ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5083/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția I

penală, sentința penală nr. 152 din 18 februarie 2003, a dispus condamnarea

inculpatului N.A.M., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a revocat

liberarea condiționată din executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 939 din 4 octombrie 2000 a Judecătoriei sectorului 2

București, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 12 decembrie 2000 a

Tribunalului București și a contopit restul rămas neexecutat de 168 zile, cu

pedeapsa aplicată în cauză.

Inculpatul va executa 5 ani

închisoare.

În fapt, s-a reținut că, în seara

zilei de 8 decembrie 2002, în jurul orelor 20,00, inculpatul N.A.M. a

deposedat-o, prin violență, pe partea vătămată C.S.M. de geanta pe care o purta

pe umăr, în timp ce se afla la intersecția străzii Mihai Eminescu cu Bulevardul

Dacia. Din geantă, inculpatul a luat un telefon mobil, iar celelalte bunuri,

două cărți și un film foto, le-a abandonat împreună cu geanta, în spatele unui

magazin.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 290/ A din 20 mai 2003, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Împotriva celor două hotărâri, au

declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul

N.A.M.

Parchetul a susținut că hotărârile

instanțelor sunt nelegale și netemeinice pentru următoarele motive:

art. 61 C. pen., în sensul revocării într-un cuantum mai mare a restului rămas

neexecutat din pedeapsa anterioară, aplicată prin sentința penală nr. 939 din 4

octombrie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 București, motiv prevăzut de art.

385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.;

pedepsei aplicate inculpatului, motiv prevăzut de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

parchetul a reținut:

1.Potrivit art. 61 C. pen., dacă în

timpul liberării condiționate, cel liber a comis o nouă infracțiune, instanța,

ținând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menținerea liberării

condiționate, fie revocarea.

În cazul revocării liberării

condiționate, pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și

restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară, se

contopesc, putându-se aplica un spor de până la 5 ani.

În speță, din fișa de cazier

judiciar a inculpatului, rezultă că infracțiunea din prezenta cauză, a fost

săvârșită în timpul liberării condiționate (8 decembrie 2002), mai înainte de

împlinirea duratei pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală

nr. 939 din 4 octombrie 2003 a Judecătoriei sectorului 2 București, definitivă

prin decizia penală nr. 1765/2000 a Tribunalului București.

Inculpatul a fost arestat la 30

ianuarie 2001 și liberat condiționat la 14 august 2002, conform adresei nr.

1551/2002 a Judecătoriei Tulcea, pedeapsa de 2 ani închisoare, împlinindu-se la

29 ianuarie 2003.

Față de aceste date, rezultă că

inculpatul a executat din pedeapsa anterioară, până la data liberării

condiționate un an, 6 luni și 16 zile, rămânând un rest neexecutat de 5 luni și

14 zile, ceea ce înseamnă 164 zile.

În mod greșit, instanța a calculat

restul rămas neexecutat în zile, deși acesta trebuia calculat în ani, luni și

zile, ceea ce înseamnă 164 de zile și nu 168 de zile, cum în mod greșit a fost

revocat.

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei

este un proces interior, strict personal al judecătorului, nu este totuși un

proces arbitrar subiectiv, ci din contră, trebuie să fie rezultatul unui examen

obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și

criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor

generale de individualizare a pedepsei, înseamnă consacrarea explicită a

principiului individualizării pedepsei, așa încât, respectarea acestuia este

obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini

funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al

legii, pedeapsa trebuia să corespundă sub aspectul restului și duratei, atât

gravității faptei și potențialului pericol social pe care îl prezintă, în mod

real, persoana infractorului, cât și a atitudinii acestuia de a se îndrepta sub

influența pedepsei.

Astfel, circumstanțele reale în care

s-a comis infracțiunea, ca și cele personale îi sunt nefavorabile și denotă o

adevărată predispoziție, pentru fapte de genul celei comise.

Persistența în comiterea

infracțiunii de furt calificat, coroborată cu faptul că în prezenta cauză a

comis o faptă mai gravă, cu violență, chiar în timpul liberării condiționate,

denotă o periculozitate sporită a inculpatului.

