ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 536/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

sub nr. 610 din 8 mai 2003, la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și

de contencios administrativ, reclamanta S.M. a solicitat în contradictoriu cu

Casa Județeană de Pensii Harghita, anularea hotărârii nr. 122 din 27 martie

2003, emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea privind stabilirea

calității prevăzute de dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu

acordarea drepturilor cuvenite, decurgând din această calitate.

În motivare, reclamanta a

arătat că, în luna iulie a anului 1944, familia sa a fost nevoită să părăsească

localitatea Dămuc, comuna Bicaz, din județul Neamț, unde își aveau domiciliul,

spre a se stabili în localitatea Gheorgheni, aflată sub administrație maghiară

și apoi, ocupată de trupele sovietice.

Prin sentința civilă nr. 590

din 22 decembrie 2003, instanța învestită a admis acțiunea, a anulat hotărârea

contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să îi acorde

reclamantei, drepturile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 189/2000, pe perioada

1 iulie 1944 - 6 martie 1945.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că părinții reclamantei, datorită evenimentelor

războiului, au părăsit forțat, domiciliul, stabilindu-se în orașul Gheorgheni,

județul Harghita, tatăl fiind de origine etnică maghiară, astfel că, aceștia au

avut calitatea de strămutați etnic.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita, criticând soluția

pronunțată, ca fiind nelegală, sub aspectul că, în cauză, deși nu s-a dovedit

că reclamanta a suferit persecuții etnice, cu toate acestea, instanța a ajuns

la concluzia că aceasta se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000.

Recurenta a mai susținut că

în raport cu înțelesul noțiunii de refugiu, ca fiind retragerea dintr-un

teritoriu ocupat, reclamanta nu se putea refugia de la Dămuc, la Gheorgheni, întrucât ambele localități erau în zona Ardealului aflat sub ocupație

maghiară. De asemenea, dată fiind originea sa etnică maghiară, nu se poate reține

că reclamanta a fost forțată să se refugieze pe un teritoriu ce aparținea, la acea

dată, Ungariei.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 1 din Legea nr.

189/2000 beneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean român, care în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6

martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.

În cauză, se constată că

strămutarea reclamantei și a familiei sale nu a fost determinată de persecuții

etnice, ci s-a datorat unor evenimente de război, astfel că, în raport cu dispozițiile

legale menționate, care prevăd expres, situațiile în care se face aplicarea

legii, nu i se poate recunoaște reclamantei, calitatea de refugiată și deci, de

beneficiară a drepturilor prevăzute de această lege.

În consecință, se va admite

prezentul recurs, se va casa sentința atacată și în fond, se va respinge

acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Casa Județeană de Pensii Harghita împotriva sentinței nr. 590 din 22 decembrie

2003, pronunțată Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și

în fond, respinge acțiunea formulată de S.M.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2005.