ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 816/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 27 martie 2002,

reclamanții SC T.P. SRL Bistrița, SC S. SA Bistrița și B.T. au chemat în

judecată A.V.A.B. București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în

cauză

- să se constate că dreptul

de a cere executarea silită a creanței rezultate din contractul de credit nr. 306

din 3 noiembrie 1995, încheiat între SC T.P. SRL Bistrița și B.A., sucursala

Constanța s-a prescris la data de 31 octombrie 1999;

- să se constate că dreptul

de a cere executarea silită a creanței rezultate din contractul de credit nr. 336

din 8 decembrie 1995, încheiat între SC T.P. SRL Bistrița și B.A., sucursala

Constanța, creanță garantată prin contractul de cauțiune semnat de SC T.P. SRL

la 12 decembrie 1995 și contractul de cauțiune semnat de B.T. la 25 septembrie

1996 s-a prescris la data de 31 august 1999;

- să se constate că dreptul

de a cere executarea silită a creanței rezultate din contractul de credit nr. 241

din 12 aprilie 1996, încheiat între SC T.P. SRL Bistrița și B.A., sucursala

Constanța s-a prescris la data de 30 noiembrie 1999;

- să se constate nulitatea

absolută a contractului de cauțiune încheiat la data de 22 martie 1994 între SC

S. SA Bistrița Năsăud și B.A., sucursala Constanța.

Acțiunea a fost ulterior

precizată în sensul anulării titlului executor emis de pârâtă.

În motivarea cererii a

arătat că a încheiat contractele de credit menționate, restituirea

împrumuturilor fiind garantată prin încheierea contractelor de cauțiune

menționate și a unor contracte de gaj fără deposedare.

Pentru rambursarea

creditului, împrumutatul nu a făcut plăți.

Împrumutătorul nu a făcut

nici un demers pentru executarea silită a creanțelor.

Cu referire la contractul de

cauțiune încheiat de SC S. SA și B.A., nulitatea acestuia constă în lipsa

mențiunii privind creanța garantată. Totodată, data acestui contract este

anterioară oricărui contract de credit, așa încât nu se poate identifica

obligația garantată.

Contractele de credit

menționate au fost cesionate pârâtei.

În cauză a fost efectuată o

expertiză contabilă.

Prin sentința nr. 35 din 23

martie 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis

acțiunea precizată, în sensul că

- a anulat titlul executor

emis de pârâtă sub nr. 2761 din 14 decembrie 2000 împotriva reclamantei SC S.

SA și titlul executor nr. 2762 din 13 decembrie 2001 emis împotriva

reclamantului B.T.,

- a anulat în parte titlul

executor nr. 2759 din 13 decembrie 2001 emis de pârâtă împotriva reclamantei SC

T.P. SRL, în sensul că suma datorată este de 130.401,90 dolari S.U.A.

Pentru a hotărî astfel,

instanța și-a însușit concluziile expertizei, cu referire la suma datorată de

prima pârâtă. Totodată, instanța de fond a constatat că titlurile executorii

menționate de reclamante, cu referire la contractele de credit purtând această

mențiunea, s-au prescris anterior cesionării acestora către pârâtă.

Cu referire la contractul de

cauțiune încheiat de SC S. SA, instanța a constatat că acesta este nul în

raport de dispozițiile art. 1656 C. civ. și că acesta a fost anulat de banca

creditoare, conform sentinței nr. 115/C/1997 a Tribunalului Bistrița.

Împotriva hotărârii primei

instanțe pârâta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8, 9 și 10 C.

proc. civ.

S-a susținut că prima

instanță a depășit limitele sesizării pronunțându-se în sensul anulării

titlurilor executorii.

S-a mai susținut că instanța

nu s-a pronunțat cu privire la data nașterii dreptului de a cere executarea

silită, respectiv momentul intrării în vigoare al O.U.G. nr. 43/1997. În acest

sens, momentul nașterii dreptului de a cere executarea silită este iulie 1997,

în raport de care la data preluării creditelor neperformante, la 3 decembrie

1999, acest drept nu era prescris.

În fine, deși reține cererea

pârâtei privind introducerea în cauză a B.A., instanța nu s-a pronunțat asupra

acesteia.

În concluzie, pârâta a

solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul

respingerii acțiunii reclamanților.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

La termenul din 8 aprilie

2003 reclamanții au solicitat și anularea titlurilor executorii emise de

pârâtă. În raport de dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.,

coroborate cu însușirea cererii de către pârâtă, care nu s-a opus, se constată

că recursul este nefondat sub aspectul acestei critici.

Examinând întâmpinarea

depusă de pârâtă, se constată că pârâta nu a solicitat introducerea în cauză a

cedentei în condițiile art. 60 C. proc. civ. Astfel, pârâta a solicitat

introducerea în cauză a cedentei pentru a „justifica modul de acordare,

derulare, garantare și executare a contractelor de credit încheiate cu

reclamanții”.

Ori, datele pe care cedenta

ar fi urmat a le lămuri rezultau din probele administrate, cu referire la

contracte de credit și garanții, așa încât în mod judicios instanța a apreciat

că nu se impune introducerea acesteia în cauză, în această calitate și nu s-a

pronunțat asupra unei cereri de chemare în garanție a acesteia, neformulată. Drept

urmare, recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestei critici.

În fine, din probele

administrate a rezultat că scadențele contractelor erau stabilite la data de 31

august 1996, cu referire la contractul nr. 336/1995, la 30 noiembrie 1996

pentru contractul nr. 241/1996 și la 31 octombrie 1996 pentru contractul de

credit nr. 306/1996.

Drept urmare, dreptul la

acțiune al creditoarei s-a născut la datele menționate.

Totodată, cesionara nu poate

invoca drepturi proprii de la data actului normativ ci exclusiv de la data

încheierii contractului de cesiune.

La data cesionării

contractelor de credit și a garanțiilor, 3 decembrie 1999, dreptul la acțiune

era prescris.

Drept urmare, în cauză

instanța de fond a făcut o legală aplicare a dispozițiilor art. 9 alin. (5) din

O.U.G. nr. 51/1998, cu referire la art. 5 din O.U.G. nr. 43/1997, în sensul

neaplicării termenului special de prescripție, cu privire la creanțele pentru

care dreptul la executarea silită a fost prescris, așa încât recursul se constată

a fi nefondat și sub aspectul acestor critici.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta A.V.A.S. (fostă A.V.A.B.) București, împotriva sentinței nr. 35 din

23 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 10 februarie 2005.