ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5818/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ, la data de 6 aprilie 2005, reclamanta C.A. a

solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Harghita, să se

dispună anularea hotărârii nr. 665 din 1 martie 2005, a Comisiei pentru

aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind

recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat, în esență, că pârâta a refuzat să-i recunoască drepturile stabilite

prin Legea nr. 189/2000, deși a făcut dovada că în perioada august - noiembrie

1944 a fost nevoită să se refugieze, împreună cu familia, din localitatea

Dumbrava, ca urmare a situației create prin ocuparea Ardealului de Nord, de

către trupele maghiare, după Dictatul de la Viena din 1940.

Prin sentința nr. 168 din 30 mai

2005, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 665 din 1

martie 2005, emisă de Casa Județeană de Pensii Harghita, pe care a obligat-o

să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000,

pentru perioada august - noiembrie 1944.

Pentru a se pronunța în acest sens,

instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că

reclamanta a fost nevoită să părăsească, împreună cu familia, localitatea de

domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la

Viena din septembrie 1940.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că situația în

care s-a aflat reclamanta, trebuie analizată în contextul istoric complex creat

în Transilvania de Nord, în toamna anului 1944.

Mai susține recurenta că localitatea

de domiciliu a recurentei se afla în zona de graniță, că refugierea s-a făcut

în teritoriul ocupat de trupele maghiare și s-ar fi datorat operațiunilor

militare, și nu persecuției etnice.

Examinându-se sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat,

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în

perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a

avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de

lege fiind și aceea a strămutări în altă localitate, decât cea de domiciliu

[art. 1 lit. c)].

Potrivit art. 6 din O.G. nr.

105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea

situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte

oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul când

aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Analizând materialul probator

existent la dosarul cauzei, se constată că instanța de fond nu a lămurit pe

deplin împrejurările care să justifice admiterea contestației formulate,

anularea hotărârii Casei Județene de Pensii Harghita și acordarea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Astfel, declarațiile martorilor T.A.

și I.N. sunt lipsite de concretețea necesară, formularea „avem cunoștință de

faptul” nefiind de natură să ofere consistență singurelor mijloace de probă pe

care se întemeiază sentința instanței de fond.

Mai mult decât atât, în fața

instanței de fond, pârâta a ridicat o problemă de fond, și anume, că evacuarea

populației din zonă s-ar fi datorat operațiunilor de război în cadrul cărora

s-a urmărit protejarea populației civile, și nicidecum persecuției etnice. Or,

instanța de fond avea datoria să lămurească toate aspectele cauzei, în vederea

aflării adevărului.

Rezultă că sentința pronunțată este

netemeinică, urmând a se admite recursul declarat, a fi desființată sentința

atacată și a se trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Harghita împotriva sentinței civile nr. 168 din 30 mai 2005

a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 decembrie 2005.