ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1011/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 1 aprilie 2005, reclamanta M.R. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Harghita, anularea hotărârii nr. 838 din 10 martie 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000. Curtea de Apel Târgu Mureș, prin sentința civilă nr. 165 din 30 mai 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile solicitate pentru perioada 29 august 1944 - decembrie 1944. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1 lit. c) din lege, referitoare la strămutarea în altă localitate, astfel cum s-a făcut dovada cu declarațiile autentificate ale martorilor Z.F.

și C.V., persoane care au făcut parte, împreună cu reclamanta, din convoiul deportat de armata hortystă din comuna Tulgheș în localitatea Beclean. În aceste condiții, instanța a considerat că cerința persecuției etnice prevăzută de lege, rezultă din însăși faptul strămutării, astfel încât nu pot fi reținute aprecierile pârâtei, în sensul că etnia maghiară a petentei înlătură posibilitatea persecuției etnice. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita, criticând-o pentru greșita aplicare a dispozițiilor legii. Astfel, s-a susținut că strămutarea reclamantei a fost urmarea operațiunilor de război ce au avut loc în anul 1944, când populația din zonele de graniță s-a refugiat din calea luptelor sau a fost evacuată de către autorități, în speță cele maghiare de ocupație, pentru a fi protejată de efectele războiului.

Recurenta a susținut că astfel se explică componența multietnică a convoaielor și faptul că acestea au fost evacuate într-o localitate aflată tot sub ocupație maghiară. În concluzie, a arătat reclamanta, situația de fapt nu poate fi încadrată în art. 1 lit. c) din lege, deoarece nu s-a făcut dovada persecuției etnice, dar nici în art. 1 lit. a,) deoarece deportarea trebuia să se facă în ghetouri sau lagăre de concentrare din străinătate; pe cale de consecință, în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă localitate.

Intimata-reclamantă a făcut dovada persecuției etnice suferite, cu probele administrate în cauză, respectiv declarațiile autentificate ale lui Z.F. și C.V., martori oculari ai evenimentelor relatate, strămutați în aceleași împrejurări și în aceeași localitate, ca și reclamanta. Fiind vorba de persecuția din motive etnice suferită de un cetățean român, din partea unuia dintre guvernele instaurate în România, în perioada menționată de lege, este lipsit de relevanță etnia acestuia sau care anume dintre guvernele instaurate a exercitat persecuția. Pentru aceste considerente, constatând că nu există, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Harghita împotriva sentinței civile nr. 165 din 30 mai 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2006.