ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 536/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 610 din 8 mai 2003, la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta S.M. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Harghita, anularea hotărârii nr. 122 din 27 martie 2003, emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea privind stabilirea calității prevăzute de dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu acordarea drepturilor cuvenite, decurgând din această calitate. În motivare, reclamanta a arătat că, în luna iulie a anului 1944, familia sa a fost nevoită să părăsească localitatea Dămuc, comuna Bicaz, din județul Neamț, unde își aveau domiciliul, spre a se stabili în localitatea Gheorgheni, aflată sub administrație maghiară și apoi, ocupată de trupele sovietice.

Prin sentința civilă nr. 590 din 22 decembrie 2003, instanța învestită a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să îi acorde reclamantei, drepturile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 189/2000, pe perioada 1 iulie 1944 - 6 martie 1945. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că părinții reclamantei, datorită evenimentelor războiului, au părăsit forțat, domiciliul, stabilindu-se în orașul Gheorgheni, județul Harghita, tatăl fiind de origine etnică maghiară, astfel că, aceștia au avut calitatea de strămutați etnic. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita, criticând soluția pronunțată, ca fiind nelegală, sub aspectul că, în cauză, deși nu s-a dovedit că reclamanta a suferit persecuții etnice, cu toate acestea, instanța a ajuns la concluzia că aceasta se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Recurenta a mai susținut că în raport cu înțelesul noțiunii de refugiu, ca fiind retragerea dintr-un teritoriu ocupat, reclamanta nu se putea refugia de la Dămuc, la Gheorgheni, întrucât ambele localități erau în zona Ardealului aflat sub ocupație maghiară. De asemenea, dată fiind originea sa etnică maghiară, nu se poate reține că reclamanta a fost forțată să se refugieze pe un teritoriu ce aparținea, la acea dată, Ungariei. Recursul este fondat. Potrivit art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.

În cauză, se constată că strămutarea reclamantei și a familiei sale nu a fost determinată de persecuții etnice, ci s-a datorat unor evenimente de război, astfel că, în raport cu dispozițiile legale menționate, care prevăd expres, situațiile în care se face aplicarea legii, nu i se poate recunoaște reclamantei, calitatea de refugiată și deci, de beneficiară a drepturilor prevăzute de această lege. În consecință, se va admite prezentul recurs, se va casa sentința atacată și în fond, se va respinge acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Harghita împotriva sentinței nr. 590 din 22 decembrie 2003, pronunțată Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de S.M. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2005.