ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2855/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 31 iulie 2001 pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanta D.A.G.M. a chemat în judecată pe pârâta SC R. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să anuleze decizia nr. 12 din 26 iunie 2001 emisă de pârâtă prin care i s-a respins cererea formulată potrivit Legii nr. 10/2001, refuzându-se restituirea în natură a apartamentului 3 mansardă situat în imobilul din Brașov, compus din locuință și terenul aferent în suprafață de 439 mp. După un prim ciclu procesual, finalizat prin decizia nr. 4580/2002 a Curții Supreme de Justiție care a indicat instanței de trimitere să soluționeze și cererea completatoare formulată de reclamantă la 19 octombrie 2001, Tribunalul Brașov a pronunțat sentința civilă nr. 336 din 19 septembrie 2003 prin care a admis excepția prescripției dreptului la acțiune formulată de pârâții SC R. SRL Brașov și familia B.L.

și F. și a respins contestația precizată. S-a reținut în esență în motivarea acestei soluții că pentru prima dată în mod formal după casarea cu trimitere de către instanța supremă, reclamanta a cerut constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 20058 din 30 august 1996 încheiat între SC R. SRL și pârâții persoane fizice. Or, această cerere s-a formulat cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. În motivare s-au făcut și considerații privind fondul pricinii, conchizându-se că restituirea în natură nu este posibilă potrivit art. 18 din lege, atâta timp nu s-a constatat nulitatea contractului prin care statul a înstrăinat imobilul.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Brașov care, prin decizia civilă nr. 177 din 16 decembrie 2003 a respins excepțiile lipsei de interes a reclamantei și a prescripției dreptului la acțiune. A admis contestația precizată, constatând nulitatea contractului de vânzare-cumpărare. S-a dispus anularea deciziei nr. 12/2001 emisă de SC R. SRL și în consecință obligarea la restituirea în natură a imobilului. În motivarea acestei decizii, Curtea de apel a reținut mai întâi că investirea încă de la 19 octombrie 2001 a instanței cu o cerere de constatare a nulității absolute a contractului încheiat între pârâți a fost constatată în mod irevocabil de Curtea Supremă de Justiție, care tocmai pentru nesoluționarea acestui capăt de cerere a trimis cauza spre rejudecare.

Ca atare, greșit s-a admis excepția prescripției, cererea în discuție fiind formulată în cadrul termenului de 18 luni prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit ulterior prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001. Pe fond, cererea s-a constatat a fi fondată, contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat cu încălcarea art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 20/1996. Or, în speță, vânzarea s-a făcut în aceeași zi în care s-a formulat cerere de cumpărare de către chiriași, fără a se efectua nici o verificare privind situația juridică a imobilului. Chiriașii, la rândul lor, au fost de rea-credință, cumpărând apartamentul în ciuda atenționării lor prin scrisori recomandate.

Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs pârâții B.L., B.F. și SC R. SRL Brașov, care au susținut în esență aceleași motive, circumscrise unei pretins greșite soluționări a excepției prescripției dreptului la acțiune. Se susține astfel că în speță Tribunalul Brașov, investit pentru rejudecarea cauzei, nu a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ. Recurenții B. afirmă că din punctul lor de vedere, acțiunea este prescrisă întrucât numai după casarea cu trimitere spre rejudecare au fost citați în proces. De aceea, se consideră „cel puțin bizară” constatarea instanței supreme din primul ciclu procesual în sensul existenței unei cereri completatoare a acțiunii. Suplimentar, pârâta SC R. SRL Brașov a susținut că era inadmisibilă cererea de constatare a nulității contractului în cadrul prezentului litigiu.

Pe fondul cauzei, s-a susținut că imobilul nu a fost preluat abuziv, lucru constatat prin sentința civilă nr. 13200/1998, astfel încât decizia nr. 12/2001 prin care i s-au oferit reclamantei despăgubiri în completarea celor deja încasate în anul 1989, a fost legală și temeinică. Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursurilor. Recursurile nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse, conform art. 312 C. proc. civ., pentru următoarele considerente. Reclamanta, fosta proprietară tabulară a apartamentului preluat de stat a solicitat după 1990 restituirea acestuia, inclusiv prin notificarea adresată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Decizia nr. 12/2001 emisă de SC R. SRL Brașov prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a fost atacată de reclamantă în justiție prin acțiunea introductivă, întregită ulterior, după depunerea de către pârâtă la dosar a contractului prin care înstrăinase foștilor chiriași apartamentul.

Întrucât instanța a ignorat cererea formulată, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul reclamantei și a trimis cauza spre rejudecare, cu indicarea expresă de a soluționa cererea cu care fusese investită. Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Contrar celor ce se susțin prin prezentele recursuri, constatarea nesoluționării unui capăt de cerere de către instanța de fond intră sub incidența art. 315 C. proc. civ., astfel încât aceasta nu poate ignora, după casarea hotărârii, indicațiile instanței de recurs.

Acest mod de interpretare a fost corect aplicat în prezentul ciclu procesual de către Curtea de apel, astfel încât sub acest aspect recursurile sunt nefondate. Modul de soluționare pe fond a cererii de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare se constată de asemenea a fi legal din partea instanței de apel. Din analiza întregului material probator a rezultat cu prisosință frauda la lege în care s-a încheiat acest contract, ambele părți contractante fiind de rea-credință, motiv pentru care corect s-a constatat nulitatea acestuia, dispunându-se în consecință anularea dispoziției administrative emise de SC R. SRL Brașov, cu consecința restituirii în natură a bunului. De vreme ce motivul pentru care se respinsese cererea formulată prin notificare, cu motivarea existenței unui contract valabil încheiat, este evident că putea fi solicitată în cadrul procesului în care se contestă decizia nr. 12/2001.

Pentru aceste considerente, văzând că nici unul dintre motivele de recurs nu este întemeiat, acestea vor fi respinse, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții B.L., B.F. și SC R. SRL Brașov împotriva deciziei civile nr. 177/A din 16 decembrie 2003 a Curții de Apel Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2005.