ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5083/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, sentința penală nr. 152 din 18 februarie 2003, a dispus condamnarea inculpatului N.A.M., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 939 din 4 octombrie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 12 decembrie 2000 a Tribunalului București și a contopit restul rămas neexecutat de 168 zile, cu pedeapsa aplicată în cauză.

Inculpatul va executa 5 ani închisoare. În fapt, s-a reținut că, în seara zilei de 8 decembrie 2002, în jurul orelor 20,00, inculpatul N.A.M. a deposedat-o, prin violență, pe partea vătămată C.S.M. de geanta pe care o purta pe umăr, în timp ce se afla la intersecția străzii Mihai Eminescu cu Bulevardul Dacia. Din geantă, inculpatul a luat un telefon mobil, iar celelalte bunuri, două cărți și un film foto, le-a abandonat împreună cu geanta, în spatele unui magazin. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 290/ A din 20 mai 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Împotriva celor două hotărâri, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul N.A.M.

Parchetul a susținut că hotărârile instanțelor sunt nelegale și netemeinice pentru următoarele motive: 1. Greșita aplicare a dispozițiilor art. 61 C. pen., în sensul revocării într-un cuantum mai mare a restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, aplicată prin sentința penală nr. 939 din 4 octombrie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 București, motiv prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen.; 2. Greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, motiv prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. În dezvoltarea motivelor de recurs, parchetul a reținut: 1.Potrivit art. 61 C. pen., dacă în timpul liberării condiționate, cel liber a comis o nouă infracțiune, instanța, ținând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menținerea liberării condiționate, fie revocarea.

În cazul revocării liberării condiționate, pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară, se contopesc, putându-se aplica un spor de până la 5 ani. În speță, din fișa de cazier judiciar a inculpatului, rezultă că infracțiunea din prezenta cauză, a fost săvârșită în timpul liberării condiționate (8 decembrie 2002), mai înainte de împlinirea duratei pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 939 din 4 octombrie 2003 a Judecătoriei sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 1765/2000 a Tribunalului București.

Inculpatul a fost arestat la 30 ianuarie 2001 și liberat condiționat la 14 august 2002, conform adresei nr. 1551/2002 a Judecătoriei Tulcea, pedeapsa de 2 ani închisoare, împlinindu-se la 29 ianuarie 2003. Față de aceste date, rezultă că inculpatul a executat din pedeapsa anterioară, până la data liberării condiționate un an, 6 luni și 16 zile, rămânând un rest neexecutat de 5 luni și 14 zile, ceea ce înseamnă 164 zile. În mod greșit, instanța a calculat restul rămas neexecutat în zile, deși acesta trebuia calculat în ani, luni și zile, ceea ce înseamnă 164 de zile și nu 168 de zile, cum în mod greșit a fost revocat. 2. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, nu este totuși un proces arbitrar subiectiv, ci din contră, trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei, înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât, respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuia să corespundă sub aspectul restului și duratei, atât gravității faptei și potențialului pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât și a atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Astfel, circumstanțele reale în care s-a comis infracțiunea, ca și cele personale îi sunt nefavorabile și denotă o adevărată predispoziție, pentru fapte de genul celei comise. Persistența în comiterea infracțiunii de furt calificat, coroborată cu faptul că în prezenta cauză a comis o faptă mai gravă, cu violență, chiar în timpul liberării condiționate, denotă o periculozitate sporită a inculpatului. Acest complex de cauze de agravare, nu a primit o semnificație corespunzătoare și nu s-a produs efectul în mecanismul de individualizare. În acest context, față de prevederile art. 72 C. pen., pedeapsa stabilită de instanță, de 5 ani închisoare, care reprezintă minimul prevăzut de legea penală, apare nejustificat de blândă, cu atât mai mult cu cât inculpatul a dovedit că reeducarea sa nu se poate realiza prin stabilirea unor pedepse blânde.

În baza art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, rejudecarea, pentru aplicarea, în cauză, a dispozițiilor art. 61 C. pen. și majorarea pedepsei aplicate, cu respectarea criteriilor invocate în art. 72 C. pen. În recursul său, inculpatul a invocat art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului său, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și reducerea pedepselor. Examinând cele două recursuri, declarate în cauză, se constată că este fondat numai recursul parchetului, recursul inculpatului fiind inadmisibil și urmând a fi respins.

Astfel, se constată că, revocând, în mod întemeiat, liberarea condiționată a inculpatului din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 939 din 4 octombrie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 12 decembrie 2000 a Tribunalului București, instanțele au calculat greșit restul de pedeapsă rămas neexecutat, considerând că acesta este de 168 de zile, în loc de 165 zile de închisoare, cât este în realitate. Pe de altă parte, întemeiat este și motivul privind individualizarea greșită a pedepsei, invocat de parchet, pedeapsa de numai 5 ani închisoare, aplicată inculpatului fiind foarte mică, chiar dacă inculpatul este foarte tânăr și valoarea bunurilor sustrase prin violență este redusă.

Curtea apreciază că în raport de modul în care se realizează individualizarea pedepsei și de toate datele speței, se impune o ușoară creștere a pedepsei aplicate, de la 5 ani închisoare, la 6 ani închisoare. În raport de cele arătate, Curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul N.A.M., va casa decizia atacată, precum și sentința, cu privire la cuantumul restului neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare și la individualizarea pedepsei și, modificând durata pedepsei, la 6 ani închisoare și constatând că restul neexecutat este de 165 de zile, pe care le contopește în pedeapsă, va dispune ca inculpatul N.A.M.

să execute 6 ani închisoare. Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor pronunțate. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive, la zi. Se va respinge recursul inculpatului ca inadmisibil, dat fiind faptul că inculpatul n-a declarat apel, iar în apelul parchetului, sentința n-a suferit modificări, acesta fiind respins. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului pentru apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 290/ A din 20 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul N.A.M. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 152 din 18 februarie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, numai cu privire cuantumul restului neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 939 din 4 octombrie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 București definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 12 decembrie 2000 a Tribunalului București și la individualizarea pedepsei. Constată că restul de pedeapsă neexecutat de inculpat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 939 din 4 octombrie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 12 decembrie 2000 a Tribunalului București este de 165 zile închisoare.

Modifică pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., în sensul că o majorează de la 5 ani închisoare la 6 ani închisoare. În baza art. 61 C. pen., menține revocarea liberării condiționată a restului neexecutat de 165 zile închisoare din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 939 din 4 octombrie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 12 decembrie 2000 a Tribunalului București, pe care îl contopește cu pedeapsa de pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată în cauză, în final inculpatul N.A.M. urmând să execute 6 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor pronunțate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 9 decembrie 2002 la 7 noiembrie 2003. Respinge recursul declarat de inculpatul N.A.M. împotriva deciziei penale nr. 290/ A din 20 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca inadmisibil. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 noiembrie 2003.