ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2855/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 31

iulie 2001 pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanta D.A.G.M. a chemat în judecată

pe pârâta SC R. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să

anuleze decizia nr. 12 din 26 iunie 2001 emisă de pârâtă prin care i s-a

respins cererea formulată potrivit Legii nr. 10/2001, refuzându-se restituirea

în natură a apartamentului 3 mansardă situat în imobilul din Brașov, compus din

locuință și terenul aferent în suprafață de 439 mp.

După un prim ciclu procesual, finalizat

prin decizia nr. 4580/2002 a Curții Supreme de Justiție care a indicat

instanței de trimitere să soluționeze și cererea completatoare formulată de

reclamantă la 19 octombrie 2001, Tribunalul Brașov a pronunțat sentința civilă

nr. 336 din 19 septembrie 2003 prin care a admis excepția prescripției

dreptului la acțiune formulată de pârâții SC R. SRL Brașov și familia B.L. și

F. și a respins contestația precizată.

S-a reținut în esență în motivarea

acestei soluții că pentru prima dată în mod formal după casarea cu trimitere de

către instanța supremă, reclamanta a cerut constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 20058 din 30 august 1996 încheiat între SC

R. SRL și pârâții persoane fizice. Or, această cerere s-a formulat cu depășirea

termenului de 1 an prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. În

motivare s-au făcut și considerații privind fondul pricinii, conchizându-se că

restituirea în natură nu este posibilă potrivit art. 18 din lege, atâta timp nu

s-a constatat nulitatea contractului prin care statul a înstrăinat imobilul.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Brașov care, prin

decizia civilă nr. 177 din 16 decembrie 2003 a respins excepțiile lipsei de

interes a reclamantei și a prescripției dreptului la acțiune. A admis

contestația precizată, constatând nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.

S-a dispus anularea deciziei nr. 12/2001 emisă de SC R. SRL și în consecință

obligarea la restituirea în natură a imobilului.

În motivarea acestei decizii, Curtea

de apel a reținut mai întâi că investirea încă de la 19 octombrie 2001 a

instanței cu o cerere de constatare a nulității absolute a contractului

încheiat între pârâți a fost constatată în mod irevocabil de Curtea Supremă de

Justiție, care tocmai pentru nesoluționarea acestui capăt de cerere a trimis

cauza spre rejudecare. Ca atare, greșit s-a admis excepția prescripției,

cererea în discuție fiind formulată în cadrul termenului de 18 luni prevăzut de

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit ulterior

prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001.

Pe fond, cererea s-a constatat a fi

fondată, contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat cu încălcarea art. 8

alin. (2) din H.G. nr. 20/1996. Or, în speță, vânzarea s-a făcut în aceeași zi

în care s-a formulat cerere de cumpărare de către chiriași, fără a se efectua

nici o verificare privind situația juridică a imobilului. Chiriașii, la rândul

lor, au fost de rea-credință, cumpărând apartamentul în ciuda atenționării lor

prin scrisori recomandate.

Împotriva acestei decizii în termen

legal au declarat recurs pârâții B.L., B.F. și SC R. SRL Brașov, care au

susținut în esență aceleași motive, circumscrise unei pretins greșite

soluționări a excepției prescripției dreptului la acțiune.

Se susține astfel că în speță

Tribunalul Brașov, investit pentru rejudecarea cauzei, nu a încălcat

dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

Recurenții B. afirmă că din punctul

lor de vedere, acțiunea este prescrisă întrucât numai după casarea cu trimitere

spre rejudecare au fost citați în proces. De aceea, se consideră „cel puțin

bizară” constatarea instanței supreme din primul ciclu procesual în sensul existenței

unei cereri completatoare a acțiunii.

Suplimentar, pârâta SC R. SRL Brașov

a susținut că era inadmisibilă cererea de constatare a nulității contractului

în cadrul prezentului litigiu. Pe fondul cauzei, s-a susținut că imobilul nu a

fost preluat abuziv, lucru constatat prin sentința civilă nr. 13200/1998,

astfel încât decizia nr. 12/2001 prin care i s-au oferit reclamantei

despăgubiri în completarea celor deja încasate în anul 1989, a fost legală și

temeinică.

Prin întâmpinare,

intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursurilor.

Recursurile nu sunt întemeiate,

urmând a fi respinse, conform art. 312 C. proc. civ., pentru următoarele

considerente.

Reclamanta, fosta proprietară

tabulară a apartamentului preluat de stat a solicitat după 1990 restituirea

acestuia, inclusiv prin notificarea adresată după intrarea în vigoare a Legii

nr. 10/2001. Decizia nr. 12/2001 emisă de SC R. SRL Brașov prin care i s-a

respins cererea de restituire în natură a fost atacată de reclamantă în

justiție prin acțiunea introductivă, întregită ulterior, după depunerea de

către pârâtă la dosar a contractului prin care înstrăinase foștilor chiriași

apartamentul.

Întrucât instanța a ignorat cererea

formulată, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul reclamantei și a trimis cauza

spre rejudecare, cu indicarea expresă de a soluționa cererea cu care fusese

investită.

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de

drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului. Contrar celor ce se susțin prin prezentele

recursuri, constatarea nesoluționării unui capăt de cerere de către instanța de

fond intră sub incidența art. 315 C. proc. civ., astfel încât aceasta nu poate

ignora, după casarea hotărârii, indicațiile instanței de recurs.

Acest mod de interpretare a fost

corect aplicat în prezentul ciclu procesual de către Curtea de apel, astfel

încât sub acest aspect recursurile sunt nefondate.

Modul de soluționare pe fond a

cererii de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare se constată

de asemenea a fi legal din partea instanței de apel.

Din analiza întregului material

probator a rezultat cu prisosință frauda la lege în care s-a încheiat acest contract,

ambele părți contractante fiind de rea-credință, motiv pentru care corect s-a

constatat nulitatea acestuia, dispunându-se în consecință anularea dispoziției

administrative emise de SC R. SRL Brașov, cu consecința restituirii în natură a

bunului. De vreme ce motivul pentru care se respinsese cererea formulată prin

notificare, cu motivarea existenței unui contract valabil încheiat, este

evident că putea fi solicitată în cadrul procesului în care se contestă decizia

nr. 12/2001.

Pentru aceste considerente, văzând

că nici unul dintre motivele de recurs nu este întemeiat, acestea vor fi

respinse, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâții B.L., B.F. și SC R. SRL Brașov împotriva deciziei civile

nr. 177/A din 16 decembrie 2003 a Curții de Apel Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2005.