ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 987/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 302

din 13 aprilie 2004, pronunțată în dosarul nr. 13016/2003, Tribunalul Iași,

secția penală, a condamnat pe inculpatul

N.A.M.

la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru tentativă la

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211

alin. (2) lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 71 C. pen.,

instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe

durata executării pedepsei principale.

Instanța a reținut, în

esență că, în seara zilei de 24 iulie 2003, în jurul orelor 24,30, inculpatul a

observat-o în parcarea din spatele blocului de pe strada Bacinschi din Iași, pe

partea vătămată S.D.E., care a coborât dintr-un autoturism și s-a îndreptat

spre sediul firmei sale, unde este administrator, firmă amplasată la parterul blocului.

Inculpatul s-a hotărât să

sustragă bani sau bunuri și s-a apropiat de S.D.E. care se afla în fața ușii de

acces în sediul firmei.

Inculpatul a prins-o cu mâna

de păr și a încercat să-i sustragă telefonul mobil pe care aceasta îl purta

într-un suport prins de talie. Partea vătămată a căzut, iar N.A.M. a încercat

din nou să-i sustragă telefonul mobil însă nu a reușit pentru că aceasta a

început să țipe și să se apere de loviturile aplicate. Inculpatul a fugit, însă

a fost urmărit și prins de organele de poliție, care efectuau serviciul de

patrulare în zonă.

Partea vătămată S.D.E. l-a

recunoscut pe inculpat ca fiind cel care, cu violență, pe timp de noapte, a

încercat să-i sustragă telefonul mobil de la brâu.

Martorii C.S.I. și A.C. care

se aflau într-un apartament de la etajul 3 al blocului au declarat că au văzut

pe fereastră momentul în care inculpatul a agresat-o pe S.D.E. de la care a

încercat să sustragă telefonul mobil sau o borsetă.

În cursul urmăririi penale,

inculpatul a declarat în mod repetat că a încercat să sustragă un portmoneu din

buzunarul victimei, agresând-o, însă cu ocazia prezentării materialului de

urmărire penală a susținut că a acostat-o pe S.D.E. cu scopul de a întreține

raport sexual.

Această ultimă susținere a

inculpatului nu a fost primită, fiindcă nu se coroborează cu date sau

împrejurări ce rezultă din celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Inculpatul N.A.M. nu a dat

nici o explicație cu privire la faptul că la prezentarea materialului de

urmărire penală a formulat o altă versiune.

Prima instanță a constatat

că faptele și împrejurările care rezultă din mijloacele de probă indicate mai

sus, se coroborează și cu cele care se desprind din procesele-verbale, planșa

cu fotografii judiciare, precum și din procesul verbal de confruntare.

Împotriva sentinței nr. 302

din 13 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr. 13016/2003,

a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

susținând că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât asistența juridică

în cauză era obligatorie, iar faptul că el a lipsit la judecarea cauzei, iar în

cursul urmăririi penale declarația și prezentarea materialului de urmărire

penală, s-au făcut în lipsa apărătorului și a interpretului, face ca asupra temeiniciei

vinovăției să existe îndoială. A mai criticat hotărârea primei instanțe și sub

aspectul individualizării pedepsei aplicate, apreciind că aceasta este exagerat

de severă, raportat la stadiul de săvârșire a faptei și la persoana

inculpatului. Pe fondul cauzei s-a solicitat a se examina cauza cu privire la

existența faptei atât în ceea ce privește cuantumul cât și modalitatea de

executare.

Curtea de Apel Iași, prin

decizia penală nr. 427 din 7 decembrie 2004, a admis apelul declarat de

inculpat și a redus pedeapsa aplicată inculpatului, de la 5 ani la 3 ani

închisoare și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Instanța de apel a reținut

că inculpatul este autorul faptei de tâlhărie pe baza probatoriului

administrat, fiind dovedită vinovăția acestuia în comiterea faptei reținute în

sarcina sa, iar în ceea ce privește pedeapsa aplicată s-a considerat prea mare,

injust individualizată, deoarece lipsa inculpatului de la judecarea cauzei nu

este un temei pentru agravarea răspunderii penale, având în vedere și limitele

de pedeapsă modificate prin puterea legii față de infracțiunea săvârșită, ca

urmare a rămânerii faptei în stadiul tentativei pedepsibile.

Împotriva deciziei curții de

apel, inculpatul a declarat recurs solicitând, în principal, achitarea,

deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru existența

infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie, iar în subsidiar a

solicitat redozarea pedepsei.

Examinând recursul, Înalta

Curte constată că este nefondat sub toate aspectele pentru motivele ce urmează.

Instanțele au reținut corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului în concordanță cu probele

administrate, respectiv plângerea și declarația părții vătămate S.D.E.,

procesul verbal de depistare a inculpatului de către organele de poliție,

procesul-verbal de cercetare la locul faptei, certificatul medico-legal al

părții vătămate și declarațiile martorilor oculari C.S.I. și A.C.

Reținându-se că inculpatul a

încercat prin violență, să sustragă telefonul mobil al părții vătămate, în

timpul nopții, dintr-un loc public, încadrarea juridică în art. 20, raportat la

art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., este corectă.

Totodată, se constată că

pedeapsa de 3 ani închisoare, apropiată de limita inferioară prevăzută prin textul

de lege aplicat, nu este mare, față de gravitatea faptei săvârșite și de

pericolul social al inculpaților care s-a dedat la asemenea fapte.

Pedeapsa aplicată, se

învederează ca necesară pentru realizarea scopului, prevăzut de art. 52 C.

pen., astfel că se impune a se menține.

Pentru aceste considerente

și întrucât nu se constată nici motive care se pot lua în considerare din

oficiu, recursul declarat de inculpat, urmează a se respinge, ca nefondat, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.A.M. împotriva deciziei penale nr. 427 din 7 decembrie

2004 a Curții de Apel Iași.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 februarie 2005.