronunța însă și asupra

probelor și apărărilor recurentei și din a căror coroborare rezultă o altă situație

de fapt și incidența, în speță, a dispozițiilor art. 975 C. civ.

Astfel, creanța pe care reclamanta o

are față de societatea pârâtă a fost stabilită prin hotărâri judecătorești

pronunțate în perioada 1998-2001, iar executarea silită asupra patrimoniului

s-a pornit la 17 octombrie 2001.

Încă de la 9 aprilie 2001,

societatea pârâtă a vândut imobilul în litigiu unei alte societăți, contract

desființat irevocabil, pe cale judecătorească fiind apreciat ca fraudulos, iar

în întâmpinarea formulată de societatea pârâtă prin reprezentantul ei legal,

pârâtul B.C. s-a apărat că vânzarea s-a făcut datorită incapacității de plată

în care se afla societatea pentru a se achita astfel de obligațiile avute față

de cumpărătoare.

Până la rămânerea irevocabilă a

acestei hotărâri și fără ca litigiul să fi fost trecut în cartea funciară,

pârâta a cumpărat imobilul de la societatea căreia i-l vânduse și l-a revândut în

aceeași zi de 30 septembrie 2002 pârâților B., care știau că împotriva

societății comerciale era deja pornită executarea silită de către reclamantă

pentru satisfacerea creanței sale și în contract s-a făcut mențiunea că

imobilul „nu are sarcini și procese”, iar prețul de 25.000.000 lei a fost

achitat anterior.

Ori, instanța de apel a avut în

vedere contractul de împrumut din 26 noiembrie 1999, prin care B.C. a creditat

societatea pârâtă și că s-a restituit o parte din creanță prin plata sumei de

17.000.000 lei, iar prin procesul verbal de compensare din 30 septembrie 2002

s-a mai compensat suma de 25.000.000 lei, prin încheierea contractului de

vânzare-cumpărare, situație care vine în contradicție cu mențiunea din

contractul de mai sus de unde rezultă, așa cum s-a arătat, că prețul a fost

plătit anterior, ceea ce demonstrează, așa cum susține recurenta, fictivitatea

actelor invocate de către părți în apărare și concursul fraudulos al pârâților

din contractul de vânzare-cumpărare pentru diminuarea patrimoniului și sustragerea

bunului de la urmărire.

Reținerea instanței de apel că prin

operațiunea juridică pasivul societății pârâte nu s-a diminuat, este în acest

context în dezacord cu probatoriul, iar concluzia că nu sunt incidente

dispozițiile art. 975 C. civ. este greșită, prejudicierea intereselor

reclamantei fiind evidentă și confirmată chiar de susținerile pârâtei prin

apărările făcute în celelalte procese în care a recunoscut că se află în stare

de insolvabilitate.

Așa fiind, recursul întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9, 10 C. proc. civ. este fondat și în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ. va fi admis și hotărârea schimbată în sensul că apelul

va fi respins, menținându-se ca legală și temeinică hotărârea instanței de

fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC S. SRL Sibiu, împotriva deciziei nr. 117/ Ap din 30 aprilie 2004

a Curții de Apel Brașov, modifică decizia recurată și respinge apelul declarat

de pârâții B.C. și B.R., împotriva sentinței nr. 4486/ C din 17 noiembrie 2003

a Tribunalului Brașov.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 25 mai 2005.