ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1472/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 24 iulie 2003, reclamanta P.I. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita, anularea hotărârii nr. 152 din 1

iulie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de

beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Motivându-și cererea,

reclamanta a arătat că, deși a dovedit că în septembrie 1940, în urma Dictatului

de la Viena, a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia, din București,

în Ardealul de Nord, devenit teritoriu maghiar, din cauza persecuțiilor etnice,

pârâta i-a refuzat în mod nejustificat acordarea drepturilor compensatorii

legal cuvenite.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 409 din 30

septembrie 2003, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că revenirea familiei contestatoarei din România (București),

în Ungaria (Târgu Mureș), imediat după Dictatul de la Viena, nu poate fi considerată persecuție din motive etnice, domiciliul stabil fiind în Târgu

Mureș, și nu în București, reclamanta fiind și ea de etnie machiară.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, în termen legal, reclamanta P.I., solicitând, în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., modificarea hotărârii

atacate, în sensul admiterii acțiunii sale.

În motivare, recurenta a

reiterat susținerile din acțiune, arătând, în esență, că instanța nu a stabilit

corect situația de fapt și a interpretat eronat probele administrate, deoarece,

în realitate, nu a invocat niciodată că ar fi fost persecutată la Târgu Mureș, ci tocmai a fost nevoită să plece din București, datorită naționalității sale.

Că, tatăl său avea în

București, un atelier de încălțăminte și, în anul 1940, după Dictatul de la Viena, Garda de Fier a început împotriva sa, în calitate de cetățean de etnie maghiară,

persecuțiile, situația fiind de notorietate în contextul istoric al momentului.

Aceste persecuții au determinat refugiul familiei în Târgu Mureș.

Recursul se va admite, în

sensul și în considerarea celor ce se vor expune în continuare.

În conformitate cu

dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,

completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții

etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât aceea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în

altă localitate”, conform prevederilor art. 2 din H.G. nr. 127/2002, se

înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe

domiciliul în altă localitate, din motive etnice. În această categorie se

includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care

au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral”.

În speță, reclamanta susține

că a dovedit atât faptul refugiului, cât și motivul acestuia, respectiv

persecuțiile din motive etnice exercitate asupra familiei, menționând că a

depus acte și declarația autentică a doi martori.

Este adevărat că prin

înscrisurile depuse, acte de stare civilă, adeverințe eliberate de Camera de

Muncă București și Ministerul Muncii, Securității și Ocrotirilor Sociale și, în

special, din adeverința Oficiului pentru Refugiați, Târgu Mureș,

recurenta-reclamantă a probat împrejurarea refugiului tatălui său împreună cu

familia, din București, unde deținea un atelier de cizmărie, în Târgu Mureș.

Acest fapt singular nu este,

însă, de natură a atrage incidența prevederilor legale mai sus invocate, esența

legii fiind ca această măsură să fi fost urmare a unor persecuții exercitate

din motive etnice.

În ceea ce privește acest

fapt, subiectiv, nu s-a făcut nici un fel de dovadă sau început de dovadă.

Deși recurenta susține că a

depus declarația autentică a doi martori, aceasta nu se regăsește printre

actele dosarului, astfel încât să se poate aprecia dacă infirmă sau confirmă

susținerile recurentei privind mobilul refugiului familiei sale.

Prin urmare, pentru

elucidarea situației și clarificarea faptului generator de drepturi și pentru a

nu priva părțile de o fază procesuală, Curtea va admite recursul, va casa

sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, în

vederea suplimentării probatoriului cu declarația testimonială invocată de recurentă

și cu orice alt mijloc de dovadă permis de lege, pentru dovedirea motivelor

refugiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta P.I., împotriva sentinței civile nr. 409 din 30 septembrie 2003, a

Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 martie 2005.