ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 63/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 956

din 22 iulie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală a condamnat pe

inculpatul P.R. la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 20,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 71 și

art. 64 C. pen.

Totodată, a fost menținută

starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata

reținerii și a arestării preventive, de la 10 iunie 2004 la zi.

În esență, s-a reținut că,

în seara zilei de 9 iunie 2004, în timp ce se deplasa pe o stradă, a încercat

să sustragă, prin violență, geanta părții vătămate C.R.

Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, prin decizia penală nr. 672/ A din 14 septembrie 2004, a respins

ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Totodată, a menținut starea

de arest a acestuia și a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și a

arestării preventive, de la 10 iunie 2004 la zi.

Inculpatul a declarat

recurs, solicitând în principal, schimbarea încadrării juridice din tentativă

la infracțiunea de tâlhărie, în tentativă la infracțiunea de furt, iar în

subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor

dosarului și a întreg materialului probator existent, rezultă că instanțele au

reținut, în mod corect, fapta și vinovăția inculpatului și au făcut o încadrare

juridică corespunzătoare dispozițiilor legale.

Prima critică a recurentului

nu este fondată.

Fapta inculpatului care a

acostat pe o stradă, pe partea vătămată și a încercat să smulgă geanta,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la tâlhărie în

formă calificată și nu pe cele ale tentativei la infracțiunea de furt.

Nici cea de-a doua critică a

recurentului nu este întemeiată.

În raport de gradul ridicat

de pericol social al faptei săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a

conceput și realizat tentativa la tâlhărie, precum și de datele ce

caracterizează persoana acestuia, rezultă că instanțele au făcut o corectă și

justă individualizare a pedepsei aplicate, dând eficiență tuturor criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că nu se impune reducerea acesteia.

Nefiind nici alte temeiuri

de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul

inculpatului P.R. să fie respins ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul P.R., împotriva deciziei penale nr. 672/ A din

14 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 10 iunie 2004 la 6 ianuarie

2005.

Obligă pe recurent să

plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 ianuarie 2005.