ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3848/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1246 din 19 decembrie

2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul

M.M. la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului, computată detenția preventivă și a fost obligat să restituie

statului cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că în seara de 21 aprilie 2002, în timp ce inculpatul

călătorea într-un mijloc de transport în comun împreună cu o cunoștință de a

sa, a observat că o persoană a scos din geantă un telefon mobil și în momentul

când aceasta a coborât, ei au urmărit-o.

Ajungând într-o zonă mai puțin

luminată, recurentul i-a spus amicului său că dorește să-i ia telefonul însă

acesta sfătuindu-l să nu întreprindă această acțiune, a urmărit-o singur pe

victimă, a surprins-o și prin spate a tras de geanta pe care o ținea pe umăr.

Nereușind să i-o smulgă, el a lovit-o cu palma peste față și în momentul când s-a

dezechilibrat și căzut i-a furat geanta, a luat din ea telefonul mobil, două

carduri și o agendă, după care a aruncat-o.

Apelul declarat de inculpat a fost

respins prin decizia nr. 134 din 11 martie 2003 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală.

Împotriva acestei soluții inculpatul

a declarat recurs fără a-l motiva.

Apărătorul a solicitat admiterea

lui, casarea hotărârilor și în urma rejudecării cauzei reducerea pedepsei sub

minimul special prevăzut de lege, deoarece recurentul nu are antecedente

penale, are o mamă bolnavă iar la data comiterii faptei era sub influența

băuturilor alcoolice.

În plus, apărătorul a mai menționat

că victima a dat declarații contradictorii.

Recursul nu este fondat.

Analizând motivele invocate de

apărător și probele ce au stat la baza condamnării, care au fost complet

administrate și corect interpretate duc la concluzia că hotărârile sunt

temeinice sub aspectul individualizării pedepsei care reflectă pe deplin gradul

de pericol social al faptei și făptuitorului.

Astfel, la stabilirea pedepsei

instanțele au avut în vedere gradul sporit de pericol social al faptei

determinat de natura ei, de caracterul calificat al infracțiunii, precum și de

condițiile în care a fost comisă, prin aceasta respectându-se criteriile

menționate în art. 72 C. pen.

Faptul că inculpatului i s-a aplicat

o pedeapsă ce reprezintă minimul special prevăzut de lege, duce la concluzia că

instanțele au avut în vedere persoana făptuitorului care nu are antecedente

penale și a recunoscut comiterea faptei.

Așa cum a fost stabilită și aplicată

pedeapsa, există garanția că scopul acesteia menționat în art. 52 C. pen. și

anume cel de reeducare și de prevenție generală va putea fi realizat, astfel

încât reducerea acesteia sub minimul special prevăzut de lege nu se impune.

În consecință, recursul urmează să

fie respins.

Întrucât inculpatul a fost judecat

în stare de arest, urmează ca din pedeapsa aplicată să se compute durata

detenției preventive.

Cheltuielile efectuate de stat cu

ocazia soluționării cauzei în care se include și onorariul apărătorului din

oficiu, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției vor fi restituite de

către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul M.M. împotriva deciziei nr. 134 din 11 martie 2003 a Curții de Apel

București, secția I penală, ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 22 aprilie 2002, la zi.

Obligă pe recurent, să plătească

statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 septembrie 2003.