ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 63/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 956 din 22 iulie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală a condamnat pe inculpatul P.R. la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive, de la 10 iunie 2004 la zi. În esență, s-a reținut că, în seara zilei de 9 iunie 2004, în timp ce se deplasa pe o stradă, a încercat să sustragă, prin violență, geanta părții vătămate C.R. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 672/ A din 14 septembrie 2004, a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Totodată, a menținut starea de arest a acestuia și a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și a arestării preventive, de la 10 iunie 2004 la zi. Inculpatul a declarat recurs, solicitând în principal, schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de tâlhărie, în tentativă la infracțiunea de furt, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate. Recursul nu este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului și a întreg materialului probator existent, rezultă că instanțele au reținut, în mod corect, fapta și vinovăția inculpatului și au făcut o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale. Prima critică a recurentului nu este fondată. Fapta inculpatului care a acostat pe o stradă, pe partea vătămată și a încercat să smulgă geanta, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la tâlhărie în formă calificată și nu pe cele ale tentativei la infracțiunea de furt.

Nici cea de-a doua critică a recurentului nu este întemeiată. În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput și realizat tentativa la tâlhărie, precum și de datele ce caracterizează persoana acestuia, rezultă că instanțele au făcut o corectă și justă individualizare a pedepsei aplicate, dând eficiență tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că nu se impune reducerea acesteia. Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului P.R. să fie respins ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.R., împotriva deciziei penale nr. 672/ A din 14 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 10 iunie 2004 la 6 ianuarie 2005. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 ianuarie 2005.