ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3459/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 1 aprilie 2009 reclamanta S.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat Tribunalului Brașov ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la restituirea prețului de piață al imobilului din Brașov, strada C.B., înscris în CF Brașov, nr. top. T ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. RR/1997, preț ce va fi stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Motivându-și acțiunea, reclamanta a arătat că, în temeiul Legii nr. 112/1995 a cumpărat imobilul în litigiu conform contractului de vânzare-cumpărare nr. RR din 7 octombrie 1997 încheiat cu SC C. SA, în schimbul prețului de 20.590,262 RON.

Prin decizia civilă nr. 858 din 19 decembrie 2005 a Curții de Apel Brașov pronunțată în calea de atac a recursului, s-a admis acțiunea promovată de reclamanta S.G. în contradictoriu cu pârâții S.C., SC C. SA și Municipiul Brașov, constatându-se nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. RR/1997 precum și radierea dreptului de proprietate a cumpărătoarei. S-a reținut în considerentele deciziei că imobilul a fost preluat de Statul Român fără titlu, iar cumpărătoarea a fost de rea credință. În drept, au fost invocate prevederile art. 50 alin. (2), (2 1 ), (3) și art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, art. 112 și 274 C. proc. civ.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune prin raportare la data pronunțării deciziei de recurs, respectiv 19 decembrie 2005. Prin sentința civilă nr. 263/D din 29 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și în consecință: acțiunea în pretenții formulată de reclamanta S.C. a fost respinsă ca prescrisă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut următoarele: Prin decizia Curții de Apel Brașov, s-a constatat irevocabil că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu, astfel că acesta nu putea face obiectul vânzării în temeiul Legii nr. 112/1995.

În consecință, acțiunea promovată de reclamantă este guvernată de dispozițiile art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, aceasta fiind îndreptățită doar la restituirea prețului actualizat în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 1 din Decretul nr. 167/1958. În privința momentului de la care curge acest termen, instanța a reținut, că aceasta curge de la data pronunțării deciziei din recurs, respectiv 19 decembrie 2005. Faptul că, ulterior soluționării irevocabile a litigiului privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare s-a emis de către SC R. SRL decizia nr. 520 din 20 aprilie 2007 prin care imobilul a fost restituit fostului proprietar, nu poate avea efect asupra cursului prescripției dreptului de a cere în instanță restituirea prețului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C., susținând că instanța de fond a analizat greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune în valorificarea pretențiilor constând în restituirea prețului de piață al imobilului în litigiu, ca efect al anulării contractului de vânzare-cumpărare nr. RR din 7 octombrie 1997 încheiat în condițiile Legii nr. 112/1995. A mai arătat reclamanta că, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a fost de bună credință, s-a încrezut în legalitatea titlului statului și nicio instanță nu a stabilit că nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului. Pe de altă parte reclamanta a mai susținut că, dreptul său material la acțiune nu s-a prescris, față de prevederile Legii nr. 1/2009, care a prevăzut posibilitatea de a solicita și primi sumele foștii chiriași, astfel că de la data adoptării acestei legi se naște dreptul material la acțiune.

Curtea de Apel Brașov. secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 24/Ap. din 3 martie 2010 a respins apelul formulat de reclamanta S.C., pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Criticile apelantei referitoare la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, la calitatea de cumpărător de bună-credință al acesteia, la nefraudarea Legii nr. 112/1995, tind să ignore puterea de lucru judecat a deciziei nr. 858/2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașov. Totodată, instanța, în acea cauză a cercetat apărarea actualei reclamante referitoare la buna sa credință reținând că „pârâta chiriașă, adică S.C. a cumpărat nu numai dovedind absența unei diligențe minime ci și o atitudine subiectivă ce trebuie caracterizată ca rea credință (…), contractul de vindere fiind încheiat cu fraudarea Legii nr. 112/1995, atât vânzătorul SC C. SA cât și cumpărătorul S.C.

