ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3459/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

La data de 1 aprilie 2009 reclamanta S.C. în contradictoriu

cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat Tribunalului

Brașov ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la restituirea

prețului de piață al imobilului din Brașov, strada C.B., înscris în CF Brașov,

nr. top. T ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. RR/1997, preț

ce va fi stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

Motivându-și acțiunea,

reclamanta a arătat că, în temeiul Legii nr. 112/1995 a cumpărat imobilul în litigiu

conform contractului de vânzare-cumpărare nr. RR din 7 octombrie 1997 încheiat cu

SC C. SA, în schimbul prețului de 20.590,262 RON.

Prin decizia civilă

nr. 858 din 19 decembrie 2005 a Curții de Apel Brașov pronunțată în calea de atac

a recursului, s-a admis acțiunea promovată de reclamanta S.G. în contradictoriu

cu pârâții S.C., SC C. SA și Municipiul Brașov, constatându-se nulitatea contractului

de vânzare-cumpărare nr. RR/1997 precum și radierea dreptului de proprietate a cumpărătoarei.

S-a reținut în considerentele

deciziei că imobilul a fost preluat de Statul Român fără titlu, iar cumpărătoarea

a fost de rea credință.

În drept, au fost invocate

prevederile art. 50 alin. (2), (2

1

), (3) și art. 50

1

din Legea

nr. 10/2001, art. 112 și 274 C. proc. civ.

Pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția prescripției dreptului material

la acțiune prin raportare la data pronunțării deciziei de recurs, respectiv 19

decembrie 2005.

Prin sentința civilă

nr. 263/D din 29 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă,

a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și în consecință:

acțiunea în pretenții formulată de reclamanta S.C. a fost respinsă ca prescrisă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond, a reținut următoarele:

Prin decizia Curții de

Apel Brașov, s-a constatat irevocabil că imobilul în litigiu a fost preluat fără

titlu, astfel că acesta nu putea face obiectul vânzării în temeiul Legii nr. 112/1995.

În consecință, acțiunea

promovată de reclamantă este guvernată de dispozițiile art. 50 alin. (2) și (3)

din Legea nr. 10/2001, aceasta fiind îndreptățită doar la restituirea prețului actualizat

în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 1 din Decretul nr.

167/1958.

În privința momentului

de la care curge acest termen, instanța a reținut, că aceasta curge de la data pronunțării

deciziei din recurs, respectiv 19 decembrie 2005.

Faptul că, ulterior soluționării

irevocabile a litigiului privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare

s-a emis de către SC R. SRL decizia nr. 520 din 20 aprilie 2007 prin care imobilul

a fost restituit fostului proprietar, nu poate avea efect asupra cursului prescripției

dreptului de a cere în instanță restituirea prețului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta

S.C., susținând că instanța de fond a analizat greșit excepția prescripției dreptului

material la acțiune în valorificarea pretențiilor constând în restituirea prețului

de piață al imobilului în litigiu, ca efect al anulării contractului de vânzare-cumpărare

nr. RR din 7 octombrie 1997 încheiat în condițiile Legii nr. 112/1995.

A mai arătat reclamanta

că, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a fost de bună credință,

s-a încrezut în legalitatea titlului statului și nicio instanță nu a stabilit că

nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului.

Pe de altă parte reclamanta

a mai susținut că, dreptul său material la acțiune nu s-a prescris, față de prevederile

Legii nr. 1/2009, care a prevăzut posibilitatea de a solicita și primi sumele foștii

chiriași, astfel că de la data adoptării acestei legi se naște dreptul material

la acțiune.

Curtea de Apel Brașov.

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale, prin decizia nr. 24/Ap. din 3 martie 2010 a respins apelul formulat

de reclamanta S.C., pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Criticile apelantei referitoare

la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, la calitatea de cumpărător de

bună-credință al acesteia, la nefraudarea Legii nr. 112/1995, tind să ignore puterea

de lucru judecat a deciziei nr. 858/2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

Totodată, instanța, în

acea cauză a cercetat apărarea actualei reclamante referitoare la buna sa credință

reținând că „pârâta chiriașă, adică S.C. a cumpărat nu numai dovedind absența unei

diligențe minime ci și o atitudine subiectivă ce trebuie caracterizată ca rea credință

(…), contractul de vindere fiind încheiat cu fraudarea Legii nr. 112/1995, atât

vânzătorul SC C. SA cât și cumpărătorul S.C. - având cunoștință de existența unui

litigiu”.

Ca urmare, Curtea a reținut

că, susținerile reclamantei nu au suport legal și nici probator, nu pot repune în

discuție chestiuni de drept deja dezlegate cu putere de lucru judecat.