Acest complex de cauze de agravare,

nu a primit o semnificație corespunzătoare și nu s-a produs efectul în

mecanismul de individualizare.

În acest context, față de

prevederile art. 72 C. pen., pedeapsa stabilită de instanță, de 5 ani

închisoare, care reprezintă minimul prevăzut de legea penală, apare

nejustificat de blândă, cu atât mai mult cu cât inculpatul a dovedit că

reeducarea sa nu se poate realiza prin stabilirea unor pedepse blânde.

În baza art. 385

15

alin.

(1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului, casarea

hotărârilor atacate și, rejudecarea, pentru aplicarea, în cauză, a

dispozițiilor art. 61 C. pen. și majorarea pedepsei aplicate, cu respectarea

criteriilor invocate în art. 72 C. pen.

În recursul său, inculpatul a

invocat art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea

recursului său, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și reducerea

pedepselor.

Examinând cele două recursuri,

declarate în cauză, se constată că este fondat numai recursul parchetului,

recursul inculpatului fiind inadmisibil și urmând a fi respins.

Astfel, se constată că, revocând, în

mod întemeiat, liberarea condiționată a inculpatului din pedeapsa de 2 ani

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 939 din 4 octombrie 2000 a

Judecătoriei sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 1705

din 12 decembrie 2000 a Tribunalului București, instanțele au calculat greșit

restul de pedeapsă rămas neexecutat, considerând că acesta este de 168 de zile,

în loc de 165 zile de închisoare, cât este în realitate.

Pe de altă parte, întemeiat este și

motivul privind individualizarea greșită a pedepsei, invocat de parchet,

pedeapsa de numai 5 ani închisoare, aplicată inculpatului fiind foarte mică,

chiar dacă inculpatul este foarte tânăr și valoarea bunurilor sustrase prin

violență este redusă.

Curtea apreciază că în raport de

modul în care se realizează individualizarea pedepsei și de toate datele

speței, se impune o ușoară creștere a pedepsei aplicate, de la 5 ani

închisoare, la 6 ani închisoare.

În raport de cele arătate, Curtea va

admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, privind pe inculpatul N.A.M., va casa decizia atacată,

precum și sentința, cu privire la cuantumul restului neexecutat din pedeapsa de

2 ani închisoare și la individualizarea pedepsei și, modificând durata

pedepsei, la 6 ani închisoare și constatând că restul neexecutat este de 165 de

zile, pe care le contopește în pedeapsă, va dispune ca inculpatul N.A.M. să

execute 6 ani închisoare.

Se vor menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor pronunțate.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive, la zi.

Se va respinge recursul inculpatului

ca inadmisibil, dat fiind faptul că inculpatul n-a declarat apel, iar în apelul

parchetului, sentința n-a suferit modificări, acesta fiind respins.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului pentru apărător din

oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 290/ A din

20 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe

inculpatul N.A.M.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 152 din 18 februarie 2003 a Tribunalului București, secția I penală,

numai cu privire cuantumul restului neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare

aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 939 din 4 octombrie 2000 a

Judecătoriei sectorului 2 București definitivă prin decizia penală nr. 1705 din

12 decembrie 2000 a Tribunalului București și la individualizarea pedepsei.

Constată că restul de pedeapsă

neexecutat de inculpat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 939 din 4 octombrie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 București,

definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 12 decembrie 2000 a Tribunalului

București este de 165 zile închisoare.

Modifică pedeapsa aplicată

inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2)

lit. b) și c) C. pen., în sensul că o majorează de la 5 ani închisoare la 6 ani

închisoare.

În baza art. 61 C. pen., menține

revocarea liberării condiționată a restului neexecutat de 165 zile închisoare

din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.

939 din 4 octombrie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 București, definitivă prin

decizia penală nr. 1705 din 12 decembrie 2000 a Tribunalului București, pe care

îl contopește cu pedeapsa de pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată în cauză, în

final inculpatul N.A.M. urmând să execute 6 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor pronunțate.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 9 decembrie 2002

la 7 noiembrie 2003.

Respinge recursul declarat de

inculpatul N.A.M. împotriva deciziei penale nr. 290/ A din 20 mai 2003 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală, ca inadmisibil.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

noiembrie 2003.