- având cunoștință de existența unui litigiu”. Ca urmare, Curtea a reținut că, susținerile reclamantei nu au suport legal și nici probator, nu pot repune în discuție chestiuni de drept deja dezlegate cu putere de lucru judecat. Ca atare, termenul general de prescripție în promovarea prezentei acțiuni trebuie raportat la data pronunțării deciziei mai sus arătate și nu la data deciziei 520 din 20 aprilie 2007 emisă de SC R. SRL Brașov sau la data apariției Legii nr. 1/2009, apelantei nefiindu-i incidente dispozițiile art. 50 alin. (2 1 ) din Legea nr. 1/2009. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. reiterând aceleași critici ca și în apel încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Dezvoltând criticile de nelegalitate recurenta a susținut în esență următoarele: În analiza excepției prescripției dreptului la acțiune de a solicita restituirea prețului, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, interpretând un alt text de lege decât cel invocat. Astfel, deși a invocat ca temei al cererii dispozițiile art. 50 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2009, instanța de apel a analizat cauza prin prisma prevederilor art. 50 alin. (2 1 ) din Legea nr. 1/2009. Sub acest aspect, cererea a fost întemeiată pe o dispoziție legală, intrată în vigoare odată cu apariția Legii nr. 1/2009, care a deschis pentru foștii proprietari a căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile opțiunea de a solicita restituirea prețului de piață al imobilului.

Așadar, Legea nr. 1/2009 marchează începutul curgerii termenului de prescripție, de a solicita prețul de piață al imobilului, ca efect al introducerii unui nou art. 50 1 . Prin introducerea acestui text intenția legiuitorului a fost aceea de a da posibilitatea chiar și celor care nu au solicitat în termenul de 3 ani, restituirea prețului de piață achitat (care nu este altceva decât o diferență între prețul achitat și valoarea de piață a imobilului). În această împrejurare, este evident că instanța de fond și de apel trebuiau să aprecieze excepția prescripției dreptului la acțiune și prin raportare la dispozițiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958, în cauză operând o repunere în termenul de prescripție.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că vânzarea imobilului s-a făcut în condițiile impuse de Legea nr. 112/1995, fiind exclusă o fraudă la lege în condițiile în care nicio instanță nu a stabilit nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: Susținerea de către recurentă a incidenței cazului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu este sprijinită de nici un argument care să se subsumeze ipotezelor avute în vedere de norma procedurală menționată. Astfel, potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este caz de modificare a unei hotărâri, atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, i-a schimbat natura ori înțelesul, denaturându-i clauzele clare și neechivoce.

Or, în speță, recurenta analizează modalitatea în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare ce a format obiectul unei hotărâri judecătorești anterioare intrată în puterea lucrului judecat. Criticile vizând greșita reținere a temeiului juridic al acțiunii deduse judecății și cele referitoare la prescripția dreptului material la acțiune de asemenea vor fi respinse. Promovând acțiunea introductivă de instanță, recurenta-reclamantă a indicat drept temei juridic prevederile art. 50 alin. (2), (2 1 ) și (3) art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, art. 112 și 274 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, „(1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare”.

În conformitate cu prevederile art. 50 alin. (2 1 ) din Legea nr. 10/2001, „cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriași ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru, iar potrivit art. 50 alin. (3) din același act normativ, restituirea prețului se face (…), în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale sus-citate, rezultă că sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, numai proprietarii, ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în timp ce proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 și au fost anulate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul doar la restituirea prețului actualizat al imobilelor. Prin decizia civilă nr. 858 din 19 decembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în calea de atac a recursului, s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. RR din 7 octombrie 1997 încheiat între SC C. SA Brașov și pârâta S.C., reținându-se în considerentele deciziei reaua-credință a reclamantei-recurente.

În raport de considerentele arătate, s-a reținut corect că în speță sunt incidente dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 1/2009. Rezultă că sub acest aspect, al calificării juridice a pretențiilor reclamantei instanțele de fond și de apel, au reținut corect temeiul juridic în raport de care au calculat de altfel și curgerea termenului de prescripție în promovarea prezentei acțiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. împotriva deciziei civile nr. 24 Ap din 03 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.