Ca atare, termenul general

de prescripție în promovarea prezentei acțiuni trebuie raportat la data pronunțării

deciziei mai sus arătate și nu la data deciziei 520 din 20 aprilie 2007 emisă de

SC R. SRL Brașov sau la data apariției Legii nr. 1/2009, apelantei nefiindu-i incidente

dispozițiile art. 50 alin. (2

1

) din Legea nr. 1/2009.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. reiterând aceleași critici ca și

în apel încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând criticile de

nelegalitate recurenta a susținut în esență următoarele:

În analiza excepției prescripției

dreptului la acțiune de a solicita restituirea prețului, instanța de apel a făcut

o greșită aplicare a legii, interpretând un alt text de lege decât cel invocat.

Astfel, deși a invocat

ca temei al cererii dispozițiile art. 50

1

alin. (1) și (2) din Legea

nr. 1/2009, instanța de apel a analizat cauza prin prisma prevederilor art. 50

alin. (2

1

) din Legea nr. 1/2009.

Sub acest aspect, cererea

a fost întemeiată pe o dispoziție legală, intrată în vigoare odată cu apariția Legii

nr. 1/2009, care a deschis pentru foștii proprietari a căror contracte de vânzare-cumpărare

au fost desființate prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile

opțiunea de a solicita restituirea prețului de piață al imobilului.

Așadar, Legea nr. 1/2009

marchează începutul curgerii termenului de prescripție, de a solicita prețul de

piață al imobilului, ca efect al introducerii unui nou art. 50

1

.

Prin introducerea acestui

text intenția legiuitorului a fost aceea de a da posibilitatea chiar și celor care

nu au solicitat în termenul de 3 ani, restituirea prețului de piață achitat (care

nu este altceva decât o diferență între prețul achitat și valoarea de piață a imobilului).

În această împrejurare,

este evident că instanța de fond și de apel trebuiau să aprecieze excepția prescripției

dreptului la acțiune și prin raportare la dispozițiile art. 19 din Decretul nr.

167/1958, în cauză operând o repunere în termenul de prescripție.

Recurenta-reclamantă a

mai susținut că vânzarea imobilului s-a făcut în condițiile impuse de Legea nr.

112/1995, fiind exclusă o fraudă la lege în condițiile în care nicio instanță nu

a stabilit nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Examinând decizia atacată

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în

cauză urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Susținerea de către recurentă

a incidenței cazului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu este sprijinită

de nici un argument care să se subsumeze ipotezelor avute în vedere de norma procedurală

menționată.

Astfel, potrivit art.

304 pct. 8 C. proc. civ., este caz de modificare a unei hotărâri, atunci când instanța,

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, i-a schimbat natura ori înțelesul,

denaturându-i clauzele clare și neechivoce.

Or, în speță, recurenta

analizează modalitatea în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare ce

a format obiectul unei hotărâri judecătorești anterioare intrată în puterea lucrului

judecat.

Criticile vizând greșita

reținere a temeiului juridic al acțiunii deduse judecății și cele referitoare la

prescripția dreptului material la acțiune de asemenea vor fi respinse.

Promovând acțiunea introductivă

de instanță, recurenta-reclamantă a indicat drept temei juridic prevederile

art. 50 alin. (2), (2

1

) și (3) art. 50

1

din Legea nr. 10/2001,

art. 112 și 274 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor

art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările

ulterioare, „(1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate

cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost

desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la

restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale

de evaluare”.

În conformitate cu prevederile

art. 50 alin. (2

1

) din Legea nr. 10/2001, „cererile sau acțiunile în

justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriași ale căror contracte

de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au

fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite

de taxe de timbru, iar potrivit art. 50 alin. (3) din același act normativ, restituirea

prețului se face (…), în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările

ulterioare”.

Din interpretarea sistematică

a dispozițiilor legale sus-citate, rezultă că sunt îndreptățiți la restituirea prețului

de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare,

numai proprietarii, ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile, în timp ce proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare

au fost încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 și au fost anulate prin hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile au dreptul doar la restituirea prețului

actualizat al imobilelor.

Prin decizia civilă

nr. 858 din 19 decembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în calea de atac

a recursului, s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. RR din

7 octombrie 1997 încheiat între SC C. SA Brașov și pârâta S.C., reținându-se în

considerentele deciziei reaua-credință a reclamantei-recurente.

În raport de considerentele

arătate, s-a reținut corect că în speță sunt incidente dispozițiile art. 50

alin. (2) din Legea nr. 1/2009.

Rezultă că sub acest aspect,

al calificării juridice a pretențiilor reclamantei instanțele de fond și de apel,

au reținut corect temeiul juridic în raport de care au calculat de altfel și curgerea

termenului de prescripție în promovarea prezentei acțiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta S.C. împotriva deciziei civile nr. 24 Ap din 03 martie 2010 a Curții

de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2011.